O carte cum nu se poate mai potrivită pentru această perioada pascală, de tihnă în familie.

Autorul este o personalitate a Muntelui Athos, eremit ce a trăit retras mulți ani într-o chilie din pădurile Athonului. Încercat de boală, Paisie Aghioritul a devenit părinte spiritual al mănăstirii de pe dealurile de la Suroti, la câțiva kilometri de Salonic.

Nu sunt multe de comentat, cuvintele sunt rodul experienței de consiliere a sute de familii, viziunea spirituală a unui om care a observat bucuria și căderea, armonia și criza în familia contemporană. Cartea structurează de fapt tematic răspunsurile pe care le dă părintele în diferite situații. Redau zece dintre aceste cuvinte, drept invitație la meditație și lectură …

„Educația copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără și se mâhnește, atunci și fătul se tulbură în ea. Iar dacă se roagă și trăiește și spiritual, copilașul din pântecele ei se sfințește.” (p.89)

„Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci și dragoste, afecțiune, mângâiere, siguranță, dobândind astfel un caracter puternic. Mamele nu-și mai alăptează copiii, și astfel aceștia cresc fără mângâierea mamei. Și atunci cine le va da afecțiune și dragoste?” (p.89)

„Le spun mamelor să-și simplifice viața lor, pentru a se ocupa mai mult de copiii lor, care au atâta nevoie de ele… Atunci când mama este în casă, îi poate supraveghea pe copii, rânduiește cum trebuie lucrurile și astfel se evită multe necazuri.” (p.91)

„Unele mame, pentru a le avea pe toate aranjate în casă, își constrâng atât de mult copiii, încât nu-i lasă nici măcar să miște un scaun sau o pernă. Le impun disciplină militară și astfel copiii, deși se nasc sănătoși, din păcate cresc vătămați... Odată am mers la o casă cu mulți copii. Câtă bucurie mi-au pricinuit copiii cu neorânduielile lor copilărești, care stricau ordinea lumească...
Aceasta îl obosește mult pe omul contemporan.” (p.93)

„Prin constrângere părinții nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă. Mereu le spun: Să nu faci aceasta!, Să nu faci aceea!, Lucrul acesta să-l faci așa”... Însă trebuie să tragă frâiele astfel încât să nu se rupă. Să-i mustre cu bunătate pe copii ca să-i aducă pe calea cea bună, iar nu să creeze prăpastie între ei… Astăzi și cei mici și cei mari trăiesc în lume ca într-un spital de nebuni, de aceea este trebuință de multă răbdare și rugăciune.” (p.117)

„Există copii care trăiesc cu părinții lor firești, dar iubesc mai mult pe alți oameni pentru că părinții lor nu au dragoste.” (p.76)

„Omul trebuie numai să-și iubească munca sa, iar nu să se îndrăgostească de ea. Dacă nu-și va iubi munca sa, se va obosi îndoit, atât trupește cât și sufletește, și atunci repaosul trupesc nu-l odihnește, pentru că este obosit sufletește. Iar tocmai această oboseală sufletească este cea care îl răpune pe om. Atunci când cineva lucrează cu toată inima și este bucuros, este odihnit sufletește și nu mai simte oboseala trupească. ” (p.183)

„În păstrarea unității familiei ajută foarte mult ca bărbatul să-și iubească femeia mai mult decât pe mama sa și decât pe orice altă rudă sau persoană iubită. Dragostea lui față de părinții săi să se canalizeze prin intermediul femeii sale. Firește că, același lucru trebuie să-l facă și femeia…” (p.145)

„Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine.” (p.83)

„Nașterea de prunci nu depinde numai de om, ci și de Dumnezeu. Când Dumnezeu vede smerenie la perechea care întâmpină greutăți în dobândirea de copii, atunci el le dă nu numai un copil, ci chiar și mai mulți. Însă atunci când vede încăpățânare și egoism, nu le împlinește cererea lor, deoarece aceasta ar însemna să îi odihnească în patimile lor. De aceea soții trebui să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu și să spună: Dumnezeul meu, tu te îngrijești de binele nostru, „facă-se voia Ta” . Și atunci se va împlini ceea ce cer.”

Hristos a înviat!