Zoe Dantes: Sclavagismul modern! De tip UK!

De Zoe Dantes  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ne ducem la Dex si aflăm că Sclagismul modern înseamnă: "Sistem social bazat pe muncă forțată a unor grupuri de oameni, numiți sclavi, proveniți din prizonieri de război si din etnii si de religii diferite." Vă este cunoscut? Noi suntem ăștia. În UK!

Nu de alta, dar să știm exact despre ce este vorba. Sau: "Sistem social bazat pe proprietatea privată a stăpânului de sclavi asupra sclavilor." Adică UK versus restul lumii.

Acestea sunt cele două definiții interesante ale "sclavagismului modern". Această sintagmă a fost rostită de către primul ministru al UK, Rishi Sunak, mare lider conservator, cu origini indiene, adică a sclaviei moderne. Individul a spus pe față și cu voce tare, nu oriunde, ci în plenul Parlamentului Britanic. V-a atenționat ce sistem nu veți putea accesa în cazul în care intrați ilegal în UK. 

Băi, dacă intri ilegal, nu vei fi sclav, adică! Dacă intri legal, imediat vei accesa sclavia modernă. 

Am așteptat căteva zile, să văd dacă vreo latrină media va aduce în prim plan aceste cuvinte revoltătoare. Spuse nu de oricine! Rostite de el în numele Imperiului Colonial numit Regatul Unit al Marii Britanii. Adică, statul care a fost ridicat pe sclavi! Stat aplaudat de toți ce se visează lorzi și lade! 

Tăcerea a fost profundă. În media nu s-a scos nici măcar un cuvânt despre această declarație MIZERABILĂ! Nu a îndrăznit nimeni să amendeze politic și social declarația ordinară pe care acest individ și-a permis să o facă! 
De ce? 

Pentru că indianul a spus ADEVĂRUL! Sistemul social pe care demenții ăștia îl pregătesc, în frunte cu mama curvelor, care a fost întotdeauna UK, este SISTEMUL SCLAVAGIST MODERN! Așa cum am spus-o de atâtea ori, în cei trei ani care au trecut, UK este în spatele oricărui mare rău, ce se pregătește să fie livrat sau a fost aruncat asupra lumii. SUA, nu este decât un satelit sclav al UK. Ceea ce gândește UK, pune în practică SUA! Întotdeauna! Căutați în istorie si vă veți lămuri. Este foarte simplu! Nimic nu s-a întâmplat așa, accidental. Totul a fost pus în plan, de acești indivizi care-și arogă drepturi de stăpâni de sclavi asupra omenirii. Din cele mai îndepărtate vremuri. Așa stiu ei să existe! Fără sclavi, teritorii sau resursele altor state, ar fi fost și acum în grote, nespălați. Nu că s-ar spăla acum! Cine a fost în UK a vazut mizeria fizică în care se scaldă așa-zișii englezi. Casele lor sunt pline de șobolani, molii, ploșnițe etc.. În afară de beții, indivizii ăia habar nu au pe ce lume trăiesc! Nu cred că e cazul să amintim pozele cu femeile si barbații lor beți rangă în week end-uri. 

Interesantă este însă declarația politică, acceptată de toți cei care-și spun parlamentari britanici. Cu morgă! Cu pretenții de lorzi! Toată lumea "bună" de la Brexit încoace, a știut care este țelul! Știau că vine mascarada carcalacului și au ușchit-o englezește din UE. Știau ca va începe mascarada războiului, ei având capital rusesc majoritar în UK. Susținătorii numarul unu ai războiului! Să nu-l uităm pe ăla nepieptănat de câte ori s-a deplasat la Kiev. Să nu uităm că Big Brother a fost implementat prima oară în Londra. Supraveghere totală! 

De ce să nu existindă dictatura sclavagistă modernă în toată lumea?! Au distrus tot! Europa este moartă, pute pestilențial, UE va crăpa în chinuri, dușmanul de moarte al UK, Franța e cu rugul sub dos, alt fost imperiu care crapă sub mizeria morală al celor care l-au condus spre iad. Reușita lor pare totală. Prin tăcerea tuturor actorilor politici internaționali. SUA e pe ventilator. În puțină vreme, americanii își vor aminti că au niște pușcoace prin sufragerii. Pe care vor pune mâna și vor ieși în stradă, să-i amintească lu' Bideu că ei încă trăiesc în minciuna care s-a numit visul american!

De fapt, cea mai mare minciună socială care a existat vreodată! Vânzătorii de iluzii! 

În timp ce dictatura este impusă cu forța de niște unii numiți, cum ar fi combinatoarea de seringi, în UE și psihopații din D.C., sclavi pe viață în fața UK, latrinele tv se ocupă de mandatele de arestare ale lui Putin și Trump!
 
Frumoase fumigene! Necesar de dezbătut! Nu! 

Lumea se îndreaptă spre o nebunie totală, cu pași repezi, în timp ce Sunak spune lucrurilor pe nume

Nouă nu ne rămâne decât să acceptăm rânjetul englezilor! Rânjetul sau zâmbetul acela fals, ordinar, cu care fac ei afaceri! 

Adică SCLAVIA MODERNĂ! 

Cam asta este sintagma VREM O ȚARĂ CA AFARĂ! 

Ghinion, cum ar spune lordul ratat al acestei țări! Vedeți că REGELE E GOL! 

Peste tot în lume! 

Și în curând li se va vedea și toată mizeria depusă pe desuuri! 

Doar dacă vă treziți! Altfel... somnul va fi de veci!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Mircea Dragan 20.03.2023 11:19
    Natiunea engleza condusa de un indian. Margaret Teacher ar muri de inima rea daca ar fi in viata.
  • Constantinescu Valentin-Ionut 20.03.2023 11:55
    Stimata Autoare ZOE DANTES
    Aveti o minte foarte patrunzatoare.
    Ce sa intamplat in ultimii ani a avut "in spate",ca si forta economica-financiara,Big Pharma,Complexul Militar-Industrial,Big Tech si Mass Media.
    Intre timp astea au cam inceput sa crape si bineinteles se duc de rapa si bancile(sistemul bancar care le-a sustinut).
    Spuneti de UK,in general e vorba de anglo-saxoni,five-eye,acum si-au mai facut o "alianta" aukus,e cam tarziu pentru unii oameni sa se trezeasca,in cateva luni probabil va urma prabusirea burselor,a pietelor financiare,a bancilor..."Apocalipsa Financiara"
    Toate Bune!!!
    Vali Constantinescu
  • aspida 20.03.2023 12:07
    «Ne ducem la Dex si aflăm că Sclagismul modern înseamnă:…»

    un pic de atenție la ortografie n-ar strica, chiar dacă ni se-ntâmplă tuturor
    sau v-ați gândit să modernizați romgleza en vogue?, pardon, în trend…
  • Radu Comsuta 20.03.2023 13:53
    Marea Britanie a ajuns un fief al cabalei globaliste. Echivalentul englezesc al celebrelor versuri eminesciene memorabile, "cum nu vi tu Țepeș, Doamne" ar trebui să fie "cum nu vi tu Thatcher, doamnă ca punând mâna pe ei...."
  • kostas.ro1608 22.03.2023 10:53
    In UK va avea loc in curand punerea in practica a celor mai "inovatoare" idei de sorginte neo-marxista. Eco-socialismul (numit pompos schimbarea climatica) va fi introdus peste noapte in toata Anglia. Englezii vor "beneficia" de orasele inchisoare de 15 minute, lipsa alimentelor de baza, lipsa energiei si in curand dupa aceea rationalizarea apei. Dar asta nu va fi tot. Pentru salvarea planetei (de oameni) vor beneficia de moneda digitala (cu termen de expirare), creditul social bazat pe identitatea digitala si in final ciparea obligatorie. Acolo se va ajunge daca oamenii nu se trezesc si nu ies la lupta. Dar si in acest caz planul este pregatit. Miile de migranti care intra in UK in fiecare luna vor fi instruiti si inarmati ca sa bage teroarea in englezi pina cand pricep ca nu exista alternativa. Alternativa exista insa si ea se numeste credinta in Dumnezeu. Si numai intoarcerea la credinta ii va salva.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?