„Puțin și nu Mă veți mai vedea și iarăși puțin și Mă veți vedea.”
Suferința omului îl face mic. Îl ajută să-și vadă măsura. Sau îl smerește. Să înțeleagă că e trecător pe lumea asta și că a venit în lume să învețe să iubească.

Oamenii! Simplu, curat, necondiționat. Să ofere lumină și iubire. Pentru calea asta îți trebuie credință și curaj. Curajul izvorăște întotdeuna din credință! E ca un drum greu, pe un munte, fără toiag. Doar de mână cu El. E suficient.

Oricât de greu ar fi, oricât de abrupt, prin ploaie, vânt și furtună, tu nu cazi! Doar urci cu lacrimi sărate șiruind pe obraji sau cu aripi de porumbel pentru că ai înțeles bucuria Crucii.

Noi toți am traversat drumul acesta greu. Unii ținându-ne de mână, îmbărbătându-ne reciproc; alții s-au adăpostit la umbra brazilor mici. Care abia creșteau. S-au ținut doar cu un deget, pentru că cu celelalte aveau de numărat bani. Bani de osândă!
Brăduții mici fără rădăcini puternice au căzut la primul vânt puternic.
Pentru că ei, oamenii, au uitat că brazii falnici, stau la marginile pădurilor și pe creste. Ca să apere pădurea. Împotriva la tot și toate. Așa au stat unii Oameni în fața poporului.

Acum, când brazii falnici nu vă mai pot apăra, pentru că nu mai au cum, ați rămas în bătaia furtunilor. Și ele vin. Abia au început!
Nu poți să te plângi azi, pentru ceea ce spuneai și făceai ieri. Nu poți să arunci piatra, pentru ceea ce ai apărat și ai aruncat piatra! Pe mulți bani!
Nu poți doar să te dezici, să spui că ai fost mințit, manipulat, când tu, ai fost doar plătit. Tu ai ales Calea și stăpânul!
Pentru că nu poți sluji la doi stăpâni. Niciodată!

Durerea poporului a strigat către Cer! Să vadă judecată! Din sacii negri, sufletele gemeau. Familiile batjocorite au ridicat ochii și inima spre El. Ce Tată rămâne de piatră?!

Noi toți am traversat vremea când nu L-am mai văzut! Doar unii au știut că Este! Veșnic! Acolo Sus! Nu au avut nevoie de altceva! Doar și-au cărat Crucea! Cu El de mână!

Alții, au căutat alt Dumnezeu. Altă religie! Cea a vidului! A haosului, a morții, a amenințărilor, a batjocorei. Dumnezeu să vă ierte!
Ați aruncat o piatră în lacul adânc și acum priviți la cercurile care se măresc pe zi ce trece. Se numesc victimele colaterale. Doar atât!

A venit vremea să-L vedeți!
Sau mai bine zis, să-I vedeți lucrarea.
Din păcate! Pietrele aruncate se întorc înzecit!
Și nici măcar nu realizați! Listele sunt lungi!

Nouă tuturor, nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru voi.
Oricât de greu ar fi, o să ne ștergem scuipatul vostru de pe obraz și-l vom întoarce și pe celălalt!
Pentru că am crezut și facem ce zice El să facem!
Să ne iubim necondiționat călăii!