Am crezut că-l port în mine. Pe el! Pe iad! Am căzut și mi se părea că nimic nu mai contează. Nici măcar rugăciunea. Nu mai puteam să mă rog.
De atâta suferință și durere totul era întunecat. Într-un întuneric incredibil, de un negru care nu existase pe pământ.
Să nu mai poți să ridici ochii spre Cer! Să crezi ca totul e în zadar. Înconjurat fiind de lume, tu să te simți însingurat. Să-i simți pe toți din jurul tău ca pe niște străini care nu așteaptă decât ca tu să nu mai fii. Asta e senzația.
Să simți ca ai încurcat socotelile unora. E crunt! Nu contează ce te-ai străduit tu ca om să faci! Contează doar ce cred alții despre tine. Și acei alții nu-ți vor da nici o șansă. Cred ca fiecare a trecut pe acolo măcar o dată în viață. Când ești pus la zid și strângi pietrele celorlalți. Până te dezmeticești și înțelegi ca nu merită să te lupți.
Să demonstrezi ce? Ce vor alții? Ce cred ei că știu, sau ce li se pare că știu?! Oamenii aceia care au doar certitudini. Despre alții. Le știu pe toate ei! Nimeni în afară de ei nu știe nimic. Despre ei însuși. Ascultă și află despre ei de la alții. Alții, pe care uneori nici nu-i cunoști. Și te crucesti! Tăcând!
E cea mai bună cale. Tăcerea. Când începi să înveți să taci, răspunsurile vin singure. Nu te mai întrebi. Ai tăcut și legătura ta cu El se reface.
În însingurare și în tăcere înțelegi ca cea mai importantă cale de comunicare este cu El. Nicidecum cu oamenii. Cu Hristos nu mai ești singur.
El te știe de la începutul lumii și te va ști până în ultima zi a vieții tale.
Uneori nu mai putem să ne rugăm. Atunci răul e fericit. A câștigat! Pentru ca a reușit să te despartă de Hristos! Pentru ca a reușit să te afunde în deznădejde! Pentru ca pe undeva ai devenit ca ei. Ca acei care zic ca le știu pe toate, emițând judecăți de valoare. Cu atât de multă certitudine, de te fac până și pe tine să te întrebi cine ești! Asta e calea răului! Să te îndoiești de tine și te vezi prin ochii și vorbele, nu cuvintele, celorlalți. Doar vorbele! Căci sunt fără fapte! Lașii nu fac fapte! Aruncă doar cu vorbe! Lasă-i și iartă-i dacă poți. Lasă timpul s‐a-ți vindece rana, să nu mai curgă sânge și să apară lumina.
Tu, descalță-te și pleacă pe Cale! Pe Calea pe care a mers și El cu Crucea în spate.
Desculț!
Gol!
Biciuit!
Scuipat!
Hulit!
Undeva pe Cale o să te simți alături de El. Nimic nu se compară cu trăirea și ființarea aceasta. Este o trăire unică! Este momentul tău de iad în care te întâlnești cu Hristos! Pentru această întâlnire merită suferința, înjosirea, hulirea, trădarea!
Este momentul când pentru o clipă inima ta se face Rai! Și abia atunci, înțelegi ca Raiul e luminat de flăcările iadului in care te-au azvârlit oamenii care le "stiu” pe toate! Cei cu convingeri și credințe. Despre ei!
Cam așa e în viață uneori!
Toată lumea știe tot despre toată lumea, doar ca toată lumea nu s-a născut încă!
Fiți binecuvântați! Să aveți inima Rai!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Nu credeam să-nvăț a mă smeri vre-odată
Prin casnicii prieteni de o viață
Credeam în noi ca-ntr-o țară fără de dușman
Străini eram de goliciunea de golan
Ei pretindeau că mă cunosc prea bine
Eu mă opream pe loc ca să-i ascult în sine
Îi auzeam ca ploaia ce spală orașul de venin
La început, stropii lor erau izvor de îngeri lini
Veneau apoi c-un ropot greu de cai mărșăluind
Vuind ca marea-n valuri, malurile-mi cucerind
Luat-au puterea de la un mîndru dumnezeu
Ca lumii-ntregi s-arate pe-ntunecatul prometeu
Chiar eu