Zoe Dantes: Despre singurătate pe drumul durerii. A lor! A pruncilor!

De Zoe Dantes  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un rău, în lumea asta poate fi făcut de un singur om. Un bine, în lumea asta implică cel puțin doi oameni! Pe cel care-l face și pe cel care zâmbește și se bucură. 

Răul în esența lui, se îndreaptă de obicei împotriva mai multor persoane. I se face un rău cuiva, dar acel rău aduce cu el multe victime colaterale. Care suferă!

Singurătatea nu este despre a face ceva. Este despre a suferi. A suferi de singurătate, înseamnă a omorî trăirea. A omorî trăirea înseamnă a șterge lumina din ochii cuiva, a fi singur în fata valului care vine să strivească sufletul de pietrele ce se află pe malul unei mări cu valurile furtunoase. Un rău înseamnă că te face să fii pus în fața unui fapt împlinit. Te lasă fără apărare în fața vrăjmașului. Căci până la urmă despre asta este vorba. 

De la începutul lumii, suferința și răul au adunat dimpreună oamenii. Au adunat dimpreună sufletele care se strâng laolaltă pentru mângâiere când curg lacrimile și rana nevăzută sângerează. 

Ce se întâmplă cu noi toți din ultimii trei ani, este despre singurătate. Să fii departe de aproapele tău, să fii "distanțat", să nu te atingi, să nu te îmbrățișezi, să nu mai ai compasiune, să nu existe "dimpreună", este un blestem pe care lumea îl trăiește. Uneori există lucruri mai rele și mai grele decât moartea! Și asta înseamnă să fii singur!

Singur în durere, în deznădejde, aruncat într-un hău negru fără fund. Fără nici o speranță, fără putință de a vedea lumina. Ești într-un întuneric greu, negru, în care și umbra ta te-a părăsit. 

Puterea sufletească a unui om este anihilată în acest mod. A rămâne singur, înseamnă a nu mai avea motive pentru a merge mai departe și cu siguranță, a nu mai fi capabil să vezi adevărul. A nu mai fi capabil să vezi Lumina. 

Abia atunci devii o pradă sigură pentru vrăjmaș, oricare ar fi el. Vrăjmașul nevăzut este cel mai greu de învins. Pentru că el poate îmbrăca orice față. Uneori pe cea a ultimei persoane la care te gândești. Un rău nevăzut, devastează de cele mai multe ori totul în jur și nu poate fi arătat. Îl știe și îl cunoaște doar cel care l-a adus și i-a dat drumul în viețile noastre. Un rău nevăzut este arma perfectă de a împrăștia peste lume întunericul greu și dureros. De obicei, răul ca și păcatul, bate la ușile tuturor celor dragi, îi vizitează pe toți, luând de la fiecare ce e mai important pentru ei. 

Asta înseamnă suferință! Nu faptul că ți se întâmplă doar ție! Tu ramâi singur în fața durerii, deși, poate atunci ai nevoie cel mai mult de cei dragi. 

Despre singurătate a fost vorba în ultimii trei ani! 

Despre a rămâne de unul singur în bucurie, în durere, în pierdere, în bogăție, în sărăcie, în boală, în sănătate, în viață și mai ales în moarte!

Răul a fost cumva depășit de cei mari. Unii au înțeles, alții încă nu. Dar acum, urmează răul suprem. Ce pregătesc indivizii ăștia pentru prunci este răul suprem! Să vă fie luați pruncii de lângă voi, să fie scoși din familii, pentru că statul va avea mult mai multă grijă de ei, este distrugerea totală a unui neam!

Nu se mulțumesc cu nimic! 

Ținta lor au fost pruncii, de la început! Spun asta de trei ani! 

A venit vremea!

Ori ei, ori noi!

Altă cale nu există! 

În fața acestei nebunii, pruncii sunt singuri. E vremea să strângem rândurile! 

Măcar în ultimul ceas. Dacă nu pentru noi, suntem obligați să o facem pentru ei!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • INJECTIA FINALA 18.04.2023 15:01
    Cu Forța, ne răpesc copiii

    Sunt Pruncii noștri, ai mei și ai tăi
    Domnițele de mâine și flăcăi
    Guwernul se silește a'i răpi
    A'i face bălării, a'i căsăpi

    Sunt Pruncii minunați ai lui Hristos
    Să nu'i lăsăm pe drumul dureros
    Să'i apărăm cu spada, la nevoie
    Să ne fure copiii, Iohanul n'are voie

    Sunt viitorul nostru și al țării
    Chiar chezășia vieții și a mării
    De frumuseți și bunătăți divine

    Stopați Demonul care vine !
  • Quo vadis 18.04.2023 23:36
    Mi-a spus un amic azi, un bunic, ca va muri, la cei peste 70 de ani ai lui, cu ei de gat, daca indraznesc sa-i atinga nepotii fie si cu un deget!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  6. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  9. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  10. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?