Ora 4,30!
Zorile
stau să răbufnească într-o paletă de zeci de culori. E totuși întuneric
și multă liniște! E momentul meu cu Cerul! Ascult liniștea lumii și
aburul pământului se ridică încet. Și pământul obosește probabil de la
atâta larmă de peste zi.
Aprind
candela și la lumina ei, văd umbra icoanelor! Botezătorul e acolo!
Așteaptă să-i spun aceleași cuvinte, ca în fiecare zi. Nu s-a plictisit
de ele, cum nici eu nu le schimb de ani de zile. Știu că aude! Fac o
închinăciune și îi zic: Și azi vin la tine la Prodromu!
Nu contează că nu sunt fizic acolo! Sufletul meu urcă cu fiecare credincios ce calcă pe Muntele Sfânt!
Pentru că știu Sfinte Ioane, că acolo unde este inima noastră suntem și noi! Ne auzi pe fiecare în parte întotdeauna.
Poate
nu pe mine, dar nu e supărare. Doar bucurie! Cu siguranță însă, auzi
păsările cerului care-ți aduc gândurile noastre. Acelea de pocăință și
slavă Către Cel ce este Înțelepciunea Lumii! Către Doamna și Stăpâna
noastră:
Ajută-ne pe noi, păcătoșii să traversăm
deșertul în care suntem! Tu, cel mai mare om între oameni, Prorocul
nostru iubit ce ne strigi din icoane cu glas de tunet: "Pocăiți-vă, căci
s-a apropiat Împărăția Cerurilor!". Voi trei, strigați parcă către noi
și azi: "Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri"! Vă mai aude oare azi neamul acesta de Ioni și Mării?!
Sunt
sigură ca da! Mai ales în tăcerea adâncă a zorilor. În întunericul cel
mai adânc al nopții ce stă să piară! Ca să biruiască Lumina!
Candela
aruncă umbrele icoanelor pe pereți și astfel ne umple casa de sfinți.
Flacăra tremură! Zâmbesc! Așa e la tine, Stăpână pe Muntele Tău Sfânt:
umbrele sfinților pe pereții bisericuțelor ce și-au început cântările,
la lumina lumânărilor, în bătaia clopotelor și vocile îngerești ale
părinților ce înalță imnul tău catre Cer. La ora asta, totul e un Rai.
Legatura noastră cu Cerul e înfăptuită prin tine Maica noastră Sfântă și
prin aripile Botezătorului împrumutate de fiecare pasăre ce cântă! Cred
că de aceea le-a dat Bunuțul aripi! Pentru că știa că Prorocul va
striga lumii înaintea Botezului că El a venit să ne mântuiască! Pe toți!
Doar să vrem!
Altă zi,
alt drum prin deșert! Altă cale? Nu. E tot aceeași! Pentru că știu, că
în deșert orice drum am alege, e acela bun. Doar că încă e furtună și nu
se vede Calea. Știm că e acolo! Și ne căznim să o vedem. De ce ne
căznim? Pentru că poate încă nu am înțeles că în momentele de furtună
amarnică, nouă tuturor, nu ne rămâne decât o singură Cale: să ne așezăm
în genunchi și să închidem ochii trupului, deschizând astfel ochii
sufletului! Să trăim doar pacea! Pacea Lui, pe care El ne-a dat-o nouă
ca moștenire sfântă! Și atunci poate vom vedea și drumul! Cel ce duce la
izbăvire!
Până atunci,
urcăm și noi femeile, cu sufletele arse către tine, Athosule, ca la ora
Liturghiei cântată acolo, să ajungă sufletele noastre la ușile
bisericilor! Nu. Nu intrăm înăuntru! Nu vrem să tulburăm pacea
cântărilor, dar ne aplecăm genunchii Măriilor dinaintea ușilor!
Și strigăm în cor, pentru "cântecul tău țintuit în piroane", către Stăpâna Lumii:
"Apărătoare Doamnă, pentru Biruință, mulțumiri aducem ție, Născatoare de Dumnezeu, noi robii tăi!".
Știm
că ne auzi și ca un abur care are aripile Botezătorului, Acopărământul
tău cel Sfânt capătă culorile Drapelului nostru întins peste un neam
întreg de Marii și Ioni! Ce se ridică din Cădere cântându-ți Ție
Stăpână, cu toată nădejdea lucrătoare că izbăvirea este aproape! Doar
din genunchii inimilor noastre, care urcă zdrelite și însângerate de
cărările Athosului, deși trupurile noastre rămân în locurile acestei
țări.
Cum poți tu
Stăpână să nu vezi urmele sângerii ale inimilor mamelor?! Le vezi, le
simți și le auzi tânguirile. Întotdeauna! La Lumina Soarelui lumii care
îți arată ție toate durerile noastre!
Rugăciunile lor sunt doar de mulțumire! Pentru că durerile noastre le porți tu, și ca întotdeauna le transformi în bucurie!
Mulțumiri, aducem Ție!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.