A fost un uriaș. N-a existat moment major al secolului XIX de la care el să fie absent. Om politic, a uzat de prețuirea pe care i-o acordau Înaltele Curți Europene și a susținut în fața acestora idealurile Revoluției de la 1848, Unirea Principatelor, constituirea Statului Român, Războiul de Independență.
Rege al Poeziei, întronat astfel de însuși Mihai Eminescu, a fost în același timp întemeietorul dramaturgiei românești originale și autorul unei proze geniale, de secol XX, din păcate lăsate în penumbra în care se ofilesc atâtea capodopere românești neoferite marelui public, necunoscute prea bine, vai!, nici de către specialiști.
De n-ar fi să amintim decât că el a fost primul editor al Mioriței, și de la el, prin Jules Michelet, primul ei traducător, ea a pătruns în universalitate, și ar fi suficient ca el să aibă un loc de cinste în ierarhia culturii române, dar meritele sale fără termen de comparație stau în monumentala sa operă proprie.
Toate Cărțile de Citire, de pe vremea lui Creangă până în anii școlarității mele au fost pline de Pastelurile lui, („ S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,/S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii…”), de Legendele lui istorice („Dragoș mândru ca un soare/A plecat la vânătoare….”), de Ostașii noștri („Plecat-am nouă din Vaslui/Și cu sergentul, zece…”).
De ziua nașterii marelui poet Vasile Alecsandri, 21 iulie 1821, un glorios Bicentenar al Culturii Române, ignorat total de o oficialitate ostilă spiritualității poporului pe care momentan îl conduce, republicăm cea mai frumoasă poezie a Bardului.
Ț A R A
Din umbra deasă-a norului
Întins pe țări străine
Cu aripele dorului
Voios revin la tine,
O! cuib al fericirilor,
O! țară luminoasă,
Comoara-a nălucirilor,
Grădina mea frumoasă!
Ș-avântul tinerețelor
Ce-n sânu-mi se trezește,
Prin lumile poeților
Zburând mă rătăcește.
Și-n farmecul avântului
Tot ce sub ochi răsare
În poalele pământului
Mai drăgălaș îmi pare;
Întinderea câmpiilor
În zări mai lin se perde.
Mai dulce-i rodul viilor,
Verdeața e mai verde.
Mai nalte-s înălțimile,
Mai cald e mândrul soare,
Mai limpezi limpezimile
De râuri și izvoare.
Iar fetele cu florile
Mai viu râd între ele,
Și spun privighetorile
Mai tainic vers la stele.
Aice-i țara basmelor
Ce-ngână-a noastră minte
Prin freamătul fantasmelor
Din timpi de mai nainte.
Aice-i vestea Doamnelor
Din lumea legendară,
Ș-a prelungirii toamnelor
Sub cer de primăvară.
Aice-i țara țărilor
Ș-a doinelor de jale
Ce-n liniștirea serilor
Te țin uimit în cale.
Aici cu lăcrimioarele
Bujori se prind în horă.
Aice însuși soarele
Are-ntre flori o soră,
Și-n stâncele Carpaților
Cresc păseri năzdrăvane,
Și-n sufletul bărbaților,
Mândriile romane!
O! gura dulce-a raiului,
Tu dai prin o zâmbire
Și fericire traiului,
Și morții fericire.
Luceferii eterului
Râvnind privesc la tine,
Și toți îngerii cerului
Te-au îndrăgit ca mine!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
de Vasile Alecsandri
..."Crestinul Dan,batranul cu suflet luminos,
Inalta-a lui statura si zice maiestos:
"Ceahlaul sub furtuna nu scade musuroi!
Eu,Dan, sub vantul soartei sa scad pagan nu voi.
Deci, nu-mi convine viata miselnic castigata,
Nici pata faradelegii in fruntea mea sapata.
Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz,
Un vierme ce mananca albeata din obraz.
Cui place sa roseasca, roseasca...eu nu vreau
Nici pata pe-a mea arma,nici pe obrazul meu.
Alb am trait un secol pe plaiul stramosesc
Si vreau cu fata alba senin sa ma sfarsesc,
Ca dupo-viata lunga, ferita de rusine,
Mormantul meu sa fie curat si alb ca mine!
Asa m-a deprins Stefan, usoara tarana-i fie!
La trai fara mustrare si fara prihanie.
Nu-mi trebuie-a ta mila, nu vreau a tale daruri.
Tu imi intinzi o cupa mult plina de amaruri,
Departe ea de mine!...mai drept e ca sa mor!..." ...