Situația încleștării armate din estul Europei seamănă frapant cu cea de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Germania și-a camuflat înfrângerea viitoare în spatele „armelor minune” ultramoderne, dar inutile.
O analiză a lui Christopher Roach pentru American Greatness pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
*
În vara anului 1944, armata sovietică distrugea Corpul Central al armatei germane cu o contraofensivă de mari proporții.
Invadarea Franței de către forțele aliate simultan cu continuarea înaintării americane în Italia au exercitat o presiune suplimentară asupra Germaniei, care a fost constrânsă să se lupte pe trei fronturi.
De-a lungul războiului, germanii au dispus indiscutabil de arme superioare și mai sofisticate, în special tancurile lor Panzer și Tiger.
Nemții au creat de asemenea avioane de luptă cu reacție, precum și primele rachete de croazieră și balistice.
În afara acestor avantaje tehnice, Wehrmachtul german dispunea și de un sistem tactic inovator și descentralizatși a păstrat o pregătire riguroasă a ofițerilor până la sfârșitul războiului.
Chiar și în atari condiții, în ciuda unei asemenea superiorități calitative, în 1944 devenise evident că Germania va pierde războiul.
Istoricul israelian Omer Bartov merge mai departe și susține că Germania era sortită să piardă războiul din momentul în care a invadat Uniunea Sovietică.
Principala slăbiciune a Germaniei era mărimea, sau mai degrabă micimea ei, a populației și a economiei sale, prin comparație cu puterea și cu dimensiunile și efectivele imperiilor britanic, american și sovietic.
Când Germania s-a retras de pe pozițiile sale cele mai avansate, atinse în 1942, mulți germani s-au consolat cu zvonurile că Hitler pregătește o capcană.
Zvonurile s-au răspândit astfel: de îndată ce Germania a părut că va fi înfrântă, a lansat o canonadă de Wunderwaffen, adică de arme minune, care urmau chipurile să schimbe cursul războiului, să le aplice Aliaților o răzbunare cruntă și să ducă la victoria germană.
Nimic din toate acestea nu a urmat. Într-un război de uzură, efectivele, lanțul de aprovizionare și cantitatea sunt cele care contează în cele din urmă, mai degrabă decât calitatea armamentului și alte avantaje tehnologice.
Cum spune Paul Kennedy în The Rise and Fall of The Great Powers (Mărirea și decăderea marilor puteri):
„Victoria unei mari puteri în această perioadă sau prăbușirea alteia au fost în general consecința lungilor lupte duse de forțele sale armate; dar au fost și consecința utilizării mai mult sau mai puțin eficiente a resurselor economice productive ale statului pe timp de război și, mai departe, a modului în care economia acelui stat a crescut sau s-a diminuat în raport cu alte țări dominante, în deceniile care au precedat respectivul conflict.”
O dinamică similară se desfășoară în prezent în Ucraina.
Rusia, o presupusă țară în ruină, cu o economie „de mărimea celei a Italiei”, nu doar că a supraviețuit, dar a inversat cursul războiului, în ciuda sancțiunilor zdrobitoare ale Occidentului.
Discuțiile despre o ofensivă de iarnă a armatei ucrainene au dispărut, în timp ce pierderile acesteia cresc și Rusia încercuiește forțele ucrainene concentrate.
Presa americană pare dezorientată, dar probabil din cauză că acest război este foarte puțin „telegenic” prin comparație cu Războiul american din Golf.
Este mai degrabă vorba de un război de uzură, în care artileria este predominantă, bătăliile sunt lente și sângeroase iar principala minune tehnologică este utilizarea generalizată a dronelor ieftine pentru a mări capacitatea trupelor de cercetare.
Economia din era industrială a Rusieise pare că este bine adaptată unui război de uzură, deoarece Rusia are capacitatea de a produce în același timp și hrană și alte produse de primă necesitate pentru poporul său, dar și să construiacă în același timp la nesfârșit tancuri și drone kamikaze, precum și obuze de artilerie într-un număr exponențial mai mare decât adversarul său.
În acest timp, economia ucraineană este distrusă, iar masa salarială a aparatului de stat și bugetul său militar depind în totalitate de subvențiile occidentale.
Nu doar că Rusia poate produce mai mult decât Ucraina, dar se dovedește, cel puțin până acum, că poate produce mai multe arme și muniții decât întregul Occident la un loc.
După ce și-a externalizat cea mai mare parte a infrastructurii sale industriale duale (civile-militare) în China, în slujba globalizării din ultimii 20 de ani, complexul militaro-industrial occidental nu este în acest moment orientat decât spre profit.
Liderii occidentali au confundat activitatea economică măsurabilă în PIB cu capacitatea de producție.
Astfel, Statele Unite și NATO pot produce sisteme de arme foarte sofisticate, ca avionul F-35 sau rachetele Patriot, dar nu o pot face decât într-un ritm foarte lent și cu costuri foarte mari.
Asemenea industriei germane, care producea tancuri sofisticate, dar pretențioase și scumpe, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, industria de armament occidentală nu este optimizată nici din punct de vedere al ritmului, nici al volumului de producție.
Ar avea nevoie de ani de zile pentru a recupera acest handicap.
În schimb, Rusia și-a urmat cu succes strategia din Al Doilea Război Mondial de a produce multe arme bune (dar nu excepționale), simple și fiabile, ca de exemplul tancul T-90.
Mai mult, Rusia pare să dețină uzine autohtone și tehnologie pentru a produce un număr uriaș de obuze de artilerie, care acum puverizează forțele ucrainene masate la Bahmut.
Încercând să îi ofere un avantaj calitativ, Occidentul a dotat Ucraina cu armele sale cele mai moderne. Orice reținere inițială pentru a nu provoca Rusia a fost treptat abandonată.
După primele livrări de HIMARS, de piese de artilerie, de rachete antitanc și transportoare blindate, Statele Unite au promis recent să livreze Ucrainei o parte din tancurile sale M1 Abrams – unanim recunoscute drept cele mai bune tancuri din lume.
Promisiunea Americii de a trimite tancuri Abrams a încurajat și Germania să livreze propriile sale Leopard 2.
În total, se pare că ceva mai mult de 100 de tancuri moderne vor fi trimise în Ucraina din țările NATO.
Dincolo de faptul că această decizie aînfuriat Rusia și a provocat entuziasm și optimism în presa pro-ucraineană, chestiunea este dacă aceste tancuri vor schimba soarta războiului.
În acest moment, frontul din Ucraina are mai multe sute de kilometri lungime, cu mai multe sute de mii de oameni și mii de tancuri și de blindate desfășurate de o parte și de alta.
Tancurile moderne promise sunt sofisticate, necesită o întreținere riguroasă și o îndelungată instruire a echipajelor, iar Occidentul nu poate furniza decât un număr relativ modest.
Situația este întru totul similară celei cu care s-a confruntat Wehrmachtul în 1944. Tancurile aliate – T-34 sovietic și M4 Sherman american – aveau tunurile principale inferioare, blindaj mai subțire și performanțe mai reduse prin comparație cu tancurile germane Tiger și Panzer.
În mod similar, Aliații nu dispuneau de arme cum erau rachetele germane V1 și V2, extrem de avansate pentru timpul lor. Ba germanii creaseră chiar și prima pușcă de asalt din lume.
În ciuda tuturor acestor inovații, numărul masiv de tancuri sovietice și americane, împreună cu un număr tot mai mare de trupe antrenate, toate sprijinite de o putere industrială coordonată, au putut copleși total armata germană.
Occidentul și liderii săi sunt fie angajați într-un refuz masiv de a recunoaște realitatea, fie își distrug în mod deliberat rezervele limitate de arme și muniții pentru vreun scop infam.
În acest moment, nu există nici o perspectivă pentru o victorie a Ucrainei și câteva sute de Wunderwaffen nu vor schimba deznodământul.
Până și cei mai importanți lideri militari americani au început să exprime rezerve, deși inițial erau foarte optimiști și favorabili campaniei din Ucraina.
Având șanse minime de succes, această ultimă decizie a Occidentului riscă să provoace cel puțin două rezultate catastrofale.
În primul rând, după ce și-a pus în joc prestigiul, Occidentul ar putea acum să rămână angajat în Ucraina doar pentru a nu-și știrbi reputația. La fel cum au rămas Statele Unite împotmolite în Vietnam și Afganistan multă vreme după ce dispăruse orice avantaj plauzibil pentru securitatea națională.
În al doilea rând, iritat de amenințările nucleare ale Rusiei, Occidentul ar putea depăși fără să vrea linia roșie, declanșând o reacție în lanț care să ducă la Armageddon.
După ce comisese atrocități pe scară largă în Uniunea Sovietică, armata germană știa că predarea nu reprezenta o opțiune în 1944. Și mai știa că nu mai are nici o șansă de victorie.
Astfel că, în loc să pregătească poporul german pentru realitate, l-a amăgit cu povești fanteziste despre contra-ofensive în Ardeni și cu salvarea care va veni de la Wunderwaffen.
Toate acestea nu au făcut decât să ridice moralul până în momentul deznodământului inevitabil.
Statele Unite nu au aceeași constrângere ca Germania în 1944. Există încă o șansă pentru diplomație și negocieri pentru a rezolva războiul din Ucraina.
Însă, nimic la Joe Biden și la administrația sa nu sugerează înțelepciunea și reținerea pentru o asemenea cale.
Mai mult, Republicanii nu sunt interesați să îl constrângă pe Joe Biden din cauza propriului lor militarism și a influenței puternice a neoconservatorilor.
În afara unui mic mârâit în privința prețului plătit pentru război, americanii simpatizanți ai ambelor partide nu par foarte interesați de subiect.
Toate acestea sunt de rău augur. Dar nu ar fi pentru prima dată când o mare putere și-ar pecetlui destinul din orgoliu, din analfabetism istoric și din cauza unor lideri sinucigași.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
nici eu nu-s iubitoare de ruși, dimpotrivă (aici sunt pe felie cu Gugulanul)
Ce mă deranjează este simplificarea problemei:
deci, rușii atacă ce-a creat regimul lor anterior și, de fapt, ce vor? reînglobarea teritoriului cu pricina în marele conglomerat – fost URSS, actualmente Rusia…
și, mai vor ceva, rușii – să-i bată pe americani pe teritoriu neutru, așa cum au învățat de la… americani, care s-au bătut pe oriunde prin lume, mai puțin pe teritoriu propriu…
în esență, e vorba de LĂCOMIE – de orice, contra oricui
- 157.000 de soldati morti
- 237.000 de soldati schiloditi pe viata, mai mult morti decat vii.
Ucraina este la a 8 recrutare si recruteaza barbatii de 50 de ani si copii de 16 ani.
deja Ucraina a omorat sau schilodit intreaga populatie masculina a ei.
- cei care au plecat la lucru in Polonia sau Rusia poate s-au salvat pentru un timp.
Aceste Arme au nevoie de milioane de soldati.
- ori trimit roboti la lupta acolo.
- sau trimit populatia masculina a tarilor limitrofe.
ce faci, pledezi pentru lățirea conflictului?
de ce ar merge populația țărilor limitrofe să lupte pentru Ucraina, când țările limitrofe au reproșuri la adresa Ucrainei, reproșuri pe care se faccă le uită (mai puțin Ungaria) ?
visezi și tu, ca «mai-marii» lumii ăsteia condusă de schizofrenici, la un război internaționalizat?
vi s-a urât cu binele?