Voiculescu, Mafia, Oscarul și Rusia

De Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Obiceiul hoților de a striga „hoții” este probabil un sindrom patologic în cazul formațiunii de servicii USR-PLUS și a propagandei găunoase din jurul ei, cu matrice bolșevică reșapată pe margine de șanț.

Zilele acestea, penibilul și incompetentul furuncul al mafiei pharma din România, ca ventuză a tentaculelor caracatiței internaționale a industriei farmaceutice, aflată la mare cuncurență pe plan mondial cu cea de armament - l-am numit pe Vlad Voiculescu - acuza prin vuvuzelele lui din Cartierul Roșu al presei că bietul puiuț de turnător ar fi căzut din vârful copacului răpus de „mafie”, ba chiar de „mafia epoleților”? Adică chiar de ai lui?, că n-am înțeles prea bine. Chiar maxi-mafia, REȚEAUA din spatele lui, scoasă goală în vitrină de Ion Spânu? Nu, nu aceea. Mafioții și securiștii lor sunt întotdeauna mai buni decât ai altora.

Dar doar o zi a trecut de la of-urile și plânsetele pe balalaikă că iacă, mini-mafia era taman sub el, explodată acum cu putere din epicentrul furunculului aflat în supurație prelungită. După cum a ieșit la iveală, mai mulți afiliați Big Pharma au fost numiți chiar de către furuncul în funcții-cheie, între care un fost reprezentat al PFIZER - dacă ați auzit de molohul ăsta vaccinist - instalat peste noapte ca ditamai vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentelor.

Schema pare copiată după „modelul” european, unde șefa Agenției Europene a Medicamentelor este, cu siguranță fără nici o legătură cu firma, desigur - la fel ca și cazurile deceselor vaccinaților -, fostă lobistă a aceluiași colos cu țepi de seringi care testează cu serul experimental PFIZER întregul glob, devenit un Auschwitz planetar înainte de Holocaust, potrivit unor personalități și oameni de știință israelieni.

Ca să pară șmecher și susținut bombastic la nivel internațional, de să-și plângă Cîțu-n pumni ce bombonică de ministrel a pierdut, adevarată mafie din jurul furunculului i-a pus-o și de o lovitură de imagine, chipurile, menită să dea bine la hipstărimea mondială spălată la creier. Așa că l-au butonat pe un alt turnător, rezidentul moscovit Edward Snowden, să-i dea un pupic pe Twitter, de consolare, chiar în plin scandal de demitere. Poate-poate, cu mari „șanse” din butoane, o să-l vedem pe Vlăduț în curând strângându-l la piept pe dezbrăcatul de Oscar mai ceva ca pe-un vaccin. Și-atunci să vedeți ce-o să-i zică el lui Cîțu!... Să nu credeți că susținerea rusească a apărut așa, întâmplător. În astfel de cazuri întâmplarea nu există.

Admirat de mulți, faptic, Edward Snowden este doar un Pacepa dintr-un soi mai de pigmeu. Marile lui dezvăluiri erau lucruri cunoscute în orice serviciu de informații al lumii dar turnătoria lui a folosit, ca și în cazul lui Pacepa, la nivel geostrategic, aceluiași dușman comun al României și Americii reale, respectiv Rusiei etern imperialiste.

Dovadă și faptul că turnătorul a primit protecția SVR-ul rusesc și rezidență permanentă la Moscova, unde urmează să i se confere și cetățenia rusă, în curând, după ce în decembrie anul trecut soția lui Snowden i-a făcut un pui de rus, după cetățenie.

Să clarificăm: aerul de rebel al lumii și luptător cu forțele întunecate ale planetei care i s-a creionat  lui Snowden, reprodus la scara mai mică în cazul lui Voiculescu (proportion gardée), ascunde în spatele hologramei de gang doar abilul sistem de propagandă rusă. Snowden nu-și mai aparține lui, poate dinainte de momentul în care a făcut pasul spre Țaratul lui Putin. Este doar un umil șurubel în angrenajul monstruoasei mașinării a fostului KGB. Ceea ce îl transformă pe Voiculescu în șaibă.

O să vedem într-o săptămână, când se anunță premiile Oscar, dacă l-a ajutat pupicul lui Snowden telecomandat de pe malurile Moscovei. Dar până atunci poate îl consoleză, de prin mâlul Dâmboviței, cel care îl vedea drept un Angelin Jolie, o Maica Tereza, un cal nărăvaș pe care îl așteaptă noapte de noapte, cel puțin în visurile lui, destul de umede: G. Liiceanu, prins în insectar, magistral, de același Ion Spânu.

L-am menționat pe Liiceanu doar pentru că și el - asemenea lui Șora, Pacepa, Tismăneanu et eiusdem farinae -, este din aceeași REȚEA cu aceeași rețetă expirată care urlă „Mafia” cu crema în mână și ochii în oglinda de la baie.

Așa că atunci când mai îndrăznește vreun neterminat de USRPLUS-ist să strige hoții, rușii, mafia, lichelele, huliganii, fasciștii, să știți că sunt doar în plin proces de autoportretistică.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Orizont 18.04.2021 13:10
    Aspecte grave al tratatului militar cu Ucraina care nu se discuta deloc in "presa" !
    https://youtu.be/3P7LhiijXdY
  • ioansperling 19.04.2021 18:16
    De mult nu mai cred ca fac rusii ceva fara acceptul americanilor si invers, UE e toata spume impotriva rusiilor dar pe alta parte cancelarii Germaniei ( care e in fapt UE) sunt cei mai buni prieteni ai rusilor! Penultimul isi mananca pensia amarata in Rusia (noroc ca-l mai ajuta rusii ca ar muri de foame) iar cea actuala face tot ce-i sta in putinta sa duca planul de uniformizare a vestului la nivelul Moscovei! Dragostea din tinerete nu se uita!
    Astia ai nostrii sunt tot mai putin importanti, in fapt nu au fost niciodata, ca incet incet nu prea mai au nici ce vinde nici pe cine conduce!
  • Senj 19.04.2021 20:57
    Sunteti ridicoli...siteul asta a devenit o trompeta a CIA ..strict coordonata de Secu evident.
  1. În ce limbă bate "inima României" la Jocurile Olimpice de la Paris? – Fără pic de respect pentru "Team Romania"

  2. Clipul sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024: Ritual ocult satanist și programare predictivă - VIDEO

  3. SATANISME pe față la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cina cea de Taină cu TRANSSEXUALI - FOTO/VIDEO

  4. Dan Radovici: ROMÂNIA SCUFUNDATĂ. Opinie Invitat ActiveNews: "Nici o șansă să (mai) pocnească vestita mămăligă românească!"

  5. ”Cine conduce SUA?” Acad. Eugen Mihăescu: De dragul DEMOCRAȚIEI

  6. Părintele Mihail Săsăujan îl pune la punct pe prolectultistul Alexandru Florian în cazul Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae: ”Elie Wiesel” aplică manipulator o metodă lipsită de profesionalism care ”convine ideii otrăvite” a autorilor înșelători

  7. UN DRAM DE NORMALITATE: Comunicatul Mănăstirii Petru Vodă despre Șoșoacă - ”cel mai firesc gest al ultimelor luni”. REVISTA PRESEI

  8. BĂIEȚII CU FUSTIȚE. Luminița Arhire: O ”FEREASTRĂ OVERTON” LA NOI ÎN OGRADĂ

  9. ÎNCĂ UN PROFESOR HOMOSEXUAL VIOLATOR DE COPII! Acuzat de viol și abuz homosexual asupra unor minori, pederastul Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Liceul de elită Sf. Sava, a fost pus doar sub control judiciar. E un propagandist homosexualist notoriu

  10. Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

Ultima oră

23:30

SATANISME pe față la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cina cea de Taină cu TRANSSEXUALI - FOTO/VIDEO

23:00

Părintele Mihail Săsăujan îl pune la punct pe prolectultistul Alexandru Florian în cazul Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae: ”Elie Wiesel” aplică manipulator o metodă lipsită de profesionalism care ”convine ideii otrăvite” a autorilor înșelători

22:00

MĂRTURISITORII: Cum a plecat la Domnul sfântul neomartir Constantin Oprișan (26 iulie 1959). MĂRTURII

21:00

Dan Radovici: ROMÂNIA SCUFUNDATĂ. Opinie Invitat ActiveNews: "Nici o șansă să (mai) pocnească vestita mămăligă românească!"

19:30

UN DRAM DE NORMALITATE: Comunicatul Mănăstirii Petru Vodă despre Șoșoacă - ”cel mai firesc gest al ultimelor luni”. REVISTA PRESEI

18:47

Fapte, informații, date și... cifre: Dan Cristian Turturică, PDG al TVR, și-a mărit salariul brut la 42.000 lei/luna (5000 EURO NET)

17:55

BĂIEȚII CU FUSTIȚE. Luminița Arhire: O ”FEREASTRĂ OVERTON” LA NOI ÎN OGRADĂ

16:40

”Cine conduce SUA?” Acad. Eugen Mihăescu: De dragul DEMOCRAȚIEI

15:44

Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

14:45

Mihai Tîrnoveanu: Viktor Orban și-a început descălecarea în România în uniforma de husar a criminalilor de români

13:50

ÎNCĂ UN PROFESOR HOMOSEXUAL VIOLATOR DE COPII! Acuzat de viol și abuz homosexual asupra unor minori, pederastul Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Liceul de elită Sf. Sava, a fost pus doar sub control judiciar. E un propagandist homosexualist notoriu

13:31

Jocurile sunt făcute: Obama o sprijină pe Kamala (VIDEO)

12:23

e-Factura B2C: Fiecare român ar putea avea un cod pentru cumpărături

12:05

Jocuri Olimpice incendiare - Franța acuză: "Atac masiv pentru paralizarea Căilor Ferate"

11:35

Carmen Iohannis, ținută de 5.000 de euro, la Paris - FOTO