Colaj foto: BZI
„Dupa calculele mele. Intra in incaperea cu racle cam unul pe secundă. Inmultim cu zilele de sărbătoare continua in care coada este constanta.
A fost prima mea experienta de genul acesta, recunosc, eram cam reticent. Dar nu am suduit niciodată, pentru ca nu se cuvine. Treptat, odată cu vârsta, incepi sa te dumiresti, trairile sunt altele, incepi sa te duci la Sfânta Liturghie, sa respecti randuielile neamului si sa le transmiți mai departe, urmașilor.
Si iata cum, după ceva frământări, ca tot omul modern, stau rău cu timpul si, ca tot mosul zvapaiat in tinerete, stau prost cu picioarele, am decis ca, dacă pana acum ceva vreme puteam rezista sa inchid carciumile si cluburile, voi putea rezista câteva ore la moaște.
Și, iartă-mă, înarmat cu o sticlă de apa, vineri de Sf. Dimitrie Basarabov, după serviciu, pe la 17.00, așezat frumos la rândul kilometric. Pentru cine cunoaște zona Patriarhiei, capatul randului era mult dupa intersecția "11 Iunie", pe strada catre parcul Carol.
In jurul meu, numai fețe prietenoase, CTP-ule. Creștini. Români. Singuri, in grupuri sau cu familia. De toate vârstele, de la copii de-o șchioapă pana la bătrâni cu barba alba și bunicute, mai ales bunicuțe, cuminți.
Pe parcurs, cum era și normal, au început sa se comporte diferit. Dar toți am ajuns acolo: la moaște.
Nu eram pregătit pentru nouă ore, nici pentru o ploicica, nici pentru sentimentele prin care aveam sa trec.
Cea mai grea parte a fost pe bulevardul Regina Maria, pe latura cea mai lunga a dealului Patriarhiei. Se inserase deja, trafic intens, tramvaie, mașini in ambuteiaje. Dacă pana pe la orele 20.00, traficul intens era catre iesirea din București, apoi s-a mutat catre Centru. Deh, centrul vechi, vineri seară.
Rândul, pe trotuar. Jandarmi, garduri.
A început să ploua. In jurul meu au răsărit umbrele. Copelerinii veniseră pregatiti. Eu nici nu ma uitasem la meteo. Nici o punga nu aveam. Nu imi sta in caracter sa renunț.
O primă paranteza: diferența dintre români și țigani. Au un temperament si un suflet aparte, ii cunosc bine, am copilarit cu ei in Galați, acum locuiesc in Rahova, nu ii disprețuiesc, mai mult, iubesc unele trăsături de caracter ale lor, la fel cum ma deranjează altele. Consider ca sunt diferiți si trebuie să ii luam ca atare.
Pe măsură ce trecea timpul, au început sa se înmulțească. Familii, grupuri. Vizibil mai gălăgioși, intrați pe drum prin gard, încercau sa ajungă mai in fața. Si iată un posibil conflict cu un tip serios, rocker batran, cam de vârsta mea, inalt, masiv, cu o coada grizonata alba, si foarte frust, care le-a reproșat si a început să facă un recensământ si sa găsească multe persoane in plus. Nu și-a dat seama in ce a intrat.
L-am "scos". Omu' sta in sectorul I la vila.
Un pusti de vreo 25 de ani, oaches si mazgalit pe trup precum banca mea din scoala generală, inclusiv pe gât, ma întreabă dacă eu nu am furat rândul, in sensul de a intra in față, niciodată. Ii răspund ca aveam odinioară chiar abilități in sensul acesta, devenise o pasiune, dar ca la moaște nu este cazul. In plus, sa câștigi 2 minute, la atâtea ore... E penibil. M-a întrebat de când vin la moaște. El venea de la 6 ani. Am devenit prieteni cand a aflat ca sunt novice, am aflat toată istoria si toate secretele utile pentru o viitoare participare.
Am remarcat organizarea. De vizavi, dintr-un portbagaj de mașină, un preot și cativa voluntari traversau cu baxuri de apa pe care le împărțeau, doamne voluntare venite din provincie, îmbracate in costume nationale, imparteau ceaiuri calde si strangeau gunoaiele de pe jos in saci de plastic. Am aflat ca au fost si la "Sfânta". As fi vrut să aflu mai multe despre fiecare.
Nu aveam ochelarii la mine, nu prea puteam sa citesc de pe telefon. Castile nu mi le luasem, cine stie ce podcast imi puneam si trecea timpul mai repede. La un anumit moment m-am surprins cu un zâmbet mare pe fata, numai ochi si urechi.
A doua paranteza: Tipul pletos inca de la început conversase cu doamna in vârstă, foarte distinsă. Am devenit un grup, imi tinea rand cand ieseam să fumez sau sa urc sa vad ce se întâmplă sus. Astfel am aflat ca rândul se blocase pentru ca sus se formase un al doilea, cu copii de pana la 5 ani însoțiți de părinți. Masura bună, dar nu si pentru noi ceilalți. Măcar, aflând, am trimis-o sus pe o tânără cu un copil marisor in brate ai carei ochi negri lacrimau de ma durea si pe mine spatele.
Pe lângă noi treceau tinerii catre cluburile din centrul vechi. Imbracati tipator si sexi, decolteuri, din masini care se auzea muzică. La 2 metri. Tinerii sunt teribiliști cand sunt in bolizi si in grup. Claxoane si efuziuni ostentative. "Prostii de la moaște!"
Tipul pletos imi spune ca ei nu vor sta niciodată ca noi. I-am spus ca n-as baga mana in foc, ca acum 30 de ani eram la fel ca ei.
Ma gândeam la tine, CTP-ule, nu stiu de ce.
Pe la 24.00 ajunsesem la Piata Unirii. Nu se inainta deloc. Capătul lui 32. Se schimbau jandarmii. In rand imbulzeala, spirite incinse, se ridicau vocile. Bine, nu toti. Grupurile, tinerii din grupuri. Majoritatea se ruga in liniște, citea din micutele carticele despre viețile sfintilor sau de rugăciune.
Lângă mine, câteva familii serioase și cuminți, care până atunci erau aproape mute, începuseră sa socializeze. Ii stiam deja pe toti din jur, ii catalogasem in mintea mea, impartisem după diverse criterii.
Si ma gândeam la tine, CTP-ule, cum ziceai? Teroristi Hamas? Asa o fi?
A început urcarea. Incet, pe nesimțite, atmosfera s-a schimbat. Cu noi in rand, a intrat un preot. Putea sa se ducă direct la moaște, sa intre in fața, dar a ales să parcurga si el macar câteva ore de drum.
De atunci ne-am ordonat. Părintele a lăsat un metru între el si cel din fața sa.
Cand s-a eliberat pentru a mai face cativa pași, grupul din jurul mâzgălitului i-a trecut in față. I-am zis la ureche o superstiție, ca nu e bine sa o iei in fata popii... Au revenit la locurile lor.
Pe părinte nu l-a mai depășit nimeni. Apoi, pe nesimțite, am început sa lasăm spațiu intre noi.
Asa că parca nu ne mai grăbeam. Eu unul, chiar as fi vrut să mai raman in grupul acela. Se facuse liniște. Ajutau mult difuzoarele puse pe stalpi incepand de la librăria Patriarhiei din care se auzea muzică bisericească. Toată lumea se ruga, unii vizibil, carticele, telefoane, majoritatea doxologia, am tras cu ochiul.
Era tarziu. 2.00, stăteam de aproape 9 ore in picioare. Cautam sa patrund sensul pelerinajului, al acestui urcus final, al rabdarii si intelegerii lumii de care eram cuprins.
Ca sa unesc parantezele anterioare, la un anumit moment, s-a produs o busculada undeva in fața, a fost chemata echipa medicala, salvarile erau la doi pasi.
Doamna de care vorbeam lesinase. Până sa ne dumirim noi, cel care a sarit din spatele meu, a luat-o in brate si a trecut-o peste gard împreună cu paramedicii care erau femei, a fost mâzgălitul. Știam eu, m-am gândit, încă din copilărie, ca au calități deosebite și suflet bun. Doamna a fost dusa la spital. Lesinase, era alba la fata.
Făcuse un efort deosebit. Regret si acum ca doamna nu a mai apucat sa ajungă la moaște. Dar drumul l-a parcurs.
Din nou m-am gândit la tine, CTP-ule.
Oare oamenii ăștia sunt posibili teroriști?
Si mi-am mai amintit de o slujbă de Crăciun de la manastirea Putna, la care am luat parte in studenție. Barbatii, drepti, cu căciula in mana, de partea dreaptă, femeile in genunchi, cu capul acoperit de cea stângă. Si ma gândeam atunci, la oastea lui Ștefan Vodă si că ăștia sunt oamenii pe care te poți baza într-un razboi. Mai ales pe femeile neamului.
L-am întrebat pe parinte ce sa nu fac cand ajung la moaște. Ca de făcut, m-oi lua după ceilalți. Mi-a spus cu răbdare. Am îndemnat niște grupuri sa o ia înainte. Cu copii, cu batrani, msi ales bătrâne erau acolo.
Parintele a rămas cu mine, in spate. Lupta se sfârșise. Puteam fi generoși.
Uitasem de tine, CTP-ule, mi-am amintit azi, si mi-a fost mila de tine asa cum ți-e milă de un infirm răutăcios căruia infirmitatea i-a slutit sufletul.
Cred ca ai putea fi salvat. Te invit peste un an la moaște.
Nu vei avea nevoie de protecție, nu am întâlnit teroristi hamas printre ei. Multi nici măcar nu au auzit de tine. Oricum, nimeni nu vorbea despre geopolitica si razboi, acolo. Familia, traditiile, credința, trecuții la Domnul le sunt suficiente”, scrie Iuliu Cracana pe Facebook.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.