Vlad Cubreacov: Primul imobil care va fi retrocedat Mitropoliei Basarabiei

De Vlad Cubreacov  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 6 martie 2023 președintele Parlamentului local de la Chișinău, Igor Grosu, împreună cu alți 10 deputați, a introdus un proiect de lege privind transmiterea către Mitropolia Basarabiei, cu titlu gratuit, a unui imobil care i-a aparținut de drept până în 1944 inclusiv. Este vorba despre clădirea Facultății de Teologie Ortodoxă din Chișinău sau clădirea fostului Seminar Teologic din capitala Basarabiei.
 


”Republica Moldova a condamnat în mod hotărât represiunile politice săvârșite de organele de stat administrative, judiciare și extrajudiciare în perioada regimului totalitar și încălcarea gravă de către aceste organe a normelor de drept și morale, iar în scopul reabilitării victimelor represiunilor, reintegrării lor în drepturile politice, sociale și cetățenești, precum și lichidării consecințelor samavolniciei regimului totalitar, a fost creat cadrul normativ pentru compensarea pagubelor materiale pricinuite.

Biserica Creștină Autonomă Locală din cadrul Patriarhiei Romane Mitropolia Basarabiei Exarhat al Plaiurilor (în continuare – Mitropolia Basarabiei) este biserică ortodoxă autonomă și este recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat în perioada 1918 până în anul 1944 inclusiv. Dat fiind fluxul istoric, în timpul ocupației sovietice din 1940-1941, și mai apoi în timpul regimului sovietic din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei și-a încetat activitatea. Toate proprietățile Mitropoliei Basarabiei au fost confiscate, naționalizate de către regimul sovietic.

Remarcăm, în acest context, că Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată oficial prin ordinul nr.1651 din 30 iulie 2002 al Serviciului de Stat pentru problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, însă, fără reabilitatea acestea în drepturile sale patrimoniale. Astfel, în scopul restabilirii în cea mai mică măsură a echității istorice, se propune transmiterea în proprietatea Mitropoliei Basarabiei a bunului imobil cu numărul cadastral 0100520.227.01, amplasat în mun. Chișinău, str. 31 August 1989 nr.78 (clădirea fostului Seminar teologic).

Având în vedere că Mitropolia Basarabiei promovează și contribuie la formarea educației spirituale a societății din Republica Moldova, adoptarea actului respectiv va permite asigurarea unei funcționalități eficiente și calitative a acesteia în procesul de promovare a educației spirituale, sociale și culturale.

În același timp, ținând cont că bunul imobil în cauză reprezintă un monument de arhitectură și istorie, introdus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.1531/1993, transmiterea acestui bun imobil în proprietatea Mitropoliei Basarabiei va permite restaurarea, întreținerea și utilizarea adecvată a patrimoniului cultural, conform statutului juridic special al acestui edificiu, determinat de prevederile Legii nr.1530/1993 privind ocrotirea monumentelor”, se arată în Expunerea de motive la inițiativa legislativă.

”Proiectul de lege prevede transmiterea în proprietatea Mitropoliei Basarabei a bunului imobil cu numărul cadastral 0100520.227.01, amplasat în mun. Chișinău, str.31 August 1989 nr.78, prin derogare de la prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr. 1530/1993 privind ocrotirea monumentelor și art.10 alin.(1) și (2) din Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. La fel, proiectul stabilește că Biserica Creștină Autonomă Locală din cadrul Patriarhiei Romane Mitropolia Basarabiei Exarhat al Plaiurilor va păstra, întreține și folosi bunul imobil în strictă conformitate cu cadrul normativ privind ocrotirea monumentelor și a prevederilor art. 44 din Legea nr.125/2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, care prevede că lăcașurile de cult, obiectele de artă și alte valori aflate în proprietatea sau folosința cultelor religioase și părților lor componente și recunoscute ca monumente de istorie sau cultură, vor fi întreținute și folosite în conformitate cu statutul acestor valori și cu legislația privind ocrotirea monumentelor”, susțin autorii inițiativei.

După intrarea în vigoare a legii, Guvernul urmează a aprobe hotărârea privind transmiterea în proprietatea Mitropoliei Basarabiei a bunului imobil care face obiectul de reglementare a proiectului respectiv. Este de așteptat că proiectul de lege să fie expertizat, examinat și aprobat de Parlament până la sfârșitul lunii curente, iar Guvernul să adopte Hotărârea de transmitere într-un termen la fel de scurt.

Prezint în continuare o scurtă descriere a imobilului.

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN CHIȘINĂU, BLOCUL NOU. Clădire situată în fosta stradă Kiev (colț cu străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Alexandru cel Bun, actuala stradă 31 August 1989, nr. 78). Făcea parte din componența Casei Eparhiale, cu poarta de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, nr. 11. Imobil mare din piatră și cărămidă, cu parter, demisol și etaj. Are planul în formă de teu, specific edificiilor de învățământ din a II-a jumătate a secolului al XIX-lea. A fost construit între anii 1898 și 1902 după proiectul arhitectului V. M. Elkașev, cu asistența tehnică a arhitectului M. Seroținski, antreprenori fiind Liechtman și Breitman. Inițial, aici a funcționat Seminarul Teologic din Chișinău, iar din 1926 – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chișinău. În prezent aici se află Facultatea de Energetică a Universității Tehnice de Stat a Republicii Moldova, Centrul bibliotecarilor din Republica Moldova și Secția de Artă Plastică și Cartografie a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

În anul 1903, clădirile vechiului Seminar au fost completate cu un nou edificiu mai mare, în colțul fostelor străzi "Regele Ferdinand I” și "Universității”. În acest edificiu, în anul 1929 a fost instalată Facultatea de Teologie, cu contract de închiriere între Arhiepiscopia Chișinăului și Universitatea din Iași.

Dreptul de proprietate al Arhiepiscopiei Chișinăului asupra acestei Vetre nu a fost contestat niciodată și de nimeni, din contra, prin Decretul Lege Nr. 2268 din 22 iunie 1938 i-a fost confirmat în mod oficial dreptul asupra tuturor proprietăților de pe ea.

Procesul-verbal al ședinței delegației permanente a Patriarhiei Române, din 3 decembrie 1938, ținută sub președinția Patriarhului Miron Cristea, luând în dezbatere temeiul „Chestiunea împărțirii averilor bisericești din Basarabia”, consemnează: „Cu privire la masa supusă împărțirii, delegația permanentă, constată că potrivit art. 2 din Decretul lege citat (Înaltul Decret Regal Nr. 2268 din 22 iunie 1938 – nota noastră), urmează a se ține seama de hotărârea dată de Tribunalul Lăpușna S. II prin sentința civilă Nr. 435 din 25 iunie 1935 și că potrivit acestei hotărâri, averea supusă împărțirii se compune din următoarele bunuri: (…) 10. Clădirea Seminarului vechi din Chișinău (actualmente Facultatea de Teologie) str. Kievului colț cu Gogol și Alexandru cel Bun (terenul și construcția)”. Potrivit aceluiași document, terenul și clădirea Facultății de Teologie din Chișinău, erau trecute efectiv în proprietatea Arhiepiscopiei Chișinăului.

Mitropolia Basarabiei a revendicat administrativ această proprietate, depunând cereri oficiale tuturor guvernelor Republicii Moldova, începând cu anul 2003. Ultima revendicare oficială datează din 17 noiembrie 2022, când Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, i-a transmis o cerere în acest sens Președintelui Maia Sandu, cu ocazia întrevederii avute la Președinția Republicii Moldova. De asemenea, chestiunea retrocedării bunurilor Mitropoliei Basarabiei spoliate de statul sovietic ocupant și deținute de Republica Moldova, ca succesor local și în parte al fostei URSS, a fost abordată la 19 ianuarie 2023, în cadrul întâlnirii Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu președintele Parlamentului local de la Chișinău, Igor Grosu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

SCANDALUL RAPCEA LA NAȘUL TV! RADU MORARU: DACĂ PROCURORUL APĂRAT DE PROCUROAREA GENERALĂ E UN IMBECIL?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă

  2. 10 iulie: Martiriul Nicoletei Nicolescu. 87 de ani de la asasinare: torturată și arsă de vie la crematoriul din București

  3. Atentatul terorist contra mogulului care voia să dezvăluie corupția lui Zelenski provoacă un cutremur doar în Ucraina nu și la Bruxelles. Cum a fost ucisă și îngropată executanta atentatului de către o echipă mixtă a serviciilor secrete GUR și SBU

  4. Roland Cătălin Pena: La Ankara a fost Teatru pentru Proști, dragi ROMÂNI!

  5. Ana Iordan, de la Liceul ”Nicolae Steinhardt”, a luat nota 10 la Bacalaureat cu rugăciunile Sfinților din Închisorile comuniste: ”Îi am foarte mult la suflet pe sfinții din închisori. La ei m-am rugat foarte mult înainte de examenul de Istorie”

  6. Alis Popa: Dacă tot e ordin pe unitate să ne batem joc de neamul românesc și de valorile lui culturale, măcar s-o facem coerent. Propun să eliminăm cu totul studiul Limbii și al Literaturii Române din liceu!

  7. Lumea Justiției: CIUTACU EXECUTAT PE SINTAGMA ”SE PARE”. Judecătoarea Lazăr de la Tribunalul București l-a obligat pe Ciutacu la plata a 1 milion lei către ”Dăruiește Viața”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fără să explice cum a comis ”fapta”

  8. A apărut Stihirarul Sfîntului Macarie Ieromonahul - Ediție îngrijită de monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Sfinților Arhangheli Petru Vodă

  9. Prof. Vasile Neacșa: Libertate și cenzura în UE și în România - Corespondență din Bruxelles

  10. Robert Kennedy Jr. vrea să întocmească o listă a afecțiunilor cauzate de vaccinurile ”anti-COVID-19”

  1. 10 iulie: Martiriul Nicoletei Nicolescu. 87 de ani de la asasinare: torturată și arsă de vie la crematoriul din București

  2. NU ZICEAU CĂ E GRATIS? Pfizer execută statul român pentru plata vaccinurilor - aproximativ 1 miliard de euro. A instituit poprirea pe conturile Romatsa direct de la Bruxelles. Ar putea urma Hidroelectrica și Nuclearelectrica

  3. 2 iulie: Ștefan cel Mare și Sfânt, model de conducător creștin cum ar avea nevoie România. VIDEO ÎN DIRECT DE LA PUTNA

  4. Avertismentul lui Trump la Ankara: ”Dacă nu opriți imigrația, nu veți mai avea o Europă!”

  5. Cătălin Antohe: 12 mecanisme ale Constituției pe care politicienii le folosesc împotriva românilor

  6. Fabuloasa istorie a salvării Mănăstirii Putna din ghearele sovieticilor în iulie 1940. Autorul: Căpitanul IOAN TOBĂ HATMANUL, arestat după război și condamnat la moarte, apoi deținut politic în Gulag și la Gherla. O ISTORIE INEDITĂ

  7. Mișcarea de Rezistență: Curtea de Justiție a UE: Cetățenii care distribuie materiale din surse interzise de UE pot fi urmăriți penal chiar dacă informațiile sunt adevărate

  8. 16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici

  9. AUR începe strângerea de semnături pentru suspendarea lui Nicușor Dan. George Simion mesaj pentru ”șeful sistemului”: ”Ceasul 12: Nicușor, nominalizează un premier ACUM! Bolojan, pleacă din Palatul Victoria. Români, HAIDEȚI!”

  10. REACȚIUNEA: Starețul mănăstirii Dumbrava, din județul Alba, unde au ajuns 20 din bătrânii ridicați de poliție de la Viorel Pașca: „Niciunul nu a zis nimic rău despre cum a fost tratat acolo”

Ultima oră

23:30

A apărut Stihirarul Sfîntului Macarie Ieromonahul - Ediție îngrijită de monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Sfinților Arhangheli Petru Vodă

23:00

Prof. Vasile Neacșa: Libertate și cenzura în UE și în România - Corespondență din Bruxelles

22:30

10 iulie: Martiriul Nicoletei Nicolescu. 87 de ani de la asasinare: torturată și arsă de vie la crematoriul din București

22:10

Camelia Suruianu: Să ni-l amintim pe Alexandru Mironescu! 10 iulie 1903 – 123 de ani de la nașterea sa

20:56

Alis Popa: Dacă tot e ordin pe unitate să ne batem joc de neamul românesc și de valorile lui culturale, măcar s-o facem coerent. Propun să eliminăm cu totul studiul Limbii și al Literaturii Române din liceu!

20:10

Robert Kennedy Jr. vrea să întocmească o listă a afecțiunilor cauzate de vaccinurile ”anti-COVID-19”

18:57

Lumea Justiției: CIUTACU EXECUTAT PE SINTAGMA ”SE PARE”. Judecătoarea Lazăr de la Tribunalul București l-a obligat pe Ciutacu la plata a 1 milion lei către ”Dăruiește Viața”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fără să explice cum a comis ”fapta”

18:30

Lucian Ciuchiță despre ”PONTIFII CULTURII ROMÂNE” - Cine decide ce gândim? Cărtărescu și Patapievici? Pleșu și Liiceanu? - VIDEO

18:06

Ana Iordan, de la Liceul ”Nicolae Steinhardt”, a luat nota 10 la Bacalaureat cu rugăciunile Sfinților din Închisorile comuniste: ”Îi am foarte mult la suflet pe sfinții din închisori. La ei m-am rugat foarte mult înainte de examenul de Istorie”

17:55

Roland Cătălin Pena: La Ankara a fost Teatru pentru Proști, dragi ROMÂNI!

17:24

Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă

16:37

Dan Barna audiat la DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID. Întrebat despre prejudiciul de peste un miliard de euro creat de USR-iștii Vlad Voiculescu și Mihăilă, fostul lider USR dă vina pe cei care nu s-au înțepat

15:47

Atentatul terorist contra mogulului care voia să dezvăluie corupția lui Zelenski provoacă un cutremur doar în Ucraina nu și la Bruxelles. Cum a fost ucisă și îngropată executanta atentatului de către o echipă mixtă a serviciilor secrete GUR și SBU

14:59

550 ani de la moartea lui Vlad Țepeș: Expoziție de grafică la Mănăstirea Comana dedicată personalității sale și epocii în care a trăit. Casa de pelerini de la Mănăstire va purta numele domnitorului - VIDEO

14:45

Acum 86 de ani! Drama României! 10 iulie 1940. Presiunile externe continuă! ”Tot ce e românesc a devenit mai conștient de pericolul ce ne amenință și că salvarea țării nu poate veni decât de la fiii ei”. - La Mulți Ani Profesorului Alesandru Duțu!