Vizită de sus!

De Ioan Sperling  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Citind reportajul, foarte bun, al doamnei Cora Muntean, m-am simțit deodată în pielea sasului ceaușist, în timpul vizitei neamurilor „de sus”! Da, așa se vorbește între sași despre Germania, ca „sus” , în timp ce România este, a fost și probabil o să rămână, tot timpul, „jos”! Și sigur se vorbește așa, nu numai din cauza latitudinii!

Ce-o fi fost în sufletul sasului „nostru, numai el știe! Sigur s-a simțit ca în copilăria/ tinerețea sa, când veneau neamurile de „sus” în vizită! Atunci era un al doilea Paști indiferent de anotimp; se zugrăvea casa, se strângeau toate ouăle, se aduna toată smântâna, se intra într-o austeritate impusă, peste cea a lui Ceaușescu, ca să nu le lipsească celor „de sus” nimic, când vor descăleca în Siebenbürgen!

Speranțele erau mari că vor aduce lucruri nemaivăzute, „de sus”!

Nu aduceau! Aduceau promisiuni, lucruri care lor nu le mai trebuiau, ceva dulciuri ieftine și un pachet, două de cafea adevărată, de la Aldi! De obicei, o beau tot ei! Și mai aduceau mult dispreț față de ce nu avem noi și au ei acolo „sus”, în raiul pe pământ! Nu scăpau o ocazie să îl arate!

Și al doilea an veneau iară, că te întrebai dacă sunt masochiști, sau ce altceva îi face să nu meargă în vizita undeva …„mai sus”?

La fel a trăit Klaus vizita d-nei von der Leyen, așteptând „daruri” în zadar, înghițind critici după critici, cu toate că a condus-o doar prin locurile proaspăt „zugrăvite”!

Sincer, mi-e milă de el! Ce „bunătăți” să-i mai ofere, când nu prea a mai rămas nimic în țară ne-vândut?

Cât trebuie să-i fi fost de rușine cu înapoiații lui „supuși” care țin cu dinții de singurele lucruri care le-au mai rămas: credința și viața!?

Nu vor nici cum să se „vaccineze” și să facă loc la neamuri mai de valoare! Mare rușine!

Ce știe doamna von der Leyen că cei „vaccinați” sunt foarte mulți, deși par atât de puțini!? Să-i convingă ea ca sa vadă cum merge treaba!

Și cum să o prezinte pe „răvășitoare” doamnei von der Leyen? După ce că nu are sânge albastru, nici măcar german nu are! Mare rușine! Și despre ce să vorbească; despre copii? Iar case are el multe, dar sincer nici una nu-i totuși un palat! Mare rușine, din nou!

Numai în pielea lui să nu fi fost!

Noroc cu masca, ce ascunde lipsa rânjetului de auto-suficiență! Să mai zică cineva că nu-i bună la nimic!

Autor: Ioan Sperling

Sursa: Vrăbiuțe Blog 


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!