Există legi duhovnicești, așa cum există legi matematice sau fizice, legi ale chimiei și biologiei. Dar în timp ce acestea din urmă sunt considerate obiective, legile duhovnicești sunt trecute cu vederea de mai toată lumea, chiar și de către cei care se numesc pe ei înșiși creștini și ortodocși. Este ciudat însă că legile duhovnicești, pentru că țin de vederea și înțelegerea sufletului, sunt neglijate și chiar disprețuite în timp ce legile fizice sunt respectate de toată lumea ca un adevăr de la sine înțeles. Aceasta arată ceea ce prețuiește lumea astăzi mai mult, adică trupul, neglijând cu totul cele ale sufletului.

Și, totuși, legile duhovnicești sunt cele pe care s-a întemeiat lumea aceasta, căci din dragostea lui Dumnezeu izvorăște întreaga creație și nu din Big-Bang-ul unora dintre ideologii științei secolului al XX-lea. Iar dacă prin minuni, legile fizice au fost transgresate de multe ori în istoria lumii și vor fi până la sfârșitul veacurilor, legile duhovnicești nu pot fi niciodată anulate de ceva din cele ale materiei.

Legea ascultării și ierarhiei este una dintre cele mai importante legi duhovnicești care guvernează atât lumea văzută, cât mai ales pe cea nevăzută. Egalitatea propovăduită de neomarxiști astăzi nu a existat niciodată, nici în lumea oamenilor, cu atât mai puțin în lumea a duhurilor. De fapt, nici la neomarxiști nu există egalitate, ci este doar o momeală prin care vor să anuleze orice rânduială și ierarhie, așa încât lumea să fie condusă prin puterea banului sau, mai precis, de către însuși mamona.

Este adevărat, pentru omul de astăzi, școlit mediatic în duhul neascultării și chiar al răzvrătirii față de ierarhiile tradiționale, este foarte greu să primească acest cuvânt. Cum adică să facă ascultare, din moment ce are libertate și drepturi? Iar acest lucru l-a auzit spus de milioane de ori în tot felul de exprimări filmografice, publicitare sau în mentalitatea la putere împărtășită de toți, încât a devenit dezideratul suprem al subconștientului său. Cu toate acestea, tocmai încălcarea acestei legi duhovnicești duce la nefericirea cumplită care-l înconjoară tot mai mult din toate părțile ca o cămașă a morții, din care parcă presimte că nu mai are scăpare.

Copiii nu mai ascultă de părinți de la o vârstă din ce în ce mai mică, de parcă ar fi devenit dintr-o dată adulți, dar imită cu obediență pe cei din anturaj, făcându-și din mode dumnezeu. Pentru această din urmă „ascultare” sunt în stare să facă orice, adică să-și schimonosească trupul, să-și distrugă sănătatea sufletească și viața. Prețul neascultării adevărate este însă scump. Duce la neliniște sufletească, la o căutare fără de sfârșit a fericirii în patimi, la depresie și deznădejde. Aceasta explică în mare parte derapajele imense ale noilor generații.

Ascultarea potențează libertatea și dragostea

Dar și în privința relațiilor dintre soți, dacă vorbești despre ascultare, se uită toți urât la tine, jigniți, de parcă i-ai fi înjurat și ai fi intrat ca un mitocan cu bocancii în viața lor. Cu toate acestea, când bărbatul sesizează că femeia nu-l îndatorează cu ascultarea ei, se scârbește și nu-l mai trage inima să urmeze cele ale rânduielilor familiei. Îi piere entuziasmul inițiativei și asumării și dezertarea de la tot și toate, până la divorț, devine tot mai probabilă.

La fel, când femeia realizează că bărbatul nu asumă cu ascultare rolul de bărbat, prin jertfirea de sine, iubindu-și femeia precum Hristos Biserica Sa, și nici nu răspunde încercărilor ei de a-i atrage atenția, își pierde respectul și dragostea. De aici încolo, viața de familie devine o povară greu de dus și înstrăinarea o consecință ușor de anticipat.

În general, omul de astăzi neascultând de legile lui Dumnezeu, adică mai ales a-l iubi pe aproapele său ca pe sine însuși și pe Domnul din toată inima și cugetul său, nu mai găsește bucurie în nimic din cele ce-l înconjoară și se refugiază în dependențe sau patimi, de unde-și extrage plăcerile, cu costul însă al sănătății sale fizice și mentale.

Majoritatea nemulțumirilor oamenilor de astăzi, bărbați și femei, copii, adulți și bătrâni vin din această încălcare continuă a uneia dintre cele mai importante legi duhovnicești lăsate de Dumnezeu omului – legea ascultării. Nu întâmplător Adam și Eva au fost izgoniți din Rai pentru că au încălcat ascultarea, mâncând din copacul cunoașterii binelui și răului. Ce înseamnă oare copacul cunoașterii binelui și răului? Nu este vorba desigur de cunoașterea adevărului care numai în lumina harului este posibilă, ci de ambiguitate, de îndoială, de oscilarea între minciună și adevăr, între rău și bine, exact ceea ce astăzi ne este propus ca o gândire democratică.

Însă oamenii sunt mult mai triști și mai obosiți ca niciodată. Certurile în familii, răcirea dragostei între oameni, anxietățile și depresia fac ravagii în întreaga populație a țărilor dezvoltate. Lumea crede că toate acestea vin din cauza vieții grele, a crizei și lipsei banilor, dar cauza reală este aceea că nimeni nu mai știe ce este ascultarea.

Imaginată ca o adevărată robie, oamenii nu realizează că fără ascultare nu mai este posibilă nici libertatea, dar nici dragostea. Căci libertatea adevărată are foarte puține în comun cu liberul arbitru, iar dragostea, cu satisfacția erotică. Când faci ascultare o faci în deplină libertate, căci altfel nu este ascultare, ci supunere sau subordonare cazonă, obediență datorată raporturilor de putere, generate de bani sau de forță și nu ierarhiilor ce lucrează în numele lui Dumnezeu. Când faci ascultare o faci, pentru că iubești, iubești pe cel căruia îi datorezi ascultarea, de aceea aceasta nu este o povară, ci o măsură a recunoștinței și o bucurie. Dar pentru aceasta trebui să existe adevărata dragoste.

Așadar, ascultarea potențează libertatea și dragostea, cum libertatea dă măsura de autenticitate a ascultării, iar dragostea o face să fie ușoară și odihnitoare. Unde ascultarea nu odihnește sufletul, nu este făcută în adevărata libertate, iar de dragoste nici nu poate fi vorba. Din păcate, lumea nemaiînțelegând ce este cu adevărat ascultarea pretinde mai curând supunerea celuilalt pentru a-și satisface orgoliul și egoul pătimaș, transformându-l astfel pe celălalt într-o slugă sau victimă de a cărei bunăvoință abuzează.

O lume educată la școala egoismului și a orgoliului

Vedem astfel că nu doar copiii nu mai știu să facă ascultare de părinți, dar nici părinții nu mai știu cum să câștige ascultarea copiilor prin potențarea libertății acestora în autoritatea construită pe înțelegere și dragoste, iar nu pe libertinaj, neglijență sau, dimpotrivă, tiranie. Dar nici bărbații nu mai pot să se bucure de ascultarea soțiilor lor, din moment ce o pretind ca pe un drept și nu o câștigă prin dragoste necondiționată și sfătuire de toată vremea. În general, într-o lume educată la școala egoismului și a orgoliului este greu să mai vezi în celălalt omul de care să faci ascultare. În același timp însă, este deopotrivă de trist să rămâi singur și lipsit de harul pe care ți l-ar putea aduce ascultarea.

Cu toate acestea, oricât de imperfectă ar fi lumea noastră, ascultarea rămâne singura cale spre a primi harul lui Dumnezeu. Numai prin ascultare ne vom putea smeri, numai prin aceasta vom putea dobândi odihna atât de căutată a sufletului nostru. Unde este ascultare este armonie și pace a gândurilor din care izvorăște sentimentul de libertate, căci cel mai mare dușman al acesteia este anxietatea. Unde domnește ascultarea crește și dragostea și omul se bucură de fiecare clipă trăită, de fiecare zi.

Da, ascultarea este o taină, și tocmai de aceea fără ascultarea de un duhovnic nu poate exista creștere în viața duhovnicească. Iar dacă noi, cei din Biserică, nu știm să facem ascultare de celălalt pentru a ne transforma viața de familie și pe cea comunitară într-o armonie binecuvântată, oare cum îi vom putea atrage pe ceilalți la Hristos?

Nu trebuie să așteptăm de la alții sau să căutăm vinovații pentru toate în lumea care ne înconjoară. Dacă nu pregustăm Împărăția lui Dumnezeu încă de aici este pentru că nu mai știm să facem ascultare, urmând mai mult propriului egoism decât lui Dumnezeu, dar și pentru că nu mai știm să iubim și nici ce este aceea libertate, nemaireușind să deosebim duhul lumii de cuvântul Evangheliei lui Hristos.

La început este poate mai greu să câștigăm ascultarea, căci omorârea egoismului este dureroasă precum chirurgia pe viu a unei răni deschise, dar odată cu vindecarea, vom descoperi că boala noastră, fricile și atacurile noastre de panică vor dispărea, ca și cum nu ar fi fost niciodată, pentru că sufletul nostru, odată cu dobândirea cugetării smerite, se va umple de harul lui Dumnezeu care luminează, încălzește și odihnește, transformându-ne viața într-un adevărat rai. Cine nu crede aceasta, nu știm de crede cu adevărat că există Dumnezeu. 

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 190 (noiembrie 2024)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

• la revista în format digital online, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI