Înainte și femeile aveau bărbăție duhovnicească, acum și bărbații sunt formați în spiritul slăbiciunii femeiești. Da, femeile sunt mult mai active în societate decât înainte, dar bărbăția duhovnicească înseamnă altceva decât masculinizarea comportamentelor.
Este o tărie lăuntrică pe care nu o mai întâlnim ușor în zilele noastre. Desigur, bărbații care se luptau pentru apărarea familiei, care erau tot timpul în stare de a se jertfi pentru neam și credință nu trebuiau să facă eforturi foarte mari pentru a-și însuși bărbăția duhovnicească. Astăzi însă, bărbații din noua generație au ajuns chiar să se întrebe dacă sunt bărbați și nu femei. Și au dreptate. Pentru că nu numai forma trupului îți definește firea, ci mai ales felul de a fi, de a gândi și a simți.
Într-o lume globalizată, inclusivă, nediscriminatorie, adică fără nici un discernământ, toate au devenit fluide, chiar și firea omului. Unii, din acest motiv, au ajuns să se creadă animale și numai că nu mugesc ca vacile, fără să realizeze că astfel vor risca și mai mult să fie lichidați, precum animalele poluante prin natura lor rumegătoare. Dincolo de realitatea hilară a aberațiilor pe care au ajuns să le nască ideologiile, tristețea cea mai mare este că bărbații dezertează într-un număr tot mai mare de pe câmpul luptei pentru familie și viață, alegând confortul și desfrânarea, jocurile pe calculator, lumea virtuală sau chiar pornografia.
Femeile au fost atât de provocate, de seduse să intre în competiție cu bărbații, încât au renunțat la gingășie și delicatețe, la afecțiunea proprie firii femeiești. Miza masculinizării nu este însă una corectă, atâta timp cât nici bărbați nu pot deveni în chip desăvârșit, dar nici femei nu mai pot fi numite după spiritul la care au aderat. Adică au pierdut totul și nu au câștigat mai nimic, nu s-au ales decât cu foarte mult stres și o alienare care le afectează hormonal, neurologic și psihologic, făcându-le câte se poate de nefericite. Și cum să nu ajungi nefericită, când nu mai găsești bărbați care să te trateze ca pe o femeie, să te respecte și să te iubească, să te protejeze și să-ți ofere siguranța unui cămin.
Mamele, fără să-și dea seama, în număr tot mai mare, masculinizate în mentalitate, pierzând ele însele intuiția a ceea ce înseamnă cu adevărat un bărbat, nu-și mai educă băieții ca să devină niște luptători. Nu le mai îngăduie și nici nu cultivă medii în care să fie provocați să riște și să lupte. Nu-i cresc mai cazon, mai spartan, ca pe niște viitori soldați, ci îi moleșesc de mici cu tot felul de plăceri. Din păcate, ele însele nu mai știu ce este bărbăția, nu o mai recunosc și nu o respectă. Iar dacă tatăl lipsește din familie sau este un desfrânat, băiatul nu va mai avea cum să-și realizeze identitatea bărbătească și tăria duhovnicească.
Da, lumea noastră devine tot mai mult o nelume – o realitate contorsionată de ideologii în care câțiva arhitecți ai destinelor globale mutilează firea omului, nu numai pentru ca oamenii să nu mai aibă propria identitate, ci și să poată fi exterminați cât mai ușor, ca unii lipsiți de orice orizont și motivație de a trăi.
Este adevărat, mecanismul infernal al acestei alienări globale aparține în cea mai mare parte mass-mediei, cu Internetul și smartphone-ul în prima linie. Oamenii o iubesc, pentru că le dă sentimentul că trăiesc, deși devin tot mai mult dependenți de ea atât emoțional, cât și cognitiv. Mass-media gândește pentru mulțime, ea le configurează preferințele, vestimentația, agenda discuțiilor zilnice și îi convinge să se creadă foarte deștepți. Tot ea le excită simțurile la maximum și le dă iluzia că sunt fericiți. Prizonieri însă ai apartamentelor de bloc, ai corporațiilor sau ai unei permanente terori a ratelor neplătite, oamenii se simt tot mai neputincioși să se opună cumva, nu atât sistemului, dar măcar patimilor care le secătuiesc viața. Ce să mai vorbim despre virtuțile atât de necesare îndumnezeirii? E ca și cum ai compara uriașii cei de demult cu pigmeii sau, de ce nu, cu furnicile. Într-o astfel de lume, moleșită de patimi și confort, e greu să mai vorbești despre bărbăție.
Dacă m-ar întreba cineva ce lipsește mai mult lumii de astăzi și care este esența crizei mondiale aș spune fără să mă gândesc prea mult că ne lipsește bărbăția duhovnicească. Capacitatea de a ne arunca în lupta cu slăbiciunile și patimile, de a ne jertfi pentru familie și neam, de a face tot ce ne stă în putință pentru a birui lumea cu ajutorul lui Dumnezeu.
De ce oare nu mai vrem să intrăm în războiul duhovnicesc, ca să dobândim meșteșugul luptei și biruința prin tăria înfrânării? Dacă la aceasta nu vom lua aminte, pentru a se salva lumea din mlaștina slăbiciunilor pătimașe, de stricarea și urâciunea alienării firii omenești, s-ar putea să îngăduie Bunul Dumnezeu mustrarea războiului. Atunci mulți oameni vor suferi, și poate acea suferință va fi cenușa unei renașteri a lumii până la sfârșitul mai mult sau mai puțin apropiat.
Dar noi nu ne dorim mustrarea războiului, ci ne rugăm cu conștiința că avem mai multă nevoie ca oricând de pocăință și smerenie, dar mai ales de bărbăția duhovnicească, ca să putem răspunde la chemarea: „Sus să aveți inimile!” prin cuvântul: „Aici sunt, Doamne! Iată robul Tău!”
Virgiliu Gheorghe
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 186 (IULIE 2024)
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Mulțumim din inimă, frate!
ca să dobândim meșteșugul luptei și biruința prin tăria înfrânării?
Gheorghe Mencinicopschi a luptat SINGUR pentru hrana curata a unei natiuni intregi
Sarea ajustata cu iod (chipurile ca sa ne fereasca de boli) in realitate imbolnaveste
si de nimic nu e buna decat sa fie aruncata
Tot asa si cu credinta inchipuita
Ca sa lupti pentru credinta neintinata trebuie mai intai sa afli cine si cum a intinat-o
Cine azi mai stie de sinaxarul tainuit al victimelor BOR care au respins calendarul ajustat la 1919
Roadele credintei cele slabe de azi au fost insamantate cu mult timp in urma