Nu și-a imaginat că va ajunge actor, dar de la cea dintâi apariție pe scenă s-a instalat solid, definitiv și irevocabil în conștiința spectatorilor.

E drept, farmecul său aparte constă în candoarea pe care a păstrat-o nealterată de-a lungul timpului.

Virgil Ogășanu face parte dintre actorii care au învățat că în teatru trebuie să înțelegi perfect ceea ce spui, nu doar să rostești cuvinte, ca să poți capta și reține atenția publicului.

Știe că, altfel, spectatorul, chiar dacă nu părăsește sala, rămâne numai cu zgomotul de fond și se îndepărtează.

Pierderea soției sale, Valeria Ogășanu, l-a tulburat profund, dar i-a rămas bucuria unei vieți împreună, a zecilor de spectacole umăr lângă umăr.

Teatrul îi umple tot timpul, chiar dacă nu lucrează la ceva anume.

Virgil Ogășanu este un om cald, un actor pentru care teatrul rămâne profesiunea de credință.

„Am fost 2000 de candidați pe 80 de locuri. Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică era la Izvor, unde e Teatrul Bulandra. Am avut niște emoții, pentru că știam că în sală sunt personalități precum Costache Antoniu sau Ștefan Ciubotărașu.

„Când am intrat am văzut reflectoarele mari, mi s-a pus un nod în gât. «Cum te numești?», «Ce ne-ai pregătit?».

„Aveam pregătit Zdreanță. Recitam și am simțit cum un picior începe să-mi tremure. Cu cât căutam să mă stăpânesc cu atât era mai rău.

„M-au oprit. «Stai jos, ia un pahar cu apă!». S-au purtat cald cu mine și mi-am revenit.

„Am intrat. Am avut noroc. Am fost o clasă foarte bună, Generația de diamant, așa ni se spunea. Toți s-au afirmat. E adevărat că am avut și noroc că am pătruns în teatrele profesioniste.

„Țin minte ce-mi spunea profesoara mea, Beate Fredanov: «Dacă vii la teatru cu o febră de 38 de grade, i-o lași portarului, joci, după care ți-o iei, ți-o duci acasă și ți-o tratezi». Asta învățam noi. Astfel de modele am avut.

„Mie nu-mi place să spun meserie, ci profesie. Meserie îmi sună ca fiind ceva mărunt, îmi sună prea tehnic. Ești de meserie violonist, e prea puțin. Vocație...

„Actoria nu se învață. Ca și viața, nu se poate învăța. Este o oglindă a realității, dar acum citez din Shakespeare. În tot este nevoie de credință. E nevoie să crezi. În profesia noastră e mare nevoie de credință.

„Se spune că sunt seri când vine îngerul sau coboară Dumnezeu pe scenă. Seri în care actorul se simte extraordinar, parcă plutește, are totul la mână, i se pare că Dumnezeu e lângă el.

„Sunt alte seri în care totul este chinuit. Credința te scoate din gravitație, te trimite într-o lume spirituală, mult mai înaltă”, mi-a mărturisit într-unul dintre interviurile pe care mi-a făcut bucuria să mi le dea Virgil Ogășanu.

„Îmi amintesc când am fost în Anglia, am văzut o cofetărie închisă, a cărei grădină era însă plină cu vreo 2000 de oameni care stăteau la mese. Nu mânca nimeni, nu bea nimeni. Doar stăteau acolo. Am întrebat ghidul care ne conducea și el ne-a spus: «Sunt actori. Așteaptă poate vine cineva de la vreo casă de filme să-i ia». Aveam 28 de ani și în clipa aceea am înțeles, pentru toată viața, că această profesie nu o pot face decât aici.

„Ca actor român, sunt în slujba limbii mele.”

Câtă dreptate aveați, maestre! Vă doresc din tot sufletul „La mulți ani!” Sănătate, putere, gânduri bune și suflete dragi aproape!