După înfrățirea, în 25 aprilie abia încheiat, a cenaclurilor timișorene RESPIRO și CONSTANTIN BRÂNCUȘI, în 17 florar, s-a petrecut o altă minune împlinitoare. „Binomul” a devenit un trio fabulos. Cum asta? Să vedem mai jos, fiindcă răul cel mai crâncen ꟷ prin voia Proniei – poate înlesni ivirea unui bine imens. Să auzi, să vezi, și să nu crezi!
Care rău crâncen? Unul cu nume exotic: Vexler. Prin votul dat cu tembelism de către 171+șase deputați, cu niște luni în urmă, mizeria de așa-zisă lege Vexler a intrat în vigoare nu demult și face deja ravagii, răspândind miasme de moarte.
Mă opresc pentru câteva precizări necesare. În Camera Deputaților, 171 de vietăți au votat DA, spre a-l face fericit pe virulentul antiromân Silviu Vexler, iar șase aiuriți execrabili… s-au abținut. Auzi, dom′le, să te abții de la afirmarea propriei identități de popor de două ori străvechi european (prin strămoșii traco-daco-geți și prin străbunii veniți dinspre Cetatea Eternă). Să te lepezi de istoria plină de zbucium a antecesorilor, de cultura făurită de geniul a zeci de generații de români și păstrată cu sfințenie de credința creștină adusă de martirizatul Apostol Andrei (în părțile Dobrogei} și de refugiații din Imperiul Roman (unde creștinii erau răstigniți fără milă), bărbați și femei care au găsit azil chiar și hăt departe, în Basarabia cu nume mult mai recent, desigur, precum și de către legionarii și centurionii, funcționarii romani creștinați pe ascuns și rămași pentru niște ani, în Dacia antică. Mai întâi, administrația romană s-a instalat în Peninsula Balcanică (unde începuse formarea primelor ramuri ale poporului nostru: aromânii și meglenoromânii, cu peste două secole înainte de cucerirea Daciei) și în Panonia, apoi, în Banat (care încă nu avea acest nume) și în sudul Transilvaniei (încă nedenumită astfel), după cele două războaie conduse la victorie de Marcus Ulpius Nerva Traianus și pierdute, inclusiv prin trădare, de către dacii conduși de temerarul rege Decebal, fiu al regelui Scorilo, descendent din regele unificator Burebista.
Să ne lămurim. Eu am plâns, când eram mică (aveam zece ani, în primul trimestru din clasa a cincea, fiindcă mersesem la școală (am avut părinți cu adevărat formidabili!), neavând împlinită vârsta reglementară. Am avut, preț de trei trimestre, o profesoară de istorie care ne-a predat în ultimul său an înainte de pensionare: doamna Telescu. Punea atâta pasiune în cuvinte, în explicații și evocări, încât eu una era fermecată. Am plâns, nu în clasă, nuuu, ci acasă, unde nu mă putea ști nimeni, fiiindcă mă zăvorîsem în baie. Cum să aleagă moartea viteazul între viteji Decebal? Nu se poate! Nu și nu! Chiar nu și iar nu!
Au trecut ceva ani, până când am înțeles că exact așa alesese Tatăl Ceresc să se întâmple. Fiindcă, altminteri, nu s-ar fi născut poporul român, care îi laudă pe eroicii strămoși autohtoni în limba străbunilor sosiți de departe: în limba latină. Iar numele vlah, valah a devenit unificator și melodios răsunător cu simplitate sublimă: român. Etnonim unic pe Terra. Derivat din numele capitalei lumii antice europene: Roma cea splendidă! Pentru Eminescu, la fel de iubită ca Dacia străveche.
Știau caraghioșii care au votat aiurea-n tramvai, în Camera Deputaților aceste lucruri? Mă îndoiesc până la pământ (vorba genialului Marin Sorescu) să fi știut. Rușine să le fie! Să pot, i-aș fereca la ZOO, în cușcă, trebuind să citească, în fiecare zi. Opoziția devotată patriei noastre, limbii ′′ca un fagure de miere′′, istoriei și întregii noastre civilizații carpato-danubiano-pontice a votat de 101 ori NU. Cu năduf, deoarece n-au fost îndeajuns de numeroși. Fiindcă așa s-a votat în 1 decembrie 2024, cu capul adâncit în traistă unii, cu fruntea sus, chip luminos și suflet curat, nu la fel de mulți, din nefericirei! Totuși, situația n-a rămas în loc, ci a evoluat consistent, spun sodajele de opinie.
Și care e partea miraculos de benefică în toate acestea? Eiii, chiar există. Și este uluitor de emoționantă. De alaltăieri, celor două cenacluri timișorene menționate li s-a alăturat al treilea, în prezența unui public de circa 50 de autori și iubitori de literatură, invitate active fiind, și interpreta de muzică populară Florica Nicoli care a cântat a cappella o legănătoare doină bănățeană, și actrița Ana-Maria Pandele Andone, de la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara. A recitat și a cititit cu har capodopere ale Poetului între poeți.
Încă nu am găsit vorbele potrivite spre a-mi exprima bucuria, trainica mulțumire sufletească, toată cuvenita nețărmurită gratitudine: Sfinția sa arhimandritul Simeon Stana, starețul mănăstirii cu rezonață istorică fundamentală pentru Banat este un Om-om cum tare bine-ar fi să existe foarte mulți în lume. Adică un monah cu nemăsurat de mare iubire pentru tradiții, pentru cultura înaltă, pentru Românul Absolut, fiindcă chinuitul gânditor Petre Țuțea a găsit antonomazia cea mai potrivită pentru titanianul geniu Mihai Eminescu
Omul deplin al culturii române (adevărată, și această antonomazie datorată lui Constantin Noica) a văzut lumina zilei în Botoșani, și-a trăit copilăria fericită în Ipotești, în linie paternă trăgându-se din Banatul Montan (concret, din zona Oraviței) și, din Moldova de Sus, prin măicuța sa Raluca, nemurită în stihuri răscolitoare de cel de-al șaptetelea prunc pe care-l adusese la lumina zilei din totalul de unsprezece. Tocmai evocându-l pe Mihai Eminescu, s-a ivit un terțet ꟷ prin înfrățirea cu cenaclul Eminesciana, de pe lângă Mănăstirea Partoș. Evviva!
Părintele Mitropolit Ioan Sălăjan și-a dat binecuvîntarea și a oferit concret, și un trebuitor sprijin financiar, fără de care, mulți timișoreni nu puteam ajunge la Partoș, la 60 de km distanță, apoi, îndărăt în urbea noastră. Vii și nevătămați, atât de plini de emoții, încât câteva doamne am cântat cât ne-a ținut gura pe drumul de întoarcere. Iar junele șofer, nu s-a supărat defel, ci a fost chiar satisfăcut că nu suntem posaci, ci taman din contra. La reușita muzicală improvizată își dăduseră contribuția apa minerală de Lipova și cafeaua, pentru subsemnata cu zahăr adăugat cu generozitate, că prea-i amară viața cu ′′legislatori′′ precum Silviu Vexler și, pe post de un soi de autoimprovizat denunțător neobolșevic, un avocat ONG-ist din Arad, ambii cu nostalgii legate de sumbrul deceniu al istoriei imediat postbelice. Deh, unii sunt însuflețiți de filosofia vieții, a luminii, alții de cea a întunericului geros fără sfârșit!
Care este motivul din adânc al biruinței binelui asupra hidoșeniei veninoase? Binomul cenaclier timișorean Respiro și Constantin Brâncuși s-a înfiripat în decada finală a lunii lui prier, prin solidarizarea noastră cu intelectualii ieșeni puși în mișcare de doamna Elena Chiaburu, doctor în istorie, bibliotecar șef la Biblioteca Universității Alexandru Ioan Cuza. Coeziune concretizată după ce ′′noaptea ca hoții′′ (în sens propriu, nicidecum metaforic), bustul genialului poet Octavian Goga și imens făurar al Unirii celei Mari și Sfinte a fost luat de pe soclul aflat în celebra Grădină Copou și exilat ꟷ fiindcă așa au vrut mușchii șefilor din primăria ieșeană (mușchii-mușchi, nu creierașul, nu mușchii pulsatori din cutia toracică, fiindcă de unde inimă, că de suflet românesc, nici vorbă la astfel de personaje!) ꟷ într-un fel de hală dezafectată. Mititeii se speriaseră. Autoritățile clujene n-au fost la fel de penibile. Pe post de Bau-bau vârf de lance fiind un duo demolator alcătuit din reprezentantul minorității evreiești în Parlamentul României Silviu Vexler și un avocat căruia nu ne face nicio plăcere să-i mai precizăm numele. Că există o mulțime de busturi de naziști maghiari în diverse localități din Transilvania nu îl irită pe deputatul Vexler, nici pe Alexandru Florian sau pe avocatul arădean în căutare de publicitate și pe diverși trepăduși. Emblematic!
Să ne mirăm că, la votul din parlament au optat pentru DA cu maaaare voioșie reprezentanții etniilor conlocuitoare?
Eu chiar mă înfior. Să fie respectivii iubitori de altfel de pâine decât cea românească, dar din care, totuși se înfruptă prin generozitatea legendară a populației majoritare din Grădina Maicii Preacurate? Pe tema luată în discuție, ceva necontenit îmi spune, totuși, că în țara noastră nu sunt în unanimitate foarte mândre de prestația acestor deputați cele 17 etnii conlocuitoare. Prezenți fuseseră 16 deputați la vot. Caz unic pe planeta Terra este ca până și comunități cu numai 2.000 de trăitori să fie reprezentate în forul legislativ suprem în grupul minorităților etnice! În România, căreia Vexler și compania țin să-i lipească o etichetă în legătură cu tot ce este mai josnic pe lume. I-auzi, frate, holocaust!!! Vexler și compania văd în măcelarul de copii, femei, bătrâni și invalizi Benjamin Netanyahu întruchiparea duhului blândeții fără margini, însă unul urmărit de mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională, taman vocabula holocaust fiind prezentă în document. George Orwell și Constantin Virgil Gheorghiu se răsucesc în morminte. Însăși opoziția din Israel este oripilată de holocaustul contra civililor palestinieni.
Ei și? Soroșismul este ce este! Mai contează că, în SUA, administrația Donald Trump l-a pus cu botișorul însângerat pe lăbuțele la fel de ornate cu sânge? Nicăieri în lume, n-a găsit atât de multe cozi de topor clanul Soros ca exact în România și în Basarabia. Iar, nu puține astfel de specimene fiind aciuate confortabil în parlament, cum înțelege oricine.
La Partoș, ne-am regăsit la invitația Sfinției sale Simeon Stana, care a și slujit liturghia, am fost omeniți, apoi, prin grija localnicului împătimit de splendorile culturale Tănase Ciurean și a colaboratorilor Domniilor lor. Triada organizatoare fiind împlinită prin președintele cenaclului Eminesciana: scriitorul și realizatorul de televiziune timișorean Constantin Mărăscu. Cu baștina în Mehedinți, cu anii copilăriei trăiți în Reșița, timișorean de niște decenii. Desigur, președintele cenaclului fiind moderatorul evenimentului mai mult decât memorabil.
Aportul dat la înfiriparea unei atmosfere de aleasă reculegere a fost, și el dublu. Mai întâi, vizionarea videoclipului foarte inspirat Lumină lină al rapsodului binecunoscut Tudor Gheorghe. Doljean prin naștere, autor și interpret vocal al muzicii celestial de frumoase inspirate de versurile de asemenea celestial înălțătoare ale marelui poet Ioan Alexandru, care se născuse, în inima Ardealului.
Detaliul obârșiei este un alt miracol românesc. La ceas de grea cumpănă, se risipește orice umbră de dezbinare nătângă, înflorind solidaritatea întru creație, edificare trainică, și în numele supraviețuirii demne. Documentarul artistic anevoie de prins în cuvinte admirative Porni Luceafărul a fost realizat, cu circa trei decenii în urmă, de scriitorul, jurnalistul, realizatorul de radio și televiziune Vasile Bogdan. Adică, după știința mea, el fiind cel mai prolific documentarist de televiziune, ex aequo (la egalitate) cu regizorul Victor Popa. În patrie și în afara granițelor, multipremiați. Bănățeni în țoalele lor. Vasile Bogdan a filmat documentarul citat, în Timișoara, Oravița, Lugoj, Arad.
S-ar cuveni ca tot natul să știe că, aflat la vârsta despărțirii de adolescență, fugarul fiu al lui Gheorghe și Raluca Eminovici (descendentă dintr-o familie de boieri din Moldova de Sus) se lipise, în 1868, de trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, râvnind să refacă în sens invers calea străbătută, din zona Oraviței la Blaj, de către bunicul patern Vasile, de la Blaj în Moldova de prim născutul acestuia Gheorghe, părintele poetului încă abia înmugurit, în 1866 prin versurile citite cu suflet în tumult ꟷ în redacția revistei Familia ꟷ de către străluciții oameni de cultură Iosif Vulcan (bihorean) și de bănățeanul Iulian Grozescu, încă din 1866. Aceștia au decis ca sufixul slav - ici al numelui său de familie, frecvent întâlnit în Banatul istoric, să fie înlocuit cu cel mai răspândit sufix onomastic românesc: -escu.
Alte pilde interesante? Bucovinean cu studiile superioare săvârșite în București, însă de duium de ani trăitor în Urbea de pe Bega este Adrian Dinu Rachieru, binecunoscut critic, istoric și sociolog literar, apreciat eminescolog, romancier, profesor universitar. Și cenaclist de seamă marca Respiro. A ținut, ca de obicei, o convingătoare concisă prelegere exemplară despre receptarea corectă și despre cea superficială a prodigioasei opere izvodite, în numai 17 ani, de Mihai Eminescu. Au mai vorbit pertinent profesorul preot Teofil Bradea, preotul Dan Dumitru Gîrjoabă. Din Caraș Severin, au sosit dinamica directoare Gabriela Șerban a bibliotecii orășenești Tata Oancea din Bocșa, iar Mihai Chiper, președintele cenaclului Virgil Birou, din Anina, unde este redactată revista Arcadia. Conducerea cenaclului Constantin Brâncuși și a revistei Coloana Infinitului au fost reprezentate de timișeanul Aurel-Matei Bancu. Au mai vorbit timișorenii Daniela Văleanu, Aura Lupșescu, Ioan Traia, Dumitru Mnerie (născut în Vinga), Nicolae Toma, orăvițenii Dorina Enuică și Lorin Cimponeriu. Scriitorul Gheorghe Ciulpan a citit o epigramă scrisă pe loc.
Declamatoare și cântăreață (amatoare) redutabilă, timișoreanca Maia Mureșan, având rădăcini transilvane, s-a ocupat asiduu de detaliile organizatorice ale deplasării cu microbusul și, cum obișnuiește, a făcut o mulțime de fotografii expediate rapid pe Facebook, pentru cei rămași acasă, într-o duminică răcoroasă, cu stropi de ploaie, care n-au biruit să le alunge lumina din inimi oaspeților primiți cu drag la Partoș, sat aparținător de comuna Banloc. Mi-am reîntâlnit, după două decenii, o fostă studentă, intens prilej de mângâiere lăuntrică, oricând.
La Mănăstirea Partoș, în septembrie 1653, a plecat în veșnicie, la vârsta de 85 de ani, cel dintâi Mitropolit al Banatului, aromân născut în Dalmația, la Ragusa. Fusese întronizat în 1650, la Timișoara, apoi, apăsat de ani și de vexațiunile îndurate se retrăsese la Partoș. A fost canonizat în anul 1956, Sf. Iosif cel Nou de la Partoș, iar moaștele i-au fost aduse în Catedrala Mitropolitană timișoreană. Racla ferecată cu argint aurit este străjuită de o icoană impresionantă, inclusiv deoarece poalele veșmântului de înalt ierarh poartă culorile tricolorului românesc. Să ne mirăm că vrăjmașii neîmpăcați ai românilor ne urăsc din răsputeri, până și drapelul în cele trei culori fundamentale?
Mizeria legislativă vexleriană (specialiștii au demonstrat că este incoerentă, că recurge la dubla măsură, că este o sfidare la adresa Cartei Internaționale a Drepturilor Omului) face alte victime. ′′A sosit de sus′′, sintagmă ce ne conduce gândul, de asemenea, la prigoana bolșevică postbelică, ordinul ca din bibliotecile publice să fie scoase cărțile indicate de vexlerieni!!! Oare mai gânguresc fericite vietățile ce au aplaudat anularea samavolnică de alegeri corecte din finalul anului 2024 și interzicerea, tot ilegală, de candidaturi? Ce au de spus despre aceste abuzuri neobolșevice capodoperele umane care l-au votat pe hlizitul cu acte false de studii universitare, incult, cinic, mincinos, putred de bogat prin nemuncă, din pricina căruia țara a ajuns în pragul insolvenței și obiect de batjocură pe mapamond? Că nu l-a numit poporul român premier pe impostorul Ilie-Gavril Bolojan și nici sfetnic de taină al său pe aventurierul Dominic Samuel Fritz, deși Nicușor Daniel Dan are 28 de consilieri prezidențiali cu salarii gogonate, în timp ce milioane de cetățeni români se zbat în lipsuri. Lista nenorocirilor e înspăimântător de lungă.
Limpede este că se cuvine a fi grabnic abrogată legea vexleriană, deoarece justiția este de așteptat să aibă de lucru, nu pe pohta poftită de Silviu Vexler și aplaudacii săi.
Doamne, ajută tuturor! Celor buni, spre a rămâne astfel. Celor răi, spre a renunța la malignitate!
Viorica BĂLTEANU
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Sper ca distinsa Doamnă Bălteanu să poată vedea umila mea observație!
În cuprinsul textului (pe care l-am inhalat, ca să fiu sigur ca nu pierd nimic!) apare o inadvertență!
Iertată să-mi fie îndrăzneala!
Referirea la "mușchii" celor din primăria ieșeană, este făcută cu un dezacord subiect-predicat!!!
Nu "așa au vrut mușchii lor", ci ăstora li se cuvine realul dezacord "așa a vrut mușchii lor", că "mușchii lor, minte nu are!", ca să citez un vai de mama lui de clasic în viață!
În rest, sărutări de mâini unei distinse cărturărese, împreună cu urarea "Sus inima!".
Doamne, ai milă de Neamul Românesc!
Doamne ai in pază pe români!