Excelență, i se spune Catârul…. Se pare că e un om care nu are nici sânge nobil, nici poziții înalte… Nu are alt nume decât Catârul, nume pe care se spune că și l-a dat chiar el, și care, în popor, se referă la imensa lui forță fizică și la uriașa lui încăpățânare.
Într-o atmosferă nu tocmai armonioasă și cu efecte globale discutabile, așa cum arătam în precedentul articol pe tema Summit-ului pentru Viitor, liderii curenți ai lumii au adoptat pachetul de documente inovatoare pentru accelerarea turbo a Agendei 2030, în speță Pactul pentru Viitor și ale sale două anexe: Acordul Digital Global (Global Digital Compact) și Declarația privind Generațiile Viitoare (Declaration on Future Generations) – care pot fi studiate AICI.
Arunc aici o privire de ansamblu, cu bune și rele.
Jocurile Olimpice ale globalismului
În primul rând, prevederile Pactului și ale anexelor sale nu sunt, formal, obligatorii pentru țările semnatare.
Informal, lucrurile stau, firește, mai bine sau mai rău în funcție de țară – poziție geografică, apartenență la organisme transnaționale, grad de dependență și îndatorare etc.
Pactul pentru Viitor - care s-a dorit, încă de la concepția lui, în 2022, un „document concis, orientat spre acțiune”- este o colecție de 56 de „Acțiuni”, mare parte din ele descrise de predicate precum „vom întări”, „vom accelera”, „vom asigura”, „vom discuta”.
Dar există și mișcări mai atletice, precum:
„Vom executa acțiuni îndrăznețe, ambițioase, accelerate, juste și transformative pentru a implementa Agenda 2030, a realiza Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă și a nu lăsa pe nimeni în urmă” (Acțiunea 1), ba chiar salturi cu prăjina peste gardul realității, cum ar fi „vom pune capăt foametei și vom elimina insecuritatea alimentară și toate formele de malnutriție” (Acțiunea 3).
Un analist spune:
„În locul unor declarații concise, clare, inteligibile și operative (Pactul este) sufocat la fiecare rând de generalități (uneori utopice) care se contrazic unele cu altele și permit ca aproape orice acțiune să fie justificată în viitor pe baza lui”.
Ceea ce este un cuțit cu două tăișuri.
Partenerii interesați se ocupă de detaliile concrete
Dacă de prea mult vag se plânge cineva, atunci să nu uităm de stakeholders, adică de părțile interesate din sectorul guvernamental, privat și „non-profit”, care s-au întâlnit înainte de Adunarea Generală ONU de duminică, pe parcursul a două zile numite „Action Days” și au discutat viziunile lor concrete despre „guvernanța globală”, „sănătatea digitală”, „ID digital”, „lupta împotriva dezinformării”, „resetarea sistemului financiar internațional” etc., etc.
Din tot ce-am citit și ascultat, nu s-au contrazis unul pe altul niciun pic, deloc, niciodată, nici măcar în glumă (lipsa patologică de umor afectându-le specia) - ceea ce trebuie să le fi dat impresia că întreaga lume este de acord cu ei sau măcar îi crede.
Vestea bună aici este că aceste părți private nu au fost, totuși, invitate chiar la Adunarea Generală, în sală, să voteze și ele în tăcere alături de șefii de state. Ceea ce, în caz că vă întrebați, nu mai e ceva inimaginabil.
Fundația Carnegie comenta acru:
„Ce este ironic e că negocierile pentru un summit menit să lanseze o nouă eră a multilateralismului incluziv și de rețea au fost cât se poate de exclusive, pentru că stakeholder-ii non-guvernamentali nu au fost primiți în sala de negociere”.
Un număr de 267 de ONG-uri s-au supărat oficial că„organizațiile de interes public, experții și media de știri sunt în mod curent excluse de la negocierile tratatelor și alte ședințe ale statelor membre, inclusiv negocierile pentru Pactul pentru Viitor” și au cerut „fonduri independente” de la ONU și de la statele membre pentru a se asigura că ONG-urile și experții își pot îndeplini „rolul vital” în monitorizarea îndeplinirii Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă.
Criza, șocul și urgența
În al doilea rând, luăm act de faptul că, în ciuda presiunilor de dinainte de summit, nu s-a declarat „urgența planetară”, iar ideea de a introduce acele „platforme de urgență planetară” (despre care am scris într-un alt articol) a fost, cel puțin la prima vedere, abandonată.
„Platformele de urgență planetară” apăreau într-una din versiunile supuse negocierii, dar au dispărut din forma finală, fiind înlocuite cu prevederi despre „întărirea sistemului ONU de răspuns la șocuri globale complexe” (Acțiunea 54).
Asta nu înainte de „accelerarea reformei arhitecturii financiare internaționale pentru întărirea capacității de susținere mai eficientă și mai echitabilă a țărilor în curs de dezvoltare în timpul șocurilor sistemice” (Acțiunea 51).
Altfel spus, nu poți avea șocuri complexe cu buzunarele goale.
„Șocurile complexe” sunt „evenimente care au consecințe extrem de disruptive și negative asupra unui procent semnificativ din țările lumii și din populația globală, au impact asupra mai multor sectoare și necesită un răspuns multidimensional, la nivelul tuturor guvernelor și al întregii societăți”.
Conflictul armat, spune Pactul, „nu constituie, în sine, un șoc global complex, dar... în unele cazuri, poate avea impact asupra mai multor sectoare”.
Deci, războiul nu e neapărat prilej de sperietură globală, mai ales că ONU s-a dovedit incapabilă să-și îndeplinească mandatul ei principal, acela de a menține pacea și securitatea.
O pandemie, însă, de exemplu, sau o schimbare climatică, e cu totul altceva. Acolo da, ONU poate să facă tot felul de lucruri, după cum s-a văzut la covid.
Deși nu mai menționează obscurul concept de „platformă de urgență planetară”, Pactul reafirmă, totuși, dreptul Secretarului General ONU „de a convoca Statele Membre, a promova coordonarea întregului sistem multilateral și a se angrena custakeholder-ii relevanți în răspuns la crize”.
Ceea ce a făcut și la covid, fără niciun pact prealabil. Aproximativ aceeași Janetă cu altă voaletă.
Nu-i reforma, uite reforma
După cum menționam în articolul anterior despre summit, eventualele speranțe ale unora sau altora că se va reforma Consiliul de Securitate nu au fost împlinite.
Pe de altă parte, Pactul conține un întreg capitol (Acțiunile de la 38 la 56) care se numește „Transformarea guvernanței globale”.
În declarații făcute pe marginea summit-ului, s-a vorbit chiar de un „ONU 2.0”.
Așa că niște reforme trebuie că s-au făcut, numai că nu instituționale, formale, negru pe alb, votate de statele membre – ci altfel; exempli gratia: pirostriile pe care și le-au pus recent ONU și Forumul Economic Mondial (WEF), despre care Pactul nu face vorbire.
Bătaia peștelui
Lăsând la o parte promisiunile semnatarelor de a se încorda în continuare pentru lărgirea Consiliului de Securitate și modificarea regimului dreptului de veto, capitolul privind transformarea guvernanței globale conține acțiuni care tind la „accelerarea reformei arhitecturii financiare internaționale” (international financial architecture – IFA), care să aibă în centrul ei Agenda 2030 și, firește, ONU, ca for central.
Același articol publicat de Carnegie Endowment comentează că „la nivel retoric, toate guvernele susțin țelul unui sistem de guvernanță economică globală mai incluzivă, echitabilă și reprezentativă. În practică, (însă) membrele bogate ale OECD, conduse de SUA, susțin că nu Adunarea Generală a ONU, în care fiecare țară are un vot, este locul în care trebuie discutate și stabilite detaliile reformării IFA. Din punctul lor de vedere, dezbaterea pe acest subiect trebuie să aibă loc în alte cadre, care au «competența» necesară de a aborda chestiuni financiare, în particular Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, unde națiunile din OECD beneficiază de o putere mai mare la vot”.
În consecință, Pactul abundă în trimiteri la FMI și Banca Mondială, pe lângă mai generalul „bănci multilaterale de dezvoltare și instituții financiare”, care sunt „încurajate” și „îndemnate” să „facă noi pași” pentru e.g., „a permite o reprezentare mai largă și mai robustă” a țărilor în curs de dezvoltare, sau „a accelera ritmul reformei în misiunile și viziunile lor, în structurile de facilități, în abordările operaționale și capacitatea lor financiară” (Acțiunile 48, 49).
Ceva mai concret,„se va accelera reforma arhitecturii financiare internaționale astfel încât țările să se poată împrumuta sustenabil pentru a investi în dezvoltarea lor de lungă durată” (Acțiunea 50).
Aici, trebuie„întărit răspunsul multilateral în susținerea țărilor care au datorii mari și nesustenabile”, care trebuie ajutate să „scape de povara debitelor și să dea prioritate cheltuielilor bugetare pentru realizarea Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă”.
FMI, în particular, dar și Banca Mondială, G 20 și marii creditori și debitori bilaterali sunt invitați să vină cu propuneri.
Schimbarea climatică rămâne la fel...
Și așa ajungem la „schimbarea climatică”, unde trebuie spus că Pactul a dezamăgit așteptările unora, mai ales ale celor care sperau să-și asume toată lumea obligații ferme de a renunța la combustibili fosili și de a respecta „dreptul la un mediu curat, sănătos și sustenabil” – ca parte din, dacă nu chiar centrul „drepturilor și libertăților fundamentale” pe stil nou.
Tot Carnegie raportează că, „mulțumită opoziției producătorilor de petrol și gaz”, prevederile mai îndrăznețe incluse în versiunile anterioare ale Pactului au fost „eliminate neceremonios”, iar acum documentul conține ceea ce se decisese deja la COP28, la Dubai, în decembrie 2023: statele sunt invitate să renunțe la combustibilii fosili de o manieră „justă, ordonată și echitabilă”.
Dar să nu disperăm. Până la urmă, „schimbarea climatică” depinde și ea tot de bani, ca orice altceva în guvernanța globală. Iar Pactul se ocupă în repetate rânduri de acest subiect, în primul rând printr-un apel la băncile multilaterale de dezvoltare și alte instituții financiare să crească „disponibilitatea, accesibilitatea și impactul finanțării pentru mediu” (Acțiunea 52).
Și ce active aveți? O planetă.
Mai importantă, însă, este Acțiunea 9, care prevede: „catalizarea de către țările în curs de dezvoltare a mai multor investiții private în dezvoltare sustenabilă, inclusiv prin promovarea de mecanisme de finanțare și parteneriate incluzive și inovative, cu crearea unui mediu național și internațional de reglementare și investiții care să faciliteze acest lucru și cu folosirea de finanțări publice catalitice”.
Țările semnatare promit să „crească semnificativ finanțarea pentru adaptare... cu mobilizarea de surse financiare noi și suplimentare, bazate pe granturi, cu caracter de concesiune marcat”.
Vorbim, desigur, despre faimoasele „parteneriate multistakeholder”, între care suprem este parteneriatul strategic al ONU cu WEF, apropo de care, următoarele:
Pe 17 septembrie, în preliminariile summit-ului, WEF a organizat o conferință sub titlul Valuing Nature’s Assets,care debutează cu vorbele următoare:
„...mai bine de jumătate din PIB-ul global, peste 44 trilioane de dolari, derivă direct din bunuri naturale... Întrucât peste 80% din finanțarea necesară pentru decarbonizarea economiei și restaurarea biodiversității va fi asigurată de sectorul privat, trebuie să construim argumentul corect, din perspectiva afacerilor, care să justifice”acest efort.
În pregătirea summit-ului, WEF a emis și un raport, datat septembrie 2024 și intitulat Spotlight on Nature, care stimulează adecvat glandele salivare ale celor interesați reamintind că WEF a ajuns la concluzia că „soluțiile pozitive pentru natură” ar putea crea„oportunități de afaceri în valoare de 10,1 trilioane de dolari și 395 de milioane de locuri de muncă până în 2030”.
„Sistemele socio-economice în care acțiunile industriei ar putea adăuga valoare naturii”sunt, potrivit acestui raport: (i) alimentație, pământuri și oceane, (ii) infrastructură și mediul construit și (iii) energie și extracție.
Spațiul cosmic ce nu și l-au împărțit, deși nici de asta nu-s sigură.
Mai devreme, în iunie 2024, WEF a organizat o mare întrunire sub titlul Meeting of the New Champions, unde o astfel de „nouă campioană”, venită de la Institutul de Sustenabilitate al Universității Cambridge, s-a plâns zguduitor că:
„În economie, natura e tratată de parcă ar fi nelimitată și, predominant, ca și cum ar fi gratis... (or,) aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, solul, oceanele de care avem nevoie pentru hrana pe care trebuie să o consumăm, mineralele de care avem nevoie pentru tehnologie și infrastructură” sunt, toate, parte din economie.
„Fără aceste tipuri de valori, aceste forme de capital natural, nu am avea economie. Ele sunt cărămizile de bază ale economiei noastre.”
De aceea, „una dintre soluții este de a include natura în registrele contabile”.
Adică exact ce discutam într-un alt articol despre „companiile de bunuri naturale”.
Ca să nu ne întristăm, Pactul ne promite, fără utilizarea vreunui emoticon, „explorarea de opțiuni pentru cooperare internațională privind taxarea indivizilor cu avere majoră, în forumurile adecvate” (Acțiunea 4).
Arme mari, mijlocii, mici, chiar și invizibile
Nu pot părăsi Pactul pentru Viitor înainte să menționez că acesta conține un capitol (Acțiunile de la 13 la 27) despre „Pace și securitate internațională”, în care ONU reamintește că:
„Organizația Națiunilor Unite are un rol indispensabil în menținerea păcii și securității internaționale”.
Eu aș fi tăcut, că oricum e zgomot mare de la bombardamente.
Pe o linie logică întrucâtva invizibilă dacă nu o știi dinainte, Pactul (Acțiunea 13) spune că se vor „dubla eforturile pentru a construi și menține pacea, societăți juste și incluzive și rezolvarea cauzelor prime ale conflictelor” – care nu sunt ceea ce se vede de pe Lună, ci o încrengătură între „pace și securitate, dezvoltare sustenabilă și drepturile omului” - adică exact cei trei „piloni” ONU, care mai de care mai stabil.
Așa fiind, propunerile sunt următoarele: (i) Să „întărim reziliența, abordând comprehensiv motoarele și cauzele prime și consecințele conflictului armat, violenței și instabilității, inclusiv prin accelerarea investițiilor în Agenda 2030 și implementarea Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă”; (ii) să „promovăm o cultură a păcii, incluziunii, toleranței și coexistenței pașnice, eradicând discriminarea religioasă, contracarând rasismul, discriminarea rasială și xenofobia”; și (iii) să „ne asigurăm că cheltuielile militare nu compromit investițiile în dezvoltare sustenabilă” (din nou, fără emoticon).
La fel de realist și convingător, Pactul promite că „vom proteja toți civilii în conflictele armate” (Acțiunea 14) și „ne vom asigura că oamenii afectați de urgențe umanitare primesc sprijinul de care au nevoie” (Acțiunea 15).
În timp ce mă prăbușeam cu capul pe birou de ușurare, am observat și promisiunea de a „avansa către țelul unei lumi fără arme nucleare” (Acțiunea 25) și de a „ne respecta obligațiile și angajamentele existente privind dezarmarea” (Acțiunea 26, care spune, printre altele, că semnatarele vor lua măsuri de „a anticipa, a preveni, a se coordona și a se pregăti pentru riscurile biologice, indiferent dacă sunt cauzate de eliberarea naturală, accidentală sau deliberată a agenților biologici”, ceea ce era de așteptat).
Închei tot cu un comentariu al fundației Carnegie:
„Multe state membre ONU au făcut presiuni pentru interzicerea armelor nucleare (prin Pact)... Toate cele cinci puteri nucleare recunoscute (Statele Unite, Rusia, China, Franța și Marea Britanie) au rezistat acestor presiuni”.
Ce poziție au avut puterile care nu recunosc că au arme nucleare nu știm, dar „Rusia (a fost) cea mai intransigentă în obstrucționarea oricărui text care i-ar amenința prerogativele de putere nucleară”.
Acordul Digital Global
Pe această notă de voioșie, să trecem la anexa Pactului pentru Viitor numită Global Digital Compact, care e plin de cuvinte și nu poate fi nici în ruptul capului înțeles decât dacă e citit împreună cu alte documente și declarații din diverse surse. Mă străduiesc să rezum, mai jos, cât se poate de inteligibil.
Toată lumea-n plasa mare
În primul rând, se dorește „acoperirea tuturor diferențelor de digitalizare” între țări (Obiectivul 1 din Acord), adică toată lumea să fie conectată la Internet și la inteligența artificială.
Pentru asta - așa cum remarca președintele Microsoft, Brad Smith, la conferința A Digital Future for All, organizată în preliminariile summit-ului, cu un bun simț aproape surprinzător - toată lumea trebuie să aibă, înainte de toate, acces la rețeaua electrică.
Ceea ce, spunea el, 43% din populația Africii nu are. Parcă văd păduri de panouri fotovoltaice acoperind elegant Serengeti.
În aceeași ordine de idei, Acordul spune că 2,6 miliarde de oameni nu au acces la Internet (deși au, sper eu, curent). Asta pentru că nu au telefoane și acoperire în rețea; soluția șefului Global System for Mobile Communications Agency (GSMA) ar fi niște telefoane mobile de circa 20 de dolari bucata, ca să-și poată cumpăra toată lumea.
Ceea ce arată cât de bine cunosc acești lideri nivelul de sărăcie în care trăiesc oamenii în diverse regiuni ale planetei.
Se fac, în sfârșit, autostrăzi, dar online
În fine, după ce avem toți curent, telefoane și net, toată lumea trebuie inclusă în „economia digitală” (Obiectivul 2), care presupune, printre altele, diverse eforturi ale țărilor semnatare de a-și „digitaliza” economia și serviciile publice.
Asta tinde, în fapt, la construirea, la nivel național, regional și, în fine, global, a „infrastructurii publice digitale” (Digital Public Infrastructure - DPI) – rețeaua în care vom fi prinși toți până la unul; cum zice Pactul: „nimeni nu va fi lăsat în urmă”, oricât și-ar dori.
Directorul United Nations Development Program (UNDP), care ajută țările să creeze acest ostreț planetar, spunea la mai sus-menționata conferință despre „viitorul nostru digital” că această DPI reprezintă „șoselele și căile ferate ale noii noastre ere digitale” – cele din era analogă fiind gătate (mai puțin în unele regiuni mai înapoiate, unde abia acum face China Belt and Road).
Acordul menționează, deja inevitabil, că, pentru a construi DPI, se vor forma„parteneriate care aduc împreună guvernele, sectorul privat, societatea civilă, comunitățile tehnice și academice și organizațiile regionale și internaționale pentru a proiecta, lansa și susține inițiative care să canalizeze bunurile publice digitale și infrastructura publică digitală spre îndeplinirea Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă” (Obiectivul 1, lit. f).
Detalii relevante despre această DPI putem afla, de exemplu, de la o conferință organizată de FMI anul trecut, care clarifică faptul că, pentru ca rețeaua să funcționeze potrivit scopurilor ei, fiecare dintre noi trebuie să aibă nu doar un telefon smart și un cont bancar (și curent și net), ci și o „identitate digitală” (digital ID).
A fi sau a nu fi, a avea sau a nu avea
Ce e „identitatea digitală” aflăm cel mai bine tot de la WEF, care a publicat un raport pe subiect în 2018, intitulat Identity in a Digital World. A new chapter in the social contract. Citez din sumar:
„O identitate digitală (adecvată pentru scopurile ei) oferă o modalitate fiabilă ca indivizii să probeze credibil cine sunt, să-și exercite drepturile și libertățile și/sau să demonstreze că sunt eligibili pentru a avea acces la anumite servicii”.
Mai clar, din același raport:
„Această identitate digitală determină la ce produse, servicii și informații putem avea acces – sau, dimpotrivă, ne sunt interzise”.
Mai menționez că „identitatea digitală” este un element central și în proiectele de monedă digitală (Central Bank Digital Currency – CBDC).
Potrivit ultimului capitol (p.82) al Raportului economic anual al Băncii Reglementelor Internaționale pentru 2021, care se ocupă de CBDC:
„Identificarea, la un nivel sau altul, este... esențială în proiectarea CBDC. Se impune ca CBDC să fie bazate pe un cont și, în cele din urmă, să fie legate de o identitate digitală... Folosindu-se de informații obținute din registrele naționale și din alte surse publice și private, cum ar fi certificatele educaționale, registrele de taxe și beneficii, registrele de proprietăți etc., o astfel de identitate digitală servește la stabilirea identității online”.
Un participant la o conferință FMI pe subiect declara, în octombrie 2022:
„CBDC pot permite agențiilor guvernamentale și actorilor din sectorul privat să creeze contracte smart – pentru a permite anumite funcțiuni politice țintă... Prin programare, acești bani CBDC pot fi orientați cu precizie - ce fel de oameni pot fi proprietari, în ce fel de scopuri pot fi utilizați banii”.
Viitorul Internetului: fără muște în laptele discursului oficial
Obiectivul 3 al Acordului Digital Global este asigurarea unui „spațiu digital incluziv, deschis, sigur și securizat care să respecte, să protejeze și să promoveze drepturile omului” – cel mai important drept al omului fiind, desigur, acela de a îndeplini Agenda 2030.
Semnatarele promit să „încurajeze entitățile ONU ca, în colaborare cu guvernele și stakeholder-ii relevanți, să evalueze impactul proastei informări și al dezinformării asupra progresului Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă”.
Companiile și platformele online sunt chemate să „întărească transparența și responsabilitatea sistemelor lor, inclusiv prin condițiile de utilizare, prin moderarea conținutului, prin algoritmi de recomandare și prin gestionarea datelor personale ale utilizatorilor în limba locală”.
La o altă conferință de pe marginea Summit-ului pentru Viitor (numită The Future of Information Integrity and the SDGs, 22 septembrie 2024), directoarea de comunicare a ONU se plângea că„Dezinformarea și discursul de ură au existat întotdeauna, dar n-am mai fost până acum în situația de a încerca să comunic într-un mediu care este atât de toxic și care lucrează atât de activ împotriva forțelor binelui. Noi, ca ONU, nu am mai avut de ales și am început să luăm măsuri”.
Un alt vorbitor la conferință (șeful a ceva care se cheamă Center for Countering Digital Hate, adică „Centrul de combatere a urii digitale”) denunța oamenii care diseminează„dezinformare și discurs de ură”, menționându-i în special pe cei care „au convins milioane de oameni că vaccinul care le-ar fi putut salva viața le va face, de fapt, rău. Sute de mii dintre acei oameni au murit sufocați în secțiile de urgențe... rugându-se să primească vaccinul de care le fusese până atunci atât de frică – dar era prea târziu”.
Același vorbitor a acoperit și tema majoră doi, „schimbarea climatică”:
„Dacă îți pasă de climă, atunci trebuie să te îngrijorezi cu privire la valul de dezinformare privind clima, menit să submineze consensul științific pe care stă întregul nostru ecosistem de analiză și soluții”.
Părțile interesate vor avea acces la date, după nevoi
În fine, această rețea digitală, în care noi suntem niște puncte fixe ca musca-n insectar, cu diverse nivele de acces la servicii, bani și altele, în funcție de cum bâzâim, și în care trebuie să se pună capăt acestui vacarm disident (pentru că, inadmisibil,„Am impresia că se poate spune orice... fiecare spune ce vrea”, după cum se lamenta altă persoană importantă la mai sus-menționata conferință anti-ură) - va fi una globală, „interoperabilă” la nivel național, regional și internațional.
Se va face un „grup de lucru” special care se va „angaja într-un dialog comprehensiv și incluziv și multistakeholder despre guvernanța datelor la toate nivelele relevante de dezvoltare”. Adică, părțile interesate de la orice nivel vor comunica datele (cele incluse în identitatea noastră digitală) altor părți interesate.
Dau un exemplu la întâmplare despre la ce ar putea folosi datele noastre în marea rețea. ÎnRaportul WEF privind „identitatea digitală” scrie:
„Fiecare om e unic. Sunt mulți factori care ne definesc pe noi și sănătatea noastră, de la genele noastre și până la modul în care ne gestionăm sănătatea, la mediul și contextul social în care trăim fiecare dintre noi. Este vital să creăm o infrastructură informațională sigură în care Identitatea Digitală să permită cercetări pentru descoperirea de noi medicamente și optimizarea tratamentelor, dar și acces la îngrijiri de calitate”. (Raportul datează, cum spuneam, din 2018).
Guvernarea inteligenței artificiale
În fine, Acordul ar vrea să se instaureze o guvernanță globală și pentru IA (Obiectivul 5), prin înființarea la ONU a unei „comisii științifice„ independente și multidisciplinare” pe acest subiect și prin inițierea, tot la ONU, a unui „Dialog Global despre Guvernanța IA”.
Aceste organisme se vor înființa după ce doi „co-facilitatori”, unul dintr-o țară dezvoltată și unul dintr-una în curs de dezvoltare, „prin procesul interguvernamental și prin consultări cu alți stakeholders”, vor stabili „principalii termeni și modalități de funcționare”.
Asta în condițiile în care, așa cum nota expertul ONU Richard Gowan:
„Ideea că ONU ar ajuta la reglementarea acestor tehnologii este atractivă pentru țările în curs de dezvoltare. Dar, pentru cele care au capacități IA dezvoltate – mai ales SUA – ideea nu e la fel de binevenită. Acordul Digital Global va conține promisiuni încurajatoare de a utiliza tehnologia în folosul umanității, dar prea puține reguli obligatorii”.
Declarația privind generațiile viitoare
Trec rapid la și peste anexa pentru urmașii urmașilor, pe care același expert ONU o califica drept „«o aspirație», ceea ce e un eufemism pentru «vagă»”.
Asta poate și unde, potrivit Pactului pentru Viitor, „tinerii” și „generațiile viitoare” nu sunt același lucru. Tineretul - de azi și de mâine și de poimâine, poate și de răspoimâine - are și el aceleași obligații față de generațiile viitoare, care nu știu exact când (nu mai zic și dacă) apar.
Așa că acești urmași ai noștri se pierd, undeva, în negura viitorului, și nu are sens să vorbim prea mult despre ei. Dacă te iei după Harari, poate vor fi la fel de diferiți de noi cum suntem noi de amibă. Ceea ce nu ne împiedică, însă, să ne facem existența praf pentru dânșii.
„Efortul global de a controla viitorul este destinat eșecului”
Acesta este titlul unui articol publicat de David McGrogan la The Daily Sceptic; îl folosesc pe post de concluzie.
Trimițând la o lucrare a filosofului Alexandre Kojève, McGrogan remarcă obsesia elitelor actuale pentru a controla viitorul. Motivul este că această pretinsă capacitate de a cunoaște, de a prezice, de a controla și modela viitorul este unica lor sursă de autoritate.
În lipsa legitimității, a competenței și a oricărei alte justificări morale sau de principiu, statutul lor de conducători se bazează exclusiv pe pretenția lor de a cunoaște viitorul.
„Guvernul zice: eu știu că, dacă un anume virus (să zicem) e lăsat să se răspândească necontrolat, vor muri X milioane de oameni, și știu cum să evit acest deznodământ. Eu am un proiect – motiv pentru care tu, populația, trebuie să-mi cedezi mie autoritatea.”.
„Acesta”, continuă McGrogan, „este un mod de a-ți stabili autoritatea specific... celor mai primitive forme de... organizare politică umane.... primii conducători «adevărați» au apărut în același mod: o gașcă de «Stăpâni», «briganzi aristocrați», care s-au adunat în jurul unei Căpetenii care propune un plan pentru un raid de jaf; și el este investit atunci cu Autoritatea absolută, dar numai atâta vreme cât proiectul lui rezistă...”.
De aceea „sunt clasele conducătoare ale lumii atât de preocupate de răspândirea de «informații false», «dezinformări» și, în general, scenarii alternative. Dacă îți bazezi autoritatea pe «faptul» că știi viitorul, atunci evident că vei păzi acest privilegiu ca pe ochii din cap, negând oricui altcuiva capacitatea de a sugera, măcar, că viitorul s-ar putea să arate puțin altfel, sau că ar fi, de fapt, incert....”
„Summit-ul pentru Viitor” spune McGrogan, „este foarte important, deci, pentru că ne spune multe despre ce zace în viitor: incertitudine, mister, luptă, speranță. Ironic, niciuna din astea nu apare în Pactul pentru Viitor ”.
După cum vedem - cu bune, cu rele, cu foarte bune și groaznice, cu eroi și mișei, cu curaj și disperare, zi de zi - lumea nu arată cum o descriu globaliștii, iar planurile și proiecțiile lor se izbesc de realitate ca de-un zid.
Viitorul nu este previzibil, cu atât mai puțin programabil, iar, de controlat, cu siguranță nu-l controlează o mână de oameni. Oricâtă psihoistorie li se pare lor că ar ști, va exista întotdeauna un Catâr. Sau câteva miliarde.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
La rândul său, biroul purtătorului de cuvânt al Secretarului General al ONU a declarat reporterilor următoarele: „Secretarul General și Ministrul de Externe au discutat despre ultimele evoluții cu privire la problemele de pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate. Au făcut schimb de opinii cu privire la războiul din Ucraina și implicațiile sale regionale și globale au discutat, de asemenea, cooperarea ONU-Rusia, precum și punerea în aplicare a Pactului pentru Viitor”.
Aici daca citesti in limbaj juridic informativ , cele doua declaratii in cauza , la rece , dupa sedinta ONU , sinteza ar fi asa :Lavrov invocare procedura de urgenta ONU la adresa interventiei SUA in Ukraina ,avand in vedere lipsa de calitate SUA in acest conflict , ia la nivel de ONU , cooperarea ONU -rusia , precum si punerea in aplicare a Pactului pentru Viitor , adica pe romaneste : Eu Lavrov te sesizez cu privire la incalcare statut ONU in cauza , tu ONU imi spui ca vei gasi o solutie daca eu sunt de acord cu PACTUL TAU PENTRU VIITOR.
Deci , restul este o poveste , care se va negocia cat mai curand privind UKRAINA si GAZA asta Pentru veto pozitiv RUSIA SI IRAN , fiindca CHINA s-a abtinut , privind asa zis PROGRAM VARZA MONDIALA pentru ca incearca sa impace pe toti : si multi-nationale militare si multi-nationale economice si politruci de varf sefi de state cu interesul lor personal economic , in asa zisa " suvernaitate a lor nationala " , dar de fapt creeaza o confuzie si un conlfict si mai mare intre " RECHINII MONDIALI " , care au prins " momentul fractiunii mondiale si ale santajului politic militar si econimic international . Noi astia " restul puporului suveran roman sau de alte nationalitati " vom avea de la caz la caz " alesul nostru " , ales " de mai marii mondiali alesi decidenti " Asta e , ca la comunisti la aia nu alegeai , dar il stiai , la astia il alegi dar nu il stii.
Ref. ceea ce acum i se spune reforma arhitecturii financiare internaționale:
Pct. 4 din doc.: “vom stabili “Liberul Schimb Internațional” ca pe o prioritate absolută pentru supraviețuirea națiunilor-state. Această nouă concepție economică ne va ajuta să accelerăm declinul “naționaliștilor” din toate națiunile; să-i izolăm în facțiuni diverse ..
Pct. 6 Vom organiza acest “liber schimb” care, în realitate, numai liber nu este, întrucât e controlat deja de noi, până în vârful ierarhiei economice, în “Trei Comisii Laterale”: cea a Asiei, cea a Americii, cea a Europei..
Pct. 7 Vom transfera încet dar sigur multinaționalele noastre în tări noi, cucerite de “economia de piață”, ca tările din Estul Europei, Rusia și China, de exemplu. Pentru moment, nu ne va interesa daca populația lor reprezintă sau nu un vast rezervor de noi consumatori. Ceea ce ne interesează este să avem acces, în primul rând, la o Mână de Lucru Sclavagistă - ieftină și nesindicalizată - pe care ne-o oferă aceste țări și cele din Lumea a Treia.
De altfel, guvernele lor nu am fost instalate chiar de noi înșine? Nu fac apel la ajutorul extern și la împrumuturile de la “Fondul Monetar Internațional” și de la “Banca Mondială”, care ne aparțin nouă?
Pct. 8 Aceste transferuri ne oferă mai multe avantaje. Contribuie la menținerea acestor noi populații în iluzia unei “eliberări economice” și a unei “libertăți politice”, când în realitate le vom domina noi înșine, prin pofta de câștig și adâncirea în datorii pe care nu le vor putea achita niciodată.
În ceea ce privește populațiile occidentale, ele vor fi menținute în visul “bunăstării economice” ..
Pct. 9 În acest fel, vom pune pe picioare o “Economie G l o b a l ă” la scară m o n d i a l ă, care va scăpa TOTAL de sub control națiunilor-state. Această nouă economie va fi mai PRESUS DE TOATE. NICI O PRESIUNE POLITICĂ SAU SINDICALĂ NU VA AVEA VREO PUTERE ASUPRA EI.
Își va DICTA PROPRIILE “politici mondiale” și va O B L I G A inițierea unei REORGANIZĂRI POLITICE, dar în conformitate cu prioritățile noastre la SCARĂ MONDIALĂ.
Ref. digitalizare/ID/AI - în exprimarea de atunci avem termeni precum: “Comunitate Mondială” aparținând unui vaste “Rețele de Computere”/“tehnologia rețelelor electrice” si apoi avem “recruți tineri, lipsiți de conștiință și morală, complet antrenați și cu vederi favorabile față de folosirea (ei) fără SCRUPULE”.
Ce zic că vor face?
“În timp ce acest OM RĂTĂCIT va fi absorbit de către entuziasmul său orb de a face parte din noua “Comunitate Mondială” aparținând acestei vaste “Rețele de Computere”, noi, din partea noastră, vom veghea, cu ajutorul pârghiilor superioare ascunse cunoașterii lui, să-l FIȘĂM, să-l IDENTIFICĂM, să-l CONTABILIZĂM și să-l RENTABILIZĂM conform propriilor noastre obiective.
Căci, în interiorul acestei “Noi Societăți Globale”, niciun individ deținător al unui potențial de “Reabilitare” pentru noi NU va putea să ne SCAPE. Aportul constant al “tehnologiei electronice” va TREBUI să ne asigure TOATE MIJLOACELE pentru a-i fișa, identifica și CONTROLA PE TOȚI indivizii populațiilor ..În privința celor care nu vor reprezenta nicio “Rentabilitate Exploatabilă” de către noi, vom avea grijă să se ELIMINE DE LA SINE prin intermediul tuturor RĂZBOAIELOR intestine locale pe care vom lua măsuri să le declanșăm ici și colo folosindu-ne de “Colapsul Economic” al națiunilor-state și de “Opozițiile și Revendicările” diverselor grupuri din componența acestor state.”
Ref. schimbarea climatică, avem așa:
“Ultimele “etape” se raportează la “Faza Omega” începută cu experiențele efectuate la începutul anilor 1970. Ele cuprind punerea în aplicare, la scară mondială, a “armelor electromagnetice”.
“Schimbările climaterice” vor antrena distrugerea recoltelor.. Intoxicarea naturii ..prin utilizarea masivă a produselor chimice în agricultură..
Viitorul “controlului asupra populațiilor” din aceste state trece obligatoriu prin controlul absolut, de către noi, asupra populației alimentare la scară mondială și prin acapararea controlului asupra principatelor “Rute alimentare” ale planetei.”
Așadar, control absolut..impus. Dracul gol.
Numai că Dumnezeu nu ne lasă ..în gol.
Ne-a garantat BIRUINȚA.
Doamne, miluiește.
În orice caz, nu am cunoscut biruință fără luptă.
E destul de clar. Sau ar trebui să fie. Sau?
Doamne, ajută.
Au ac și de cojocul “Catârilor” (sau așa cred). Catârilor adevărați..
“Abordând acum acele fundamente de bază ale Noii Ordini Mondiale propuse de noi, avem deci obligația morală de a-i considera pe cei care urmează cu îndărătnicie vechile lor credințe religioase din trecut ca fiind “Rebeli” ai Noii Ordini; pe lângă aceasta, ei reprezintă un pericol la adresa Păcii și a Securității acesteia din urmă.
În consecință, trebuie să fie considerați și tratați drept CRIMINALI PERICULOȘI PENTRU OMENIRE.”
Așadar, să ne pregătim. Să ne întărim în credință, noi și copiii noștri. Tot ce le putem lăsa moștenire în vremurile astea ale “universului satanic subteran al națiunilor-unite” este “catârismul” în adevărul de credință!
Doamne, miluiește.
„... statele sunt invitate să renunțe la combustibilii fosili de o manieră „justă, ordonată și echitabilă”.
Bag sama că e o diferență cam mare între ce spune ONU cu WEF și ce face tanti Unssula15%. Nu știu cum se împacă una cu alta. O fi UE poligon de încercări?
https://www.national.ro/economie/planul-diabolic-al-comisiei-europene-nu-poate-fi-oprit-masinile-clasice-si-incalzirea-locuintelor-vor-deveni-un-lux-836945.html/
”Chestiunea evreiască se pune astăzi într-un context cu totul schimbat. Evreii nu mai sînt o mică minoritate, ci o mare putere mondială, după părerea noastră, cea mai mare. Această putere e difuză și ocultă. Spre deosebire de statul național Israel, ce rămîne vulnerabil, rețeaua internațională evreiască este, astăzi, indestructibilă. Ea domină politica mondială, influențează hotărîtor raportul de forțe, poate destructura economiile, poate asigura redresarea unor țări. Ea poate propulsa oameni ce-i sînt devotați sau apropiați, poate crea cursuri publicitare și valutare, acorda premii supreme, distribui agenți în toată lumea, inspira sedițiuni, condamna sau compromite și, de cele mai multe ori, nu cu mîna proprie ci prin influență. Ea stăpînește astăzi cele două mari pîrghii hotărîtoare în dezvoltarea lumii: pe cea financiară și pe cea culturală, de la științific, pînă la spiritual. Ea stăpînește pretutindeni propaganda. Vreme de sute de ani, evreimea, refulată de peste tot, a aspirat la o asemenea dominație; astăzi o are. Puterea ei, centralizată ocult, se poate acum revanșa copios.
Ca să ajungă aici, neamul evreiesc a trebuit să dezvolte calități excepționale: o minte trează și combinatorie; o voință nedomolită de a-i servi bine pe alții pentru a se servi în final pe sine; de a se amesteca în treburile altora, pentru a le face mai curînd ale sale proprii. Un simț practic și bănesc fără egal completat cu rapacitate și necruțare. O solidaritate exemplară, unică, cu cei de același sînge și de aceeași credință, solidaritate rezemată pe ideea destinului comun, oarecum rătăcitor și apatrid, și consolidată prin persecuție. În fine, o religie de bronz, inflexibilă în habotnicia ei și, în ciuda unor aparențe mai degrabă ridicole, tradiționalistă în exces.
Se poate adăuga și faptul că o rețea care pare fragilă și labilă, fără mari înrădăcinări și aparențe ostensibile, devine, chiar prin asta, invulnerabilă. Secole de aparentă umilință au camuflat o superbie fără seamăn. Cerînd mereu toleranță de la alții, prinți, seniori, potentați, evreii au devenit astăzi poporul cel mai intolerant. Fiind sedițioși, corozivi cu toate sistemele închegate, ei și-au închegat cel mai indeșirabil sistem. Au fost mereu agenți ai unor revoluții în care se exprima disprețul lor pentru Lumea-așa-cum-e, cea oprită în structuri unitare și geloase de impenetrabilitatea lor. Au zgîlțîit toate aceste structuri, făcîndu-și loc în noile stări revoluționare, cîștigînd preponderență oriunde se schimba ceva. Au provocat și speculat schimbările, toate. Au agitat idei generoase, fără să-și uite niciodată interesul, nevoia de dominație. Au dat un impuls hotărîtor socialismului de alaltăieri, comunismului de ieri; așa cum dau liberalismului de astăzi.
Nu s-au amestecat direct, ci prin instigare oblică. Și-au creat mereu, cu o răbdare neobosită, rețele interstatale, internaționale, au pus pe tapet atît internaționalismul socialist, cît și cosmopolitismul de nuanță liberală. Au sprijinit toate revoluțiile formale din literatură și arta, destructurînd formele fixe, canonice, rupînd discursul, în numele unui modernism dizolvant de tradiție, bineînțeles de tradițiile altora. Cu o minte speculativă inegalabilă, au fost dogmatici cînd a fost nevoie și antidogmatici cînd interesul le-a cerut-o, neîncurcîndu-se cu nici o consecvență alta decît fidelitatea față de propria lor seminție și de hălăduirea ei. Cînd comunismul i-a decepționat au determinat abolirea lui.
Cînd dictatorul român i-a subapreciat, punînd un accent în plus pe partida arabă, s-au raliat la pieirea lui. Au antene nevăzute întinse aproape peste tot, direcționează cultura întregii lumi civilizate, de la ruși la americani, chiar dacă nu dețin pretutindeni poziții la vedere. Propovăduiesc și comercializează libertinajul distructiv, ei rămînînd lucizi și austeri. Sînt promotorii estetismului dizolvant și ilogic-steril, ei rămînînd de o logică implacabilă și de o riguroasă cazuistică talmudică. Fac prozelism ateu, ei avînd bigotismul cel mat tranșant.
Prin spiritul lor, evreii au reușit să materializeze lumea, să pună banul drept criteriu suprem, din clipa în care banii s-au adunat, cei mai mulți, la ei. Acest proces a început de secole, cu primii zarafi și cămătari. Azi ei fac zarafie și cămătărie la scară planetară. Au inoculat doctrinar rușilor un materialism dialectic și istoric, iar americanilor un pragmatism, – care nu e mult altceva. Altădată, împrumutau bani prințului deconfit și obțineau privilegii. Acum, prințul pe care-l țin de bani e Statele Unite ale Americii, cea mai mare putere militară a lumii, de la care obțin privilegii și preeminențe peste tot, fiind adînc, indestructibil împlîntați în ruajul economic al acestei țări și, plecînd de aici, bancherii lumii. Afară de Japonia, cele mai multe din marile economii pot fi rapid întoarse pe dos de finanța evreiască.
O asemenea putere e redutabilă și orice opoziție directă pare o copilărie. În momentul de față, orice antisemitism local e disproporționat, simplă tiradă verbală sau instigare fără efect. Trebuie recunoscut că evreii nu pot fi în nici un caz contracarați din dominația la care, cu atîta osîrdie, au ajuns. Trebuie descifrat numai ce doresc ei să obțină politic, ca ipoteză, din supremația lor economică (și, în mare parte, culturală). În primul rînd, ar fi logic să vrea fărîmițarea etniilor. Pentru asta, ele ar trebui puse în opoziție, instigate, separate, mărunțite. Din ele ar trebui să dispară, în favoarea unui internaționalism pacific, orice ferment de ethos național sau religios, orice încrîncenare provincial-locală, avînd iz naționalist și, deci, xenofob. Ar trebui, apoi, admis pragmatismul ca normă generală, creată o bunăstare medie, satisfăcute nevoile mai elementare de viață, de cultură, prin simili-uri artistice, ușor comercializabile și prin îngăduințe confortabil-operaționale, la preț scăzut. Să ai cît îți trebuie, ca să poți trăi și munci fără gînduri dușmănoase, ori de preempțiune.
În al treilea rînd, acest popor, de o extraordinară acuitate organizatorică și de o forță de insinuare fără egal, va dori, probabil, să organizeze lumea, ca pe un contoar, avînd în actul de „exploatare luminată” partea leului. În forma asta, fiii lui Israel se vor găsi, în fine, la adăpost. E adevărat că mai au în cale o tulburătoare lume arabă și una redutabilă asiatică, dar nici ele nu sînt inexpugnabile. Turbulenții arabi, după peripeția irakiană, vor fi o vreme mai prudenți; așa cum și comuniștii antisemiți din Estul european au devenit mai circumspecți. Nici China sau India nu sînt chiar de capul lor, iar niponul nu riscă să rămînă în afara jocului, sau în răspărul lui cu toată excelența sa științifico-tehnică. Cunoaște și el interdependența și interconexiunea. Știe ce sînt alea afaceri, cine are piața de credite în mînă. Și cine mînuiește brațul armat al Americii, ca și filozofia ei politică.
În această situație, cei 30.000 de evrei din România nu mai reprezintă o minoritate, ci o diasporă. Rabinul lor nu mai e un șef de cult, ci un ambasador. Ambasadorul lor e un om politic de anvergură. Politica românească „față de evrei” se subordonează politicii față de Marile Puteri. Desigur, principala incomoditate a evreului e că, în primul rînd, e evreu și apoi orice altceva. Dar ce lecții pentru noi românii! Dacă am ști să învățăm! Unde ne e luciditatea, răceala metodică, perseverența diabolică? Unde ne e coeziunea de neînfrint pentru cel de sîngele nostru?
Unde ne e puterea religioasă fanatică, nedomolită? Unde ne e simțul chiverniselii, politețea, onctuozitatea, viclenia, necruțarea și extraordinara solidaritate comparabilă cu a acestui popor, cu adevărat „ales”? De ce pot 30.000 de oameni să ne influențeze sau chiar domine economic, politic, cultural? De ce pot să ne dezbine și să se joace cu sentimentele noastre? Să ne dicteze sau să ne refuze valorile? Răspunsul este: fiindcă au învins. Nu numai în România, ci aproape pretutindeni. L-au învins pe Kohl și pe Walesa. Stau de vorbă cu Bush și au stat cu Gorbaciov de la egal la egal. Discută cu Papa.
Calitățile lor s-au dovedit pînă la urmă eminente, cuceritoare. Rămîne să stabilim cu această mare forță un modus vivendi care să ne dea dreptul de a trăi, în continuare, ca popor și de a afișa unele culori ale identității noastre, fără să fim excluși de la beneficiile comunității mondiale și europene. Căci avem și noi (dacă avem) de edificat ceva. Dar nu în domeniul exclusivului, ci în domeniul acceptabilului. Și avem de apărat ceva. Dar nu cu armele violenței, ci ale excelenței spirituale.
Avem, în fine, de sedimentat ceva. Dar nu prin mijlocirea acțiunii, ci a reacțiunii.
Paul Everac
Paul Everac despre evrei
Acest popor era și deosebit de înzestrat. Era și oarecum special. Nu avea o patrie certă, ci se găsea infiltrat cam peste tot, cu o mare, extraordinară putere de circulație și adaptare. Tot atât de extraordinar era și talentul de-a ajunge la bani, de-a crea și manipula fonduri, de a specula și investi capitaluri, de a trăi, spori, domina prin puterea banului. Această adaptare era miraculoasă. Evreul simțea din capul locului unde sunt averi de făcut. El nu mergea decât prin excepție la muncile împovărătoare și materialicește sterile; el căuta comerțul, unde dai ceva și iei ceva mai mult, după cum o potrivești prin inteligență. Dacă poți să-l duci de nas pe client ca să-ți asiguri un profit mai mare, cu atât mai bine! Dar trebuie să fii ingenios, alteori prefăcut, totdeauna necruțător. E aceasta o mare artă pe care n-o poate practica oricine: să-ți asiguri avantajul, partea leului, dar să nu-ți pierzi creditul! Clientul trebuie să te caute din nou, oarecum bucuros că are un asemenea partener, aparent modest, totdeauna gata să te servească, capabil s-o facă.
Evreul așezat în locul de adopțiune preia foarte repede, prin instinct, însemnele mentalității locului, ideile și idealurile poporului respectiv. El îi învață rapid limba, fie și cu accent; cel mai des își schimbă numele adaptându-l țării (ceea ce nu prea face niciun alt tip de cetățean străin) urmează școlile locului, citește literatura locului, împărtășește artele locului, problemele, dilemele; se colorează ușor într-unul din sensurile dorite de țara respectivă, îi studiază silitor silințele, își dă contribuția, îi respectă obiceiurile. Deseori iubește sincer respectiva civilizație și cultura de adopțiune. Are numai grija să progreseze material, prin culanță și exactitate, iar când se poate, să-și dea cu părerea, să aibă o opinie, dar nu dinafară, ca intrus, ci dinăuntrul chestiunii, ca participant. Cu timpul aceste opinii devin tot mai persuasive și mai avizate, ele capătă autoritate. Iar operele pe care le săvârșește evreul imită perfect culoarea stilistică a locului, devin prin asimilare autentice. Sub acest prodigois înveliș, el rămâne totuși fundamental evreu.
Ca evreu el e idisolubil atașat unei istorii și religii proprii. El își respectă tradițiile, dar mai ales își respectă tendințele. Tendința lui programatică este să nu crediteze sufletește total pe „goimul” cu care are relații, fie și cvasi-frățești, fiindcă acela nu-i cunoaște tainele sfinte, n-are coerență mistică, e dat ca adversar doctrinar. În mod ideal el ar trebui distrus. Dacă nu se poate, măcar prelucrat, dominat, aservit. „Poporul ales” nu are nevoie de competitori. Dumnezeu i-a dat un rol cert, în timp ce toți ceilalți bâjbâie în căutare. El, evreul, a fost menit din capul locului să cuprindă lumea. Are inteligența necesară, flexibilitatea necesară și și-a ales fără greș instrumentul: banul. Iar imediat după ban, părerea, ideologia, propaganda. El își face loc subtil în mentalul tuturor. El e tot așa de bun și în poezie, proză, muzică, teatru, dacă nu mai bun uneori ca goimii. El și-a selecționat atent nobilii săi, oamenii săi de consiliu și de conducere. Are și filosofi, sociologi, tribuni de frunte. Are și oameni de sinteză și înălțime care i-au spus omenirii lucruri hotărâtoare. Cu ajutorul tuturor acestora, populație difuză și insinuantă, gracilă, el o să desfacă structurile prea fixe, statele prea monolite, mentalitățile prea conservatoare, și le va distila într-o nouă lege, a sa. Așa vrea Dumnezeu, care i-a asigurat, fie și cu sacrificii, fie și cu suferințe, rostul primordial în lume. Și l-a înzestrat corespunzător.
Deci Hitler, venind în fruntea altui „popor superior”, ba chiar a unei „rase superioare”, s-a văzut infuzat de acest „popor ales” (sau chiar „rasă aleasă”) foarte înzestrat, foarte rezistent, dar greu de chemat pe un teren de emulație oarecare pentru o dispută deschisă, nefiind nicăieri adunat, ci difuz, – dar cu atât mai solitar.
Germanii au o mitologie compactă. Evreii au și ei o mitologie, dintre cele mai compacte. Germanii au o mare putere de organizare, mai puțin ostensibilă. Germanii apar înarmați pe câmpul de luptă. Evreii nu apar, ei sunt în bănci, civili, uneori nevăzuți, și în oficine, uneori nevăzute. Germanii au în sânge virtutea strămoșească de a combate hotărât, deschis și rapid; evreii pe aceea de a se mula și de a se muta rapid în altă parte; dar acolo unde se mută începe banul să strălucească (destul de curând după ce venețienii i-au îngrămădit pe evrei în ghetou, aceștia au devenit hotărâtori în afacerile venețiene). Evreii sunt subtili, greu de apucat. Ei nu puteau fi deci convocați la fundamentalismul pangerman hitlerist, căci își aveau un alt fundamentalism, pe al lor. Amândouă fundamentalismele aspirau spre cuprinderea lumii. În prima fază Hitler s-a mulțumit să-i împrăștie, să-i gonească din Germania. A ridicat împotriva lor și a aurului lor, așa zisul „etalon muncă”, o construcție artificială. În faza a doua s-a străduit să-i stăpânească. Evreii au umplut lagărele, dar și au garnisit comandamentele aliate. Erau cuprinși copios și în structura capitalistă, și în structura bolșevică.
Pare curios de presupus că unul din marii antisemiți, ca Richard Wagner, apologul tradițiilor nibelungice germane, să fi fost pe jumătate evreu. Nici Hitler însuși nu poate fi complet apărat de o asemenea presupunere. Dar baza antisemitismului creștin stă în uciderea de către evrei a lui Cristos, care era și el evreu!”
Din «Discursul unui septic sceptic – Mitologia Nazistă»
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie Dumnezeul nostru, slava Tie !
Bazele actiunii Fiarei perfect coordonate sunt doar aparent socio-politice, in realitate religioase, bazate pe Talmud si Cabala. Actiune religioasa profund antihristica si antiumanitate.
Multumim pentru informare, stimate Domn MIHAI CANTUNIARI!
Ca să compromită șansa apariției viitoarelor generații de palestinieni, evreii au țintit cu precădere femeile și copiii. Probabil că își vor vedea visul cu ochii și vor ocupa sărmana Fâșie Gaza. Dar la fiecare pas pe care îl vor face pe pământul acela, va țâșni din el sângele copiilor uciși, ca să-i osândească pe ucigași așa cum i-a osândit și sângele Lui, oarecând, pe strămoșii lor. Fiindcă între cel vărsat acum și cel vărsat în urmă cu două mii de ani există o cutremurătoare trăsătură de unire: ERA SÂNGE NEVINOVAT.
Nu aveam o parere tocmai buna despre Paul Everac prin prisma activitatii sale in perioada cat a fost la conducerea TVR.
PS
Nu ma surprinde interventia d-lui NEANAE, un sustinator al lui Bibi la crimele din Gaza si in tarile arabe din jur; 'poporului ales' i se permite orice pentru ca are jandarmul mondial in spate!