În politica externă nu apare nimic nou. Orice atent observator al politicii internaționale știe ce va urma. Poate nu știe exact când, dar știe ce și cine. Nu trebuie să fii profet pentru asta. În 1993, când lucram la „Ultimul cuvânt”, între ture în SUA, marele jurnalist și diplomat Radu Pascal mi-a încredințat Orientul Mijlociu. De atunci și până azi am bătut la pas, pe cămile, cu jeep-uri, avioane de lux, militare sau de linie, vapoare sau elicoptere, aproape tot Orientul Mijlociu și lumea islamică din Africa de Nord, respectiv, în ce mă privește, Egipt, Sudan, Maroc și Libia, unde m-am întâlnit și cu Gaddafi. De asemenea, cu Mubarak și Arafat, adevăratul, pe când se afla sub asediu la Ramallah. Am fost în Pakistan, la granița cu Afganistan, chiar când a început războiul, în Irak, în pline turbulențe armate post-război, în Siria chiar înainte de a începe nebunia și, bineînțeles, în Iran.

În Iran am fost de două ori, cu reputații jurnaliști de mare clasă Ion Cristoiu și Corneliu Vlad, căruia i-am ilustrat apoi și cartea „Iranul la rece” (devenit acum „la cald”). Apropo de „profeți” de alte naționalități co-interesate în diverse conflicte planetare, mulțumim, dar n-avem nevoie; Corneliu Vlad a anunțat că începe războiul din Ucraina cu 9 zile înainte de declanșarea lui oficială iar noi am scris că Donald Trump se va reîntoarce la Casa Albă bine-mersi.

Pe vremea nu foarte îndepărtată când iranienii erau considerați „paria” în spațiul euro-atlantic iar „societatea civilă” îi ignora total, am fost printre foarte puținii ziariști din „presa centrală”, până când am fost eliminat din ea de cuplul trădător Coldea-Maior și executanții lui care controlează și azi mass media și „influencerii”, care a ascultat - și a redat public - și cealaltă parte: IRANUL. Și nu numai pentru că suntem legați de milenii de vechea Persie prin mii de fire văzute și nevăzute la fel ca și cuvinte: zăngănit, dușman sau maimuță - apropo de mamelucele isterice care-și arată curul roșu acum pe Facebook -, între ele. Ci pentru că aceasta este, sau ar trebui să fie, o datorie a oricărui ziarist. În special a unui ziarist român care trebuie să se mențină neutru față de orice conflict care nu ne privește, la fel ca toți înaintașii din istoria noastră milenară.

Cu această datorie am purces și am intervievat responsabili din securitate și diplomație, singur sau cu alți puțini ziariști, oferind opiniei publice românești, și nu numai ei, și cealaltă parte a poveștii. Totodată, avem prieteni între iranienii de acolo sau de aici, refugiați așadar în România, și care, trebuie să subliniem, considerau Regimul Khamenei la fel ca Regimul Ceaușescu de la noi, ba chiar mai rău.

Înainte de a reda aceste interviuri, pentru învățămintele lor actuale, revin pentru a sublinia:

Războiul dintre Israel și Iran este un război îndelung așteptat: mai precis, de 78 de ani. La fel, cel dintre SUA și Iran: de 47 de ani

Nu este ca și cum nimeni nu se aștepta. Dimpotrivă. Și toate părțile erau pregătite. Acum se derulează momentul cel mai important din Istoria modernă a Iranului, un moment așteptat de zeci de ani de iranieni, repet, înarmați până în dinți. Au ocazia să-și dovedească lor înșiși propria menire.

La fel ca și cu bazele SUA/NATO din România. Care este noutatea? Atunci când au fost înființate, în ciuda opoziției Rusiei, nu s-a spus foarte clar că sunt construite și pentru Iran? De unde credeți că a luat OK-ul pentru folosirea lor Donald Trump, acum doar câteva zile? Chiar de la Vladimir Putin. O problemă pentru putiniști cât și pentru useriști și noua lor sectă, useraniștii. Dacă îl înjură pe Trump îl înjură și pe Putin, și viceversa. 

Părerea mea personală este că SUA și Israelul vor pierde acest război în care americanii au fost atrași cu viclenie de israelieni, ca într-o capcană, și în care Iranul este sprijinit, nu neapărat la vedere, atât de Rusia cât și de China. Dar nu este treaba mea. Poate mai mult ar trebui să ne doară - dincolo de interesele oculte ale puterilor implicate - că două nații ortodoxe s-au masacrat între ele la doi pași de noi. Poziția noastră trebuie să fie întotdeauna pentru pace, așa cum ne-a învățat și bunul Părinte Justin Pârvu: 

„Noi, ca români ortodocși, nu avem voie să luptăm împotriva unei nații care nu ne-a deranjat pe noi. Poporul nostru a dus lupte numai de apărare, nu de cucerire. Soldatul aflat în subordine este dator să împlinească ordinul, dar aceste nedreptăți pe care le facem altor popoare vor apăsa pe umerii neamului nostru, generațiilor ce vor urma, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit.”

„Republica Islamica a luat toate masurile care se impun pentru a face fata unui posibil atac. Intreaga tara, armata si structura de securitate nationala sunt pregatite sa contracareze, in orice clipa, orice tip de atac”, ne afirma unul dintre ambasadori încă de acum aproape 20 de ani.

„Rachetele noastre nu sunt pentru Romania si solutia militara nu este o solutie. Rachetele nu sunt pentru atac ci pentru aparare”, ne declara un alt reprezentat al diplomației Teheranului.

„Filosofia alcatuirii unei armate inseamna ca o tara doreste sa se apere. Iranul a fost de mai multe ori amenintat de catre americani cu atacarea. Este firesc ca noi sa fim pregatiti pentru astfel de situatii. In legatura cu Israelul nu ne facem probleme.”, ne spunea secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Iranului.

Iată o parte din interviurile realizate de-a lungul anilor, cu aplecări asupra acelorași probleme care răscolesc și lumea de azi. 

„Rachetele noastre nu sunt pentru a ținti România”

Excelenta Sa, Bahador Aminian Jazi, noul ambasador al Republicii Islamice Iran la Bucuresti, ne-a acordat un lung interviu, pentru Ziaristi Online si revista de politica romaneasca si relatii internationale Glob Express, in care am tratat problemele Orientului Mijlociu, de la rolul "dezvaluirilor” Wikileaks la valul de revolte populare musulmane si de la resursele de energie ale Iranului la facilitatile lui nucleare si amenintarile SUA si ale Israelului.

Dr. Bahador Aminian Jazi, diplomat si profesor de stiinte politice, a fost decanul Scolii de Relatii Internationale din Teheran, de pe langa Ministerul Afacerilor Externe al Iranului, si directorul Centrului de Studii Strategice al Institutului pentru Studii Politice si Internationale al Iranului (IPIS).

Valul schimbarii din Orient, o combinatie de factori interni si externi

Excelenta, schimbarea din Egipt si ce a urmat a modificat practic intreaga fata a Orientului si lumii arabe, din Tunisia pana in Libia. Fratia Musulmana a fost acuzata de implicare in revoltelele de la Cairo si chiar si presedintele Mahmoud Ahmadinejad a afirmat ca "se simte vantul schimbarii generat de revolutia iraniana”. Care este pozitia dvs fata de acest "val al schimbarii”.

Nu putem spune ca valul schimbarii nu era asteptat. Un expert in Orientul Mijlociu stie ca oamenii acestei zone au cereri si nevoi care trebuiau satisfacute si urmau sa erupa. Din Egipt, in Iordania, Yemen, Bahrein (unde se afla Flota a 5-a americana) si pana in Libia, constatam ca exista oameni foarte saraci in ciuda bogatiilor tarilor lor. E vorba de nevoile unor oameni oprimati. Cred ca americanii au realizat aceste lucruri dupa 9/11, ca sunt sacrificati din cauza problemelor Orientului Mijlociu, pentru ca sunt sustinute niste regimuri nedorite de oamenii acestei zone, din Egipt in Israel si Arabia Saudita. Americanii, dupa parerea mea, au decis sa faca niste schimbari in acest spatiu. Asa au dezvoltat conceptul Marelui Orient Mijlociu, cu scopul de a promova democratia in aceste tari. Problema e ca in acest cadru democratic au castigat exact grupurile anti-americane: Hamas, Hezbollah, factiunile pro-iraniene din Irak. Asa ca au oprit procesul. Realitatea este ca oamenii au nevoie de democratie si, daca ignori vocea poporului, acesta se va ridica impotriva celor care il oprima, regimuri care, iata, sunt sustinute de americani. Asa ca oamenii au iesit in strada. Procesul nu e complet. Exista nevoi economice, politice, o mare cerere de Justitie, de dreptate sociala. Acesta este un motiv. Dar mai exista unul: acesti oameni sunt musulmani, au valori care nu pot fi ignorate. Una dintre ele este nevoia de dreptate, alta ca nu putem tolera ocupatia. In fiecare zi vedem acte de ocupatie, din Afganistan in Irak sau Palestina. Acestea nu mai pot fi tolerate si arata ca oamenii nu mai pot accepta oprimarea.

Vreti sa spuneti ca avem de a face cu o revolutie anti-americana?

Nu tocmai. E vorba de o revolta asupra regimurilor sprijinite de americani. Cum era regimul Mubarak, care a fost principalul sustinator al politicii americane si israeliene in zona.

Egiptul este la rascruce de interese

Dar totusi, ca sa evoc o similaritate cu valul de schimbari care a dus la caderea regimurilor din Europa de Est, in 1989, exista aceasta vointa a poporului oprimat pentru a darama comunismul dar in acelasi timp exista grupul celor pregatiti si antrenati special sa preia puterea. Asa cum pare sa fie acum in Egipt El Baradei, care stim ca a ocupat o pozitie centrala in International Crises Group al magnatului George Soros. Deci daca acest grup ocupa puterea, "vointa poporului” va fi in van…

Da. Cred ca americanii au realizat aceasta realitate si au facut ceea ce trebuie pentru a adminsitra situatia. Dupa ce oamenii au iesit in strada si au pornit revolutia, americanii si-au trimis in faza finala mesajele de sprijin si oamenii. Dar oamenii nu vor uita spirjinul acordat de Statele Unite regimului Mubarak. E clar ca vor incerca sa preia si mentina controlul si este foarte posibil sa si reuseasca din cauza lipsei de coordonare a tinerilor protestatari si a unui conduceri care sa se impuna. Pentru americani aceasta zona este extremd e importanta din punct de vdere geostrategic, asa cum se afla la granita cu Israelul si Teritoriile Ocupate. Dupa parerea mea, in anumite parti, aceasta zona este, din punct de vedere al securitatii, chiar mai importanta decat propriul teritoriu national. Americanii vor incerca sa preia controlul asupra noii conduceri dar cred ca poporul egiptean isi va da seama de aceasta falsa directie in care este indreptat si se va mentien pe pozitii.

Si cine credeti ca va castiga? Vointa poporului sau interesele internationale ale diferitelor grupuri implicate?

Daca luam cazul Irakului: si acolo americanii au incercat sa-si instaleze niste papusi de paie dar pana la urma, dupa alegeri, au fost siliti sa accepte vointa populara si acest nou Guvern, care este pentru prima oara reprezentativ pentru poporul irakian, a venit la putere. Cred ca si in Egipt vor fi siliti sa faca acest lucru dar nimeni nu poate anticipa incotro va merge Egiptul. Egiptul este la o rascruce: poporul intelege acum ca trebuie sa aiba puterea si vocea lui.

Care este situatia Iranului? Nu va temeti ca valul va ajunge si la Teheran, dupa cum afirma media occidentala, cu o nota de propaganda?

In Iran, americanii chiar daca mobilizeaza cu toate abilitatile lor o miscare similara – pentru ca isi doresc asta, sa slabeasca Iranul si sa castige controlul asupra zonei – vor constata, cu toata media si organizatiile internationale ale societatii civile, ca se izbesc de un esec. Au incercat si la noi, chemand oamenii in strada dupa modelul din Egipt. Si ce s-a intamplat? Conform BBC – microfonul sau vocea opozitiei, cum ii spunem noi – au iesit in strada doar cateva sute. Intr-un oras ca Teheran, cu 10 milioane de locuitori, cateva sute inseamna aproape nimic. De cealalta parte, mii, chiar cateva zeci de mii, au iesit impotriva acestora. Cam acesta este maximul posibilitatilor lor…

"Si ce daca va fi atacat Iranul?”

In anul 2010, o data pe luna a fost anuntata inceperea razboiului contra Iranului. Amenintarile veneau din toate directiile. Anul a trecut si, pana acum, nu ati fost, inca, atacati. Se poate spune ca sunteti pe picior de razboi, pentru a va apara de o asemenea operatiune?

Problema este foarte sensibila si complicata. Noi stim ca in special americanii incearca sa puna presiune pe Iran, pentru a nu-si continua rolul de stat independent al zonei, pentru a fi impiedicat pe drumul pe care se afla. Pentru aceasta se folosesc de toate metodele: de la sanctiunile ONU la cele economice si de razboi mediatic. Sa ne uitam si in istorie: de ce l-au sustinut americanii pe Saddam, sau de ce i-au sprijinit pe talibani? Unul dintre motive este diminuarea puterii Iranului; crearea de fronturi deschise in jurul Iranului. Din fericire acestea nu mai sunt atat de active, acum. In schimb, inca de pe vremea lui Bush, avem acest element de presiune asupra Iranului: iminenta unui atac. Dar iranienii, chiar cei de rand, nu mai iau in serios aceasta amenintare. Este o hartuiala politica si o tratam ca atare. Sa luam un exemplu din zona: Israelul ataca Iranul. Si ce daca? Sa ne intrebam: ce vor bombarda intai: facilitatile nucleare de la Natanz. Si ce daca? Pot sa ne invadeze? Nu. Au vazut ce s-a intamplat in Irak si Afganistan. Dar noi avem granite cu 15 tari.  Avem o lunga portiune de frontiera in Golful Persic, care este sub controlul nostru. Deci, cum vor vrea sa ocupe Iranul? Prin bombardament. Si ce daca? Puterea noastra de rezistenta este foarte mare.

Dar mai exista posibilitatea de a ataca o tara, respectiv de a ataca Iranul, din interior. De exemplu, turbulentele trecute din capitala Iranului, Teheran, nu credeti ca, pe fondul unor eventuale nemultumiri, sunt stimulate de servicii secrete adverse tocmai cu acest scop?

In cazul unui atac extern, vreau sa subliniez ca toate fortele politice si toti iranienii vor fi uniti. In cazul miscarilor interne, a manifestatiilor, ca si cele de anul trecut, e clar ca nu sunt reprezentative pentru poporul nostru, daca e sa luam comparativ numai cu populatia de milioane a Teheranului: vorbim de un procent minor de protestatari, in ambele cazuri. Evident, toate serviciile straine interesate s-au aflat la fata locului. Ca servicii inamice fac tot ceea ce pot pentru a slabi Iranul iar aceasta oportunitate a fost folosita in propriul lor interes, cu concursul unor agenti si elemente cooperante de pe teren. Din fericire, nu s-a ajuns nicaieri cu aceste turbulente.

Suntem pregatiti pentru orice

Revenind la aspectele geopolitice si geostrategice ale zonei, pe care le-ati invocat, o data cu retragerea Armatei SUA din Irak, se poate spune ca Iranul va ramane cea mai puternica tara din regiune. Ceea ce nu va fi in interesul Americii. Avem, asadar o situatie aparent contradictorie. Acest an ar putea fi, dupa parerea mea, crucial: in timp ce SUA se vor retrage se poate desfasura o alta actiune care va duce din nou la schimbarea echilibrului regional.

Este adevarat. Daca facem recurs la istorie putem gasi cateva probe ale acestei ipoteze. In 1991, de exemplu, cand Saddam Hussein a invadat Kuweitul si apoi, SUA au declansat un fel de razboi impotriva Irakului, daca studiezi cu atentie acel conflict, observi ca in spatele lui s-au petrecut si alte actiuni. In aceeasi perioada au avut loc mai multe revolte ale irakienilor, in special in sudul Irakului. Putem vorbi chiar de un fel de revolutie anti-Saddam, care ajunsese chiar pana la rasturnarea regimului in unele zone. Dupa parerea noastra, americanii sunt cei care au decis ca aceste revolte libere nu sunt in favoarea intereselor lor si atunci i-au permis lui Saddam sa suprime aceste miscari pe fondul razboiului care se desfasura la suprafata, transmis in direct la CNN. Practic, s-au temut ca acesti rasculati sa nu conduca indirect la intarirea rolului Iranului in regiune. Dar iata ca acum, dupa alegerile din Irak, acest fapt natural se petrece de la sine. Noi suntem, oricum, pregatiti pentru orice.

Wikileaks, o scurgere de apa de ploaie

Documentele Wikileaks aduc la cunostinta si aceste intentii de care am vorbit, de a fi atacat Iranul dar si alte elemente, privindu-l pe presedintele Ahmadinejad, de exemplu. Ce opinie aveti despre aceste dezvaluiri?

Sa fim seriosi! Ce sunt aceste documente? Niste rapoarte diplomatice ale americanilor. Nu inseamna ca sunt 100% adevarate, reale. Pentru noi sunt de o natura suspecta, mai ales ca despre Israel nu se prea vorbeste in ele. In ce ne priveste, le putem considera si in favoarea noastra, pentru ca arata interesul care ni se acorda si faptul ca se tem de puterea Iranului.

Dar despre informatiile concrete, cum ar fi cele privind atacarea cibernetica a bazelor nucleare iraniene, ce ne puteti spune?

Au existat, este adevarat, dar nu ne-au afectat nici sistemele Agentiei Atomice Iraniane nici centrele din desert. Dar cum va spuneam, chiar daca acestea ar fi atacate si distruse complet, care este problema? Oricand putem construi altele si folosi cunostintele pe care le avem si care sunt stiintifice. Au existat insa si atentate violente cum ar fi uciderea unui om de stiinta de mare clasa de catre un agent Mossad, capturat ulterior de noi.

Solutia in Palestina este Referendumul, ca si in Sudan

Care este pozitia Iranului fata de situatia din Israel, din Palestina? Cum vedeti rezolvarea conflictului?

Vedeti, in ultimii ani, americanii au pus presiune internationala pe guvernul Sudanului, pentru a pune capat conflictului din sudul tarii si, de fapt, pentru a se ajunge la impartirea pe din doua a Sudanului, intre nord si sud. Divizarea unei dintre cele mai bogate state in resurse ale zonei, este tot in folosul lor. OK, putem spune si noi, daca aceasta este o solutie buna, de ce nu o putem folosi si pentru Palestina? Suntem pentru acest tip de solutii! Ar trebui sa li se permita oamenilor din acea zona sa-si spuna si implineasca dorintele: crestini, evrei si musulmani. De exemplu, un Referendum pentru toti palestinienii, de fapt, pentru toti locuitorii Israelului: evrei, musulmani si crestini. Sa fie lasati sa decida singuri. A doua chestiune: cea a refugiatilor. Sunt sute de mii de oameni care au ajuns sa traiasca in conditii deplorabile, in tarile din jur, fara a le fi recunoscut statutul. Ce spune Justitia internationala despre soarta lor? Aceasta nu e Justitie. De ce nu li se permite reintoarcerea in satele lor, acum ocupate? Noi nu putem accepta aceste situatii. Nu putem accepta uciderea populatiei civile nevinovate din Palestina. Daca exista o solutie, pur democratica, aceasta este: Referendumul!

Iranul are petrol si gaze pentru intreaga Europa

Iranul reprezinta si un rezervor imens de gaze naturale si petrol. Aveti deja in constructie o conducta care va trece prin Turcia si vestul Europei pana in Elvetia. Incotro va indreptati pe mai departe?

Iranul poate oferi petrol si gaze intregii Europe. Rusia are pretentiile sale hegemonice, istorice, in zona Marii Caspice si asupra unei parti a Europei. Noi putem juca un rol natural, sa-i spunem asa, atat in privinta Nabucco cat si a altor proiecte europene. Dar avem destul gaz, ca tara care poseda al doilea rezervor de gaze din lume, ca marime, pentru a ne indrepta si in alte directii, cum ar fi India, sau China. Putem avea contracte similare cu orice alta tara, chiar si la Marea Neagra, pentru distributie in tot spatiul Balcanic. Nimic nu ar trebui sa impiedice o dezvoltarea normala a acestor relatii, in interesul tuturor partilor implicate. Este o optiune buna chiar si pentru Romania, care depinde inca de Rusia.

In ce priveste relatiile bilaterale romano-iraniene, care este stadiul acestora, tinand cont ca noi suntem un stat membru NATO si UE, apropiat ca politica de cea a Statelor Unite?

In ciuda unor mici divergente care exista cu UE, ca institutie, la nivel bilateral nu avem absolut nici o problema cu Romania. Avem legaturi de secole, consolidate in special in secolul trecut. Pentru ca Romania, chiar si in perioada comunista, a incercat si a reusit sa aiba o politica independenta in Orientul Mijlociu. Inclusiv la nivel economic. Romania este populara inca in Iran, gratie acestui trecut si a faimei sale culturale. Putem spune ca Romania are cele mai bune relatii cu Iranul din toata zona Balcanica si, de fapt, cat toate statele acestui spatiu la un loc. Dar nu nivelul este cel care trebuie ridicat in relatiile noastre politic-economice, ci frecventa. Cand mi-am prezentat scrisorile de acreditare Excelentei Sale, presedintelui Traian Basescu, ne-am spus ca suntem gata sa ne imbunatatim relatiile si sunt bucuros sa constat ca acest lucru se intampla. Suntem intr-un nou stadiu si sunt oportunitati bune pe toate planurile, de la cele economice la cele academice sau turistice. Cu Bulgaria, de exemplu, avem zboruri directe la Varna, la Marea Neagra, fara probleme.

Rachetele noastre nu sunt pregatite pentru Romania

Dar stiti ca anul trecut au existat niste povesti jurnalistice cu rachetele iraniene care pot sa loveasca zona Marii Negre, sa atinga solul Romaniei, ceea ce a "speriat” o anumita parte a presei…

Sa fim seriosi. Aceasta nu inseamna ca vrem sa tintim Romania! Avem inamicii nostri, cu totul altii decat romanii. Ati mentionat si dvs ca in fiecare luna suntem amenintati cu razboiul. Ce sa facem? Ne imbunatatim tehnica de aparare. Rachetele nu sunt pentru Romania si solutia militara nu este o solutie. Rachetele nu sunt pentru atac ci pentru aparare. Exista un proverb: Daca vrei sa mergi la razboi trebuie sa fii puternic. Daca vrei sa traiesti in pace trebuie sa fii si mai puternic. Daca nu esti puternic nu poti trai in pace. Ca si Romania, Iranul nu a inregistrat nici un atac impotriva vreunei alte tari in ultimele sute de ani. Niciodata. Iranul este o tara pasnica.

Deci rachetele nu sunt pregatite pentru Romania?

Nu! Pentru nici o tara in mod special si in nici un caz pentru Romania. Le folosim ca aparare in fata inamicilor care se anunta singuri. Nici tehnologia nucleara nu este pentru razboi.

A consemnat Victor Roncea

"Iranul va fi un pol al lumii”

Dr. Ali Bagheri, secretarul adjunct al Consiliului National de Securitate al republicii islamice, s-a intretinut peste doua ore cu o delegatie a presei romane la Teheran

Care este principala amenintare la adresa Iranului in actualul context geopolitic mondial?

Amenintarea asupra Iranului provine din mai multi factori. Ceea ce pot sa va spun eu este ca amenintarea, si asta nu numai pentru Iran, dar si pentru alte state din aceasta zona, o reprezinta prezenta trupelor straine in regiune, ceea ce a ridicat intregul nivel de instabilitate al zonei. Lipsa sigurantei reprezinta un pericol pentru orice stat. La est, in Afganistan, prezenta fortelor care au ocupat aceasta tara a determinat, de exemplu, in numai cativa ani, cresterea de aproxi­mativ patru ori a traficului cu stupefiante. Inainte de invazia americana din Afganistan, in aceasta tara productia de droguri se ridica la aproximativ 2000 de tone anual, iar acum este de 8000 de tone. In acest moment, coalitia internationala, care declarase ca nu poarta discutii cu teroristii, acum urmareste negocieri tocmai cu talibanii. Acest fapt demonstreaza ca radacina credintei fortelor de ocupatie sau a celei talibane sunt unul si acelasi lucru. Practic, cei care au venit sa lupte impotriva terorismului trebuie sa isi recunoasca esecul in acest sens, lucru asupra caruia noi am insistat ani de zile. Cunoasteti poate mai bine decat mine povestea din Irak, o alta tara vecina aflata sub ocupatie. De aceea noi suntem de parere ca situatia este nesigura pentru toate statele din zona. Prima amenintare o reprezinta asadar aceasta prezenta straina in regiune.

Elvetia si OMV versus Nabucco

Iranul este un exportator important de petrol si gaze. Teheranul are o pozitie geostra­tegica importanta. Ar fi interesant de aflat cat conteaza factorul politic si cel economic in expor­turile energetice.

In relatiile pe care le-am avut cu tarile din cadrul formatului de negocieri 5 plus 1, in urma cu sase luni, noi am oferit mai multe propuneri care au incadrat trei probleme importante. Printre acestea s-au numarat subiectul politico-economic, de securitate si cel al energiei atomice, pentru care am raspuns in detaliu. In legatura cu subiectul economic, acolo s-a insistat ca Iranul este gata pentru a folosi tot potentialul energetic pentru cooperarea cu Europa. Am luat toate masurile pentru o cat mai buna cooperare cu Europa. S-a semnat un acord cu Elvetia pentru exportul de gaze. De asemenea, noi venim in intampinarea oricarei actiuni de investire de capital in domeniul energiei. Este bine de expus un lucru: energia nu este numai si numai un lucru ce tine de domeniul economic. Factorul si parametrul de securitate este de asemenea foarte important.

Care este pozitia Iranului fata de Nabucco in paralel cu noul proiect la care ati facut referire, al conductei catre o alta tara europeana, Elvetia?

Din punctul nostru de vedere, nu este niciun impediment ca Iranul sa fie parte integranta a proiectului Nabucco. Nu noi avem vreo problema. Tarile europene implicate au probleme cu statele prin care trece conducta Nabucco si ele trebuie sa si le rezolve singure. Este insa firesc ca Iranul sa nu astepte rezolvarea problemelor cu terte tari si ne rezervam dreptul de a participa la oricare proiect care implica direct gazele iraniene. In ce priveste acest proiect paralel, responsabila pentru constructia conductei de gaz Iran-Elvetia este numai partea elvetiana. O parte din acest proiect exista, iar cealalta parte urmeaza a fi construita in circa doi ani de zile. Traseul acestei viitoare conducte ce urmeaza a transporta gaze iraniene va fi pe relatia Iran-Turcia-Grecia-Albania – unde urmeaza a fi construit un terminal de energie – iar de aici, conducta va continua traseul prin Italia, Elvetia si apoi, posibil, Germania. In acelasi timp, amintesc ca OMV-ul din Austria a incheiat si el un acord separat cu partea iraniana care insumeaza cateva miliarde de dolari.

"Israelul este mult prea slab”

Pe fondul tensiunilor existe, Consiliul de Securitate ira­nian are in calcul un posibil atac extern din partea Americii sau Israelului ?

Filosofia alcatuirii unei armate inseamna ca o tara doreste sa se apere. Iranul a fost de mai multe ori amenintat de catre americani cu atacarea. Este firesc ca noi sa fim pregatiti pentru astfel de situatii. In legatura cu Israelul nu ne facem probleme. Israelul este mult prea slab sa intre in vreun conflict, fortele lor nu au putut sa alunge populatia din Palestina nici pe calea armelor. Nu putem sa nu criticam pozitia dumnea­voastra, ca stat european, fata de astfel de amenintari externe la adresa unui stat suveran. Daca Israelul ameninta asa de usor state independente, Europa de ce nu ia nicio pozitie?

Vorbiti despre o solutie democratica pentru rezolvarea problemelor cu Israel, dar cum se face ca presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, in discursurile sale a folosit formule ca "Israelul trebuie impins in mare” sau "Israelul trebuie sters de pe harta lumii”?

Liderul nostru nu a spus niciodata asa ceva. Trebuie sa urmariti mai cu atentie contextul, ca jurnalisti, si sa nu va aflati sub influenta stirilor unor agentii internationale interesate in dezinformare. Trebuie sa aveti o privire mai acuta, mai obiectiva. Problema palestiniana se bazeaza pe votul fiecarei persoane care traieste in aceste teritorii. Toata lumea accepta ca sionistii au ocupat aceasta zona. Dar acest teritoriu pe care s-a instalat statul Israel apartine de drept poporului palestian, care nu a fost intrebat niciodata daca accepta aceasta ocupatie. Eu stiu istoria Romaniei; daca Romania a stat sub ocupatie otomana circa 400 de ani si apoi s-a eliberat, acesta nu este un lucru bun, va intreb? Dumneavoastra ar trebui sa aparati o solutie logica. Dumnezeu nu iubeste nici tiranul si nici pe cel care accepta tirania. In cursul celor 60 de ani de existenta a statului Israel, au fost lansate peste 100 de proiecte pentru crearea statului palestinian. De ce trebuie sa plateasca palestinienii pentru greselile europenilor? Pentru ca, daca va uitati in istorie, in timpul celui de al treilea Reich europenii sunt aceia care au ucis evrei. In Orient, nimeni nu a omorat evrei, crimele asupra evreilor au avut loc numai in Europa. Noi avem in Iran si locuri de rugaciune pentru evrei si avem, din punct de vedere istoric, cel mai bun comportament fata de evrei. Peste 60.000 de evrei traiesc aici si au sinagogi alaturi de moschei si de biserici. Suntem oameni civilizati. Problema este altundeva. Acolo unde au fost ucisi evreii, acolo trebuie gasita solutia.

Domnule Ali Bagheri, faceti istorie. Intelegem ca recunoasteti Holocaustul?

Daca noi am accepta existenta Holocaustului, aceasta ar fi impo­triva intereselor dumnea­voastra. Ar insemna ca am fi de acord ca evreii au fost ucisi chiar de conationalii dumneavoastra. Daca voi insistati ca ati facut acest lucru salbatic, noi nu avem nimic impotriva.

"Lumea va fi ori apolara, ori multipolara”

Cine credeti ca va castiga alegerile din SUA?

Nu cred ca este important daca un negru sau un alb va deveni presedinte. Subiectul cel mai important este ca ei trebuie sa isi corecteze viziunea fata de lume in general. Adica americanii au luat in urma cu sapte ani de zile niste masuri extreme si de abia acum isi dau seama si spun public ca au gresit. Atunci cand SUA au ocupat Irakul, aceasta tara a avut un surplus economic foarte mare, iar in prezent are un deficit de 250 de miliarde de dolari. Dupa parerea noastra, urmeaza sfarsitul perioadei unipolare. Lumea va fi ori apolara, ori multipolara. Nu conteaza daca va fi presedinte Obama sau McCain, ci cum vor schimba ei soarta Americii. Lumea trebuie sa aiba mai multe puteri printre care, ceea ce recunosc inclusiv neo-conservatorii americani, veti vedea ca se va numara si Iranul.

Iranul il asteapta pe Basescu si atacul

Intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului ZIUA, ambasadorul Republicii Islamice Iran in Romania, ES Hamid Reza Arshadi, face dezvaluiri despre intentiile de dezvoltare a rutelor de gaz iraniene din Europa si viitorul politic al regiunii. Iranul este pregatit pentru orice tip de atac, ne asigura ambasadorul, cu toate ca specialistii iranieni considera ca riscurile unui nou razboi in zona sunt limitate. Peste cateva zile, pe 12 iunie, in Iran se vor desfasura alegerile prezidentiale, in urma carora se asteapta ca Mahmoud Ahmadinejad sa castige un nou mandat. Ambasadorul Iranului apreciaza ca stabilitatea regiunii dorita de conducerea tarii trebuie sa fie si un obiectiv al Statelor Unite, la fel cum este si al Chinei, Rusiei, Indiei si Pakistanului, state cu care Iranul se afla impreuna in Organizatia Cooperarii de la Shanghai. Nu in ultimul rand, ambasadorul evidentiaza rolul Romaniei in acest spatiu sI ne reconfirma ca Ahmadinejad il asteapta pe Basescu.

Iranul a stabilit contracte pentru conducte de gaze, direct cu unele state ale Europei, independent de Nabucco si South Stream?

Bineinteles. Iranul a cautat sa aiba relatii si cu alte state. Existau angajamente anterioare legate de traseul conductelor, unde evident conditiile nu sunt favorabile. Am avut discutii cu mai multe state europene in vederea semnarii unor contracte pe termen lung si in prezent se afla in studiu traseele pe care le-ar urma conductele.

Care ar fi aceste state europene cu care este in discutii?

De exmplu Austria si Elvetia. Toate aceste proiecte au primit mai multe denumiri, in fuctie si de traseele discutate. In prezent suntem in negociere cu multe state care si-au exprimat intentia de a incheia astfel de proiecte si in momentul in care ele se vor finaliza vom anunta in mod oficial. Exista insa posibilitate ca traseele sa se schimbe si sa treaca prin mai multe tari.

Nu noi avem nevoie de gazul Europei

In ceea ce priveste Elvetia, compania EGL si Norsk Hydro din Norvegia au anuntat ca deja au incheiat un memorandum de intelegere sau un contract cu Iranul. Si atunci care ar fi celelalte multe tari cu care sunteti in discutie?

Asa cum am spus, suntem in negocieri cu tarile care ar putea sa se afle pe traseul eventual al conductelor si nu stiu daca e necesar sa le mentionez pe fiecare. Deocamdata totul se reduce la vointa reala a Europei de a obtine gazul din Iran. Atata timp cat exista aceasta vointa reala, toate celelalte probleme se vor solutiona. Suntem deschisi dialogului cu toate statele, indiferent de angajamentele lor paralele. Nu noi avem nevoie de gazul Europei ci Europa de gazul Iranului.

Care ar fi cantitatea maxima pe care Iranul ar putea sa o exporte in Europa indiferent de tara, presupunand ca ar fi toate conditiile indeplinite?

In prezent, resursele de gaze ale Iranului sunt in permanenta expansiune, se fac mereu noi descoperiri. De exemplu, in sudul Iranului, la Golful Persic, se pare ca ar exista zacaminte de 7-11% din totalul resurselor din intreaga lume. Exista insa mai multe etape de exploatare si acum se ajunge la cele finale. Oricum Iranul are cantitati suficiente de gaze pentru a furniza Europei si, dupa cum vam spus, nevoia Europei pentru aceste gaze este mai mare decat nevoia Iranului de a le vinde. Expertii sustin ca singura tara, pe langa Rusia, care poate sa asigure necesarul de gaze pe termen lung este Iranul. Noi nici nu putem astepta la nesfarsit ca Europa sa se decida daca vrea sau nu gazul iranian. In prezent avem discutii si cu India, China, Pakistanul, iar data fiind populatia acestor state, cantitatea care ar fi exportata ar fi considerabila.

Creti ca proiectul Nabucco, in lipsa gazului iranian, este fezabil?

La conferinta care a avut loc de curand la Praga expertii au confirmat ca fara Iran acest proiect nu ar fi fezabil.

Ahmadinejad are cele mai mari sanse

Saptamana aceasta presedintele Ahmadinejad se va confrunta cu contracadidatii sai, la alegerile prezidentiale. Care este situatia politica interna a Iranului in prag de alegeri?

Candidatii sunt implicati in vizite electorale prin tara pentru a atrage voturile oamenilor, iar pe 12 iunie vor avea loc alegerile in care oamenii isi pot exprima in mod direct votul. Candidatii sunt foarte activi si pe Internet, unde ii puteti gasi si dvs. Competitia este destul de stransa iar informatiile se schimba cu rapiditate. Se pare insa ca dl Ahmadinejad are sanse foarte mari sa castige alegerile.

Credeti ca presiunile care se pun acum asupra Iranului dinspre Occident au vreo interferenta cu unii dintre candidatii la alegeri? Exista un anume candidat favorizat in mod clar de Occident?

In conditiile actuale ale globalizarii, orice tara este supusa influentelor si poate sa exercite, la randul sau, influente, insa, in cele din urma, cel care are ultimul cuvant este poporul iranian. Nu exista un amestec, o interventie exterioara in treburile interne ale Iranului. Nici o tara nu si-ar putea permite acest lucru, dar cu siguranta un anume schimb de informatii care are loc in prezent poate avea o influenta.

Care sunt la ora aceasta prioritatile Iranului in politica externa?

In primul rand cred ca este vorba de stabilirea unei politici de detensionare cu celelalte state, apoi stabilizarea relatiilor cu celelate state in jucarea unui rol pozitiv activ pe scena internationala dar si in zona. De asemenea, se fac eforturi in vederea instaurarii pacii si dreptatii in regiune.

Ar putea deveni Iranul membru cu drepturi depline al Organizatiei Cooperarii de la Shanghai?

In prezent suntem membru invitat si am solicitat sa devenim membru plin. Depinde insa de deciziile care se vor lua la urmatoarea intrunire a sefilor de la summitul organizatiei. Ne asteptam sa fie pozitive.

Venirea atacului e ca o raceala

Excelenta, aproape in fiecare saptamana apare cate un scenariu referitor la iminenta atacare a Iranului, fie din partea Israelului, fie din partea SUA, fie din partea extraterestrilor. Conform expertilor dvs in securitate, credeti ca acest lucru este chiar posibil sau avem de a face doar cu speculatii politice?

Intr-un fel este la fel de posibil ca si posibilitatea ca dvs sa luati o raceala, o gripa. Tehnic insa, potrivit unui studiu recent, aceasta probabilitate este mica si in aceste conditii ar fi oricum un lucru de mare amploare. Dat fiind ca aceste sanse sunt totusi si masurile de prevenire sunt foarte puternice. Cei mai realisti analisti militari sustin ca aceasta probabilitate este insa foarte mica in viitorul apropiat. Cu toate acestea, Republica Islamica a luat toate masurile care se impun pentru a face fata unui posibil atac. Intreaga tara, armata si structura de securitate nationala sunt pregatite sa contracareze, in orice clipa, orice tip de atac. Dar, va spun, aceste lucruri nu ne influenteaza viata cotidiana. Sunt doar cateva tari care ne acuza constant ca am dori sa atacam Israelul. Tocmai ei sunt cei care ataca de fapt, la nivel oficial, statul nostru.

SUA si Iranul sunt mari vectori geopolitici

De cand s-a schimbat conducerea la Casa Alba se intrevede vreo schimbare in relatiile americano-iraniene?

Da, au avut loc schimbari la nivelul tonului SUA la adresa Iranului, de asemenea si in textele oficiale. Rezultatul venirii lui Obama la Casa Alba este semnul unei schimbari. Este insa importanta producerea unor schimbari la nivelul actiunilor concrete. Am primit insa semnale contradictorii. Sunt voci care, in continuare, vorbesc amenintator la adresa Iranului, care sustin prelungirea sanctiunilor impotriva Iranului, dar si voci care spun ca au intins o mana Iranului si ca doresc stabilizarea relatiilor. Ca diplomat sunt optimist si cred ca vom vedea in practica aceste schimbari. Important este ca nu Iranul este cel care a rupt relatiile cu America. America a intrerupt in mod unilateral aceste relatii si a supus Iranul la sanctiuni. Asa ca noi asteptam ca America sa fie cea care sa remedieze aceste legaturi.

Cat timp au fost petrolisti la Casa Alba au atacat Irakul pentru petrol, pe de o parte. Pe de alta parte, in 2006 si 2007, consumul de petrol si gaze a crescut exponential, cu vreo 20-30% iar la granita cu Mexicul au facut o statie de gaz lichefiat. Pentru ca la Casa Alba nu mai sunt petrolisti, este posibil ca relatiile dintre Iran si SUA sa devina din ce in ce mai bune?

Importanta pe care o reprezinta Iranul are mai multe laturi. Pozitia geopolitica a Iranului este unica in Orientul Mijlociu. 70% din energia lumii trece fie prin sudul Iranului fie pe la Golful Persic, prin nord, pe la Marea Caspica. Atat sustinatorii nostri cat si dusmanii nostri spun ca rolul pe care Iranul il va juca in evolutiile ulterioare in Golful Persic este unul extrem de important. Un aspect important ar putea sa il reprezinte si relatiile dintre companiile petroliere. Cred ca la nivel macro, politica unei tari este de o asemenea dimensiune incat indivizii nu pot sa o schimbe si existenta acestor interese petroliere nu poate sa schimbe per ansamblu situatia. Sloganul pe care Obama l-a avut in timpul campaniei electorale este cel al schimbarii. In plus, pentru prima data in istoria SUA un afro-american este presedinte si asta arata ca poporul american a inteles ca politicile practicate anterior nu serveau intereselor lui. Noi credem ca noua administratie ar putea sa imbunatateasca relatiile. Credem ca aceste schimbari nu pot fi unele de fatada, ci trebuie sa fie unele fundamentale. Inca nu am abandonat speranta ca relatiile vor fi mai bune.

Care sunt relatiile cu cealalta super-putere a lumii, Rusia? Chiar daca sunteti impreuna cu Rusia, China, Pakistan si India in Organizatia Coope­rarii de la Shanghai, stim ca au avut loc recent si niste intalniri la nivel bilateral.

Rusia este un important vecin al nostru si noi incercam, in principiu, sa avem relatii cat mai bune cu toti vecinii nostri, la cel mai inalt nivel posibil. Viitorul regiunii se bazeaza pe aceste relatii.

Teheranul nu a uitat Bucurestiul

Daca Organizatia Cooperarii de la Shanghai, din care faceti parte, poate fi asemuita cu o NATO si o UE la un loc, putem spune ca si noi suntem vecini cu Iranul, pe Marea Neagra. Cu Romania aveti stabilite actiuni diplomatice concrete, schimburi comerciale, culturale sau politice? In trecut am avut relatii foarte bune…

Presedintele Academiei Romane, insotit de o importanta delegatie stiintifica, a fost, recent, in Iran. In domeniul comercial exista schimburi in acest moment , dar ca diplomat si vorbind sincer, nu sunt multumit de nivelul acestora, potentialul fiind mult mai mare decat este in prezent. La nivel politic exista schimburi de delegatii si speram ca ele se vor dezvolta sI vor ajunge la nivelul pe care ni-l dorim. Cu doua saptamani in urma, presedintele Consiliului Gardienilor a fost in Romania pentru a se intalni cu reprezentantii Curtii Constitutionale si cu alte autoritati de la Bucuresti. Dat fiind trecutul bun al relatiilor cu Romania, speram ca pe viitor ele se vor dezvolta la toate nivelurile si in toate domeniile. 

Interviu realizat de Gabriela Moroianu și Victor Roncea