După un nou atac vitriolic la adresa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Bisericii Ortodoxe Române, a clerului, profesorilor, teologilor și istoricilor BOR, a mișcărilor conservatoare românești și, obsesiv și patologic, a site-ului ActiveNews, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Pr. Adrian Agachi, îl pune la punct pe fostul transmițător de mesaje infiltrat pe Dealul Patriarhiei, sinecuristul Vasile Bănescu, în prezent marșrutizat la CNA:
„Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
„Patriarhia Română este somată public de fostul ei purtător de cuvânt să se lepede de „muțenia publică” și să se ralieze opiniilor formulate de acesta.
Poate ar trebui să i se explice respectivului domn că rămâne valabilă acea formulare foarte clară emisă chiar printr-o poziționare publică a Patriarhiei Române că „opiniile personale ale domnului Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române”. Dacă această afirmație era valabilă încă din timpul mandatului dumnealui, este cu atât mai valabilă în prezent.
A transforma Biserica într-un actor al unei lupte ideologice înseamnă, în cele din urmă, a o reduce de la a fi „trupul lui Hristos” la o simplă componentă politică a lumii trecătoare în care ne aflăm. Ori, fidelitatea ei nu este față de un curent politic sau altul, ci față de Hristos, Mirele ei.
Totodată, hotărârile sinodale referitoare la neutralitatea Bisericii în timpul alegerilor și excluderea oricărei forme de politică partinică nu par a fi fost înțelese de fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române de vreme ce îndeamnă constant la încălcarea acestora și situează în continuare Biserica Ortodoxă Română, fără argumente valide, de partea unor baricade politice.
În loc să cerem Bisericii să vorbească mai mult în termenii lumii, poate ar fi mai onest să ne întrebăm în ce măsură suntem dispuși să ascultăm atunci când ea vorbește despre misiunea ei reală, care i-a fost încredințată de Dumnezeu, respectiv marile teme ale pocăinței, discernământului, smereniei și iubirii de aproapele. Biserica avertizează în același timp că discutarea strict speculativă a marilor teme teologice, fără practicarea reală a poruncilor dumnezeiești și fără o experiență duhovnicească autentică, dar și fără o viață liturgică, nu este teologie – este doar slavă deșartă.
A vorbi despre o presupusă complicitate a Bisericii față de unele curente politice actuale reprezintă o mistificare a realității. Desigur, există situații în care delimitarea explicită este necesară. Dar aceasta trebuie să vină din interiorul unei experiențe spirituale și ca rezultat al unei gândiri duhovnicești, nu ca reacție la presiuni mediatice sau la agende politice.
Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei.”, a conchis Părintele Adrian Agachi pe contul său personal de Facebook cu puțin timp în urmă.


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
purtator de cuvant al B.O.R. sunt ce au fost, adica vorbe in vand, preluate decontextualizat si amplificate de mass-(co)media machiavelica, unde scopul scuza mijloacele.
Excomunicare vs. anatema
Biserica Ortodoxă face distincția între excomunicare, care e o "separare de comuniunea Bisericii" (prin oprirea de la împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, alte sancțiuni bisericești sau epitimii sau canoane de pocăință), și anatemă. Cel aflat sub sancțiunea excomunicării rămâne membru al Bisericii, cu toate că participarea lui la viața mistică a Bisericii, îndeosebi la Sfânta Împărtășanie, nu este îi îngrădită până la pocăința celui aflat sub sancțiunea excomunicării. Cel căzut sub anatema este în schimb complet separat, rupt de trupul Bisericii până când se va pocăi." Deci care e treaba cu acest articol? A fost banescu-securistul trecut prin Sinodul BOR spre a fi "excomunicat"? Sau "anatemizat"?
NR: Noi suntem ziariști nu Sfântul Sinod. Ex-comunicare se potrivește foarte bine cu statutul lui închipuit de „comunicator”.
Bineînțeles că nu-i după cum voiește el ..
Ar fi și culmea.. să fie după cum voiesc toți rătăciții pământului..
Însă, și pe ei Domnul îi așteaptă să-și vină în sine. Slavă Lui!
Doamne, miluiește.
Biserica Ortodoxa face acesta procesiune in mod solemn în Duminica ortodoxiei adică prima Duminica a Postului Mare.