Foto-Captură: Arhiva ActiveNews
O despăgubire de 300 de mii de euro a fost dispusă de o instanță din Grecia pentru efectul fatal al vaccinului anti-covid produs de Astra Zeneca.
Instanța din Grecia a constatat că vaccinul a cauzat tromboză și, consecutiv, decesul victimei.
Așadar, este statuat judiciar în Grecia că vaccinul chiar poate cauza decesul.
Instanța, în plus, a decis că statul grec nu se poate apăra de răspundere susținând că vaccinarea ar fi fost facultativă – statul răspunde ca garant al sănătății publice și coordonator al politicii de vaccinare.
Restul informațiilor relative la acest caz nu este deloc pozitiv.
În primul rând, plătitorul va fi statul grec, iar nu producătorul vaccinului. A pune în spatele contribuabilului și obligația de plăti despăgubiri, în condițiile în care tot cetățeanul a plătit și vaccinul, tot din taxe și impozite, este odios.
Din câte am putut observa din datele publice relative la speță, judecătorii au constatat că producătorul este apărat de răspundere din două puncte de vedere: decesul a intervenit din cauza riscurilor rare cunoscute ale vaccinului, iar statul grec ar fi exonerat producătorul de răspundere, luând-o asupra sa.
În al doilea rând, se pare că judecătorii greci, în contra regimului juridic european privind răspunderea producătorilor pentru produsele lor cu defecte, au aplicat doctrina americană privind imunitatea de răspundere acordată producătorilor de vaccinuri (vaccines are unavoidable unsafe – vaccinurile sunt în mod inevitabil nesigure). În această concepție, în mod cu totul neașteptat, se consideră că efectele adverse ale vaccinurilor nu sunt defecte ale produselor, ci consecințe nefavorabile considerate acceptabile de către autoritatea care a autorizat punerea pe piață a vaccinurilor, conform principiului absolut cinic că beneficiile sunt mai mari decât pierderile (vaccinul salvează multe vieți, chit că pune capăt câtorva vieți, acolo, și îi mai nenorocesc din când în când pe câțiva).
Personal sunt nu doar surprins, ci uluit că s-a ajuns în acest punct, în care jurisprudența din speța de la CJUE din 2017, Sanofi Pasteur (în care un vaccin a fost considerat produs cu defect), este ignorată. Ocolită este și directiva răspunderii pentru produse, recent modificată prin Directiva UE 2024/2853 (în care s-a instituit expres răspunderea producătorilor de medicamente pentru produsele lor cu defecte).
Poate că ar fi bine să ne reamintim cât de multe știam și ce luminați eram în privința efectelor adverse ale minunatului vaccin anti-covid. Negate cu vehemență peste tot, în mod oficial, ele nici măcar nu puteau fi puse în discuție, dată fiind cenzura de tip bolșevic impusă de autorități și de marile platforme online. Deci victima, oricât de informată ar fi fiind când era în viață, nu avea cum să știe de aceste efecte adverse. Este cu totul cinic să statuezi că se știa despre risc și că victima și-a asumat riscul, mai ales în state ca Grecia (sau România), unde vaccinarea a fost de facto obligatorie.
De asemenea, poate că ar fi bine să ne reamintim că niciun contract cu producătorii de vaccinuri nu a fost public cunoscut. Așadar, a susține că statul grec (și, probabil, și statul român) au exonerat de răspundere producătorii de vaccinuri anti-covid prin clauze contractuale (care au fost secrete pentru public) este anti-democratic și subminează statul de drept, ca de altfel și ideea de vaccin, știință și politică de sănătate publică.
În fine, să mai reținem că în România nu există nici măcar acest sistem alternativ de despăgubire, adică statul român aparent nu este obligat să plătească daunele cauzate de vaccinarea publică, obligatorie de facto.
Am avut și am pe rol câteva acțiuni de acest gen contra producătorilor de vaccinuri. Pe linie, acest acțiuni au fost respinse. Judecătorii noștri nici măcar nu s-au obosit să dea o explicație simplistă, ca cea dată de greci. Mă întreb dacă mai este cazul să ajung cu ele la CJUE sau la CtEDO...
Foto: PREMIERĂ: Cheaguri de sânge în organele interne ale inginerului din Gorj decedat după vaccinul AstraZeneca, pe 1 martie, la Târgu Jiu. Gheorghiță nu a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Cine plătește acum pentru moartea inginerului? - Mai multe materiale pe același subiect la articole relaționate


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Efectul fatal al vaccinului anti-covid?
Răspunderea statului? Pe costuri uriașe de achiziție și și de..despăgubire..Adică noi buni de plată..Așadar, ce nu-i sigur și eficient aici?
Mai departe, pe imunitatea de răspundere acordată producătorilor de vaccinuri .. nu-i sigur și eficient?
Nu-i sigură și eficientă ocolirea directivei pe răspunderea pentru produse cu defecte?
Dar confidențialitatea contractului cu producătorii de vaccinuri?
Așadar, ce este aici “în mod cu totul neașteptat”? Puteți crede că s-au arătat așa fără să se asigure ..”sigur și eficient”? Ce sunt proști? Numai că nu aici ..pe pământ se tranșează definitiv..sigurul și eficientul ..vieții..
DAR.. mergeți și la CJUE sau la CtEDO.. să-și asume și ei ..absolut..că-i “sigur și eficient”..răspunderea fiind tot absolută în fața unui Dumnezeu Absolut.
Hristos a înviat!
Nu a fost obligatorie, majoritatea populatiei in Romania a ramas "nevaccinata" pt covrig. Si e ok ca nu exista sistem de despagubire, de ce sa fie rasplatita prostia unora din banii colectivi? Cine s-a injectat de s-a julit la prima plandemie si vede ca statul nu sare cu banul sa-l compenseze, o sa bage la cap - sa speram - si nu o sa repete greseala la plandemia viitoare.
El se pregateste din 89 incase de concedii lungi au mai toți mașini si iată-i ca se vaită acum ca... Vorba lui Mitică Dragomir puscariabilul ca românii au bani dar le este frica sa ii cheluiasca. A trecut si Crăciunul si Anul nou si Paste si nu a murit nimeni de foame. Nu au bani dar vine acum 1 Mai si vor pleca chiar la bai termale. Alții fac greve iar Nasul Tv birfeste din birouri nefacind nimic.
O tara care își merita conducerea.
Mi-e sila