Marti seară și miercuri,18 februarie dimineața, la Târgu-Ocna va fi comemorarea Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, tânărul cu suflet de crin, care a învins prin credință două dictaturi.
La vârsta de 16 ani, în 1937, intră în Frățiile de Cruce din Basarabia pentru a lupta împotriva bolșevismului. În vara lui 1940 se înscrie la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași, devenind unul dintre studenții eminenti. La puțin timp după, Basarabia este ocupată de Armata Roșie, iar tatăl său, Vasile Gafencu, deputat in Sfatului Țării, care a votat unirea de la 1918, este arestat de comuniști si deportat în Siberia unde și-a găsit sfârșitul. Tragedia pierderii părintelui îl marchează pe Valeriu Gafencu, întărindu-i convingerile anticomuniste și naționaliste.
În ianuarie 1941, după așa-zisa rebeliune legionară este arestat de regimul Antonescu și condamnat inițial la 3 luni închisoare doar pentru vina de a fi fost șeful Frățiilor de Cruce Iași. Instanța nu a putut demonstra însă nici măcar vreo intenție de violență din partea lui Valeriu Gafencu, prin simplul fapt că aceasta pur și simplu nu a existat.
Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, din Iași s-au petrecut de altfel fără niciun fel de confruntare violentă dintre Armată și Mișcare. După eliberare, în octombrie același an participă la un parastas pentru un ofițer al Armatei Române, ucis în urma atentatului bolșevic de la Odesa asupra Comandamentului militar român. Slujba religioasă este interpretată de regimul Antonescu ca fiind un "ritual legionar",
Valeriu Gafencu fiind condamnat pentru asta la 25 ani muncă silnică! Este închis la Aiud. La doar trei ani distanță, august 1944, Antonescu, după ce si-a distrus orice fel de sprijin politic, este arestat fără niciun fel de reacție de împotrivire din partea cuiva.
Este dat pe mâna comuniștilor din România, transferat apoi la Moscova și readus în țară pentru a fi executat în 1946. În același an, Valeriu Gafencu este transferat de noul regim, cel comunist, în închisoarea de la Piteșt, menținându-se pedeapsa.
Avea vârsta de 25 de ani și în continuare, nu renunță la credință. Nu se dezice de nimic și devine în următorii ani de temniță comunistă îndrumător și exemplu de rezistență creștină, implicit naționalistă pentru toți camarazii săi ce aveau să umple temnițele. Înfruntă torturile, foamea cumplită și frigul din iernile în care nu se învelea decât cu Hristos. Icoana lui de Sfânt al Închisorilor nu s-a "inventat", ci a fost pictată pe zidurile ocnelor de ceilalți deținuți care se hrăneau cu privirea lui atât de albastră încât puteau vedea Cerul în cele mai negre ziduri.
Icoana lui a fost făcută de suferința îndurată cu cea mai adâncă smerenie, de toate inimile celor închiși, ridicate de Valeriu printre gratii, spre libertate. Icoana lui au fost oasele lui rupte de bătaie, tuberculoza și celelalte răni ale trupului. Icoana lui de Sfânt al închisorilor, așa cum l-a numit pentru prima oară Nicolae Steinhardt este în continuare, peste vremuri, zugravită mai vie ca oricând, de miile de români ce se adună la Târgu-Ocna, la un mormânt "necunoscut".
Mormintele necunoscute...sunt atâtea și atâtea, oase îngropate, mutate dintr-un loc în altul, arse de acid sau "institute", guverne inepte, politici "corecte" cu clase politice repetente la istorie...morminte necunoscute ce se iartă unele pe altele, când la proces si mai apoi în Cer, un mareșal a regretat că a închis un Sfânt...
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.