

*Pe
pagina de Facebook a unei doamne am găsit acest extraordinar strigăt de
durere: „Doamne, dacă așa ceva e cu putință, mută Rusia în altă
galaxie!” Așadar cam în această stare au adus sataniștii lumii omenirea.
Într-o stare în care aproape că nici rugăciunea nu mai e cu putință. Dar Dumnezeu știe asta, și va face ca asemenea timpuri îngrozitoare să
ne fie mântuitoare chiar și numai prin aceea că le răbdăm. Dumnezeu
adevărat - dar și Om adevărat -, El știe bine cât putem duce fiecare.
"Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi
(Psalmul 89)!
*Luna
trecută, președintele ucrainean Zelenski a luat, în contextul legii
marțiale instituite anterior în țară, două măsuri anti-democratice. A
interzis principalul partid de opoziție (și odată cu el și alte încă
zece partide mai mici), respectiv a unit toate canalele naționale de
televiziune într-o singură platformă, pe care o controlează. Respectatul
producător de televiziune Tucker Carlson este categoric: măsurile sunt
nejustificate și categoric dictatoriale. Aș fi categoric de acord cu el,
cu doar această rezervă cel puțin temporară (până când timpul ne va da
probabil un răspuns ceva mai clar) în sensul că - din bine știute motive
istorice străvechi dar și destul de actuale - în Ucraina influența
Rusiei agresoare nu e deloc de neglijat. Particularitate indenegabilă
care va putea, cred, să se dovedească justificată pentru unitatea și
coeziunea populară într-un moment dramatic fără precedent pentru această
țară.
*Ei, maică, ce mai e azi mia de euro... Băiatul mai mic
și-a luat niște ochelari la un preț de te doare capul. La banii ăștia ar
trebui să devină înainte-văzător, mai ales că are și teologia la bază.
*La nivelul establishment-ului occidental d-l Zelensky beneficiază nu doar de un suport militar și politic din cale afară de substanțial, indiscutabil salutar - dar și de un PR fabulos; ceva ce, în paranteză, lui Trump același Occidentul i-a făcut, mutatis mutandis, știm bine, absolut pe dos, concertat și foarte agresiv. Să aibă oare numitul establishment planuri mari cu actualul lider de la Kiev în ipoteza tot mai probabilă a înfrângerii lui Putin? Secretar general al ONU, sau poate șef al unui atât de mult dorit de unii Guvern mondial?
*Implicarea Custodelui Coroanei, și președintă a Crucii Roșii Române, în ajutorarea refugiaților ucraineni amintește de faptele străbunicii Regina Maria (numită și Mama răniților) în timpul Primului Război Mondial. Remarcabil ce a reușit Crucea Roșie în fiecare zi de după invazia rusească. Iar Custodele Coroanei, completată în unele perioade de sora ei Principesa Maria, a fost mai mereu prezentă în prima linie, inclusiv de-a lungul graniței - de la Vama Siret (județul Suceava) la Vama Isaccea (în județul Tulcea).
*Un judecător din Los Angeles a anulat o lege din California (stat condus în prezent de guvernator democrat) care impunea ca corporațiile tranzacționate public să includă în consiliile de administrație persoane care se autoidentifică drept minorități rasiale sau LGBTQ (The Washington Times).
*Dacă nu mă deconectez de la televizor și de la internet și de la facebook, nu mă deconectez.
*Dintre toate Bisericile care-și spun creștine Biserica Ortodoxă este aceea care a păstrat și păstrează adevărata credință, singura care nu s-a despărțit cu nimic de învățătura primită de la Mântuitorul Însuși și de la Apostolii Lui. În istoria acestei Biserici numai Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse a avut o atitudine precum cea din aceste săptămâni, în care Putin a invadat cu consecințe atât de tragice o țară ortodoxă și ea. Un punct culminant al rușinii și al smintelii diabolice! Prin mâna odioasă a lui Putin și a Patriarhului lui, Noua ordine satanist-mondială a dat o lovitură nicicând sperată unității Bisericii Ortodoxe de pretudindeni; singura Biserică creștină (și singura dintre credințele lumii) care-i încurcă pe sataniștii mondiali. Cele ce spun sunt indiciul poate cel mai clar că – din aceleași eterne porniri inperialiste - Putin a acționat în cârdășie cu inamicii din Occident ai Creștinismului ortodox.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cuvantul Domnului numeste casatoria cu altcineva cat timp sotual sau sotia traiesc, 'adulter' (sau preacurvie, preadesfranare).
Pe de alta parte, ortodoxia accepta ca doar prin moarta unuia sau ambilor soti Dumnezeu incheie casatoria si ca in Biserica primara (apostolica) doar vaduvilor le era ingaduita a doua casatorie, si totusi se intoarce de la Adevar gasind motive de 'desfacere' de catre om a casatoriei (asa cum fac si multi protestanti sau in anumite cazuri, chiar unii catolici). Domnul a poruncit "Asa ca nu mai sunt doi ci un trup, deci ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Matei 19:4i, 5, 6)
Adevarul e Un mire si O mireasa in nunta in legamant pe viata.
(conteaza si faptul ca in traducerile din originaul Grecesc al Noului Testament s-au facut niste schimbari de intelesuri). (Grigorie de Nisa inca din secolul 4 (in canonul4) descrie schimbarea intelesului unor pacate, chiar de catre oameni, si cu trecerea timpului, s-a largit lista de 'exceptii' pentru divort si recasatorie cu aprobarea liderilor ortodoxiei).
Revelatia progresiva nu presupune inclusiunea pacatului, findca pacatul nu va fi nicodata acceptat de Dumnezeu.
Cine cauta Adevarul cu toata inima, IL gaseste (indoctrinarea de mic, de generatii, e arma puternica a tuturor dooctrinelor false) "Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide" (Matei 7)
de altfel sunt si alte denaturari preotesti, si nu cred ca exista vreun tip de crestinism nevinovat, "Dumnezeu e bun si iarta orice daca te caiesti" ni se spune iarasi si iarasi, dar Iisus spune clar ca exista pacate care duc direct la Focul Gheenei, crima cu fapta, dar si cu vorba, nu pot fi iertate. Preotii, fie ei ortodocsi, catolici, protestanti sau neoprotestanti ne spun altceva.
pot fi rascumparate doar cele sapte, stiti dvs, mandria, lacomia, lenea, etc. cele comise impotriva altuia duc la smoala. sigur, daca pacatosul se caieste cu adevarat, ceea ce e greu si in 99% dintre cazuri neverosimil, mai trebuie si iertat de cel caruia i-a gresit, inainte de a se infatisa Domnului.
pe de alta parte inteleg preotimea, nu a dorit si nici nu doreste sa rapeasca din speranta oamenilor, dar merita cu adevarat acestia?
2.-păcat care nu se iartă e cel împotriva Duhului Sfânt, cum Mântuitorul Însuși spune explicit (Matei 12, 31-32). Așa că ar fi interesant să indicați locul din Sfânta Scriptură pe care vă bazați când scrieți cele de mai jos
"Dumnezeu e bun si iarta orice daca te caiesti" ni se spune iarasi si iarasi, dar Iisus spune clar ca exista pacate care duc direct la Focul Gheenei, crima cu fapta, dar si cu vorba, nu pot fi iertate.
nu exista scapare, maestre.
in ceea ce priveste divortul, va agatati de exceptia aparenta, curvia sotiei, dar efectele despartirii sunt preacurvia si desfranarea, deci nici macar in cazul curviei sotiei nu este ok, despre recasatorire nu poate fi vorba decat in caz de vaduvie, dar numai barbatii au acest drept.
Despre divort citeste ce ti-am dat din Sf Apostol Pavel. N-ai vrut sa citesti si spui in continuare traznai.
Dar, ce se va intampla daca ar castiga Ucriana ? Ucraina ar deveni un stat foarte important, de fapt cel mai important din aceasta zona, atat ca suprafata cat si ca populatie. Romania, care este si inprezent un iepuras, ar deveni unul si mai mic. Nu va mai conta de loc in jocurile de putere.
Daca nici acum cand Zelenski cerseste ajutoare, inclusiv de la Romania, nu se intrevede vreo schimbare de atitudine fata de romanii din Ucraina, ce va fi la finalul unui razboi castigat de Ucraina ?