Foto: Biden și Putin
Prieteni dragi, să ne venim în fire! Timp de doi ani, diversiunea pandemică, pe care au servit-o propagandistic atât Occidentul cât și Putin, ne-a dezbinat în anti și pro dictatură medicală. Iar acum, iată, diversiunea războiului din Ucraina ne dezbină încă și mai tare, între cei pro-Putin și cei anti-Occident (în condițiile în care în istorie Rusia ne-a călcat în picioare iar Franța și SUA, mai ales ele, ne-au ajutat la apogeul istoriei noastre - 1918). Să ne trezim, deci! Sfâșiați între noi ne vor și neo-marxistul oribil Biden, și dictatorul KGB-ist Putin, amândoi oameni fără Dumnezeu! E pur și simplu un lucru drăcesc să ne lăsăm dezbinați și să ne urâm între noi.
(Biden cu Andrei Gromîko, ministrul de externe al URSS, în 1988, la Moscova)
*În biserici plâng icoane,/ Nu ne pierde, sfinte Doamne!
*După 89 România a fost ferice vreme de douăzeci de ani, condusă de doi președinți cunoscuți unul, drept KGB-ist, iar celălalt, securist - doi tâlhari cu-aceeași mamă. În atari condiții, să-ți smulgi părul din cap că generalul papagalilor Ciucă a plagiat mi se pare un pic cam prea fariseic.
*În anii din urmă, Polonia și Ungaria au răspuns instituțional-radical abordărilor nu o dată excesive ale Bruxellesului pe tema „ideologiei de gen”. Nu demult, Curtea Constituțională a Poloniei a decis chiar că normele de drept interne au prioritate celor europene, ceea ce știm că la Bruxelles a generat o reacție la rândul ei radicală. România a ales să-și exprime poziția prin reprezentanta Dinastiei sale, în chiar inima Europei, cu ocazia unor conferințe având un ecou diplomatic impresionant: „Noi, românii, suntem mai religioși, și avem perspective diferite asupra vieții sociale și obiceiurilor noastre”. Ecoul a fost, firește, pe măsura legitimității istorice a Dinastiei, instituție statală păstrătoare ca niciuna alta a valorilor fondatoare ale poporului. Nu cred, desigur, că cele două abordări au de ce să fie puse în competiție, ci s-ar putea dovedi eventual experiențe complementare în găsirea de soluții europene comune.
*Dumnezeu Și-a răstignit Fiul nu pentru îngeri, ci pentru noi, oamenii.
*Am așteptat cu interes reacția Chinei la ce-a făcut Putin. O aprobare implicită cu care niciunul dintre predecesorii președintelui Xi Jinping nu și-ar fi dezonorat țara.
*Nu știu prin ce minune, de vreo opt ani reușesc să merg Duminică de Duminică la Sfânta Liturghie; unde, ca un leneș ce sunt, stau mai mult pe scaun. În ultimii doi ani, vecinul de scaun din stânga și cel din dreapta (oameni la o vârstă ce le dădea dreptul la scaun) au trecut la cele veșnice. Încât de curând am ajuns să mă întreb dacă nu cumva pe mine mă mai lasă bunul Dumnezeu în speranța că poate mi s-o strica odată scaunul care mă tot rabdă și el ca pe un mare puturos. Dar, probabil, și să experiez, atât de viu - păcătos deplorabil ce sunt... - gândul la iminența morții.
*Dacă aș fi prost crescut, aș zice că pe Facebook doamnele au mai mulți urmăritori decât bărbații doar pentru că bărbații se uită după doamne, și nu viceversa. Dar nu sunt, și deci nu zic.
*La noi toate procesele omului de rând cu instituțiile Statului (procese de „contencios administrativ și fiscal”) sunt tranșate finalmente, exclusiv, de Înalta Curte. Ce ne spune nouă acest lucru? Acest lucru ne spune nouă că Statul fesenist-securist a fost (și iată că încă mai e), în esența sa, unul totalitar. Care, dacă vorbim exclusiv despre acest aspect, a concentrat toată autoritatea judiciară în mâinile unei singure instanțe - pe care, evident, s-o poată controla el cât mai despotic (ceea ce nu i-ar fi ieșit deloc la fel dacă ar fi atribuit aceste competențe, în mod atât de firesc, celor 15 curți de apel regionale). Iar, prin aceasta, încărcând supraomenește rolul instanței supreme și făcând ca procesele la ea să dureze dublu sau triplu decât la celelalte.
*Nocturnă
Mi-a bătut în geam azi noapte
Un gând drag, de nu știu unde,
Și mi-a dat, pentr-o seamă de secunde,
Un sărut de buze coapte (VS).
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dar cu serparaia din inimi ce facem? Cum sa schimbam cursul istoriei acum, si vedem bine incotro o ia lumea, fara sa renuntam la salbaticia si la rautatea inimilor noastre?
Cred ca s-a saturat si Dumnezeu, vazandu-ne asa tari la cerbice, asa ca..urmeaza curatenia.