Valerian Stan: Rusia: mereu samavolnică și criminală

De Valerian Stan  /  

Foto: medieval.eu

Foto: medieval.eu

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Căderea portului Mariupol confirmă intențiile invadatorului rus, ale cărui trupe din peninsula Crimeea (anexată în urmă cu opt ani) urmează să facă joncțiunea cu propriile trupe și aliații separatiști din regiunea Donbas. Regiune pe care rușii lui Putin o vor și pe aceasta smulsă din trupul Ucrainei.

Ce face astăzi Rusia e o surpriză - uriașă, adevărat - doar prin raportare la contemporaneitate, adică la niște timpuri în care în lume nu mai există un alt stat care să mai practice asemenea acte tâlhărești. Și nici un alt popor care să fie într-un acord chiar și numai tacit cu ce fac asemenea conducători.

A avea dubii în această privință, înseamnă a te îndoi de dreptatea judecății Dumnezelui nostru potrivit căreia „Fericiți sunt făcătorii de pace” - și blestemați cei care aduc moarte și atâta suferință odată cu războaiele lor. Iar ce spun cred că s-ar fi cuvenit să înțeleagă și Biserica Rusă Ortodoxă (care a consimțit la o ruptură îngrozitoare în Biserica lui Hristos), dar și aceia dintre compatrioții noștri, atâția câți vor fi existând (că de existat există), care încă se mai învoiesc atât de dureros cu crima împotriva ucrainenilor (neam creștin și ei) și cu autorii ei. Oare să nu le fie sfâșiată conștiința compatrioților noștri între, pe de o parte, învoiala cu crima și, pe de altă parte, rugăciunile pline de durere ale Bisericii lor din vremea acestui război care a adus moartea atât de aproape de casele noastre? Vor avea ei cuvânt de dezvinovățire la dreapta Judecată pentru gândul și cuvântul prin care s-au învoit cu un rău atât de grozav?

Revenind, ceea face astăzi Rusia nu reprezintă, pe de altă parte, nicio supriză prin raportare la apucăturile ei imperialiste dintotdeauna (ce face azi în Ucraina, spun, dar și destule altele de după prăbușirea comunismului - războiul din Transnistria, atacul împotriva Georgiei, anexarea Crimeii etc). Ca români cum de putem fi amnezici până și cu cele ce ni s-au întâmplat, și cum ni s-au întâmplat, nouă înșine - în 1812, în 1939, în 1940 și apoi, iarăși, în 1944? Sau, până și astăzi, Tezaurul răpit și el samavolnic?

Sau cum poate cineva - român, european și orice ar fi el - să uite atâtea și atâtea alte crime ale acelorași, unele atât de aproape și ele de zilele noastre? Exportul revoluționar bolșevic (de exemplul în Ungaria lui Bela Kun, în 1919). Masacrarea revoluționarilor maghiari ridicați în 1956 împotriva ocupației sovietice. Invazia Cehoslovaciei din 1968. Peste 20 de milioane de crime din Gulagul sovietic, și bună parte a lor din țările comuniste europene.

Au mai pornit și alte state războaie în contemporaneitate? Da, din păcate! Dar, dacă comparând mai multe rele și dacă ne place adevărul, nu putem să spunem că ceea ce au făcut de exemplu SUA în Irak sau Afganistan (țară invadată și ocupată de sovietici timp de aproape un deceniu) nu a adus totuși lumea sub spectrul unei cataclism nuclear, ca astăzi. Ce stat este acela, ne întrebăm, care amenință lumea, cum o face ca un dement Vladimir Putin, cu uriașul său arsenal nuclear? Ce popor este acela care se lasă condus de un asemenea om? Apoi, Rusia nu doar că a pornit un război împotriva unei țări care - dincolo de retorica abjectă a lui Putin (războiul nu e război, ci o "operațiune militară specială”) - nu dăduse niciun motiv pentru declanșarea unui război. O operațiune specială vizând, firește, cum spun, un nou rapt teritorial împotriva Ucrainei; pentru că fără asemenea acte tâlhărești Rusia n-ar mai fi ea însăși, cea dintotdeauna.

În sfârșit, oricare va fi deznodământul acestei aventuri criminale pornită în urmă cu trei luni, Rusia va purta încă și mai pronunțată amprenta unui stat odios și a unei țări nefrecventabile. Pentru istoria acestei țări nu cred să existe un act mai rușinos decât Rezoluția din 2 martie anul acesta a Adunării generale a ONU prin care 141 de țări ale lumii (din cele 193 membre) au condamnat samavolnicia rusă.

Sunt greșite judecățile lui Dumnezeu? Greșește o lume întreagă? Atunci cred îmi pot permite să greșesc și eu.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • INJECTIA FINALA 19.05.2022 03:00
    Felicitari, frate Valerian!
    Bine punctat. Vai de cei care'l admira pe dementul moscovit
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:08

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS