Valerian Stan: Republica și secretele cinice ale conducătorilor ei

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Timp de două decenii, doi președinți ai României (Ion Iliescu și Traian Băsescu) s-au folosit de instituțiile statului pentru a-și ascunde unul cel mai probabil legăturile cu KGB, iar celălalt actele de poliție politică comunistă. Pentru ca astăzi, după aproape 34 de ani de „democrație și de stat de drept”, lucrurile să nu stea cu mult mai bine.

În concret, trei dintre primii patru cei mai importanți oameni în stat refuză concetățenilor lor informații de un interes public legitim în cea mai mare măsură.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a mers până acolo încât a dat în judecată un minister din subordine, Ministerul Educației Naționale, pentru a bloca verificările legale cu privire la suspiciunile serioase de plagiat al tezei sale de doctorat – fapt fără precedent în istoria atât de îndelungată și rușinoasă a plagiatelor multora dintre demnitarii de după 1990. Iar asta după ce anterior Parchetul General a dat și el o mănă de ajutor șefului Executivului, blocând accesul la lucrarea în discuție sub pretextul unor verificări cu privire la posibile încălcări ale legii penale de către doctorul din fruntea Guvernului țării. 

La rândul său, președintele Camerei Deputaților și președinte al principalului partid de la guvernare, Marcel Ciolacu, se folosește de Secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor (SSPR) pentru a bloca accesul la propriul dosar de „revoluționar”. Dosar în legătură cu care există de asemenea numeroase și grave suspiciuni că a fost întocmit pe baza unor împrejurări factuale ale "Revoluției de la Buzău” care nu corespund adevărului - dar care, în schimb, i-au procurat titularului substanțiale beneficii financiare și materiale, astfel cum presa a relatat în mod repetat. Solicitările de acces la actele dosarului pe care i le-am adresat, au fost respinse de șefii SSPR sub pretextul că acestea conțin „date cu caracter personal, respectiv nume, prenume, cod numeric personal”. Pretextul încalcă însă în mod brutal reglementările legale privin accesul la informațiile publice, prin care este stabilit că în asemenea cazuri accesul la acte se face prin „anonimizarea datelor cu caracter personal”, fapt pentru care recent am chemat în judecată Secretariatul de stat.

În sfârșit, președintele Klaus Iohannis refuză cu obstinație să furnizeze orice informație despre costurile vizitei sale recente în Japonia și în Singapore, deplasarea, cu o escală la Sibiu, fiind făcută cu o aeronavă privată de lux închiriată din Luxemburg. Lucru care a scandalizat bună parte a societății. Internetul păstrează, probabil pentru o foarte lungă perioadă de timp de acum încolo, înregistrarea video în care, întrebat de un ziarist despre costurile deplasării, Președintele a răspuns, zâmbind cinic și rotindu-și verigheta pe inelar, că "nu-i permite legea"; tablou invitând parcă la un exercițiu de imaginație cu Regele Mihai în locul actualului președinte. Mă voi adresa și în acest caz justiției, iar dacă președintele nu va explica în ce mod informația privind costul deplasării în Asia constituie o amenințare la adresa siguranței naționale - informație în prezent clasificată după reglementări strâmbe în serviciul unor conducători cinici - voi solicita obligarea sa la despăgubiri pentru încălcarea dreptului constituțional de acces la informații. Ceea ce va constitui o recidivă de tristă memorie a d-lui Iohannis, care, pentru o conduită similară anterioară, a mai fost obligat să-mi plătească asemenea despăgubiri.

În sfârșit, poate mai important de spus e că toate cele de aici vorbesc nu doar despre desconsiderarea de către conducătorii politici a unuia dintre drepturile constituționale și legale a cetățenilor. Ele constituie de fapt o mentalitate sistemică extrem de păgubitoare cu privire la actul de guvernare și la responsabilitatea conducătorilor față de valorile societății democratice și ale statului de drept. O mentalitate care disprețuiește deopotrivă cetățeanul și aceste valori. Și care, necurmată de mai mult de trei decenii prin mereu aceleași „rotative” de conivență la putere, a făcut și promite să facă și în continuare un mare rău unei țări împotmolite astfel într-o mlaștină a neputinței și a eșecurilor dureroase.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Tic 28.05.2023 13:41
    In acest sens aveti toate susținerea mea dle Stan! Trebuie sa fac mentiunea ca sa ne aducem aminte in fiecare zi,ca neamurile astea proaste,limitate la instinctele primare(cu varsta doar la două -a mânca si a caca),isi permit obrăzniciile pe banii noștrii și pe tăcerea noastră de prosti ce suntem!
    Eu fiind prima pe listă!
  • Mihai Cantuniari 28.05.2023 13:58
    Asa este: cine nu se respecta nu e respectat de nimeni. Iar noi nu ne mai respectam de peste 30 de ani.
  • Wolf Edmond 28.05.2023 14:18
    Cât timp costul călătoriilor de lux ale familiei prezidențiale sunt suportate din veniturile obținute de pe urma meditațiilor strălucitului profesor de fizică nu este treaba noastră pe unde se distrează cuplul prezidențial pur sânge.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

A început parada militară de la Moscova. Cine sunt liderii care sunt alături de Vladimir Putin în Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni