Valerian Stan: Premier sau nu, foarte curând, d-l Cîțu va avea de răspuns pentru insultele sale cu terorismul nostru în nu mai puțin de 56 de dosare. Situațiunea (XCIII)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La începutul lui august trecut, scriam: "Pe 12 martie anul acesta, nervosul prim-ministru Cîțu ne-a făcut teroriști pe cei care îndrăzneam să avem opinii critice privind măsurile Guvernului (unele binișor aberante) de combatere a <pandemiei> Covid. Pe 20 aprilie el recidivează anunțând că <Ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva campaniei de vaccinare>. Drept care, numărându-mă printre teroriștii cărora Cîțu le pusese gând rău, am sesizat CNCD – anunțând public c-o fac. Care CNCD a și format pe numele meu dosarul cu numărul 182/2021. Ulterior – unii urmându-mi exemplul, probabil – s-au mai adresat Consiliului încă 55 de persoane, fiind formate, firesc, tot atâtea dosare, toate conexate cu al meu. Așa că pe 23 luna asta d-l Cîțu va avea de răspuns pentru insultele sale în nu mai puțin de 56 de dosare.” Ce s-a mai întâmplat între timp? Prin Secretariatul general al Guvernului (mai exact prin șeful stabilimentului, Tiberiu Horațiu Gorun), Excelența Sa a răspuns sesizărilor adresate CNCD? Cum? Zicând între altele așa: "În examinarea acestui caz trebuie avut în vedere că virusul Sars-Cov-2, care produce boala Covid-19, este un virus nou, necunoscut până de curând. Datele despre boala Covid-19, despre dinamica ei, despre măsurile de prevenție și despre tratament sunt încă în curs de acumulare. Prin urmare, este incontestabil că afirmațiile Prim-ministrului României  nu reprezintă discriminare, întrucât urmăresc un scop legitim (protejarea vieții și limitarea efectelor pandemiei)”. Așadar "protejarea vieții și limitarea efectelor pandemiei cauzată de un virus necunoscut până de curând” nu se puteau face altfel decât insultându-ți concetățenii și amenințându-i: "niște teroriști, iar ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva campaniei de vaccinare”. Probabil că în etapele următoare, prin instanțe, Excelența Sa Cîțu o să ne ceară să zicem mersi că n-a dat cu mașina peste noi, beat mangă, cu unu la mie sânge în alcool.

*

La imaginea profilului de pe Facebook, d-na Blandiana și-a dat jos plăcuța #rezist. E liberă de contract, deci. Nicio problemă, însă, probabil că-l întrece în bogăție pe nababul Caramitru, colegul civic - Dumnezeu să-l ierte!

*

Poliția americană a anunțat nu demult că încă doi ofițeri care au participat la evenimentele din 6 ianuarie de la Capitoliu s-au sinucis, fapt ce ridică la patru numărul acestor sinucideri. Foarte straniu șirul acesta de sinucideri... Iar dacă ne apar suspecte, cred că ele nu pot fi operă decât a statului subteran. Pentru că, pe de o parte, numai el are mijloacele cele mai potrivite pentru asemenea asasinate (și pe care tot el le va "ancheta"), iar în al doilea rând pentru în SUA s-au adunat deja extrem de multe cazuri de sinucideri suspecte puse în ultimii ani în seama numitului stat (cu care, pe durata întregului său mandat, Trump a încercat să lupte). După cum chiar cele întâmplate la Capitoliu pe 6 ianuarie au apărut extrem de suspecte, fiind văzute de multă lume drept o diversiune care avea și are toate datele că a urmărit să curme valul uriaș al contestării alegerilor furate în detrimentul lui Trump; privesc adesea imaginile de la Capitoliu, și nu știu cum de văd în ea ele exact imaginile imortalizate în 13 iunie 1990, pentru a justifica în istorie represiunea din zilele următoare la care a recurs FNS-ul securist-diversionist. În orice caz, însă, ororile care se înmulțesc, iată, și în acest dosar, ca și multe altele asemenea, încep să pară niște detalii derizorii în comparație cu răul uriaș ce se tot acumulează zi de zi  într-o societate americană în plină degringoladă, și cu deznodământul terifiant  ce pare pe zi ce trece tot mai aproape.

*

După ce a fost convocat de sas la Cotroceni, Cîțu, optimist, a zis că i s-a zis că "singura soluție o reprezintă această coaliție”. Dar întrebarea e: cum adică "această coaliție”, când mai toți din ea îl vor plecat de la Palatul Victoria (inclusiv Orban și destui PNL-iști)? Nu cumva optimismul convocatului izvora din vreo altă alcoolemie de unu la mie? Din cauza căreia n-a putut băga de seamă că „această coaliție” nu mai poate continua decât dacă pleacă el?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (8)
  • Nenea Iancu 07.09.2021 15:27
    "beat mangă, cu unu la mie sânge în alcool"... sau viceversa!
  • Valerian Stan 6954 07.09.2021 17:47
    De regulă scriu fără greșeli de redactare. Deci nu viceversa:)
  • Orizont 07.09.2021 16:52
    vaXXin = marca satanei 666

    https://youtu.be/n13v_-iDAb8

    https://rumble.com/vm5r4d-vaccinated-bluetooth-enabled-microchip-mark-of-the-beast.html
  • qnami 07.09.2021 20:43
    ... oare daca ai wifi-ul setat pe " ascuns", el ce vede? vede un cod masina , exact ce apare in filmul cu cei din holul hotelului
    ...daca wifi-ul e la vedere apare si user-ul
    astfel se poate ca "vanatorul" de wifi-uri sa vada codurile telefoanelor celor din holul hotelului...
    ... un meserias in IT/android poate ne spune mai multe ...
    Altfel, aceleasi coduri le vede si o aplicatie Tether pe un router TPlink, la dispozitivele cu WI-FI ( laptop, tableta , tf) dar care sunt protejate public cumva....
  • Orizont ► qnami 07.09.2021 21:48
    Inca nu stiu ce concluzie sa trag - Incerc sa aflu mai multe.. Oricum pe mine m-a lasat perplex. Sper ca redactia Active News sa faca un articol .
    Explicatii mai multe aici - Un magnet foarte puternic de neodim extrage un fragment mai mare care practic s-ar fi creat prin recombinarea particulelor de grafen dupa vaXXinare - Nu e clar de unde apare identitatea cod - practic fiecare doza de vaXXin ar trebui sa contina un ID unic . Cred ca au fost introduse in circuitul vaXXinarii cateva loturi experimentale cu aceste "cipuri"

    https://rumble.com/vlwivl-microchip-in-vaccine-mark-of-the-beast.html
  • Valerian Stan 6954 08.09.2021 07:37
    Incredibil, într-adevăr. Peste Ocean tema e tot mai mult pusă în discuție, am văzut și eu...
  • Rusi 08.09.2021 16:46
    Citu este obisnuit cu puscaria.
  • Valerian Stan 6954 08.09.2021 20:08
    Amin!:)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT