Valerian Stan: Pandemia ca morfină

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


De când cu "pandemia" aceasta, exagerată nu o dată cu nesfârșite minciuni și "administrată" sub o secretomanie peste orice închipuire - altminteri, vorba Părintelui Patriarh: „Secțiile ATI ale spitalelor din întreaga țară sunt total excedate de bolnavi care agonizează, iar morgile sunt arhipline” - a mai auzit cineva vreun nemulțumit de frigul din case, de salarii ori de pensii, cele mai multe niște mizerii cinice? Rabdă bieții români, cu milioanele, manipulați de niște conducători abjecți și de o presă așijderea - uitând de tot răul pe care-l trăiesc. Cu sufletul la gură și  mulțumiți în fiecare clipă că n-au ajuns și ei în „morgile arhipline”.
 
*Proprii parlamentari i-au ignorat lui Biden un „acord-cadru” pe care el tocmai îl anunțase triumfal pentru finanțarea cu 1,75 trilioane de dolari a unui proiect de lege pentru "bunăstarea socială și schimbările climatice". Respingerea a venit în chiar orele în care el se deplasa în Europa pentru a se întâlni cu liderii mondiali, tocmai pe temele în discuție, dându-i astfel "o lovitură jenantă credibilității proprii", după cum se exprimă presa de peste Ocean.

*Vedem cum vremurile devin tot mai greu de suportat, ca niciodată în istorie mai greu de suportat. Și totuși, pentru cei ce știu să treacă prin ele chemând pe Dumnezeu alături, ele, printr-un mare paradox, sunt o mare binecuvântare. Pentru că răsplata va fi mai mare ca niciodată, pe măsura necazurilor și ispitelor de azi, mai mari ca nicicând în istorie.

*În 32 de ani, dacă am avut trei sau patru referiri negative la adresa UDMR, și acelea pe chestiuni de detaliu. În rest, ca publicist și activist de drepturile omului, zeci de aprecieri privind Uniunea și liderii ei - incomparabil mai multe decât la adresa oricăror colegi români. De data aceasta, însă, nu pot decât să deplâng cu mare tristețe isteria grobiană a lui Kelemen Hunor și Cseke Attila cerând, într-un limbaj incalificabil, cele mai dure și aberante măsuri împotriva persoanelor care nu vor să se vaccineze. Greu aș putea să mai revin vreodată la sentimente mai bune pentru cei doi.

*Ce-i va folosi Apusului cultura sa monumentală dacă a ratat pustiitor în plan spiritual?

*Despre cele două organizații de apărare a drepturilor omului din România, consacrate ca atare (CRJ și APADOR-CH), dar și despre încă una care mai mult se pretinde (IPP), poți să juri că trăiesc pe altă planetă. Pentru că de n-ar fi așa, măcar o dată la jumătate de an ai găsi pe paginile lor social media măcar un cuvânt despre „pandemie”. Și măcar o frază despre drepturile și libertățile cetățenești călcate în picioare în mod halucinant. Și totuși, explicația e simplă. Când trăiești din banii lui Soros, nu poți scrie despre așa ceva de vreme ce patronul tău (și Bill Gates, firește) prosperă pe seama pandemiei - între altele, ambii au cumpărat Mologic, producătorul de teste Covid britanic (comentator la Mediafax, mai nou, istoricul Marius Oprea să face că nu știe). Când nu s-a mai putut, eu am plecat; colegii au rămas. Fiecare după conștiință - fiecăruia după fapte, cândva.

*Economiștii americani avertizează că Federal Reserve se află în pericol de a pierde controlul asupra inflației din SUA - informează The Washington Times.

*100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, un om profund credincios, educat astfel de mama sa, Regina mamă Elena. Într-o lume din care Dumnezeu a fost alungat aproape cu totul (la nivelul elitelor conducătoare în orice caz - dar și al familiilor regale de mai peste tot), îmi vine să zic că moștenirea cea mai prețioasă pe care Regele ne-a lăsat-o este credința urmașilor lui, ctitori de biserici ei înșiși azi.

*La Judecata din urmă Adevăratul Dumnezeu îi va judeca și pe toți ceilalți dumnezei, duhuri rele ce au rătăcit popoare.

*În preziua Nobelului pentru literatură, un domn care pretinde că are 104 ani și că sub sovietici i-ar fi slujit Anei Pauker a scris pe Facebook că noi, românii, am merita premiul pentru un domn pe care l-ar chema Cărtărescu și care ar fi scriitor. Vai, vai, vai, ce impostori...

*Văd că d-na Șoșoacă are tot mai mulți suporteri pentru Prezidenție. Nu știu ce să zic, că-s cam misogin de felul meu. Am să-i scriu să-și schimbe sexul c-o votez. Și după aia oi mai vedea eu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (7)
  • o.c. 30.10.2021 13:14
    Valerian Stan: ”În 32 de ani, dacă am avut trei sau patru referiri negative la adresa UDMR, și acelea pe chestiuni de detaliu.”

    http://udmr.ro/page/despre-noi: UDMR ”are ca scop realizarea procesului de autonomie culturală pentru comunitățile mici – acestea fiind și cele mai vulnerabile –respectiv auto-determinare pentru etnicii maghiari în regiunile unde aceștia trăiesc în majoritate.”

    https://dexonline.ro/intrare/autodeterminare/4172: autodeterminare = 1 Dreptul unui popor de a lua singur decizii în problemele politice, economice, administrative, culturale, naționale Si: autodeterminat1 (1). 2 Ansamblu de acte normative care pun în aplicare principiul autodeterminării (1) Si: autodeterminat1 (2). 3 Decidere de sine stătătoare de către un popor asupra problemelor politice, economice, administrative, culturale, naționale Si: autodeterminat1 (3).
  • o.c. 30.10.2021 13:21
    dom Valerian, de ce nu ne spui tu și care e poziția familiei Margareta și Radu Duda cu privire la vaccinare?
    https://www.rfi.ro/social-129856-membrii-familiei-regale-romaniei-s-au-vaccinat-anti-covid
  • Valerian Stan 6954 30.10.2021 16:31
    Păi de ce să mai spun dacă știe toată lumea de aproape un an? Ce pot să am eu cu cei care s-au vaccinat?
  • o.c. ► Valerian Stan 6954 30.10.2021 17:41
    Toata lumea stie si de altii ca sustin vaccinarea dar tu doar pe Margareta Duda te faci ca n-o vezi. Ba o vrei chiar si regina, desi tu esti misogin.
  • Valerian Stan 6954 ► o.c. 30.10.2021 18:57
    Băi șovine, o regină, un rege, sunt unșii lui Dumnezeu. Tu ai vrea să merg cu misoginismul chiar până-n iad? Ce naiba, băi...:))
  • Andrei. 30.10.2021 18:49
    Nu am văzut unde scrie că aceste vorbe sunt ale părintelui Patriarh, „Secțiile ATI ale spitalelor din întreaga țară sunt total excedate de bolnavi care agonizează, iar morgile sunt arhipline”, dar în acest articol este precizat că textul îi aparține domnului Bănescu: https://basilica.ro/conditiile-in-care-se-desfasoara-pelerinajul-sfantului-dimitrie-cel-nou/
  • Valerian Stan 6954 30.10.2021 19:03
    Păi exact acolo, unde trimiți, e și citatul meu din purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Al acelei Patriarhii a... Printelui Patriarh. Purtătorul de cuvânt e al Patriarhului, nu al său însuși. Și peste ceva timp o să mai revin eu la pasajul acela.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?