*-Cum rege? Și eu să nu mai aleg președinți?

-Dar tocmai i-ați înjurat pe toți.

-Și ce? Îi aleg și apoi îi înjur, că eu dacă nu înjur nu mă simt bine.

*Avem momente când tot felul de probleme și necazuri ne copleșesc până la limita deznădejdii și dincolo de ea? Am pierdut serviciul sau cel pe care încă-l avem pare deja nesigur? Problemele de sănătate se țin lanț? Ni se rupe inima că nu-i putem ajuta pe nepoți, pe copii, pe părinți? Pe vreunul din ei în vreo situație chiar dramatică? Cei de la care așteptam noi o mână de ajutor nu ne-o dau? Câștigăm prea puțin și avem cheltuieli cărora nu știm dacă le vom mai face față? Ne culcăm epuizați și ne trezim cu o sumedenie de griji pentru ziua ce abia începe? La serviciu și acasă toată lumea-i tot mai nervoasă? Ne întrebăm parcă tot mai des ce viață mai e și asta? Dacă e așa, atunci, ca în toate, nu-i altă ieșire decât Dumnezeu. Și în consecință să-L chemăm strigând la El - strigând, da - în fiecare necaz. Și să ne rugăm Lui cum putem. Cât putem să stăm mai mult cu gândul la El, și nu, obsesiv - categoric nu - la zecile de probleme care altfel ne vor copleși mintea și sufletul și ne vor îmbolnăvi trupul. Când gândurile ne asaltează, să le alungăm în secunda următoare, strigând: „Doamne, ajută-mă!” Iar apoi să repetăm cu gândul numai la El, cât putem mai mult: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” Să le primim mulțumind și pe cele bune și pe cele rele. Și procedând astfel viața noastră se va schimba. Sufletul se va odihni și liniști, iar după un timp va căpăta pacea de sus. Când putem, să facem și un cât de mic bine cuiva care se află într-o situație și mai grea ca noi. Și Dumnezeu ne va da, încet, încet, și toate celelalte care de care avem nevoie.

*Cred că am mai spus-o, în intențiile lor diabolice, globaliștii sataniști au mers atât de departe cu abuzurile și cu crimele din acești doi ani de „pandemie” încât sunt în stare ca, în orice clipă, confruntați cu o eventuală revoltă a propriilor popoare, și vrând să-și scape pielea, să găsească un pretext pentru declanșarea unui nou război mondial. Cei cu credință, însă, nu avem de ce ne teme - cu noi este Dumnezeu.

*Maniere

E-naltă, cu picioare lungi,

Și coapsele-nfășate-n blugi,

Cu dresuri ce-n genunchi se văd,

Iar ochii de-un azur-prăpăd.

Un bust sculptat de o celestă mână,

Eden și iadul la un loc,

Două coline și o vâlcea se-ngână,

O, clipă, tu, rămâi pe loc!

Dar iată c-a pornit spre mine.

Pe când se-apropie tiptil,

Privesc și-aproape că leșin.

Ce zi e azi cu-atâta bine?

Smucește foaia și citește,

Se face-albastră și apoi roșește, 

"Vai ție, pofticiosule  hilar,

De maniere tu nu ai habar?”

Din hârtiuță-n palme face-un boț -

Secunda cam un veac încremenește -

Și apoi spre mine pleac-un glonț

Ce fix în frunte mă lovește,

Și-mi trage-n coaste și un cot.

"Dar ce-i, Domniță?” - mă revolt,

„Te-am admirat platonic, asta-i tot,

Și nu te-am dezbrăcat de dresuri;

Și-i dreptul meu a scrie versuri” (3 ianuarie 2022).

*Una din cele mai recente statistici pe această temă (Oxfam - ianuarie 2020) ne spune că cei mai bogați 1% din lume dețin de două ori mai multe bogății decât 90% din populația mondială. Iar polarizarea aceasta nebună nu e doar despre bogăție, ci mai ales despre putere, cum am văzut în special în ultimii doi ani - de când cu... „pandemia”. Răul care a pus stăpânire pe lume pare deja prea mare și prea ireversibil (dat fiind cât are trebui să plătească pentru el autorii lui) - deci prea mare și prea ireversibil ca popoarele să se mai poată elibera ușor din el.