Plăsmuită în zorii regimurilor nedemocratice girate de fostul președinte Ion Iliescu, CCR poartă și astăzi amprenta acelei perioade.

Ne amintim că în anii 90 această instituție acționa, de exemplu, ca un gardian al ideologiei lui Ion Iliescu și a partidelor cu rădăcini în din Frontului Salvării Naționale (de exemplu prin Decizia nr 73/1995, inspirată de propaganda furibundă a fostului președinte împotriva restituirii bunurilor confiscate abuziv de regimul comunist, și împotriva instanțelor de judecată care începuseră să restituie victimelor parte din proprietăți). Atitudine care se explica și prin aceea că tovarășii politici ai președintelui, ca și din partidele pomenite, tocmai numiți judecători la Curte, se înstăpâneau ei înșiși, la prețuri de nimic, pe casele naționalizate ale victimelor comunismului – un exemplu, chiar cel al autointitulatului de tristă amintire "părinte al Constituției” Antonie Iorgovan.

Anii au trecut iar CCR a continuat să aibă constant serioase probleme de credibilitate datorate în principal aceleiași percepții că independența  și imparțialitatea judecătorilor săi erau tributare intereselor politice. Un exemplu de mai târziu, cel privind averile cu o aparență serioasă de dobândire ilicită ale demnitarilor. Deși cu numai un an înainte deciseseră (chiar prin două decizii consecutive din primăvara lui 2007 - 321 și 414), în aprilie 2008 (prin decizia 453), practic aceiași judecători, provenind și ei din partidele originare în FSN, au securizat la maxim averile politicienilor care i-au pus în funcții, făcând aproape imposibile orice fel de confiscări.

Iar exemplele ar putea să continue mult, până la cea mai din urmă decizie a CCR la care ne vom referi (358 din 26 mai 2022) care a contrariat nu doar autorii de doctrină dar a produs uimire și frustrare chiar în rândurile asociațiilor de magistrați și ale instanțelor de judecată, care consacraseră deja o jurisprudență ce descuraja inclusiv săvârșirea faptelor de corupție, printr-un regim al prescripției răspunderii penale dovedit decenii la rând eficient în materie. 

Și în acest din urmă caz, cu patru ani înainte de decizia din 2022, CCR a dat o decizie (297/2018) pe care doctrina, dar mai ales practica judiciară în majoritatea ei covârșitoare, aveau s-o interpreteze în sensul că art 155 alin (1) din Cod Penal trebuie aplicat în sensul că prescripția răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricăror acte de procedură „care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”. Pentru ca în 2022, deși neagă evidența, CCR să facă un serviciu imens multor sute de persoane (între ele și politicieni cu poziții publice importante) cercetate penal sau pasibile de aceasta pentru prejudicii evaluate de către Direcția Națională Anticorupție și Direcția (DNA) de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) la miliarde de euro. În 2022, Curtea a susținut că decizia din 2018 ar fi fost interpretată greșit, și că de deciziile sale în discuție trebuie să beneficieze toți suspecții și inculpații întrucât în perioada de 4 ani, dintre cele două decizii (dar chiar și în urmă până în 2014) nu ar fi existat cazuri de întrerupere a cursului prescripției. În condițiile în care, susține Curtea în 2022,  prescripția nu se întrerupe prin niciun act de procedură, deci nici chiar prin cele care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Un caz extrem de grăitor al exonerării de prejudicii uriașe cauzate proprietății publice este cel al dosarului „Flota”, în care a fost implicat ca făptuitor principal un fost președinte al țării (prejudiciu de peste 320 de milioane de dolari). Ajuns în anul 2005 pe rolul instanței supreme, dosarul a fost restituit de această instanță către DNA pentru a îndrepta o simplă neregularitate procedurală a rechizitoriului. Însă, prin încălcarea Sentinței ICCJ nr 293 din 27.04.2005, definitivă, pe durata celor două mandate ale fostului președinte, conducerea DNA a reținut în mod abuziv dosarul, pentru ca imediat după încheierea mandatelor prezidențiale în discuție conducerea DNA să dispună nici mai mult nici mai puțin decât "clasarea cauzei”. Și pentru că exista riscul ca soluția DNA să poată fi revizuită oricând în viitor, CCR a adoptat decizia irevocabilă a ștergerii oricărei răspunderi, prin prescripție, a fostului președinte.   

O parte a problemelor vor putea fi rezolvate numai prin revizuirea Constituției (până la acel moment se cer măsuri urgente pentru amendarea Legii CCR - limitarea mandatelor judecătorilor la unul singur, transparența funcționării Curții, eliminarea privilegiilor de adevărată castă ale judecătorilor ei etc). Una din problemele majore vizează profesionalizarea și depolitizarea instituției, eminamente prin criteriile de selecție a judecătorilor. De la înființarea Curții, acum 31 de ani, și până în prezent, judecătorii constituționali au fost în majoritate covârșitoare, cum am arătat, colegi de partid ai celor care i-au numit, soți ai lor, procurori comuniști sau corifei ai sistemului de drept comunist – vizați cu toții, în raport cu statutul din timpul regimului comunist, de indicii de colaborare cu Securitatea.

Pentru o succintă exemplificare, ne vom referi punctual la numai două cazuri din zecile asemenea lor: fostul și actualul președinte ai CCR. Valer Dorneanu (procuror comunist) și Marian Enache au devenit, imediat după revoluție, înalți demnitari ai FSN-ului cu vocație nedemocratică, iar ulterior au activat, la vârf, în PSD. Ambii au fost, de asemenea, și consilieri devotați ai președintelui Iliescu. Caz cu totul singular la acest nivel după decembrie 1989, Marian Enache figurează în arhiva Securității cu dosar de rețea (de colaborator), însă dosarul său ar fi... dispărut fără urmă după revoluție (ajuns cel mai probabil, de fapt, în mâinile celor care aveau nevoie ca Marian Enache să le fie un „om sigur”). 

O mențiune se impune și despre Daniel Morar, care a fost numit judecător de Traian Băsescu (iar anterior, tot de el, la șefia DNA) deși ca procuror avea pe conștiință arestarea abuzivă, timp de patru luni, a două persoane găsite ulterior nevinovate de justiție, iar statul a fost obligat la plata de despăgubiri.  El a fost judecător raportor la Decizia privind prescripția, a cărui mare beneficiar a fost șeful statului, ceea sugerează un alt posibil caz de vulnerabilitate la condiționări de ordin politic. Toți cei trei judecători numiți mai sus au votat pentru adoptarea  Deciziei, după care Marian Enache a fost răsplătit cu poziția de președinte, iar celalți doi... și-au încheiat mandatele peste nici două săptămâni. Cei din urmă au mai și plecat acasă cu 30.000 de euro în plus, premiați pur și simplu pentru că și-au dus la sfârșit cele două mandate. Privilegiu statuat chiar prin Legea CCR - o culme a discriminării brutal anticonstituționale, a abuzului și a lipsei oricărei cuviințe. 

În sfârșit, tot sub acest aspect, o strâmbă și rușinoasă rânduială constituțională, vădit interesată pentru "părinții” feseniști-securiști ai Constituției și pentru patronii  lor politici, face, de exemplu, ca celor doi reprezentanți ai societății civile din Consiliul Superior al Magistraturii, să li se ceară „să se bucure de înaltă reputație profesională și morală”, în timp ce judecătorii constituționali sunt scutiți de orice fel de asemenea exigențe. Putând fi, cum am arătat, înalți demnitari ai unor regimuri nedemocratice, procurori și teoreticieni ai dreptului regimului comunist etc. Sau, în timp funcționarii publici de la ghișee nu pot ocupa asemenea poziții dacă au fost „colaboratori ai Securității” (Codul administrativ, art 465 alin 1 lit lit k), judecătorilor constituționali li se permite, prin lege, să fie orice - inclusiv foști generali ai poliției politice comuniste sau orice alți agenți ai regimului comunist represiv și ai celor nedemocratice de după 1989.