Problema e că în cadrul Patriarhiei române și al celorlalte structuri bisericești ținând de ea, dreptul de a-l judeca instituțional pe preot până la o eventuală caterisire o au exclusiv autoritățile clericale (preoți și episcopi). Și nu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, mireanul Vasile Bănescu. Care într-o nouă ieșire isterică a afirmat între multe altele: "Diavolul, cel care inspiră slava deșartă, cel care ațâță plăcerea de a fi adulat public și care ne joacă abil pe degete, inducându-ne o imagine deformată de sine și făcându-ne să credem că am fi importanți, e, sub masca unui ins cumsecade și hâtru, agresiv și vulgar”.

 

Așadar acest amploiat patriarhal, inchizitor agresiv abia el, califică drept diavol un preot încă nesupus judecății forurilor eclesiale, și deci un preot încă slujitor.

 

Date nesfârșitele antecedente ale acestui eretic din Dealul Mitropoliei, de data aceasta întreb direct: Cu ce îl are el la mână pe Părintele Patriarh dacă își permite absolut orice. Este el om al serviciilor secrete și știe ce bănuiește de multă vreme multă lume despre dosarele Părintelui Patriarh din anii de sub Ceaușescu în care se afla mai mult în Occident decât în țară? Ne aducem aminte că în "pandemie" a existat o perioadă de câteva zile când cineva - voi afla curând cine - vrând să înfricoșeze și să vaccineze cât mai mulți români au pus trei dintre televiziuni (și câțiva directori de spitale) să împrăștie grozăvia mistificată cu "Nu mai există locuri nici la morgi, și nici în cimitire”.

 

Iar Bănescu, în numele Patriarhului - care a tăcut mâlc - a dat un comunicat de o maximă infamie, complice cu falsul numit, cum că Arhiepiscipia Bucureștilor, „la cererea spitalelor”, pune la dispoziție propriile capele mortuare. Are dreptul un asemenea ins, un diversionist viclean dovedit, să judece el pe cineva? În afară doar dacă se merită unul pe celălalt, este locul lui în preajma Întâistătătorului Bisericii?

*Cei care citesc Psaltirea (Psalmii lui David - carte a Vechiului  Testament) știu că în câțiva dintre psalmi (cel mai cunoscut, Psalmul 108) există și blesteme la adresa vrăjmașului. Aceasta se explică prin aceea că înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu, care avea să aducă lumii Legea iubirii până și pentru vrăjmași, funcționa legea talionului, adusă poporului evreu de către Moise - pedeapsă prin care se aplica celui vinovat un rău identic sau similar cu acela pe care acesta l-a provocat victimei.

 

Pe temeiul scrierilor unora dintre Sfinții Părinți, teologi actuali specializați în acest domeniu (între ei Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă, „Cum citim Psalmii de blestem?”) învață că potrivit Noului Testament noi trebuie să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, așa încât singura variantă în care ne putem însuși psalmii de blestem este aceea a citirii lor nu pentru vrăjmașii păcătoși, ci pentru păcatul personificat.