

Dacă adevărații liberalii, câți or mai fi, vor să scape de halucinantul Cîțu, tocmai au la dispoziție moțiunea de cenzură. Iar eu cred că n-o vor rata.
*O voce respectată peste Ocean - dar și pe aici, printre cunoscători - e cea a lui Tucker Carlson de la Fox News. Personal am, însă, câteodată, dificultăți să-l înțeleg. În urmă cu două zile el a avut un editorial care vede în operațiunea de retragere a ultimelor forțe americane din Afganistan tragedia of all times a țării sale. Nimic mai rușinos, spune el, în esență, ca armata americană să se retragă în debandadă, să abandoneze în teritoriul controlat de talibani un (mai mult prezumat) număr de concetățeni - și nimeni să nu răspundă pentru așa ceva. „Este înspăimântător din toate punctele de vedere. Este definiția lipsei de onoare” - l-am citat exact. Înspăimântător, spuneți, d-le Carlson? Atunci tâlhăria de la ultimele prezidențiale ce a mai fost?; tâlhărie peste care până și dvs și televiziunea dvs ați trecut totuși, la vremea ei, cu multă ușurință, și de care astăzi aproape că ați uitat. După ce America, prima democrație a lumii, a fost umilită demonstrativ la ultimele prezidențiale, despre ce onoare și despre ce răspundere și a cui mai vorbiți dvs astăzi, d-le Carlson? Prin urmare, dacă lumea mai caută vreo speranță peste Ocean, ea nu poate fi decât tot Trump și republicanii - și promisiunea repetată insistent de fostul președinte în perioada imediat ulterioară alungării sale prin uriașa fraudă electorală de anul trecut: „Călătoria noastră e abia la început. Vom câștiga, iar America va fi mai mai puternică decât oricând”.
*Ca să înțelegem ce a fost și e cu șleahta noastră conducătoare, trebuie să ne gândim și că în ultimii 30 de ani ea ne-a înrobit cu împrumuturi externe de multe sute de miliarde de euro, cu dobânzi mult mai mari decât cele dispuse să le dea, în bătaie de joc, la împrumuturile de la cetățeni. Asta nu-i și ea trădare de țară, nefericiților?
*În mocirla agitată de moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîțu, AUR face indiscutabil o figură bună. Și totuși, mare păcat (și tare ciudat!) că tinerii lideri ai acestui Partid au ales să nu urmeze nici ei idealurile și destinul Partidului lui Maniu și Coposu...
*Multă lume se întreabă intrigată ce-i de fapt cu nebunia asta cu Părintele 1 și Părintele 2, ce rost să aibă o așa sminteală. Nimic mai simplu, încercarea de impunere a ei urmărește să-i servească de fapt tot pe homosexuali și lesbiene, mai exact cuplurile care adoptă copii (numai pentru interesele copiilor nu). Pentru că, nu-i așa, până și pentru asemenea persoane e o sminteală maximă să-i zici unei femei tată iar unui hăndrălau, mamă. Dar e vorba mai ales de grija acestor oameni că, puțin mai mărișori crescând, copii „lor” vor pricepe imediat că sunt victimele unei devieri sordide.
*A fi patriot în lumea în care trăim ajunge și să îndrepți un gând bun către Dumnezeu pentru țara ta.
Nu mai știți ce să vă faceți cu copilașii care plâng fără motiv, sunt mai mereu irascibili și agitați? Mergeți cu credință la Biserică și împărtășiți-i periodic.
*Să fie o lună sau mai mult de când, pe timpul unui interviu fluviu la Radio Trinitas, Mircea Coșea, un dizonaur FSN-ist, a declarat între altele și că globalismul nu șterge identitatea națională ci o consolidează; iar realizatorul emisiunii a continuat să-i cânte-n strună. Am mai scris, în special de la începutul „pandemiei”, Trinitas TV și Radio Trinitas servesc sârguincios ideologia globalistă.
*Altădată dacă ziceai ceva de Iohannis te și luau în primire destui de pe aici. Acum scrii toate măscările și respectivii, nicăieri. Și măcar de s-ar fi ales și ei cu o casă, două, acolo. Sau barem cu un set cu doamna Carmen. Mari fraieri...
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Sper ca Trump sa fi facut ceva in culise tot timpul asta, iar daca nu, merita spanzuratoarea ca orice tradator.
Comportamentul lui e ciudat de cand cu alegerile, constand in principal intr-o vaicareala penibila legata de frauda, amestecata cu laude de sine. A ajuns sa fie huiduit de propriii sustinatori cand s-a apucat sa-i indemne la vaccinare.
Ar exista o explicatie pentru porcaria asta cu sustinerea vaccinarii, explicatie legata de incercarea de a nu iesi din litera legii, insa daca o mai lalaie, devine practic si el responsabil de crima aflata in desfasurare.
Cred că e adevărat că și asupra lui Trump încep să planeze câteva suspiciuni (cea cu vaccinarea parcă cea mai puternică). Însă există și un număr de argumente de sens contrar. În orice caz pare că momentul adevărului va veni și pentru Trump cu mult înainte de 2024.
Sa speram ca n-a stat degeaba.