"Referitor la celelate apărări ale pârâților, reiterez faptul că întreg eșafodajul pretins  juridic și rațional al acestora se impune înlăturat atât timp cât el se ridică pe <argumentul> central că insultele și amenințările fostului Prim-ministru nu reprezintă discriminare întrucât au urmărit un scop legitim - protejarea vieții și limitarea efectelor pandemiei. Prin urmare, pârâții ne spun nici mai mult nici mai puțin că, în strategiile guvernamentale pentru combaterea pandemiei, insultele discriminatorii și actele de intimidare la adresa celor ce le criticau constituiau un mijloc pentru succesul acțiunilor guvernamentale. Și că, tot astfel, implicit, pe durata pandemiei, ar fi trebuit permise numai opiniile laudative și de susținere necondiționată la adresa Guvernului și a instituțiilor de sub autoritatea sa. 

Practic pe aceeași linie, dar mai în concret, pârâții susțin, între multe altele, că <Experții au analizat experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fară de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat>.

 Așadar, ei incearcă în acest mod (întâmpinare, pag 15 paragr 4) să convingă instanța - implicit, și aproape de necrezut - că, fără ca subsemnatul să se auto-cenzureze în a scrie despre pandemie, măsurile luate de Guvern și de prim-ministrul lui <nu ar fi putut avea efectul scontat>. Din considerentele pârâților, cerința ca subsemnatul să se auto-cenzureze decurge în mod rațional din împrejurarea de fapt că, pe durata pandemiei, în România libertatea de exprimare nu a fost niciodata <îngrădită>/ restrânsă prin lege. Iar acest din urma fapt, că libertatea de exprimare nu a fost <îngrădită> prin lege, este complet ignorat de către pârâți - care astfel se angajează, pe mai multe pagini din întâmpinare, într-un dialog paralel cu realitatea”.

Ieri a fost termen de judecată. Ocazie cu care - ciudat lucru, în legătură cu care urmează să mă lămuresc curând - CNCD n-a prezentat instanței "punctul de vedere” pe care avea obligația să-l depună în conformitate  cu articolul 34 alin (2) lit c) din Regulamentul propriu; în aprilie anul trecut eu am sesizat și CNCD cu privire la acest caz, iar în noiembrie trecut Consiliul mi-a comunicat că sesizarea „va fi cel mai probabil soluționată până la sfârșitul anului 2021 (ceea ce nu s-a întâmplat). Și tot ieri d-na judecătoare Cristina Alexandra Belu a amânat propunțarea cu două săptămâni; sper că nu pentru a „chibzui” dacă insultele și amenințările la adresa criticilor Guvernului - flagrant discriminatorii și inimaginabile într-o societate democratică - sunt de bine sau de rău. În sfârșit, admit că e obligația mea ca până la proba contrară să acord o deplină prezumție de bună credință și de probitate profesională atât instanței de judecată cât și CNCD.