Valerian Stan: Bâstroe: umbra unui leninist-kgb-ist peste decenii. Situațiunea (CLXII)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În octombrie trecut, ministrul Apărării Vasile Dîncu, pe contrasens cu poziția oficială a României și a celorlalți aliați ai Ucrainei, a declarat că singura șansă a păcii în țara vecină e negocierea cu Rusia agresoare. La mijlocul acestei luni, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a afirmat într-o conferință de presă că există semnale că Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, fapt având impact asupra mediului și Deltei Dunării.
 
Ulterior autoritățile ucrainene au făcut precizări în sensul că lucrările au fost parte a programului UE «Solidarity Lanes», menit să promoveze dezvoltarea rutelor logistice alternative pentru exporturile ucrainene în condițiile invaziei rusești. Personal văd în cele două ieșiri ale miniștrilor de la București ceva ce parcă vrea să provoace cu orice preț animozități între noi și ucrainenii și așa loviți nemilos și samavolnic de ruși. Iar dacă mă uit și la faptul că Dîncu și Grindeanu aparțin aceluiași partid nostalgic al leninistului-kgb-ist Iliescu, mă întâresc până la certitudine că lucrurile stau cum spun.
 
În sfârșit, un argument că în problema Bâstroe ministrul PSD n-a acționat cu bună credință este și acela că, dacă chiar credea că ucrainenii fac ceva în neregulă acolo (și nu exclud ca la limită să se fi întâmplat), putea să-l sune imediat pe omologul de la Kiev pentru explicații. Și nu să deschidă în public o dispută aprinsă cu Kievul, servind din plin propagandei Kremlinului; și asta într-un moment în care imperialismul rus banditesc tocmai vrea ca în țara vecină să nu mai rămână piatră pe piatră.
 
*Să fii român, urmaș al regilor Burebista și Decebal, și să preferi Republica în locul Regatului înseamnă să fii nu știu cum; de fapt știu cum, dar nu vreau să spun.

*Șeful grupului paramilitar rus Wagner tocmai a declarat că orașul Bahmut, epicentrul luptelor în estul Ucrainei, "ar fi fost deja cucerit, dacă nu era această monstruoasă birocrație militară” (din Ministerul rus al Apărării) „și dacă nu ni se puneau bețe în roate în fiecare zi”. Am mai spus-o, și s-ar putea să am dreptate, cred că între Putin și Armată lucrurile nu merg din cale afară de bine.

*Fug de mine


Fug de omul mincinos

Și de-acela mânios,

Nu-l iubesc pe prefăcut

Și-mi displace cel ciufut.


Să nu-l văd pe pizmăreț,

Să n-aud de certăreț,

Fug de omul plin de sine;

Dar de fapt eu fug de mine.


*Apropo de unele simpatii de pe aici pentru Putin, să ne amintim ce credea despre imperialismul marelui vecin de la răsărit basarabeanul scriitor și luptător anticomunist Paul Goma. Care după ce Ceaușescu a condamnat invazia sovietică din Cehoslovacia a mers până acolo încât s-a înscris în PCR; desigur știm ce-a făcut Goma și după ce dictatorul și-a venit în fire.
 
*În special după invadarea Ucrainei, conducerea Turciei a obstrucționat încontinuu NATO și UE. Un apogeu al urii actualei conduceri față de Occident sunt declarațiile din urmă cu două zile la adresa ambasadorului SUA de la Ankara ale ministrului turc de Interne (în imagine): "Mă adresez ambasadorului SUA de aici. Luați-vă mâinile murdare de pe Turcia. Sunt foarte clar. Știu foarte bine cum ați vrea să creați conflicte în Turcia. Ia-ți fața rânjită de pe Turcia!" Pentru ca după nenorocirea seismică în curs, Guvernul de la Ankara să ceară ajutor internațional. Iar UE, și apoi SUA și NATO să răspundă necondiționat - făcând desigur lucrul cel mai firesc cu putință. Din păcate destulă lume a intrat în logica retoricii plină de ură a KGB-istului de la Kremlin în contra Occidentului, însă prea puțini ne întreabăm cum ar arăta lumea dominată de Rusia, China și comunitatea musulmană; dincolo de faptul că, nimi mai adevărat și aceasta, am spus-o de multe zeci de ori în ultimii ani, Occidentul are el însuși destul de restaurat din propriile valori istorice.
 
*Pare tot mai clar că șefii de la București nu vor să renunțe nici la beneficiile relației cu Ocidentul dar nici să se strice cu Putin. Fără să-i ducă mintea că o asemenea duplicitate s-ar putea întoarce cândva cu consecințe grave împotriva țării. E la mijloc cumva o strategie ce vrea să evite un avans electoral al caricaturilor filo-ruse de la AUR și din partida lui Șoșoacă? Cu atât mai rău.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • BLUE 20.02.2023 13:01
    https://www.nationalisti.ro/ordin-de-la-ue-ariile-naturale-protejate-interzise-populatiei/
    Ce ne trebuie țara-colonie,cînd avem UE!!! Și de ne ușuie din propria țară,nu-i nimic!!! Viva UE !!!
  • Arcas 22.02.2023 08:14
    Nu văd nici o greșeală în devoalarea în public a nerușinarii ucrainiene! Nu văd nici un serviciu făcut rușilor de către români, prin acuzarea în public, ci o confirmare, de către ucrainieni, a acuzațiilor aduse lor de către ruși! Ucrainienii, vorbim de cei ce le fac politica, sunt de o nerușinare și o mârșăvie ce nu pot fi caracterizate, suficient, în cuvinte! Nici o nemulțumire la adresa rușilor nu mă poate face să înghit nemernicia ucraineană!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  10. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews