Valentin Boeru: Ipocriții lui Barna

De Valentin Boeru  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai mult decât să scandalizeze o țară întreagă USR PLUS nu reușește să facă. Politica practicată de neomarxiștii lui Dan Barna nu are legătură cu morala creștină și fibra națională a românilor. Este mai degrabă o adunătură de jumătăți de idei scăpate de sub control. Cu un tupeu gros, pe care nici liberalii de rit nou nu îl au, pluseriștii pozează în iubitorii și salvatorii națiunii. În realitate, bătălia lor nu este pentru binele cetățenilor, ci pentru a pune mâna pe România. Inspirat de Macron sau de putregaiurile unei Europe eșuate, Barna visează la resetarea țării, după un model pe care am mari rezerve că l-ar putea explica.

S-a înconjurat de o armată de netrebnici și oportuniști, de ipocriți care nu sunt cu nimic mai sus decât el. Când nu mint, lucru foarte rar, delirul lor verbal te face să te gândești dacă sunt sănătoși la cap. Iar strategia politică, dacă se poate numi strategie, este de a acționa invers decât țara ar avea nevoie.

Marea frământare filosofică

După ce au hulit Biserica, s-a trezit că au nevoie de ea. Cât tupeu trebuie să ai pentru a cere sprijinul BOR, în condițiile în care, până la apariția virusului Covid 19, grija lor era ștergerea acesteia din conștiința națională. Barna ar vrea să aibă un dialog profund cu Patriarhul Daniel, căruia să-i ceară ajutorul în campania de vaccinare. Nu este inițiativa lui, anumite surse susținând că este o sarcină încredințată de premierul Florin Cîțu. Acesta, la rândul lui, a avut mai multe tentative de a se apropia de Biserică, tot pentru a perfecta o înțelegere prin care preoțimea să predice pentru necesitatea vaccinării. De fiecare dată a dat greș, BOR rămânând pe aceeași poziție fermă în privința respectării regulilor ei. Va avea Barna mai mult succes? Este greu de crezut, mai ales că atacurile subordonaților nu pot fi uitate. „Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți.”  Este doar o parte din mesajul de Crăciun al deputatului USR Iulian Bulai, adresat românilor, referitor la Nașterea Domnului. În fapt, un atac mizerabil la adresa Bisericii, mascat într-o frământare filosofică. Mai grețos de atât nu se poate.

Atacul la familie

Barna se preface că a uitat de momentul acesta. La fel cum se preface și că a uitat de campaniile useriștilor împotriva familiei tradiționale. În timp ce pentru Biserică, și nu numai, aceasta este o valoare creștină, pentru neomarxiști este un subiect pe care îl trec la rubrica „și altele”. Pentru ei contează doar libertatea sexuală, cu toate deviațiile cuprinse în programele unor comunități care sfidează societatea trăitoare după alte reguli. Vehemența cu care se opun unui mod de viață normal, fără ingerințe în educația sexuală a minorilor, denotă nu numai atacul perfid la adresa Bisericii, ci și a unei societăți căreia trebuie să-i spargă tiparele. Ei bine, cu un asemenea palmares la activ vrea Dan Barna o apropiere de Biserică?

Partidul își arată forța

Nu este singurul front pe care Barna luptă. La Sectorul 1, Clotilde Armand depășește orice închipuire. Sufocă orice interlocutor cu intențiile ei de bine, de curățenie, de civilizație, iar pe de altă parte lasă gunoaiele în stradă cu săptămânile. Scandalurile nu o impresionează, are planurile ei pe care și le urmează cu strictețe. La Transporturi, ministrul Drulă este și el campion la ipocrizie. Vorbește despre trenuri sofisticate și sigure, dar nu este în stare să rezolve blocajul unui tren pe calea ferată, din cauza copacilor căzuți pe șine. Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, ilustru necunoscut, nu a fost capabil să găsească soluții pentru a asigura apă și o gustare copiilor blocați în tren, dar vorbește despre dezvoltarea structurii feroviare. Și peste toți Dan Barna, care se lansa în scenarii halucinante cu transbordarea de autocare cu elicopterul, pe când, dacă apela la Jandarmerie, lucrurile se rezolvau mult mai simplu. Partidul ipocriților își arată forța.

PARTENERIAT NAȚIONAL

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Rusi 02.08.2021 18:51
    Poza este de la gradina zoologica?
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  6. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  7. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  8. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  9. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  10. Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion ÎN DIRECT cu Nicușor Dan AICI - VIDEO

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem