Valentin Boeru: Antena 3, cronica unei mârșăvii

De Valentin Boeru  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Flavia Groșan, medic cu specializare în pneumologie, a apărut într-o emisiune de seară a postului de televiziune care ba e lider, se laudă el, ba e victimă, se lamentează tot el. Nu mă uit, de obicei, aici, iar când o fac sunt mânat mai mult de curiozitate. Vreau să văd ce haine și-au mai cumpărat invitații, ce pantofi mai poartă sau cât de bine s-au îngrășat. E un semn de bunăstare, în fond. Alteori mai dau pe acolo ca să mă minunez de cetățeanul Gâdea sau Gîdea, niciodată nu am știut cum e corect, să mă minunez zic, de părul lui negru, da’ negru, dom’le, cum crește el fără un fir alb măcar. Am eu o bănuială, dar cred că fetele de la machiaj au semnat o clauză de confidențialitate care nu le lasă să spună mai mult.

Doamna doctor Flavia Groșan, deci, a apărut la Antena 3 într-un interviu. A relatat succint despre metoda ei personală de a vindeca bolnavii de Covid 19. Nu este una și aceeași cu cea impusă de protocoalele impuse de nu știu ce specialiști. A găsit dumneaei o soluție aparte care, ce să vezi, a dat rezultate incredibile. Și chiar a dat, fără glumă.

Nu i s-a lipit de buze numele ziarului

În stilul lui inconfundabil, de parcă trăgea de sfoara clopoțelului care anunță deschiderea bursei, Gâdea sau Gîdea, oricare dintre ei, anunță tema. Cea de care vorbeam mai sus. Și o face după tipicul Antenei 3. O informație apărută pe un site de știri vorbește despre un medic care are propria metodă de a vindeca bolnavii de Covid 19. Nu am pretenția că am reprodus cu maximum de fidelitate vorbele prezentatorului, dar asta era ideea. Am pretenția, în schimb, ca frații Gâdea/Gîdea să acorde un minim de respect colegilor de breaslă și muncii acestora. „Un site de știri” ori este o șmecherie de maidan ori este o altă tentativă de a trece în palmaresul Antenei 3 ceea ce nu-i aparține.

Știrea de care făcea vorbire era, în realitate, un articol semnat de colega mea, Claudia Marcu, de la care s-a inspirat. Și nu era vorba de site, ci de ziarul Național, cu o apariție neîntreruptă vreme de 24 de ani. Altfel zis, cu 14 ani mai devreme de când el a devenit realizator de programe tv. Evident, ziarul are și un site, dar și acela are un nume. Exact același care lui Gâdea sau Gîdea nu i s-a lipit de buze.

Deontologeală frate, deontologeală

Mai multe publicații print sau în format electronic au preluat articolul sau fragmente din el. Accesările au depășit sigur 1 milion, aproape 600.000 fiind înregistrate pe site-ul ziarului Național la ora la care scriu. Cifrele nu-i spun nimic prezentatorului Antenei 3. Pe el l-a interesat doar să dea lovitura de presă, cum îi place să spună. O lovitură la care nu a avut nicio contribuție, căci era produsul altora. Al unora care au și nume și prenume, și ziar autentic, și site. Nu este prima oară când duetul Gâdea-Gîdea recurge la asemenea manopere. A mai pățit-o și Cătălin Tache, care s-a trezit văduvit de vreo două subiecte, producție proprie, de se uita cruciș la televizor și nu înțelegea de ce nu se citează sursa și numele autorului. Abia  după o zi, când m-am burzuluit la Antena 3, i s-au descleștat și ăsteia fălcile pentru a rosti, pe un ton reținut, numele ziarului Național. Altminteri cu pretenții și ifose de fecioară crescută și educată la Choisy-Mangâru, prezentatorul se rupe în figuri când vine vorba de deontologie. Când e s-o aplice îi rămâne, cum ar spune Răzvan Boanchiș, doar deontologeala.

Ce Covid? Geoană e baza

Aprecierile Claudiei Marcu, autoarea articolului, le găsiți publicate astăzi sub titlul „Curajul Flaviei Groșan, medicul minune fără ghilimele, și mizeriile Antenei 3”. Nu are rost să le reiau. Mie îmi rămâne să remarc atitudinea lui Radu Tudor, care, pe o rețea de socializare, doar că nu o scotea nebună pe Flavia Groșan. De ce? Pentru că depășea adevărul pe care Antena 3 vrea să îl impună? Pentru că metoda medicului Groșan intră în contradicție cu protocoalele lui Arafat, bun prieten și coleg de fundație SMURD cu Radu Tudor? Nu-mi permit să-i spun lui Radu Tudor ce gândesc despre el. Prefer să-l las în pasiunea lui pentru Geoană, subiect de maxim interes pentru el, pentru că, vorba aia, nici ei nu mai știu câți sunt.

UPDATE 19.03.2021 - Doctorița-Minune Flavia Groșan a dezvăluit SCHEMA DE TRATAMENT cu care a salvat peste 1000 de români de COVID. ActiveNews vă recomandă rubrica noastră TERAPIE și PREVENȚIE COVID

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  6. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  7. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  10. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

19:31

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură, comentarii foarte răutăcioase postate, în care batjocoresc pe cei care au votat altfel decat socotesc ei că e bine. Ce legătură are această atitudine cu Hristos?

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singursalariul și a pus și un bonus de 50%

19:13

Fum alb la Vatican. Apare un nou Papă

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 20.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist