În urma Apelului nostru la solidaritate am primit un sprijin foarte puternic din partea Dvs, a cititorilor noștri.

Vă mulțumim pentru dragoste, dărnicie și încredere, încredere care ne dă și nouă încredere că putem și trebuie să continuăm această împreună lucrare de informare, avertizare dar și, sperăm, pe cât se poate, mângâiere sufletească.

Am reținut sugestiile reluate ale unor cititori, de instituire a unui abonament benevol, fără reclame și ne vom strădui să punem în practică această idee. Mai mulți IT-iști și-au oferit sprijinul direct. S-a propus mutarea pe un server din străinătate, ceea ce este de studiat. S-a reluat în mesajele primite și ideea unei aplicații de telefon. Dacă sunt specialiști în construirea unei asemenea aplicații, cât mai simple, cu costuri reduse, vă rugăm să ne contactați. Sperăm să ne menținem apărarea mai bine de-acum înainte. O cititoare iubitoare de frumos ne-a trimis o comparație cu o rază de lumină din opera marelui poet-martir Vasile Voiculescu. O redăm mai jos, cu recunoștință.

Încă o dată, VĂ MULȚUMIM!

Doamne, ajută!

Bătea la poarta Cerului

Bătea la poarta cerului o rază,
Bătea sfios și-ncet ca o streină…
Târziu, un înger a deschis să vază
Și-a stat uimit de palida lumină.

Era o biată rază scăpărată
Dintr-un adânc de minte omenească,
Ce străbătuse calea-nfricoșată
De la pământ la granița cerească.

Părea atât de tristă și umilă,
Dar totuși credincioasă și curată,
Că îngerul a tresărit de milă
Și-a prins-o blând de mâna tremurată.

Apoi, grăbit a luat-o-n cer cu dânsul
Și-a dus-o-n sfânta îngerilor horă;
I-a podidit pe toți, privind-o plânsul
Și-au strâns-o-n brațe toți ca pe o soră!

Ea le-a zâmbit ștergându-le plânsoarea
Și s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfățoșeze bunului Părinte
Ca să primească binecuvântarea;

"Stăpâne veșnic, dătător de viață,
Din ce-ntuneric mă-nălțai la Tine.
Din ce prăpastii crâncene de gheață,
Din ce vârtej de patimi și ruine!

Cât am luptat cu oarba rătăcire,
Cu nebunia surdă și păcatul
Dar n-am putut să samăn o sclipire
În largul nopții stăpânind de-a latul.

Și-n van am ars un creier, ne’ndurată,
Ca pe-o feștilă, fără de cruțare,
Învinsă, goală, stinsă, spulberată
Doar în surghiun găsesc acum scăpare.

Să pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea cătușă ce mă strânge
Am străbătut prin veacuri de dezastre
Și-abia trecui oceane-ntregi de sânge!”

Cum sta, smerit în fața strălucirii,
Silită ochii sarbezi să și-i plece
Sărmana rază – far al omenirii,
Părea o umbră lâncedă și rece.

"Tu vii aicea singură și-nvinsă?”
Grăi cel veșnic, nevăzutul Tată…
"Tu fugi de teamă să nu fii stinsă?
Dar când s-a stins lumin-adevarată?

De te-am trimis în lumile-nvrăjbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strânși și goi:
Ca pe-un mănunchi de raze împletite
Eu te-așteptam, s-aduci pe toți la noi!

Dintr-un biet sâmbur’năbușit în fașă,
Din scăpărarea unei minți senine
Să fi crescut o mare uriașă,
Să porți pământul însuși pân’la Mine!

Plângând stingheră și tremurătoare,
C-ai fost înfrântă vii să-mi dai de știre?
Nu te primesc săracă și datoare!
Cui ai lăsat bogată moștenire?”

Mergând apoi spre raza-mbărbătată
I-a sărutat obrajii amândoi:
"Copila mea, fii binecuvântată,
Ia-ți deci putere și-ntoarce-te-napoi!

Și chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tină
Să-l părăsească oștile cerești,
Tu să rămâi, căci tu ești doar lumină
Și nu trăiești decât când strălucești!”

Vasile Voiculescu