

Criza mondială actuală este provocată de o serie de principii-legi adoptate de Washington de-a lungul anilor, de la Al Doilea Război Mondial încoace, menite să îi asigure hegemonia planetară.
Un editorial de Robert C. Crook, publicat pe Substack, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Înainte ca Statele Unite să intre în cel de-Al Doilea Război Mondial, o serie de studii ale Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relații Externe), adoptate ulterior de către administrația Roosevelt, au declarat că politica guvernului SUA este de a obține dominația militară totală asupra lumii.
În 1991, Doctrina Wolfowitz a introdus o îmbunătățire suplimentar: SUA ar trebui să poarte un război preventiv împotriva oricărui stat sau alianță de state care AR PUTEA pune în pericol această dominație.
În 2011, în preajma evenimentelor de la 11 septembrie, SUA au anunțat o nouă îmbunătățire: cea a „dominării totale” (Full Spectrum Dominance”, pentru a se asigura astfel că nici o țară sau alianță de țări nu poate amenința supremația Statelor Unite în toate domeniile războiului: terestru, aerian, maritim, spațial sau cibernetic.
Până când Statele Unite nu își revocă oficial această serie de declarații, este evident că ele rămân în vigoare și determină orice alte acțiuni. Nici o ramură a guvernului nu poate fi autorizată să le slăbească sau să le anuleze.
Toate resursele Statelor Unite pot fi folosite (inclusiv prin confiscare) pentru a le consolida puterea, inclusiv oricare acțiune a oricărui individ, nu doar din SUA ci și din orice altă țară. Chiar și IDEEA posibilității unei slăbiri sau anulări a acestor decizii este văzută ca un act ilegal.
Am văzut de nenumărate ori că forța și violența SUA domină întregul glob, nu doar în teorie, ci și în practică, zi de zi și ceas de ceas.
Vă îndoiți de acest lucru? Priviți în jur cu atenție. Uitați-vă la toate războaiele din 1941 încoace, la toate operațiunile secrete, la toate asasinatele, la toată propaganda și toate subterfugiile...
Avem chiar și o pandemie COVID condusă de armată plus alte pandemii promise care stau în așteptare.
Până când un președinte al Statelor Unite nu se va ridica și nu va anula toate principiile care stau la baza acestor tragedii, la ce folosește cuvântul său, indiferent de temă?
Nu este totul doar un munte de rahat?
*
Richard C. Cook este co-fondator și investigator șef al American Geopolitical Institute. Dl Cook este un fost analist federal, cu o vastă experiență în diverse agenții guvernamentale, inclusiv Comisia Serviciului Civil, Administrația pentru Hrană și Medicamente, Casa Albă (Carter), NASA și Trezoreria SUA.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dacă v-aș spune profețiile pe care le-am auzit despre America, jumătate din cetățenii americani ar fugi în lumea largă. Dumnezeu are pentru toate popoarele medicamentul potrivit spre vindecare. Totuși noi, rușii, românii, cei care suntem ortodocși, ar trebui să avem o atitudine duhnovicească mult mai profundă, atât conducatorii cât și cei conduși, atât credincioșii cât și cei mai puțin credincioși, ar trebui să avem o altă calitate umană. Din păcate, nu avem această calitate sufletească pe care o aveau inaintașii noștri. Dumnezeu să ne dea pocăință și să fie milostiv cu noi păcătoșii!,,
Fragment din a III-a sinaxa duhovniceasca cu IPS Mitropolit Neofit de Morfou, care a avut loc pe 22 Mai 2019 cu ocazia evenimentului sarbatoresc din Biserica Sfintii Constantin si Elena, Idaliou:
Culmea e ca si parintele A Boca, precum multi , f multi altii regreta soarta americii, si l-a intrebat pe Dumnezeu, de ce?
Iar El i-a aratat de ce.Si noi traim vremurile.
Nu cred ca un episod Ninive se va mai repeta, si chiar daca se va intimpla, va fi prea putin si prea tirziu.
Asa ca, va dau dreptate.
Ceea ce i-a aratat parintelui Arsenie sunt avorturile, curviile si satanismele. Despre acestea PS Neofit spune mereu... i-a spus o maica sfanta sa le vorbeasca oamenilor despre aceste pacate care-l manie pe Dumnezeu. Probabil ca si Romania pt aceste pacate trebuie sa plateasca!
Ceea ce i-a aratat parintelui Arsenie sunt avorturile, curviile si satanismele. Despre acestea PS Neofit spune mereu... i-a spus o maica sfanta sa le vorbeasca oamenilor despre aceste pacate care-l manie pe Dumnezeu. Probabil ca si Romania pt aceste pacate trebuie sa plateasca!
Ce frumoase si pline de sens sunt lucrurile la Dumnezeu. Medicament spre vindecare si nu pedeapsa.
Si daca tot ati adus vorbire despre Ninive,
1 Și Iona a fost cuprins de mare supărare și s-a aprins de mânie.
2 Și a rugat pe Domnul, zicând: «O, Doamne, iată tocmai ceea ce cugetam eu când eram în țara mea! Pentru aceasta eu am încercat să fug în Tarsis, că știam că Tu ești Dumnezeu îndurat și milostiv, îndelung-răbdător și mult-milosârd și Îți pare rău de fărădelegi.
...
9 Și a grăit Domnul către Iona: «Ai tu dreptate să te mânii pentru vrej?» Și el a răspuns: «Da, am dreptate să fiu supărat de moarte!»
10 Și a zis Domnul: «Tu ți-ai făcut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit și nici nu l-ai crescut, care și-a luat ființă într-o noapte și într-alta a pierit!
11 Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și cu un mare număr de dobitoace?»
Acum doua zile m-am intors din sudul statului Illinois.
Acolo traiesc in general fermieri, oamenii sunt foarte credinciosi (am vazut multe biserici), albi in marea majoritate, mai toti sunt vanatori si detinatori de arme de foc. Oameni liberi. Multi cu experienta militara, veterani de razboi. Comparativ cu marile orase (Chicago, Detroit) m-am simtit in deplina siguranta. Acolo oamenii traiesc o viata simpla si foarte normala. La fel in Kentucky, Indiana, Ohio - state pe care le-am vizitat personal recent. Problemele sunt in marile orase.
Este vremea ca America sa plateasca aceste crime. Ca sunt si oameni drepti printre americani asta scrie si in Apocalipsa: s-a gasit sange de sfinti printre cei care au pierit. Am citat din memorie.
SRS tocmai a spus intr-o pastila ca Ucraina a coborat varsta de incorporare la 16 ani si ca umbla din casa in casa sa ridice tinerii. Sangele acestor copii nevinovati trebuie platit!
Pe lânga zecile de milioane de nativi ameridieni ASASINAȚI pentru A LE FURA PĂMÂNTUL...
Deci o karma URIAȘĂ...
‘’– Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne mai dea încercări. Dar să știți că răceala care este aici e de fapt căldură. Toată acțiunea și toată legislația americană și cea vest europeană este să izoleze individul, să te facă să te simți singur, să știi că nu va sări nimeni în ajutorul tău dacă ești în nefericire, pentru că așa te poate conduce. Națiunea este totuși comunitară, o unitate în care sistemul de întrajutorare lucrează totuși foarte tare. Ni se pare că nu ne mai iubim, nu ne mai ajutăm, și așa este, dar în general, în națiune, sentimentul de comunitate lucrează.
Acolo (America, n.m), într-un conglomerat, sentimentul acesta nu mai lucrează. Și eu cred că acest sentiment de comunitate pe care îl degajă societatea românească îl simt eu venind aici, și de aici bucuria mea când vin în țară.’’
‘’Eu sunt un om în vârstă, am optzeci de ani. Dacă mă invită maicile din Alaska – că ele țin foarte mult la mine, mă cheamă luni de zile, ani de zile mă cheamă și nu mă duc, că sunt la o zi de zbor cu avionul – mi-e greu să mă pornesc, că sunt bătrân (pe urmă însă, dacă mă pornesc, ca la Coșbuc, joc până la sfârșitul horei!). Dar îmi e greu să mă pornesc! Dar când vin în țară, nu am nici un fel de greutate… Piciorul meu zburdă ca al mielului, ca al iedului! Vin fără nici un fel de greutate, mă trage duhul aici!’’
‘’Eu asta pot sa le spun: nu ravniti la imperiul satanei! Stiu ca omul zice: “Parintele Calciu traieste in America, o duce bine – pe cand noi, aici, rabdam de foame – si ma indeamna pe mine sa fiu bun si sa ma multumesc cu patria mea!“ Realitatea insa e asta: capitalismul e foarte crud. Noi ne-am obisnuit cu viziunea comunista, dar capitalismul nu este mai bun. Sunt, de pilda, intreprinderi care au nevoie de cinci sute de oameni o data. Angajeaza cinci sute de oameni cu salarii bune. Nu mai e nevoie de cinci sute? Pe toti cinci sute ii dam afara a doua zi! Nu exista crutare. Alt aspect este ca nu ai cu ce sa platesti. Toata lumea in America are datorii. Iti cumperi casa, de exemplu, si achiti un anumit procent lunar. Daca n-ai platit sase luni, te da afara. Pentru cazul acesta sunt camine. Du-te la camine! Caminele te tin trei zile si te dau afara. In America se moare de frig pe strada. Sunt acei homeless, oameni care nu vor sa se duca la camin sau la azil. Nu le convine. A doua zi ii vezi morti pe strada, iarna. Deci sunt niste aspecte…
– Pe care majoritatea romanilor nu le cunosc, pentru ca la noi nu se mediatizeaza fata asta intunecata a Americii.
– Dar ea exista. Eu cred ca aspectul saraciei de la noi e mai decent decat aspectul saraciei din America. Acolo ii vezi ca pe niste nebuni. Au cate un carucior din acesta de cumparaturi, in care isi pun plapuma, si unde gasesc loc se culca si dorm. Ii vezi ca stau rupti, murdari. Ar putea sa se imbrace, ca fiecare e dispus sa le dea ceva. Dar nu primesc. Prefera sa umble zdrentarosi. Poate fac din asta un protest impotriva societatii, nu stiu. Oricum, saracia are acolo un aspect mizerabil. In Romania, in schimb, am vazut oameni care sunt foarte saraci, dar nu cersesc. Bine, nu ma refer la tigani, ca ei sunt mai indrazneti. Am vazut oameni care stau imbracati in haine vechi, dar curate si care nu intind mana, dar tu stii ca au nevoie. Vedeti, parca e mai decent aici. In America, si in Occident in general, toate lucrurile sunt in extrema. Desfraul e in extrema. Revolta e in extrema. Cersetoria e in extrema. Saracia este in extrema. Si oamenii sunt putin dezechilibrati.’’
Parintele Gheorghe calciu Dumitreasa