Ultimul șoc al lui CTP. Nu știm dacă își va mai reveni. (Prognosticul e rezervat)

De Victor Grigore | Evadare.ro  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cristian Tudor Popescu a trăit zilele acestea un șoc, din care nu știm dacă își va mai reveni. (Prognosticul e rezervat.) A aflat că Digi, pentru care lucra, lua milionul de euro de la PNL pentru un pârlit de site. Reacția a fost de uimire, citez: 
 
Reacția a fost de uimire, citez: „Auzisem și eu că Digi24 ia bani serioși de la partid, dar nu aveam dovezi și nici o echipă de investigație care să le adune. Nu puteam, deci, să lansez o afirmație publică fără acoperire despre asta; o fac, despre orice și oricine, destui gurnaliști.”

Nu e nici pe departe primul șoc trăit în lunga sa carieră, în care a primit pe neașteptate vești despre cei care îl plăteau. Altfel, e printre cei mai informați oameni din România. Dacă Teodosie vinde lumânări fără bon fiscal, CTP află și condamnă. Dacă Simona Halep ia un furazolidon, Popescu știe ce substanță activă era în pastilă. Dacă Nikita Mihalkov pune o cameră greșit la un cadru, Popescu observă. În schimb, când e vorba de banii care îi intră în cont, e un boem.

Când Scânteia și-a schimbat numele în Adevărul și Popescu a intrat în presă, a fost bulversat să afle după mulți ani că ziarul în care aplauda minerii e apropiat de FSN. A fost uluit de-a dreptul că șeful lui, Dumitru Tinu, era cam milionar, ducea o viață dublă cu două neveste și era posibil agent KGB. El își imagina că nea Mitică fusese anticomunist la Scânteia.

A rămas tablou când a aflat că nea Mitică a vândut ziarul un arab dubios, Fathi Taher, care îl tot chema la birou la Marriott. Când a mai aflat că și Viorel Hrebenciuc îi era patron, a fost puțin descumpănit. Dar când n-a mai fost, i-a pus plin de curaj porecla „Guzganul rozaliu”.

Pe urmă a trecut de partea cealaltă, dar și aici dezamăgirile s-au ținut lanț. A aflat că Dan Voiculescu a fost un turnător umflat din conturile Securității, și asta l-a rănit. Credea că e un filantrop, care îi plătește dezinteresat șuetele cu Tucă. Ceva s-a rupt în el când a aflat că și Adrian Sârbu merge la închisoare. Îl credea om cinstit. Luat cu emisiunile, n-avusese timp să investigheze cum obținuse ștergerea datoriilor ProTV de către Năstase. Pe arogant îl lăuda din convingere, nu pentru bani.

A oftat și a mers mai departe. Și-a pus geaca de boschetar peste treningul de cocalar, s-a urcat în dacia de proletar și a pus împreună cu alt boem, Mircea Dinescu, niște milioane de euro să scoată ziar independent, Gândul. Eh, mai contribuiau și niște investitori, care doreau să rămână anonimi, dar nu contează.

La Realitatea a crezut că a găsit în sfârșit un mediu curat. Discuții savante cu Emil Hurezeanu, colegi de trust cu Liiceanu. Dar și aici, rămâne mască: află că și Sorin Ovidiu Vântu, care cumpărase postul de la Silviu Prigoană, merge la pușcărie. Tot în perioada aia n-avea cum să bănuiască de Băsescu că era Petrov. Îl lăuda tot dezinteresat.

Alt șoc de pomină a fost când a aflat că alt coleg de birou, Bogdan Chireac, era și el milionar din contracte de tehnică militară cu MApN și posibil agent Mossad. Vorba aia: stai cu omul în casă și nu afli! Altă colegă, tot așa, contracte de milioane cu fonduri de europene, la ea chiar nu s-ar fi așteptat. Nici nu mai știu dacă pe Cristian Burci l-a prins înainte de pușcărie sau l-a ratat.

În fine, ajunge la Zsoltan Teszari, ungur serios, nu ca românii, firmă de cablu, tot salariul pe cartea de muncă. Auzea el că zicea toată lumea că lucrează la UM Digi, că ăștia-s ai lui Coldea. Lăuda USR și PNL cu titlu gratuit. CTP muncea zi-lumină, n-avea timp să investigheze. Pupa partidul din toate pozițiile, lătra la ceilalți, sărea la jugulară... și acum află că nici măcar aia nu era presă independentă.... Săracul om. Uite așa a ajuns el milionar numai din dezamăgiri din astea periodice.
 
Reacțiunea
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • Tic 15.12.2023 11:26
    Un șocat " ingenuu" ,bun de " edificiul sentimental" al Liicheanului .Macar de l-ar zidi înăuntru ,ca sa nu-i crape edificiul,deh.Dar,cacapitecul ăsta este un fenomen al naturii .Să fii în etate si sa totusi atât de " naiv"?
    EAr fi ca si cum o madama de stabiliment pentru domni ,s-ar da domnișoară de pension !
  • Simplu-Mihai 16.12.2023 10:41
    ,,E plin pamantul de lichele cu talent"
    //Nicolae Steinhardt//
    N-am sa mai ,,obosesc" cititorii cu epitete la adresa ,,tipului",ramane cum am stabilit,un nenimenea,macar de i-ar fi numele uitat!
  • Rusi 17.12.2023 21:52
    Cred ca CTP a fost nascut mort.
  • Alex TG 26.12.2023 12:42
    Bun articolul!
    CTP-ul asta este pur si simplu veninos.
    Cand vezi o emisiune cu el ar trebui sa aiba un avertisment de la Animal Planet cum ca este o specie foarte periculoasa!
  • Tabără Octavian-Adrian 26.12.2023 14:47
    Aquila non capit muscam.
  • Rusi 28.12.2023 14:44
    Cristian Tudor Popescu= 000000,etc=eroare a naturii.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!