În această vară, RAND Organization a dat publicității o evaluare a strategiei naționale a SUA.

Concluziile sale (rezumate de expertul în geostrategie Alastair Crooke) sunt devastatoare.

Cele mai importante două concluzii sunt:

-        America nu este pregătită pentru un conflict serios cu adversarii săi, considerați de nivel egal ca forță: China și Rusia;

-        America nu este pregătită să ducă mai multe războaie deodată.

O a treia concluzie este doar aparent paradoxală:

-        Situația de hegemon mondial a Americii este grav amenințată – pentru a și-o menține, America are nevoie de un război.

Rezultă de aici, că acel război nu poate fi unul direct, nici cu China, nici cu Rusia, dar trebuie să aibă o magnitudine suficient de mare pentru a (re)consolida poziția de lider a Americii.

RAND este un think tank al Pentagonului și implicit al Complexului Militar Industrial de la Washington. El are rolul de a justifica „științific”, „strategic” deciziile belicoase ale Statelor Unite.

Ajungem astfel la știrea momentului: Joe Biden a autorizat lovirea teritoriului Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune.

Au ales Șoimii Războiului (uneltele politice ale Complexului Militar Industrial) Ucraina ca fiind ACEL unic război recomandat de RAND?

Să ne amintim că RAND se opunea unui război direct cu Rusia sau China.

Mai mult, prin faptul că America nu își permite decât UN SINGUR RĂZBOI, o implicare „all in” în Ucraina ar însemna să lase din brațe Israelul, în plin conflict fierbinte cu Hamas, Hezbollah și Iran.

Or, așa ceva, pare de neconceput. Arătam într-un editorial că Sistemul i-a permis lui Trump să câștige alegerile tocmai pentru că este singurul lider care poate scoate Israelul din beleaua în care a fost băgat de Netanyahu. Și este un dușman neîmpăcat al Iranului.

(Singurul act belicos al lui Trump în primul mandat a fost lichidarea generalului Qassem Soleimani, personaj cheie în structura de securitate de la Teheran.)

Alastair Crooke, cu multă expertiză în zona Orientului Mijlociu, crede și el că acel UNIC RĂZBOI al SUA, pentru care a fost readus Trump, este împotriva Iranului.

Cu atât mai mult cu cât o ipotetică înfrângere a Iranului ar duce la o slăbire considerabilă a puterii Rusiei și Chinei, evitând un conflict deschis cu acestea.

Ce este atunci cu decizia lui Joe Biden de a permite atacarea Rusiei?

În primul rând, este stranie tăcerea Casei Albe și faptul că trebuie să adunăm informațiile furnizate cu țârâita de presa americană, „pe surse”anonime.

În al doilea rând, presa americană scrie că rachetele cu rază lungă de acțiune nu vor fi folosite decât în regiunea Kursk, ocupată de forțele ucrainene.

Doar Washington Post vorbește vag de o posibilă extindere a zonei vizate de ATACMS.

În al treilea rând, motivul pentru care Casa Albă a luat decizia acestei escaladări, ar fi trupele nord-coreene implicate în război.

Or, trupele nord-coreene nu luptă pe frontul din Ucraina, ci sunt masate în zona Kursk din Rusia, ajutând (pe post de carne de tun?) la curățarea teritoriului de trupele ucrainene.

„Importul” de soldați nord-coreeni pentru eliberarea Kurskului a permis Moscovei să nu disloce trupe și să își continue nestingherită cavalcada în estul și sudul Ucrainei.

Așadar, Kursk este MIZA!

Pe 6 august, când forțele ucrainene au făcut o mișcare neașteptată, trecând granița în Rusia și ocupând câteva zeci de kilometri pătrați în regiunea Kursk, Zelenski a exultat.

El a afirmat că teritoriul ocupat de ucraineni în Rusia va servi ca monedă de schimb într-un viitor apropiat: Kievul își retrage trupele din Rusia (Kursk), dacă și Moscova își retrage trupele din Ucraina (Donbas, Zaporojie, Herson).

Este greu de crezut că Zelenski și comandatul armatei ucrainene, Sîrski, au luat decizia operațiunii din Kursk de capul lor. La fel, și ideea negocierilor „teritorii contra teritorii” cu Rusia.

Mai mult ca sigur, ele au avut binecuvântarea Washingtonului.

Cu câteva ore înainte ca Biden să dea autorizația de folosire a rachetelor cu rază lungă de acțiune, Ministerul Apărării de la Moscova anunța că forțele ucrainene din Kursk au fost încercuite.

Lichidarea lor sistematică (citește „predare sau măcel”) după modelul Bahmut era iminentă.

Prețioasa monedă de schimb a lui Zelenski și a Washingtonului amenința să dispară.

Ordinul lui Biden de duminică seara pare a avea tocmai rolul de a păstra moneda de schimb. De a o împiedica să devină ban calp, fără nici o valoare.

Nu de a escalada războiul! Ci, dimpotrivă, de a favoriza procesul de pace, lăsând loc pentru UNICUL RĂZBOI: cel cu Iranul.

Trump a promis că pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore. Chiar dacă a fost de o lozincă electorală și că un proces de pace s-ar putea lungi pe luni sau ani de zile, Trump trebuie să arate încă din primele zile de mandat că are situația din Ucraina sub control.

Pentru aceea, deși știrea despre convorbirea telefonică Trump – Putin a fost probabil falsă, mai mult ca sigur, au început deja negocieri între echipele de consilieri ale celor doi.

Nu cred că, prin ordinul de duminică seara, Biden a vrut să îi pună bețe în roate lui Trump, lăsându-i moștenire un cartof fierbinte.

Biden e o marionetă a aceluiași Sistem care i-a permis lui Trump să câștige, fără a-i pune piedici la alegeri.

Mai mult, mă îndoiesc că Trump nu a avut cunoștință că Biden va da acel ordin. Prea suav își zâmbeau cei doi, deunăzi, la gura șemineului din Casa Albă, promițându-și solemn o tranziție lină.

Dovadă că Trump tace. Reacțiile fiului său, Donald Trump Jr., și ale câtorva apropiați, care l-au beștelit pe Biden, par doar un decor menit să protejeze imaginea președintelui ales.

Moneda de schimb Kursk îi vine mănușă lui Trump. E o presiune pusă asupra lui Putin și un atu la masa apropiatelor negocieri.

Dar și Putin tace. La fel ca în cazul lui Trump, rolul indignărilor și al amenințărilor a fost asumat de aghiotanți.

De ce?

Experții occidentali au avertizat în repetate rânduri că rachetele cu rază lungă de acțiune (folosite deja în Ucraina) nu vor schimba soarta războiului.

Așa cum nu au făcut-o nici tancurile Abrams și Leopard, sistemele Patriot sau avioanele F-16.

E greu de crezut că ele pot împiedica eliberarea Kurskului în cele două luni, până la instalarea lui Trump la Casa Albă.

De aceea, Putin tace și el. Nu vrea să complice inutil relațiile cu viitorul președinte american. Și își vede de treabă.

Nu doar că va elibera Kurskul (cu ajutorul nord-coreenilor) dar își va accelera operațiunile pentru a împinge frontul ucrainean cât mai departe spre est și sud. În vederea unei probabile înghețări a conflictului după modelul Războiului din Coreea.

În fine, mai este, cred eu, o explicație a ordinului dat de Biden.

El vine la 48 de ore după o convorbire telefonică între cancelarul german, Olaf Scholz, și Vladimir Putin, la inițiativa celui dintâi.

Salutată de unii (inclusiv - uimitor! - de belicosul premier canadian) și blamată de alții (premierul polonez), convorbirea spărgea gheața, scoțându-l pe Putin dintr-o izolare de doi ani și transformându-l în persoană frecventabilă. Cu care se poate negocia.

Iar analistul moscovit Andrei Korîbko remarcă un detaliu foarte interesant din convorbirea Scholz-Putin, care mie personal mi-a scăpat.

Putin îi amintește lui Scholz că una dintre cele patru conducte NordStream a rămas intactă după sabotajul american din septembrie 2022 și că depinde doar de Scholz să apese pe un buton, pentru ca gazele rusești ieftine să înceapă să curgă din nou și să salveze economia germană, pusă pe butuci de războiul din Ucraina.

După două zile, Joe Biden a dat ordinul. Speriat probabil de fisurile apărute în blocul occidental și de pericolul ca Germania, motorul Europei, să reintre sub capota rusă.

Astfel, ordinul lu Biden a avut și rolul de a reaminti Occidentului cine e jupânul. Și de a prezerva unitatea înaintea negocierilor de pace cu Rusia.

Pentru că UNICUL RĂZBOI trebuie să fie cel cu Iranul, pentru a salva pielea lui Israel.