Sunt filologi, juriști sau istorici, dar se cred (și vai!, sunt și crezuți) mai ales și cu asupra de măsură teologi: iată un tipar deja consacrat printre cei care formează "elita intelectuală" a ceea ce se crede (și iar vai!, mai este încă și crezută) dreapta românească.
Poate nu chiar ai Bisericii, dar precis ai calendarului ei care trebuie îndreptat după Occident. Care Occident trebuie și el îndreptat, înainte de orice ("învață-ne pre noi îndreptările Tale", nu-i așa?!), contra Rusiei și Chinei. Sunt prin Occident filologi, juriști sau istorici cu o reală formare teologică, ba chiar și (mai ales!) teologi, care și-au pierdut speranța că Occidentul mai poate fi îndreptat? Vai lor, ignoranților și semidocților care n-au ajuns încă în stadiul luminării de care s-au învrednicit isihaștii superiorității civilizației occidentale de la București ori Cluj-Napoca!
Iată un exemplu dintre cele mai revoltătoare: David Engels, cu ultima lui carte despre ce ar putea astăzi însemna A apăra Europa civilizațională. De cine să o apărăm? Mai întâi de propria ei extincție, consideră eruditul profesor de istorie a Antichității clasice și președinte al Societății Oswald Spengler. Adicā nu mai întâi de Rusia și China? Nu, mai degrabă acestea o vor constrânge, brutal, să își revină în firea ei faustică, aceea care i-a determinat splendoarea civilizațională creștin-apuseană adorată extatic și de teologii noștri de salon, chipurile creștin-răsăriteni. Care oricum urmează cu sfințenie îndemnul lui Engels către "periferia" sud-est europeană de a se da după Occident, precum au făcut-o și periferia est-asiatică. Haideți, perifericilor din România, Bulgaria sau Grecia, puțin efort, ce Dumnezeu, doar sunteți în UE! Care UE trebuie într-adevăr refondată din temelii pentru a putea supraviețui, și anume pornind de la ideea imperială romană asezonată cu un creștinism transformat în religie civilă, nu neapărat trăit pe plan individual, dar asumat constituțional ca teologie politică a spațiului public. Se mai poate?
Teoretic s-ar putea, dar, realist vorbind, s-ar prea putea să fie prea târziu, admite Engels, de vreme ce disoluția conștiinței istorice europene, incluzând și dimensiunea creștină, a avansat prea mult pentru a mai permite o astfel de restaurație. Unde se vede asta cel mai bine, chiar dacă deosebit de supărător pentru teologii noștri, care sunt, se știe doar!, teologii clarității morale? În moralism, scrie filosoful heideggerian Rudolf Brandner în ultima sa carte, anume în moralismul transformat în arma nucleară a unui război psihologic purtat contra europenilor lipsiți de un Dumnezeu viu și terorizați de un sentiment al vinovăției pentru care nu mai găsesc nici o absoluțiune în scaunul spovedaniei (individuale, nu publice). Așa a fost posibilă distrugerea demografiei europene prin migrație, analizează Brandner, așa a devenit posibilă distrugerea definitivă a Europei înseși prin aruncarea în războiul purtat astăzi între "eliberatorii" ei din 1945, adăugăm noi. Poate și a întregii lumii, prin claritate morală spre extincția nucleară. Știa el Thomas Hobbes prea bine ce pericol mortal se ascunde în clamarea publică a clarității morale și la fel de bine o știau și cei care i-au ars public cărțile (nu, nu la Berlin în 1933, deja la Oxford în 1683!). Dar ar putea teologia politică a unui Leviathan romano-creștino-apusean rezolva această problemă?
E de prisos să ne întrebăm teologii amatori intelectuali, câtă vreme pentru ei (nici) această problemă nu există. Dar este nevoie să ne ducem spre teologia serioasă a Bisericii, spre filosofia serioasă și spre istoria noastră tot serioasă, pentru a găsi acolo răspunsuri vitale astăzi nu doar pentru noi, ci și pentru întreaga Europă, care până foarte recent nu s-a confundat niciodată cu "Occidentul" ideologilor reinventării războiului just începând cu 1917. Vrem să aflăm mai multe despre claritatea adusā prin luminarea minții (dupā prealabila curățire și premergând îndumnezeirii celei după harul necreat)? Să mergem la cărțile mitropolitului Hierotheos Vlachos, traduse deja de ceva vreme și în românește, iar de acolo vom înțelege și de ce "tămăduirea sufletului" este incompatibilă cu moralismul găunos al teroriștilor intelectuali de astăzi! Vrem să aflăm mai multe despre rădăcinile acestui moralism în chiar varianta apuseană a creștinismului și despre ce înseamnă politica înrădăcinată în adevărata teologie a Bisericii? Să mergem la cărțile lui Christos Yannaras, un profesor de filosofie care nu a dorit niciodată să fie confundat cu un teolog. Vrem să aflăm mai multe despre cum am fost configurați spiritual (noi, toți sud-est-europenii, dar mai ales noi, românii, feriți de ispitele unor imperialisme "de contrafacere", precum bulgarii și sârbii) de ideea imperială romană continuată de Roma Nouă a Bizanțului în mod diferit de pseudo-Roma calpă asociată atât cu Aachen, cât și cu Moscova? Să mergem, astăzi mai mult ca oricând la Nicolae Iorga, care ne poate spune multe inclusiv despre bazele politice ale unei noi Europe! Dar e oare atât de simplu să facem toate astea punând astfel "celălalt început" (Heidegger: der andere Anfang) bun pocăinței noastre, înțeleasă nu legalist ca ispāșire a unei vinovāții morale, ci existențial ca asumare a unui eșec civilizațional care ne aparține astăzi, după două secole de occidentalizare, și nouă?
Pe de o parte, da. E suficient să ne eliberăm din captivitatea lovinesciană care ne interzice să gândim cu mintea coborâtā în inima noastră și să credem că așa cum noi am avut ceva de învățat de la Europa occidentalizată, la fel și aceasta ar putea învăța la fel de bine și ea ceva de la noi. De exemplu, cum de la Noo-Sociologia lui Werner Sombart se poate ajunge la ceva atât de diferit și atât de profund precum Sociologia noologică a academicianului Ilie Bădescu. Pe de altă parte, e greu, căci toate aceste cărți, deloc ușoare, trebuie citite, înțelese, meditate și discutate, iar pentru asta e nevoie nu doar de forță intelectuală, ci și de timp. Iar timp nu mai este, ne vine să spunem, privind la succesiunea evenimentelor și excluzând posibilitatea minunilor.
Dar dacă avem credință, atunci vom avea și tot timpul care ne trebuie, căci orice lucru își are vremea lui și al Său este timpul.
____
Redacția noastră îi urează bun venit autorului, invitat ca editorialist ActiveNews, găzduit și pe blogul său de eseistul Bogdan Herzog.Tudor Avrigeanu este licențiat în drept al
Universității din București (1997), doctor în drept al Academiei Române
(2002), magister în drept comparat și doctor în drept al Universității
Renane Friedrich-Wilhelm din Bonn (2004). cercetător științific la
Departamentul de Drept Public din cadrul Institutului de Cercetări
Juridice al Academiei Române.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
M-aș lega doar de o afirmație: " europenilor lipsiți de un Dumnezeu viu și terorizați de un sentiment al vinovăției pentru care nu mai găsesc nici o absoluțiune în scaunul spovedaniei (individuale, nu publice)". Ați identificat unul din semnele de sfârșit al vremurilor pe care le trăim. Despre acesta vorbea și sf. Ap. Pavel când îi descria ucenicului său Timotei cum vor fi oamenii din vremurile din urmă:
”Și aceasta să știi că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, Lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei” (2 Timotei 3, 1-5). Aici e problema noastră că avem doar O FORMĂ DE EVLAVIE dar tăgăduindu-i PUTREA!
E foarte important acest aspect pentru că am văzut apărând timid, ce-i drept, o suită de teologi (dacă or fi chiar teologi) care iau în răspăr precepte fundamentale ale Bisericii Ortodoxe cum este cultul sfinților și al icoanelor. Genul ăla de indivizi care râd de babele ”proaste” care pupă niște ”oase” (deci batjocoresc sfintele moaște), mai zic și câte ceva despre icoane, și sunt convinși că toate confesiunile creștine sunt la fel, nu sunt diferenețe mari dogmatice. Asta cred ei.
Tare îmi e că în acest fel va intra urâciunea pustiirii în Bisericile lui Hristos încât nu se va mai putea sluji curat Sf. Liturghie și celelalte taine, și va începe prigoana împotriva slujitorilor ei. Șarpele nu e acolo doar și-a arătat capul... Să fim doar foarte atenți și gata să mărturisim Adevărul.