Tucker Carlson: „Așa arată Panica!” – Ultimul reportaj de pe frontul Fraudei din SUA

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Răsturnare spectaculoasă a discursului oficial: Mașinile electronice de vot NU sunt infailibile, așa cum s-a tot repetat după 2020. Ele pot fi PIRATATE. Alegerile POT fi furate.

Editorialul din seara de 7 noiembrie al lui Tucker Carlson difuzat de Fox News, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

De pe vremea când bărbații din Atena antică își scrijeleau opțiunile pe cioburi de lut, nicicând nu au existat niște alegeri mai libere și mai corecte decât cele din Statele Unite, de acum doi ani.

Vi s-a tot spus și repetat acest lucru.

Joe Biden a obținut mai multe voturi decât oricare alt președinte din istoria Americii – cel puțin 81 de milioane. Și fiecare dintre aceste voturi a fost real.

Nu a existat nici un fel de fraudă.

Fiecare vot prin corespondență a aparținut unei persoane reale care a votat doar o singură dată. Nici o urnă de vot nu a fost măsluită. Nimeni nu a folosit demența pacienților din aziluri îndemnându-i să voteze cu Democrații. Până și Vladimir Putin – nu se știe de ce – a decis să nu își bage nasul în acele alegeri.

Doar oligarhul tech Mark Zuckerberg s-a amestecat. A cheltuit 400 de milioane de dolari pentru a controla mecanismul alegerilor, dar cu cele mai bune intenții. Mark Zuckerberg a dorit să îi ferească pe alegători de coronavirusul ucigaș. Fără nici o altă plată, desigur, în afară de cea așteptată în Ceruri.

Dar, mai presus de toate, în caz că vă făceați griji, mașinile de numărat voturile din toată țara au înregistrat numai rezultatele legitime, fără cea mai mică eroare.

Mașinile au numărat fiecare vot exprimat pentru fiecare candidat și au alocat acele voturi corespunzător cu numele candidatului de pe ele.

Puteți vedea programul care să dovedească faptul că așa au stat lucrurile? Ei bine, nu, nu puteți. Așa cum nu aveți dreptul să vedeți nici imaginile înregistrate la Nancy Pelosi acasă cu camerele de pe corpul polițiștilor.

Dar puteți fi siguri că mașinile de numărat electronice sunt 100% sigure și fiabile. De aceea responsabilii guvernamentali v-au repetat de nenumărate ori că alegerile din 2020 au fost „cele mai sigure din istoria Americii”. Trebuie să credeți.

Și dacă nu credeți, sfatul nostru este să vă țineți naibii gura, dacă nu vreți să fiți inculpați și aduși în stare de faliment și să vă treziți cu FBI-ul acasă la micul dejun.

Aceasta este pe scurt viziunea oficială și confirmată de presă despre ultimele noastre alegeri. Au fost perfecte. Nu puneți întrebări!

Cum, în dimineața asta aveam totuși niște îndoieli, am deschis Politico. Politico este publicația prin care administrația Biden dă directive și controlează restul presei.

Am fost surprins să aflu că, de fapt, mașinile de vot nu sunt sigure deloc. Mașinile de vot electronice, ne spune Politico, sunt de fapt foarte ușor de piratat și manipulat. Motiv pentru care țări normale, ca Franța, le-au interzis și folosesc buletinele de vot din hârtie.

„Există riscuri reale”, ne spune Politico, „ca hackerii să se poată infiltra în echipamentul de votare și în alte componente ale infrastructurii electorale pentru a încerca să submineze votul de marți.”

Potrivit Politico, acest lucru este perfect posibil dat fiind că multe state americane „folosesc modemuri wireless pentru a transmite rezultatele electorale neoficiale în noaptea alegerilor la birourile centrale. Aceste modemuri utilizează rețele de telecomunicații vulnerabile la piraterie, iar niște entități răuvoitoare ar putea să le exploateze pentru a falsifica datele de vot oficiale, să inducă mașinilor erori intenționate sau să compromită computerele folosite la anunțarea rezultatelor oficiale.”

Mașini de vot fraudate? Voturi falsificate? Căi subterane pentru a provoca erori în modemuri? Nu echivalează asta cu o bombă atomică?

Sigur că da. Până ieri, cine spunea aceste lucruri era privit ca un nebun sau ca un infractor. Ar fi fost considerat un atac la democrație.

Dar vremurile se schimbă.

Cu 24 de ore înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, pe care Democrații se așteaptă să le piardă, Politico vă anunță că alegerile pot fi falsificate. Și nu doar din cauza mașinilor electronice de vot piratate. Există o problemă și mai mare.

Într-un fel sau altul, în ciuda admirabilelor eforturi făcute de Google și Facebook, unii dintre criticii lui Joe Biden au reușit totuși să vorbească în public.

Iar asta înseamnă că opiniile lor periculoase au putut infecta mințile unor alegători confuzi și debili, incitându-i să nu îl placă pe Biden.

Este ceea ce se numește o informare falsă. Dacă nu este tratată, ea poate evolua spre un stadiu mai grav: dezinformarea.

Iată cum explică CNN diferența:

Erica Hill, jurnalistă: Știm că există mai multe tipuri de falsuri legate de Ziua Alegerilor, unele dintre ele devenind virale în această zi, și de aceea trebuie făcută o distincție foarte importantă între informare falsă și dezinformare.

Donie OSullivan, jurnalist: Informarea falsă este, știți... oameni pot răspândi informații false din greșeală sau din întâmplare. Dezinformarea reprezintă informații false create cu scopul de a induce în eroare.

Jim Sciutto, jurnalist: Dezinformarea este deliberată. Unul dintre cele mai triste astfel de fenomene s-a petrecut în 2016. Cea mai mare parte a dezinformării a venit din afara țării. Acum, din păcate, vine din interior.

Mai întâi am aflat că mașinile de vot sunt piratate și apoi, nu doar că avem dezinformare, dar și că ea vine din interior. Este înspăimântător.

La MSNBC, am aflat cum comunitățile de culoare suferă cel mai mult din cauza acestui fenomen.

Ali Velshi, jurnalist: Cum stăm la capitolul votului negrilor în acest moment, dat fiind că unii observatori au afirmat că entuziasmul nu mai este la fel de mare ca ultima dată?

Stacey Abrams, candidată Democrată la funcția de guvernator al Georgiei: Depinde de cine face sondajele. Nu cred că e vorba de un entuziasm mai mare pentru oponentul meu. Știm că alegătorii negri sunt adesea ignorați și, din nefericire, anul acesta, cei de culoare au fost ținta dezinformărilor.

Lance Bottoms, fost primar Democrat al Atlantei: Cred că Stacey are dreptate. Ascult în timp ce copiii mei se uită la rezumatele din NBA sau ce mai privesc ei pe YouTube, și aud cum este promovată dezinformarea.

Sincer, este destul de ușor să îi păcălești pe cei de culoare, spune Stacey Abrams, care – țin să vă reamintesc – nu e câtuși de puțin rasistă. Ea este doar realistă.

Este Anderson Cooper rasist? Ei bine, nu putem răspunde exact, dar și el se teme că există o sumedenie de mexicani creduli.

Iată-l pe Anderson Cooper:

Anderson Cooper, jurnalist CNN: Numărul alegătorilor hispanici eligibili a crescut cu aproape 5 milioane din 2018, dar comunitățile care vorbesc spaniola au fost bombardate cu dezinformare și teorii ale conspirației, majoritatea prin rețelele sociale.

Evelyn Perez-Verdia, consilier pentru problemele hispanicilor: Obișnuiam să stau la aceeași masă și să împart pâinea cu Republicani care acum sunt radicalizați.

Donie OSullivan, jurnalist: Pentru unii hispanici din Florida de Sud, minciunile electorale au dus la ruperea unor prietenii și la despărțirea unor familii.

Tamoa Calzadilla, jurnalist, factchecker: Vezi dezinformarea în engleză și, după două sau trei zile, o vezi cu subtitrare în spaniolă.

OSullivan: Una dintre provocările combaterii dezinformării în spaniolă este că o mare parte din aceasta este difuzată pe platforma WhattsApp. Mesajele sunt criptate, astfel încât etichetele de verificare a faptelor nu pot fi utilizate, așa cum se întâmplă pe Facebook, Twitter sau YouTube.

Ei bine, poate că le dăm noi prea mare importanță, dar nu am realizat până acum că Anderson Cooper îi urăște pe hispanici.  Am crezut că îi iubește.

Totuși, stă mărturie înregistrarea pe care tocmai am difuzat-o: acești nenorociți de mexicani și teoriile lor conspiraționiste!  Ceea ce, dacă stai să te gândești bine, este în sine o teorie a conspirației.

Anderson Cooper știe asta pentru că a citit pe Twitter că persoanele non-albe resping Partidul Democrat în număr foarte mare. Dar de ce fac asta? Aceasta e întrebarea.

Noi știm că ei, hispanicii, nu pot gândi cu capul lor și trage singuri concluziile, ca niște persoane mature. Este imposibil. Nu sunt capabili de așa ceva. Așa că singura explicație posibilă este dezinformarea. Desigur, Stacey Abrams este de acord cu asta și nu este rasistă.

AȘA ARATĂ PANICA. Aceștia sunt oameni conștienți că sunt pe punctul de a fi zdrobiți și sunt disperați să afirme că ei nu au nici o responsabilitate pentru asta.

„Alegătorii nu ne urăsc. Sincer, aceasta este dezinformare.”

Ziarul The Guardian a anunțat astăzi că dacă nu este suprimată libertatea de exprimare în Statele Unite și nu este impusă și mai multă cenzură care să combată dezinformarea, alegătorii ar putea să respingă actuala utopie și să avem un război civil.

„Judecătorii vor fi asasinați. Democrații și Republicanii moderați vor fi azvârliți după gratii în urma unor acuzații false. Bisericile negrilor și sinagogile vor fi atacate cu bombe. Trecătorii vor fi împușcați de lunetiști pe străzile orașelor.”

Chiar au tipărit așa ceva. Mesajul transmis:

Democrații nu trebuie să piardă cu nici un preț alegerile de mâine. Una ca asta nu trebuie să se întâmple.

Ne pregătesc pentru furtul alegerilor. Furt de care, dacă nu dorești un război civil, nu trebuie să te plângi și să-l accepți.

ABC News a dat publicității în seara aceasta un articol în care ne anunță că un „«miraj roșu» (roșu este culoarea Republicanilor – n.tr.) sau un avans al Republicanilor este probabil să se producă din nou la alegerile de marți. Primele rezultate de peste noapte s-ar putea să nu indice însă rezultatele finale.”

Cu alte cuvinte, ABC le spune cititorilor săi:

Nu vă faceți griji, John Fetterman va învinge!


 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • kostas.ro1608 08.11.2022 16:11
    Doar 19000 din 19 000 000 au semnat petitia "Cetatenii Romaniei solicita CCR sa isi respecte rolul de garant al suprematiei Constitutiei Romaniei"

    Iar maine se ia decizia care va ingropa definitiv Constitutia si drepturile noastre constitutionale.

    Daca spun ca romanii sunt un popor de idioti si nu se gandesc decat la farfuria din fata lor, AN o sa ma cenzureze. Dar acesta este adevarul.
  • Nirvan Turbincă 08.11.2022 20:54
    Adevarul il auzi mai des din gura sfintilor, iar "unul din ei" a zis ca nu exista solutii politice. Petitii?! Serios?
  • kostas.ro1608 09.11.2022 08:22
    Cand oameni mai patrioti ca noi se zbat ca sa intarzie macar valul de teroare care se va asterne peste Romania, noi cetatenii de rand (cu credinta in Dumnezeu) ar trebui sa-i sustinem. Macar cu o semnatura din varful patului. Eh, sa fii sanatos.
  • Teofil Pop 08.11.2022 22:29
    „Stacey Abrams, candidată Democrată la funcția de guvernator al Georgiei: Depinde de cine face sondajele. Nu cred că e vorba de un entuziasm mai mare pentru oponentul meu. Știm că alegătorii negri sunt adesea ignorați și, din nefericire, anul acesta, cei de culoare au fost ținta dezinformărilor.”
    Uau... Doar alegătorii negri sunt... ignoranți?
    Această afirmație o văd ca un porumbel scăpat din colivie!
    Din câte am văzut până acum, aceasta este părerea tuturor candidaților, de orice culoare și de oriunde, cu privire la alegătorii lor. Așadar, dezinformarea țintește tot electoratul.
    Cum s-ar putea explica altfel ajungerea în funcții a unora care nu au nimic din ce este necesar pentru a le ocupa?
    Mi-a plăcut afirmația d-lui Cristoiu despre „președintele” României: nu este un arbore, este o tufă!
    Doar cu un electorat ignorant (și asta este o exprimare blândă și elegantă!) un astfel de personaj ar ajunge unde este. Și chiar două mandate...
    Mda..., orice popor își are conducătorii pe care îi merită.
  • kostas.ro1608 09.11.2022 08:24
    Sunt de acord cu tine in principiu. Dar mai tii minte cine a fost contra candidatul la ultimele prezidentiale? Deci nici macar nu ni se da voie sa alegem mai bun. Doar similar sau mai prost.
  • Rusi 09.11.2022 14:55
    Hotii striga hotii!
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  8. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el