Donald Trump se confruntă din nou cu același inamic din primul mandat: a fost avertizat că nu va avea nici un cuvânt de spus în ce privește politica externă.

Un editorial de Alastair Crooke, publicat de Unz, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

* 

Israelienii, în general, manifestă un optimism roz că vor putea să se folosească de Trump, dacă nu pentru a anexa complet Teritoriile Ocupate (în primul mandat, Trump nu a susținut o astfel de anexare), atunci măcar pentru a atrage SUA într-un război cu Iranul.

Mulți israelieni (dacă nu cei mai mulți) se pregătesc pentru un război cu Iran și pentru o extindere teritorială (prin eliminarea locuitorilor arabi).

Ei cred că Iranul, în ciuda declarațiilor sforăitoare, e „gol-goluț” - extrem de vulnerabil la orice atac militar din partea SUA și a Israelului.

Până la acest moment, persoanele pe care le-a nominalizat Trump pentru viitoarea lui guvernare de politică externă sunt susținători vehemenți ai Israelului, cu o ostilitate profundă față de Iran.

Mass media israeliene vorbesc despre o „echipă de vis” pentru Netanyahu. Și e clar că lucrurile cam așa arată.

Lobby-ul Israelului nu și-ar fi putut dori mai mult. Au obținut ce voiau. Și, cu noul șef CIA, au mai primit, bonus, și un ultra-belicos în ce privește relația cu China.

Dar, în sfera de politică internă, tonul este exact contrar. Principala funcție în efortul de „curățare a mlaștinii”, cea de procuror general [ministru al justiției] a fost alocată lui Matt Gaetz, un adevărat „bombardier”.

Iar, pentru reforma în domeniul serviciilor secrete, Trump a numit-o pe Tulsi Gabbard ca director la National Intelligence. Toate agențiile de informații vor raporta direct lui Gabbard, care se va ocupa de raportul zilnic către președinte.

S-ar putea ca, în felul ăsta, rapoartele serviciilor secrete să înceapă să reflecte mai bine realitatea.

Structura profundă a agențiilor guvernamentale are de ce se teme; oamenii sunt în panică – mai ales din cauza numirii lui Gaetz.

Elon Musk și Vivek Ramaswamy au o misiune aproape imposibilă de a reduce bugetele federale, scăpate de sub control, și emiterea continuă de monedă. Sistemul este profund dependent de cheltuielile supradimensionate la nivel federal pentru a menține în funcțiune toate rotițele și toate pârghiile mamutului care este aparatul de „securitate”. Și nu vor renunța fără o luptă acerbă.

Așa că, pe de o parte, Lobby-ul obține o echipă de vis (Israel), dar, pe de altă parte (în sfera politicii interne), primește o echipă de renegați.

Asta nu poate fi decât ceva deliberat. Trump știe că moștenirea lui Biden, care a umflat PIB-ul cu slujbe la stat și cheltuieli publice exagerate, este adevărata „bombă cu ceas” care-l paște.

Din nou, sevrajul, pe măsură ce drogul banilor ușor obținuți este retras, s-ar putea dovedi incendiar. Mutarea spre o structură de tarife și taxe mici ar putea fi perturbatoare.

Dar, deliberat sau nu, Trump nu-și arată cărțile. Nu avem decât indicii ale intențiilor lui – iar mai-marii rețelei „inter-ministeriale” („Inter-Agency”) fac tot ce pot să tulbure apele.

De exemplu, în ce privește aprobarea dată de Pentagon contractorilor public-privat pentru a opera în Ucraina a fost făcută în coordonare cu „stakeholders” din rețeaua „Inter-Agency”.

Trump se confruntă din nou cu același vechi inamic de care s-a izbit și în primul lui mandat. Atunci, în timpul procedurii de demitere pe tema Ucraina, unul dintre martori (Vindman), întrebat de ce nu s-a supus instrucțiunilor clare primite de la președinte, a spus că, deși Trump avea propria lui viziune privind politica în Ucraina, acea poziție nu se alinia cu cea decisă de rețeaua „Inter-Agency”.

Altfel spus, Vindman a negat faptul că președintele Americii are vreun cuvânt de spus în formularea politicii externe americane.

Pe scurt, „structura Inter-Agency” îi semnala atunci lui Trump că sprijinul militar pentru Ucraina trebuia să continue.

Când Washington Post a publicat, recent, un raport detaliat despre convorbirea telefonică dintre Trump și Putin – care convorbire Kremlinul subliniază insistent că nu a avut loc - structurile politice profunde i-au transmis, practic, lui Trump, că ele vor fi cele care vor modela „soluția” americană pentru conflictul din Ucraina, nu el.

Tot așa, atunci când Netanyahu se laudă că a vorbit cu Trump și Trump „e de acord” cu poziția lui privitoare la Iran, asta înseamnă că Trump a primit indirect instrucțiuni despre cum va arăta, pe viitor, politica SUA față de Iran.

Toate (falsele) zvonuri despre nominalizările lui Trump au fost și ele tot semnale date de rețea despre pe cine ar prefera ei în posturile cheie. Nu-i deloc surprinzător, în aceste condiții, că domnește confuzia.

Așadar, ce putem deduce, în această etapă timpurie?

Dacă e să identificăm un fir roșu, acela este refrenul că Trump este împotriva războiului. Și că vrea să-și aleagă oameni care să-i fie loiali lui, personal, iar nu Lobby-ului sau Mlaștinii.

Și atunci, faptul că Trump și-a umplut ochi administrația cu susținători ai Israelului este un indiciu că Trump alunecă spre un „pact faustian al realistului” – de a distruge Iranul pentru a destabiliza sursa de energie a Chinei (care își ia 90% din energie din Iran), slăbindu-i, astfel, poziția? Doi iepuri dintr-o lovitură, cum s-ar spune?

Prăbușirea Iranului ar slăbi și Rusia și ar pune obstacole proiectelor de coridor ale BRICS. Asia Centrală are nevoie atât de energia Iranului, cât și de coridoarele de transport care leagă în mod vital China, Iranul și Rusia, ca noduri principale în comerțul eurasiatic.

Recent, RAND Organisation, un think tank al Pentagonului, a publicat o evaluare istorică a Strategiei de Apărare Națională 2022, iar concluziile sunt sumbre.

Raportul este o analiză deosebit de pesimistă a fiecărui aspect al mașinii de război americane.

Pe scurt, se conchide că SUA „nu este pregătită” în niciun mod semnificativ pentru o „competiție” serioasă cu adversarii ei majori – și este vulnerabilă, ba chiar depășită în mod considerabil, în toate sferele războiului.

RAND arată că SUA ar putea fi curând atrasă în război în mai multe teatre de operațiuni de adversari egali au aproape egali – caz în care poate pierde.

Raportul avertizează că publicul american nu a înțeles încă ce ar însemna ca SUA să-și piardă poziția de superputere globală. De aceea, SUA trebuie să se angajeze la nivel internațional – militar, diplomatic și economic – pentru a-și prezerva influența globală.

Altfel spus, așa cum remarca un comentator, cultul „Imperiului cu orice preț” (care este zeitgeist-ul RAND Organisation) a devenit acum „mai disperat ca niciodată să găsească un război pe care să-l lupte ca să-și restabilească poziția și prestigiul”.

Iar China este cu totul altă mâncare de pește când vorbim de un act demonstrativ de distrugere doar ca „SUA să-și prezerve influența globală” – pentru că, spune RAND, SUA nu este „pregătită” pentru un conflict serios cu adversarii ei la nivel egal: Rusia și China.

Situația dificilă în care se află SUA după decade de excese fiscale și export de industrii (pe fondul căruia a și apărut actuala slăbire a bazei industriale militare americane) face acum un război cinetic cu China sau Rusia, sau „în multiple teatre”, o perspectivă de ocolit.

Ce subliniază comentatorul mai sus menționat este că „nu mai sunt războaie ușoare” de purtat. Iar realitatea crudă (pusă brutal pe hârtie de RAND) este că SUA poate alege unul – și doar un război – pe care să-l ducă.

Poate că Trump nu vrea niciun război, dar mai-marii Lobby-ului – cu toții susținători ai Israelului, dacă nu chiar sioniști care susțin activ strămutarea palestinienilor – vor război. Și ei cred că îl vor obține.

Punând lucrurile în termeni clari și duri: s-a gândit Trump la toate astea? I-au adus aminte membrii echipei lui că, în lumea de azi, când puterea militară a SUA e în declin, nu mai există „războaie ușoare”?

Asta deși sioniștii cred că, decapitând conducerea religioasă a Iranului și gărzile Revoluției Islamice (cam cum decapitează Israelul Hezbollah prin atacurile sale asupra Libanului), poporul iranian se va răscula împotriva guvernului și se va alătura Israelului pentru un „Nou Orient Mijlociu”.

Netanyahu tocmai ce a transmis un al doilea discurs către poporul iranian, promițându-le salvarea. El și guvernul lui nu așteaptă aprobarea lui Trump pentru anexarea Teritoriilor Palestiniene Ocupate. Proiectul este deja pus în operă pe teren. Se întâmplă acum. Netanyahu și cabinetul lui s-au apucat de epurare etnică.

Va fi Trump capabil să răstoarne aceste trend? Și cum o va face? Sau va ceda, devenind parte la genocid?

Acest „război putativ” cu Iranul urmează aceleași ciclu media ca și cel cu rușii: „Rusia e slabă”, armata ei este prost instruită; echipamentele cele mai noi pe care le au sunt din epoca sovietică; nu au rachete și artilerie.

În a sa Mare Tablă de Șah (1997), Zbigniew Brzezinski a dus acest tip de gândire la concluzia sa logică: Rusia nu va avea nicio opțiune decât de a se supune la expansiunea NATO și la dictatele geopolitice ale Americii.

Dar asta era „atunci” (adică acum mai puțin de un an). Între timp, Rusia a acceptat provocarea Occidentului și, acum, conduce ostilitățile în Ucraina, în timp ce Vestul stă și se uită neputincios.

Luna trecută, generalul american în rezervă Jack Keane, analist de strategie la Fox News,susținea că atacul aerian al Israelului de pe 26 octombrie a lăsat Iranul „în esență, descoperit”, cu defensiva aeriană în mare parte „la pământ” și producția de rachete distrusă. Vulnerabilitatea Iranului, spunea Keane, este „absolut uriașă”.

Keane reia, practic, ideile exprimate cândva de Brzezinski. Mesajul e clar: Iranul va fi un „război ușor”. Numai că această predicție are toate șansele să fie fatalmente greșită. Și, dacă este urmată, va duce la un dezastru militar și economic pentru Israel.

Dar asta nu înseamnă că Netanyahu – asediat pe toate fronturile și clătinându-se pe marginea abisului în criza internă, unde riscă să ajungă la închisoare – nu este destul de disperat să o facă. Până la urmă, misiunea lui pentru Israel este una biblică!

Este probabil că Iranul va lansa o replică usturătoare împotriva Israelului înainte de inaugurarea președintelui, pe 20 ianuarie 2025. Riposta sa va demonstra capacitatea neașteptată și neprevăzută de inovație militară a Iranului.

Ce vor face apoi SUA și Israelul poate însemna declanșarea unui război regional major. În regiune, spiritele fierb din cauza genocidului din Teritoriile Ocupate și din Liban.

Este posibil ca Trump să nu vadă cât de izolate sunt SUA și Israelul între vecinii arabi și sunniți din Orientul Mijlociu.

SUA s-a întins prea tare, forțele sale în regiune sunt atât de vulnerabile la ostilitatea generată de masacrele zilnice încât un război regional ar fi de ajuns pentru a arunca în aer întregul eșafodaj.

Iar o astfel de escaladare l-ar împinge pe Trump la o criză financiară care i-ar putea dărâma și aspirațiile politice în sfera internă.