După cum este cunoscut, România a fost afectată dramatic în ultimile trei decenii de un declin demografic fără precedent. Datele din studiul studiul de caz prezentat în continuare reflectă consecințele tragice ale acestui flagel.

PRI– populația rezidentă la începutul anului; PRS – populația rezidentă la sfârșitul anului.

Sursa: Eurostat (demo_gind-Eurostat-Data Explorer).

În primul rând, datele din matricea anterioară reflectă faptul că populația rezidentă de la începutul anului 1991 a scăzut cu 4.006.073 de locuitori față de sfârșitul anului trecut, ceea ce implică un regres mediu anual de 133.536 de locuitori. Evident, sporul natural (născuți vii – decedați) negativ și migrația netă (imigranți - emigranți), de asemenea negativă, au reprezentat factorii care au generat acest declin demografic fără precedent. Astfel, dacă vom analiza datele oferite de sursa menționată, vom constata că în ultimile trei decenii populația rezidentă din România a scăzut cu 2.720.556 locuitori datorită migrației externe, respectiv cu 1.285.516 locuitori datorită sporului natural negativ. Cu alte cuvinte, România a înregistrat în ultimile trei decenii o diminuare cu peste patru milioane a numărului de locuitori, o diminuare determinată în cea mai mare măsură de migrația externă (67,9%) și, în mai mică măsură, de sporul natural negativ (32,1%).

În al doilea rând, dacă comparăm nivelurile din 2020 cu cele din 2019 ale indicatorilor menționați, vom observa că actuala pandemie a generat o diminuare dramatică a natalității (11,5%), precum și creșteri fără precedent ale mortalității (14,3%) și ale sporului natural negativ (99,9%).

Desigur, flagelul demografic care a bulversat România în ultimile trei decenii nu reprezintă un fenomen singular în cadrul UE 27. Pentru că, fără nicio excepție, țările din UE 27 au „beneficiat” în ultimile trei decenii de un declin demografic fără precedent istoric, un declin generat de colapsul natalității și de creșterea excesivă a mortalității. Astfel, în perioada menționată, UE 27 a înregistrat o diminuare cu 22,9% a ratei natalității (11,8 vs 9,1) și o creștere cu 11,5% a ratei mortalității (10,4 vs 11,6). Mai mult, la sfârșitul anului trecut, populația rezidentă din UE 27 a scăzut față de anul precedent, pentru a doua oară în ultimul deceniu, cu 312.233 de locuitori, deoarece sporul natural negativ a devansat soldul pozitiv al migrației externe (-1.139.355 vs 827.122) (1).

În acest context, strategiile utilizate de decidenții politici din țările UE 27 pentru contracararea colapsului demografic s-au dovedit a fi contradictorii și disolutive. Pentru că situația demografică s-a deteriorat grav și în țările care au susținut, din rațiuni oportuniste, legalizarea accesului necondiționat al imigranților din Africa, Asia și Orientul Mijlociu în toate țările din UE 27, dar și în țările care au opatat pentru menținerea suveranității statale în ceea ce privește managementului migrației externe. Drept urmare, doar Irlanda, Cipru, Luxemburg, Suedia, Danemarca, Franța, Malta și Olanda au înregistrat la sfârșitul anului trecut decalaje pozitive între natalitate și mortalitate, spre deosebire de celelalte 19 țări din UE 27, care au înregistrat decalaje negative fără precedent între natalitate și mortalitate (1).

În concluzie, este evident că actuala „secetă demografică” reprezintă un risc extrem pentru toate țările din UE 27. Un risc care nu poate fi contracarat prin importuri de populație din Africa, Asia sau Orientul Mijlociu. Pentru că, așa cum s-a putut constata, această opțiune reprezintă un factor agravant al actualului flagel demografic. În același timp, această opțiune reprezintă un factor disolutiv nu doar al suveranității statelor din UE 27, ci și al Consiliului European, al Comisiei Europene și al Parlamentului European. În opinia mea, sustenabilitatea demografică a statelor membre și a UE 27 în ansamblu implică în mod obligatoriu elaborarea de către Comisia Europeană a unor politici și proceduri care să vizeze în mod explicit redresarea natalității și contracararea mortalității excesive și la nivel național și la nivel comunitar. Pentru că în actualul Mecanism de Reziliență și de Redresare nu există asemenea politici, proceduri și obiective. Oare de ce? Cum ar putea fi creată o Europă Verde, dacă în următorul deceniu actuala Europă va deveni nesustenabilă demografic? Oare comisarii și parlamentarii de la Bruxelles nu înțeleg că o Europă Verde reprezintă un obiectiv fantasmagoric într-o Europă nesustenabilă demografic? Din păcate, este evident că cei care decid în acest moment viitorul UE 27 nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că timpul nu mai are răbdare...

Surse de date:

1. Eurostat (demo_gind-Eurostat-Data Explorer).

8 iulie 2021