Colegul meu de studenție, fostul prim-ministru Sturza Ion, își exprimă, foarte delicat, regretul în legătură cu acțiunile lui Gundeaev (alias Kiril, patriarhul moscovit), pe care, precizează el, l-a cunoscut în tinerețe în anturajul acestuia de „foști activiști de vază, comuniști și kaghebiști „oficiali””.

„Ceea ce se întâmplă acum cu biserica rusească și conducerea ei este o tragedie pentru toți creștinii ortodocși. Retorica belicoasă pro-război fratricid ne întoarce în vremurile întunecate ale fundamentalismului. Evident, acest lucru nu trebuie să pună sub întrebare credința noastră și nici unitatea bisericii creștine. Dar trebuie să facem o distincție clară între credință și unii „slujitori” ai bisericii, care s-au rătăcit în poalele propagandei rusești”, scrie Sturza Ion pe Fb.

Salutar gestul ortodoxului Sturza Ion de a condamna „retorica belicoasă pro-război fratricid” a „bisericii rusești și conducerii ei”.

În același timp, pentru că tot a intervenit public în legătura cu acțiunile bisericii ruse în aceste zile de război, am așteptat ca mireanul Sturza Ion, în calitatea lui de fost prim-ministru al Republicii Moldova, care a respins, acum aproape 25 de ani, cererea de legalizare a Mitropoliei Basarabiei, Biserica noastră națională, calificând-o drept „grupare schismatică în cadrul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova”, dar și ca cetățean al României, să îndemne deschis Mitropolia lui Vladimir, subordonată lui Gundeaev (Kiril), clerul și credincioșii ei, să se rupă definitiv de Patriarhia rusă și să treacă, unindu-se cu Mitropolia Basarabiei, sub jurisdicția Patriarhiei Române!

Așa ar trebui să procedeze în aceste clipe tragice, după părerea mea, orice creștin și om politic cu conștiință românească, dar mai ales unul ca Sturza Ion care pretinde că reprezintă și elita intelectuală basarabeană.

Însă, pentru că Sturza Ion a ezitat să meargă pe această cale și azi, după aproape un pătrar de veac de când a dat cu piciorul în Mitropolia Basarabiei, umilind-o împreună cu toți credincioșii ei, voi înțelege că îndemnul lui de a nu „pune sub întrebare unitatea bisericii creștine” în urma „retoricii pro-război” a lui Gundeaev (alias Kiril) nu înseamnă altceva decât îndemnul de a păstra unitatea Bisericii Ortodoxe Ruse, adică menținerea „Bisericii Ortodoxe din Moldova” sub poala lui Putin și Gundeaev (Kiril).

În aceste zile sângerânde, țin să-i amintesc colegului meu de studenție, Sturza Ion, următioarele:

La ortodocși Biserica este una cu Neamul!

Rușii, dacă sunt ortodocși, își au Biserica lor Ortodoxă, adică Rusă, iar noi, românii, toți laolaltă, avem Biserica Noastră Ortodoxă, adică Română!

Mitropolia Moldovei, a lui Vladimir, reprezintă biserica rusă de ocupație, instalată la noi cu sabia și tancul lui Stalin!

Mitropolia Basarabiei reprezintă Biserica Neamului Nostru Românesc! Ea a fost scoasă în afara legii de ocupanții ruși în 1940 și 1944, preoții ei fiind deportați și împușcați, iar lăcașele sfinte au fost distruse sau ocupate de agenții Kremlinului în sutană adunați în actuala Mitropolie a Moldovei. Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în 1992 după declararea independenței și introdusă în legalitate de Guvernul de la Chișinău abia în 2002, după câștigul de cauză la CEDO!

Deci, noi, ca români, suntem credincioșii unei singure Biserici Ortodoxe, cea Română, și îl avem ca Patriarh pe Preafericitul Părinte Daniel, nu pe Gundeaev (alias Kiril)!

Iar pentru a face până la capăt distincția între Biserica lui Putin și Gundeav (alias Kiril) și Biserica noastră românească, reiau aici un citat cutremurător din publicistica lui Mihai Eminescu, pe care sper că-l va citi și colegul meu de studenție Sturza Ion:

„[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată națională. Bizanțul a avut veleități de papism, Biserica rusească are veleități periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalitățile sociale și care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinație, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizația politică și economică.” . (TIMPUL, 6 septembrie 1880)