Grăuntele de nisip care a blocat funcționarea Statului Paralel, obligându-l să iasă din umbră și să se expună, a fost Donald Trump.

Un editorial esențial, scris de Jean Goychman, publicat deBreizh-Info, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

În cartea sa, „Istoria secretă a oligarhiei anglo-americane”, publicată în 1981, patru ani după moartea sa, Caroll Quigley reconstituie istoria „lumii oligarhice și opace a cărei acțiune a fost decisivă pentru lumea anglo-saxonă”.

Primul capitol începe astfel:

„Într-o după-amiază de iarnă, la Londra, în februarie 1891, trei bărbați erau prinși într-o discuție extrem de serioasă. Consecințele acestei discuții aveau să fie de maximă importanță pentru Imperiul Britanic și pentru lumea întreagă.

„Cei trei erau pe cale să organizeze o societate secretă care avea să fie, timp de mai bine de cincizeci de ani, una dintre cele mai importante forțe în elaborarea și punerea în practică a politicii imperiale și externe britanice.”

Aceste trei personaje erau foarte bine cunoscute în Anglia. Liderul lor era Cecil Rhodes, cel mai important om din Africa de Sud și un tip cu o avere imensă. Mai târziu, el a dat numele său țării Rhodesia [astăzi, Zimbabwe].

Al doilea era William T. Stead, un ziarist faimos.

Al treilea era Reginald Baliol Brett, devenit ulterior Lord Brett, care a fost consilier al lui Edward al VII-lea și George al V-lea.

Planul lor era foarte simplu:

„Cecil Rhodes credea, la fel ca John Ruskin, că doar elita britanică putea și trebuia să conducă lumea, pentru binele și fericirea omenirii.”

Cine era Cecil Rhodes?

Tot potrivit lui Quigley, Rhodes era francmason și fusese inițiat de Loja N°357 de la Universitatea Apollo și ridicat la gradul de Maestru Mason în 1877.

Cu toate acestea, el a fost foarte critic la adresa francmasoneriei „din cauza impotenței și incompetenței sale în promovarea rasei britanice”.

A scris nu mai puțin de șapte testamente pentru a-și folosi averea în diverse proiecte „globaliste” de-a lungul vieții.

Primul dintre ele a fost formarea unei societăți secrete dedicate „revenirii Angliei la gloria sa de odinioară”. Astfel s-a format Masa Rotundă, care a devenit cel mai puternic organism al confreriei britanice.

Această societate secretă este, de altfel, menționată în cinci din cele șapte testamente pe care le-a întocmit, inclusiv unul prin care a creat o instituție de învățământ în care studenții urmau să primească o bursă de studii. Premiul Cecil Rhodes este decernat și astăzi.

La moartea sa, în 1902, Cecil Rhodes avea 48 de ani, iar averea sa, care era deja considerabilă, crescuse prin achiziționarea minelor de aur și diamante aparținând familiei De Beers din Africa de Sud.

Cel de-al treilea testament al său îl face unic moștenitor pe Lordul Nathan Mayer Rothschild.

Masa Rotundă se extinde înainte de export

Încă de la început, Masa Rotundă, denumită uneori „Grupul Milner” sau „Grădinița lui Milner”, a fost concepută pentru a putea fi exportată.

Crearea, în 1920, a RIIA (Royal Institute of International Affairs), denumit adesea „Chattam House”, care a servit drept model pentru CFR (Council for Foreign Relations) american, în 1921, și pentru IPR (Institute for Pacific Relations), în 1925, stă mărturie pentru această dorință de internaționalizare, ba chiar „globalizare”.

Influența moștenită de la Masa Rotundă a fost resimțită în Statele Unite la sfârșitul Primului Război Mondial, când CFR, sub impulsul președintelui său, Edward Mendel House, „dădaca” lui Woodrow Wilson, a creat Liga Națiunilor, precursoarea ONU.

Peter Dale Scott, în cartea sa, „The American Deep State”, face numeroase referiri la CFR. Acest „think tank” (literal, „rezervor de gândire”) a preluat treptat conducerea politicii externe americane și, drept urmare, a devenit unul dintre pilonii a ceea ce se numește acum „Statul Paralel american”.

Globalistă prin natura sa, această societate secretă a înțeles în timp că puterea britanică trebuie să fie consolidată prin puterea americană și că sprijinul City-ului era necesar pentru a institui această dominație mondială.

Finanța internațională vrea să controleze moneda americană

În capitolul „Statul Paralel, guvernul din umbră și supra-lumea Wall Street” (pp. 44-45), Peter Dale Scott scrie:

„O teză importantă a acestui capitol și a acestei cărți este de a demonstra că, în cercurile ascunse și, practic, în afara reglementărilor legale, ale supra-lumii și ale Statului Paralel, putem observa nu numai influența lor predominantă, ci și actele lor ilegale și antisociale, chiar criminale.”

Includerea de către Mike Lofgren a Wall Street în definiția pe care a dat-o Statului Paralel întărește observația lui Franklin Roosevelt, adresată în 1933 prietenului său, „colonelul” E.M. House, potrivit căreia„adevărul (...) este, după cum știm amândoi, că o componentă financiară a pus stăpânire pe guvern încă din vremea lui Andrew Jackson”.

În această frază, Roosevelt face evident aluzie la Rezerva Federală (Fed), care de altfel nu are nimic „federal” și la crearea căreia participase Edward Mendel House.

Dar el merge și mai mult în urmă, citându-l pe Andrew Jackson, care a fost un adversar hotărât al unei bănci centrale americane.

„Banca încearcă să mă ucidă, însă eu o voi ucide pe ea!”, îi mărturisea Jackson vicepreședintelui american Martin Van Buren.

Ceea ce denotă antagonismul cvasi-structural dintre bancherii internaționali și democrația americană.

Ultima tentativă de a reda poporului american controlul asupra monedei sale, așa cum este stipulat în Articolul 1 din Constituția din 1787, a fost făcută de Abraham Lincoln, în 1863, odată cu emiterea de către Congres a „greenback dollars”.

În 1865, a fost asasinat...

După înființarea Rezervei Federale, pe 23 decembrie 1913, și preluarea controlului asupra monedei americane, punerea în execuție a planului globalist devenea posibilă.

Fed și Banca Angliei puteau de acum să finanțeze Primul Război Mondial.

Singurul adversar care mai rămânea în calea acestui Stat Paralel era poporul american însuși și „izolaționismul” său, teoretizat de„Doctrina Monroe” din 1823.

Anul 1949 consfințește dominația Statului Paralel

Statele Unite au fost învingătoare în 1945 ca putere maritimă. Ele urmau să domine comerțul internațional datorită dolarului, pe care Statul Paralel a reușit să îl impună ca monedă internațională.

Un complex „militar industrial”, născut de pe urma războiului, și în special ca urmare a „Proiectului Manhattan” va permite armatei americane să fie „brațul înarmal al globaliștilor” și să impună, începând cu 1949, un fel de „guvern din umbră” prin așa-numitul proiect „Doomsday” („Judecata de Apoi”), a cărui justificare era că URSS devenise putere nucleară.

Trebuia găsită o soluție pentru prevenirea distrugerii simultane a celor trei centre de putere: Casa Albă, Capitoliul și Pentagonul. Altminteri, o autoritate nealeasă ar fi preluat puterea pentru a continua războiul și a riposta.

În 1961, în discursul său de adio, Eisenhower denunță Complexul Militar Industrial ca un pericol pentru democrație.

În noiembrie 1963, Kennedy denunța o „putere din umbră” care se instalase la Casa Albă.

În 1981, Deep State se va muta în centrul puterii, sub conducerea lui Reagan, iar vicepreședintele său, George H. Bush, va ocupa Biroul Oval în 1989.

„Judecata de Apoi” va lua numele mai explicit de COG („Continuity of Government” – „Continuitatea Guvernării”).

În 1991, dispariția URSS a lăsat Statul Paralel singur în cursa pentru a-și definitica preluarea controlului asupra lumii, deși aproape întreaga omenire ignora existența lui.

Francis Fukuyama a crezut că „acesta a fost sfârșitul istoriei”, însă istoria nu își spusese ultimul cuvânt.

Lăcomia bancherilor internaționali, care câștigau deja sume fabuloase din dobânzile la datoria de stat plătite de contribuabili, în condițiile în care banii pe care îi împrumutau veneau de nicăieri, a mers prea departe, prin transferul proceselor industriale către țările „în curs de dezvoltare”.

Aceste țări, și în special China, și-au dat seama rapid de foloasele pe care le puteau trage.

Ce viitor are Statul Paralel care voia să devină Supra-lumea?

Pentru a instala un guvern mondial, care era obiectivul său final, Statul Paralel trebuia să rămână în continuare într-o umbră protectoare.

David Rockfeller, fondatorul Bilderberg și al Comisiei Trilaterale (două grupuri de reflecție care își au originea în CFR) a înțeles perfect acest lucru.

Grăuntele de nisip care a blocat funcționarea Statului Paralel, obligându-l să iasă din umbră și să se expună, a fost Donald Trump.

Ales în 2016 împotriva tuturor așteptărilor, în fața candidatei Statului Paralel, Trump declara în 2017 că „globaliștii nu mai au nici un viitor”.

Cu toate acestea, el a pierdut alegerile din 2020, iar adversarii săi au crezut că au câștigat, punându-l pe Joe Biden la Casa Albă.

A fost prea vizibil, prea flagrant!

Poporul american dorea să se întoarcă la valorile pe care le avea atunci când fuseseră întemeiate Statele Unite.

Astăzi, cinci șesimi din populația lumii aspiră la păstrarea suveranității naționale.

Dacă nu va avea loc un război mondial – putem spera? – planul globalist nu va fi dus la bun sfârșit.

Nota Active News: Din această strălucită demonstrație rezultă limpede că SINGURA soluție pentru Statul Paralel de a-și pune planul în aplicare o reprezintă un RĂZBOI MONDIAL. Cu orice risc.

Iar Statul Paralel și toate forțele sale globaliste par mai dispuse ca oricând să recurgă la această soluție dementă.