Stânga a câștigat Războiul: Dreapta continuă să danseze elegant, strângând în brațe cadavrul Adevărului

De Bogdan Calehari  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru puriștii de dreapta care îmi cer să clarific, să rectific sau să dezmint!

Dreapta și Stânga au fost în război. Nu mai sunt: l-a câștigat Stânga. Demult! Mai asistăm doar la ciocniri marginale, gherilă online, petarde, fum, zgomot ambiental, ceva spectacol pirotehnic, din astea. Show prost regizat ce păcălește democrația și mimează lupta politică.

Da, Stânga a câștigat pentru că a luptat în permanență fără să respecte vreo regulă, regulament, lege – incorect, ilegal, imoral. Și-a executat prizonierii! 

Impulsionată genetic, și-a călcat în picioare, în mod reflex, adversarul linșat ori de câte ori s-a ivit o ocazie. 

A fost luptător, acum a ajuns judecător și arbitru. 

Nu și-a pus mănușile pe mâini, ca Dreapta, pentru că a mânuit cu sălbăticie ranga, trântită direct în moalele capului. 

N-a defilat la braț cu discursul moderat și argumentul rational. 

A demolat, a distrus, a murdărit, a desființat, folosind propaganda deșănțată și manipularea parșivă. 

A învins, pentru că a luptat în ring ca pe stradă!

Nu a dialogat cu preopinentul, a monologat cu învinsul: i-a înfipt călușul în gură, bățul în ochi și sula în coaste. 

Și și-a împușcat adversarul în ceafă, ori de câte ori acesta a cerut o pauză ca să-și aranjeze echipamentul proaspăt spălat și călcat.

Dreapta a fost pianistul, academicianul sau Papahagi care s-au rătăcit noaptea pe străzile ghettoului. 

Stânga a fost și este ghettoul! Va fi, din nou, lagărul!

În conditiile acestea, Dreapta a pierdut bătălie după bătălie! Cu eleganță! 

Acum, Stânga o reeducă! Nu-și mai extermină fizic adversarul, ca altădată, l-a luat doar ostatic! Se joacă cu el, terorizându-l intelectual și linșându-l mediatic ori de câte ori este nevoie. 

Își permite asta pentru ca ea este presa! Și presa! 

Pe vremuri, Stânga a fost populară. Acum e anti-populistă, anti-extremist-, anti-fascistă.... Și anti-democratică. E umanistă și inclusivă. E liberală. E totul!

Reeducată, dresată, condiționată, fostul adversar, actualul ostatic, Dreapta, continuă să se laude cu tehnica jocului de picioare, boxul în linie ș comportamentul civilizat. 

Mai nou, Stânga i-a acordat libertatea să vâneze fake news prin curtea închisorii, iar ea, drept mulțumire, e foarte atentă să nu emită vreun argument rebel, ce-ar putea declanșa instant focul mitralierelor mediatice de pe zidurile ce o înconjoară. 

Cocoțată pe scară, cu mistria autocenzurii în mână, își astupă prudentă fisurile imaginare din bolta discursului public, menit să-i adoarmă pe cei ce-l ascultă, în loc să-i trezească și să-i cheme la luptă. 

În timpul acesta, din turnurile de pază, Stânga se pișă pe ea. Cu boltă!

Deschide umbrela și continuă să fie moderată, morală, rațională, cinstită, civilizată, fair-play… Moale! Masochistă! Și se laudă cu asta! 

Își dorește chiar, atinsă de sindromul Stockholm, o Stângă puternică! Ca să aibă siguranța democrației liberale. Socialiste! Să simtă cum democrația asta o străpunge letal!

Este botezata cotidian într-un ocean de zoaie. E mulțumită! 

Este numită nazistă, fascistă, extremistă, populistă, iliberală. 

Neagă, dezminte, se bâlbâie și nu răspunde cu aceeași monedă!
 
N-a învățat nimic din linșajele a căror victimă a fost, și continuă să fie, mândră că dansează, strângând în brațe adevărul, fără să realizeze că acesta a fost ucis demult!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Orizont 20.02.2022 17:43
    THE REWARD FOR THOSE ON EARTH THAT REFUSED THE MARK OF THE BEAST. NAUGHTY BEAVER

    https://www.bitchute.com/video/lxTRF9v9YjVk/
  • Serf 20.02.2022 18:48
    Bravo!
  • Serf 20.02.2022 22:22
    Bine ați venit la activenews.ro, vă urmăream articolele pe inliniedreaptă.net. Mi-au plăcut mai întotdeauna. Ca și cel de astăzi dealtfel. Presupun că este o explicație pentru că scrieți acum aici. Orice ar fi este printre cele mai bune articole pe care le-am citit în ultima vreme. Mulțumesc, Ovidiu Tânjală
  • Arche 20.02.2022 23:20
    Ha ha, tare asta...m-ati facut sa ma loghez ca sa comentez...sa mai scrieti pe activenews...
    V-am urmarit pe blog, multa vreme...
    Problema cu ''dreapta'' este ca e atinsa de ''sleroza'' a ajuns sa confunde harta mentala cu realitatea...dreapta gandeste prea mult..si-au construit un model mental...de care s-au indragostit...unul ca Jordan Peterson macar mai face mici eforturi sa ''arunce cu carti'' filosofice dupa leftisti...ceilalti...nici macar atat...dreapta ''civilizata'' e buna sa faca audiobookuri pe care sa la citesti la culcare....
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

A început parada militară de la Moscova. Cine sunt liderii care sunt alături de Vladimir Putin în Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"