Reprezentanții Kremlinului, în frunte cu Vladimir Putin, vorbesc deschis despre pierderea unor teritorii ucrainene în beneficiul Federației Ruse. Dar nu uită de fiecare dată să asocieze la acest capitol România și alte state est-europene. Este o confuzie indusă în mod deliberat. Revendicările Rusiei sunt una. Și cu totul alta sunt pretențiile pe care le are România, Ungaria sau Polonia. 

Public astăzi, pe Corect News, un facsimil, un document extrem de important, preluat din Monitorul Oficial al României. Este o declarație solemnă, a parlamentului nostru, privind referendumurile organizate de Kiev în 1990 în Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și în regiunile din sudul Basarabiei. Aceste referendumuri au fost inițiate de guvernul Ucrainei și au avut drept obiectiv să bată în cuie, invocându-se, vezi Doamne, voința populației, statutul unor provincii ocupate cu forța de Uniunea Sovietică, iar apoi, într-o anumită conjunctură istorică, integrate în teritoriul Republicii Socialiste Ucrainene. Pe bună dreptate, Parlamentul României a ripostat. Declarația comună a deputaților și senatorilor, semnată de șefii celor două camere, a fost adoptată în unanimitate. Statul român, prin intermediul forumului legislativ a protestat împotriva acestei samavolnicii puse la cale de guvernul Ucrainei și a solicitat susținere internațională. De atunci, din 1990 și până astăzi, din această perspectivă, nimic nu s-a schimbat. Statele occidentale, ca de altfel și Statele Unite nu au reacționat în niciun fel. Autoritățile ucrainene și-au văzut în continuare bine mersi de treabă, iar drepturile comunităților civile, culturale și religioase ale românilor din aceste provincii ocupate au fost în continuare încălcate în ciuda angajamentelor luate în ultimii ani de Volodimir Zelenskiy. În aceste condiții, cât de scandaloasă este solicitarea unor reprezentanți ai statului român, ultimul dintre aceștia fiind președintele ales Călin Georgescu, ca în interesul acestei națiuni să întreprindem toate diligențele necesare ca după încheierea armistițiului, în măsura în care circumstanțele ne sunt favorabile, să solicităm restituirea imediată a respectivelor teritorii?

Așa-zișii pro-europeni, care de fapt sunt reacționari, reprezentanții partidelor politice care au condus și conduc România împreună cu o întreagă liotă de așa ziși analiști și jurnaliști, îi aduc lui Călin Georgescu acuzații dintre cele mai dure, în sensul că ar reacționa în beneficiul lui Vladimir Putin. Nimic mai fals. Nu a fost și nu există nicio înțelegere între cei doi lideri politici. Călin Georgescu vorbește exclusiv în interes național, încercând să anticipeze o oportunitate pe care după încheierea războiului dintre Ucraina și Federația Rusă, România nu ar trebui să o rateze. 

Se întâmplă însă, și nu este deloc întâmplător că, destul de frecvent, Vladimir Putin, Dmitry Medvedev și alți demnitari de rang înalt ai Federației Ruse, atunci când insistă ca regiunile ocupate pe parcursul acestui război și care au făcut obiectul unor referendumuri să fie, prin statutul lor, asimilate regiunilor deținute de Ucraina și care, istoric, aparțin unor state din estul Europei. Să ne înțelegem bine. Avem de-a face cu situații total diferite, care au drept numitor comun doar faptul că statul ucrainean a deținut și deține teritorii care, de fapt, nu-i aparțin. După căderea zidului Berlinului, după încheierea Războiului Rece, între Federația Rusă și Ucraina au fost încheiate acorduri prin care, pe de-o parte, Ucraina a cedat Moscovei întreg arsenalul nuclear, precum și flota militară, iar Federația Rusă a garantat suveranitatea statului ucrainean în granițele existente la acea dată. Invocând nemulțumiri și chiar discriminări ale populațiilor de etnie rusă. Sub Vladimir Putin, Kremlinul a decis declanșarea unui război fulger împotriva Ucrainei, transformat ulterior într-un război de uzură. Pe parcursul acestui război, provinciile în dispută au fost anexate de către Federația Rusă, regizându-se în acest scop inclusiv referendumuri. Federația Rusă, considerând că a fost victima unor împărțiri nedrepte de teritorii din vremea URSS și ignorând înțelegerile pe care le-a parafat cu statul ucrainean a declanșat acest război și a sfârtecat practic o parte din teritoriul ucrainean. În ideea identificării unor susțineri externe, retorica Kremlinului s-a adaptat, lansând în mod repetat o temă incitantă, conform căreia și celelalte state, victime ale Imperiului Sovietic, ar putea și ar trebui să-și revendice teritoriile care istoric le aparțin. 

Ei bine, din perspectiva progresiștilor, de fapt a neomarxiștilor, care au dominat politic în Statele Unite până la victoria lui Trump și care în prezent mai domină la nivelul Uniunii Europene, revendicarea unor teritorii ucrainene care aparțin altor state reprezintă o blasfemie. Care trebuie condamnată. Și etichetată drept propagandă pro-Putin. Nimic mai fals! 

Trăiesc destui demnitari ai statului român dintre cei care în 1990 au semnat în unanimitate Declarația solemnă a Parlamentului României. Unii dintre aceștia se mai află la butoane. Cum Dumnezeu de au reușit să bage ca struții capul sub pământ și să se facă că uită pur și simplu o atitudine de bun simț, bărbătească, patriotică, pe care au manifestat-o în urmă cu câteva decenii?