Decuplarea celor mai multe și mai importante state din Uniunea Europeană de politica promovată de la Washington de Donald Trump are, din toate perspectivele, efecte perverse. Washingtonul, nemaibeneficiind de solidaritatea de până acum a Uniunii Europene, va întâmpina dificultăți mult mai mari în negocierea pe care reprezentanții lui Donald Trump și, în final, Donald Trump o poartă cu reprezentanții lui Putin și, în final, direct cu Putin. Fisura creată în raporturile SUA-UE, care a crescut exponențial în ultimele zile până când pozițiile Washingtonului și Bruxellesului au ajuns diametral opuse, i-a creat un mare spațiu de manevră lui Vladimir Putin și a diminuat în mod semnificativ spațiul de manevră al Casei Albe. Cu alte cuvinte, pacea pe care intenționează să o obțină Donald Trump, dacă nu cumva, în loc să se apropie, se îndepărtează ca Fata Morgana, va avea cu certitudine un preț mult mai mare decât cel prevăzut inițial. Iar lui Donald Trump, care este, în primul rând, un om de afaceri, precum și echipei sale, mai degrabă de tehnocrați decât de politicieni și diplomați, nu-i va fi deloc ușor să obțină un armistițiu și apoi un acord de pace împotriva Ucrainei, care dorește, în mod iresponsabil, să continue războiul, și împotriva Uniunii Europene, care se angajează, oare pe ce temei, să susțină ea însăși întreaga povară a conflictului, de unde până mai ieri liderii UE clamau că nu pot garanta securitatea Ucrainei după realizarea unui acord de pace.

Analiștii din lumea întreagă, mă refer la cei de bună-credință, au înțeles de mult și susțin ideea că Statele Unite dispun de capacități financiare și militare mult mai semnificative decât cele ale statelor UE. În plus, Washingtonul vorbește pe aceeași limbă, mai ales acum, când, printr-un decret semnat de Donald Trump, limba oficială a devenit engleza, în timp ce Bruxelles-ul se exprimă într-o păsărească deseori de neînțeles, transformată în cele mai critice momente în cacofonie. Europa nu dispune de o armată sub comandă unică, ci de mai multe armate, câte state există, reduse numeric și inadecvat înzestrate sub aspect tehnic. Este imposibil ca, în aceste condiții, Uniunea Europeană să-i poată ține spatele lui Volodimir Zelenski, care, pentru a-și salva pielea, este hotărât să continue cu orice preț războiul cu Federația Rusă. Un război pe care nu îl poate câștiga și în care a pierdut până în prezent 19,4% din teritoriu, în condițiile în care infrastructura, în special cea energetică, dar și cea militară, sunt distruse.

Cât privește România, aceasta nu se mai află de facto într-un parteneriat strategic cu Statele Unite, astfel încât oricând este posibil ca bazele americane să fie retrase și dislocate în alte părți ale globului. România nu are o capacitate constituțională de decizie, întrucât nu există o strategie de siguranță națională aprobată de Parlament și întrucât liderii care ne conduc sunt afiliați progresiștilor și neomarxiștilor, de fapt prizonieri ai acestora, Bucureștiul este, din nefericire, legat ombilical de Bruxelles. Și va urma politica falimentară a UE, cu toate consecințele care vor decurge de aici. Am putea, în scurt timp, să aflăm că Statele Unite se retrag din Organizația Națiunilor Unite, pe care, de altfel, au finanțat-o până în prezent la greu și, de ce nu, chiar din NATO, unde Statele Unite sunt principalul finanțator? În aceste condiții, România, legată ombilical de Uniunea Europeană, la pachet cu Uniunea Europeană, va rămâne în aer, fiind obligată ca, în final, să accepte condițiile inacceptabile pe care le va pune Vladimir Putin, căruia, dată fiind schisma dintre UE și Statele Unite, îi suflă, pe neașteptate, vântul în pânze.