Să analizăm faptul împlinit în fața căruia ne pune Klaus Iohannis. Să facem acest lucru pas cu pas. Să măsurăm de mai multe ori înainte de a ne pronunța. Nu așa cum a făcut președintele. Sunt câteva premize care trebuie așezate la baza raționamentului. Prima este Constituția. A doua este pierderea rușinoasă a războiului din Afganistan. A treia premiză o reprezintă costurile viitoare. Cât va avea de plătit România? Și, nu în ultimul rând, există o dimensiune de natură umanitară, de care trebuie să ținem neapărat cont.

Articolul 3, alineatul 4 al Constituției României, pe care noi toți trebuie să o respectăm, în frunte cu președintele, care este chiar garantul ei, sună în felul următor: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”. Cu oricâtă elasticitate am trata aceste articol din Legea Fundamentală, două lucruri rezultă clar. Întrucât nu se precizează dimensiunea „populațiilor străine” care nu pot fi strămutate sau colonizate în România, rezultă că articolul respectiv se referă practic la orice grup de oameni proveniți dintr-un alt stat. Prin urmare, tot ceea ce poate face statul român și a făcut-o cu generozitate de-a lungul timpului, este să primească persoane provenite din alte state în mod individual. Bob cu bob. În niciun caz în grup. Că acest grup este mai mare sau mai mic, este absolut lipsit de relevanță. Și, oricum, în acest moment, noi, cetățenii de rând ai României, habar nu avem ce au decis alții în numele nostru. Poate că nici lui Iohannis încă nu i s-a dat mutarea completă în plic. Desigur, el se poate prevala de un precedent. Nu cu mult tip în urmă, a mai încălcat o dată articolul 3, alineatul 4 din Constituție, atunci când, după ce a spus nu și nu, a acceptat totuși, sub presiunea Germaniei, o cotă de refugiați din Siria.

Al doilea element de care trebuie să ținem cont este că România a participat, suportând costuri imense, la un război desfășurat la mii de kilometri distanță și pe care, alături de aliații noștri, l-am pierdut în mod rușinos. Este o mizerie faptul că, până în prezent, cetățeanul român nu a primit niciun fel de informații relevante privind dimensiunile cheltuielilor pe care le-a suportat pentru transportul de colo-colo de-a lungul anilor al militarilor, a utilajelor utilizate de combatanți, a întreținerii acestora, a muniției consumate și a contravalorii tratamentelor administrate răniților și mutilaților. Poate, în momentul în care vom avea un președinte cu adevărat legitim și un Guvern cu adevărat responsabil, se va face acest bilanț și el va fi adus la cunoștința cetățeanului. Pe care, vezi Doamne, acești oameni politici îl servesc. Dar până una alta, iată, după retragerea din Afganistan, războiul continuă. Cel puțin din perspectiva costurilor. De vreme ce suntem siliți să primim un anumit număr de refugiați, nu știm câți, urmează ca în întreaga perioadă în care aceștia vor staționa pe teritoriul României statul să suporte costurile. Adică tot dvs. Și despre aceste costuri s-ar cuveni să ni se vorbească. Cât va costa întreținerea fiecărui afgan? Și, nu în ultimul rând, cum se va organiza administrația publică centrală, astfel încât acest contingent de refugiați să nu intre în conflict cu comunitățile de români?

Dacă tot va avea loc o ședința CSAT, la care va partipa și un condamnat penal, care a fost plimbat cu cătușe în statul aliatului nostru strategic, poate că nu ar fi rău să mai aflăm un detaliu. Ce a păzit serviciul secret al Armatei, știți dvs. care, acel serviciu secret al cărui șef a fost prins cu mâța-n sac, furând la greu și în mod continuu din banii oștirii, prin raportarea de spioni inexistenți și de rapoarte false ale acestora, finanțați și finațate în mod fraudulos. Această corupție la vârf, documentată de Parchetul militar, dar încă nesancționată de Justiție și peste care s-a pus capacul din perspectiva amplorii actului infracțional, este probabil că a avut drept consecință și inexistența unor informații esențiale legate de ofensiva talibanilor. În Statele Unite s-a declanșat o anchetă severă și în ceea ce privește Pentagonul și în ceea ce privește serviciile secrete implicate, întrucât acestea au fost incapabile să emită o prognoză corectă asupra desfășurării evenimentelor. Armata din Statele Unite și guvernul Statelor Uite au fost luate pe nepregătite. Surpriza a fost totală. Iar la capătul evenimentelor s-a constatat că Statele Unite – oare numai ele? – i-au înarmat practic pe talibani, care au preluat cea mai mare parte a armatei și a tehnicii militare. Poate că la acest efort de înzestrare a armatei afgane care s-a predat am participat și noi. Cu cât? Dar până vom afla acest răspuns, românii trebuie să știe că și serviciul secret al Armatei Române este responsabil pentru faptul că am fost luați pe nepregătite. Și noi aveam datoria, ca parteneri strategici ai Statelor Unite, să estimăm corect și să anticipăm cursul evenimentelor. Se face și în România o asemena anchetă? Da sau nu?

Am lăsat la urmă analiza dimensiunii umanitare, care este de mare importanță. În numele implementării într-un stat străin a setului de valori care constituie tiparul așa-ziselor democrații occidentale, am declanșat și am susținut un război de 20 de ani într-un stat străin, stat care, ca atare, nu a atacat niciodată pe nimeni. Singurul pretext care, cât de cât, stă în picioare, este că nucleul de teroriști al cărui vârf de lance a fost Osama bin-Laden se găsea în momentul atentatului pe teritoriul statului afgan. Pentru orice om de pe planetă întreg la cap, este cât se poate de limpede că nu poți pur și simplu să transformi din temelii, într-un mod radical și într-un termen atât de scurt, de numai 20 de ani, o națiune care are o istorie diferită, o cultura diferită, o credință diferită și tradiții diferite față de cele ale lumii occidentale. Așa se și explică de ce, în numai șase zile, talibanii au reușit să defileze practic fără lupte până la Kabul. Numai că ce să vezi? Așa cum se întâmplă întotdeauna, o parte dintre cetățenii statului cucerit au pactizat cu inamicul, considerându-l prieten și aliat. Și, firește, acei afgani și-au creat un statut aparte, profitând de pidă de colaborarea lor cu trupele de ocupație. Acum se tem – și pe bună dreptate – că viața ar putea să le fie pusă în pericol. Că vor fi arestați, anchetați și executați drept colaboraționiști. Pentru toți acești oameni, indiferent din ce motive au colaborat cu armatele de ocupație, statele care au participat la acest război îndelungat sunt responsabile. Din punct de vedere moral, nu-i putem lăsa la discreția regimului taliban. Iar unii dintre aceștia, cum era și firesc, au colaborat îndeaproape cu autoritățile militare române. Deci statul român este și el responsabil, împreună cu celelalte state. Sub acest aspect trebuie găsită o soluție. Numai că, atenție, se estimează chiar de către Statele Unite, dacă nu care cumva și această estimare este eronată, că vom asista la un exod de populație de ordinul milioanelor de persoane. Deci dacă așa stau lucrurile, câți afgani vor reveni României? Să nu uităm. Inițial, Statele Unite au anunțat ofical, chiar președintele Joe Biden a făcut-o, că acești afgani, după o perioadă de carantină în alte stae, vor fi preluați de către administrația americană. Sunt în realitate Statele Unite dispuse să suporte tot acest preț? Sau prețul va fi împărțit între aliați?

Când va ieși Klaus Iohannis, așa cum este firesc, la rampă, pentru a explica cetățenilor României toată această situație nou creată, inclusiv costurile și consecințele ei în plan uman?