La numai câteva zile după ce Donald Trump, în mod oficial, a oprit finanțarea războiului din Ucraina, măsura fiind precedată de afirmații de-a dreptul incendiare ale unor oameni de bază din echipa președintelui Statelor Unite, Kyrylo Budanov, șeful informațiilor militare ale armatei ucrainene, a afirmat – nu oriunde, ci în parlamentul de la Kiev – că dacă în următoarele trei luni, războiul cu Federația Rusă nu se încheie, Ucraina va fi dezmembrată. Omul știe ce spune. Și se află în cea mai importantă poziție pentru a ști cum stau lucrurile. Și pentru a emite o prognoză corectă. Firește, s-a declanșat un întreg scandal în Ucraina. Dar relevant este că motivul nu constă în afirmațiile lui Kyrylo, ci în faptul că acestea au transpirat în opinia publică internă și internațională. Este declanșată o amplă anchetă, nu împotriva șefului informațiilor militare, ci împotriva celor care au făcut publice afirmațiile sale. Este un semnal că la nivelul cel mai înalt, la Kiev, realitatea este corect percepută. Și anume că Ucraina, cu tot sprijinul uriaș pe care l-a primit din partea statelor occidentale, a pierdut războiul cu Federația Rusă. Există un preț al războiului. Există un preț al războiului pierdut. Și există un preț al păcii. Astăzi, liderii lumii se pronunță estimând prețul păcii. 

Tot în cursul acestei săptămâni, pe podcastul maestrului Ion Cristoiu, invitat fiind la o dezbatere în doi, Călin Georgescu a vorbit și el despre perspectiva dezmembrări Ucrainei. Și s-a pronunțat în sensul oportunității pentru România de a recupera, la capătul viitoarelor tratative de pace, provinciile istorice pierdute. Respectiv Bucovina de Nord, Buceagul și Maramureșul de Nord. Sunt rare oportunitățile din istorie când un stat cu mari probleme, cum este România, dar și cu avantajul unei poziții geostrategice de mare importanță, are oportunitatea de a recupera ceea ce o altă generație, sub influența unei conjuncturi nefaste generate de plenipotența regimului sovietic, a pierdut. Iar Călin Georgescu, în prezumtiva sa calitate de viitor președinte al României, se angajează să joace un rol esențial la acest capitol. Și nu numai. Afirmațiile sale nu trebuiesc desprinse de context. Iar contextul a deschis un evantai mult mai larg. Călin Georgescu a vorbit despre oportunitățile pe care le are România, cu condiția să fie conduse de adevărați oameni de stat și de a juca un rol cheie într-o lume tranzacțională și nu globală, în jocurile care se fac în geopolitica unei vaste regiuni de pe mapamond. Începând chiar de la Marea Neagră. 

S-au dezlănțuit atacuri incredibile în ultimele două zile împotriva lui Călin Georgescu – culmea, cele mai multe, cu excepția poziției adoptate de Kiev – venind din interiorul României, din direcția adversarilor săi politici, care își spun pro-europeni. Și pro-americani. Aserțiuni din ce în ce mai ridicole pe măsură ce devine tot mai evidentă alinierea lui Călin Georgescu la modul în care o întreagă lume se resetează sub ochii noștri, pornind de la o întreagă strategie lansată de Donald Trump și de echipa sa de la Washington, care vizează practic întreaga lume. 

Să fim realiști și să judecăm cu creierul nostru și nu umoral, așa cum ne dictează unii și alții dintre cei care au condus așa cum au condus România, ploconindu-se în fel și chip în fața administrației Biden și Comisiei Europene. S-a cam terminat. În cele din urmă Ucraina a pierdut războiul cu Federația Rusă. Un război, din perspectiva Kievului, nedrept. Uriașele fonduri investite în statul ucrainean, armamentul pe care l-au primit, întreaga susținere pe plan umanitar, cele un milion de victime, cele patru cinci milioane de strămutări nu au condus, în cele din urmă, la un succes. Este o realitate pe care indiferent unde ne plasăm, trebuie să o privim în față. În maniera în care o face astăzi și Casa Albă. Când un stat pierde războiul. Fie el și un război nedrept din perspectiva ucraineană, inevitabil urmează sacrificii. Ucraina nu va fi primită în NATO, cu certitudine mai multe decenii de aici încolo. Și mai mult, Ucraina va fi obligată să admită în schimbul păcii sacrificarea unor teritorii, locuite în cea mai mare parte de etnici ruși, pe care Rusia le-a cucerit și le-a adjudecat. În acest context, este evident că statul ucrainean va fi dezmembrat. Dar cât de departe merge o asemenea dezmembrare? În interesul națiunii române, Călin Georgescu insistă ca România să profite de această oportunitate pentru a lua înapoi ceea ce îi aparține de drept. Ce e rău în asta? 

S-a tot vorbit despre realitățile statale, așa cum au rezultat ele la capătul celui de-Al Doilea Război Mondial și s-a tot agitat sloganul conform căruia granițele lumii ar trebui să rămână astfel cum au fost ele trasate în tratatele de pace. Numai că în realitatea geopolitică, lucrurile nu au rămas așa. Sunt multe granițele modificate în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv în Europa. La fel cum Iugoslavia a dispărut, poate să dispară, sub imperiul realităților geopolitice și Ucraina, astfel cum a fost ea desenată pe vremea lui Hrușciov de Imperiul Sovietic. De ce să-l hulim pe Călin Georgescu pentru că ne prezintă o asemenea viziune?